Court bars referral of entire ordinance as inadmissible; military pension claim upheld only as to applicable Article VII point 3.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 19 noiembrie 2019, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului prin aplicarea sporului aferent Semnului onorific "În Serviciul Patriei" după determinarea cuantumului pensiei, potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015 şi la plata diferenţelor de pensie rezultate ca urmare a recalculării, începând cu 22 septembrie 2017 şi până la data plăţii efective a acestora, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată începând cu 22 septembrie 2017 şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1177/2020 din 14 septembrie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A respins cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La 29 septembrie 2021 A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate, în principal, a O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea ei şi, în subsidiar, a prevederilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Prin decizia civilă nr. 717/2021 din 5 octombrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitate, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, a admis cererea formulată de A. şi, în consecinţă, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Constituţia României; în temeiul art. 413 pct. 2 C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate; a respins apelul reclamantului.

Prin încheierea din 8 octombrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 717/2021, în sensul că se va trece corect "în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (...)" în loc "în temeiul art. 413 pct. 2 C. proc. civ. (...)", cum greşit s-a trecut.

Împotriva deciziei nr. 717/2021 a declarat recurs A., solicitând modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea lor.

În motivare, recurentul a susţinut că este nelegală dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate.

Evocând dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 47/1992, a susţinut că prima condiţie de admisibilitate, respectiv aceea ca excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, este îndeplinită, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017 fiind invocată în cadrul fazei de apel a dosarului înregistrat sub nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi.

A mai arătat că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate, respectiv aceea ca excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare.

Sub acest aspect, a subliniat că, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate (29 septembrie 2021), O.U.G. nr. 59/2017 era în vigoare, aceasta producând-şi efectele.

Cea de-a treia condiţie este şi ea îndeplinită, potrivit susţinerilor recurentului, respectiv aceea ca norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

A relevat faptul că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei civile privind pretenţiile recurentului de a i se emite o nouă decizie de pensionare în care să fie eliminată plafonarea stabilită de O.U.G. nr. 59/2017.

Recurentul a subliniat că apărările intimatei au fost în sensul că, în raport cu modificările intervenite prin O.U.G. nr. 59/2017, nu poate încasa o pensie militară netă mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Potrivit recurentului, la momentul când a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv în faza procesuală a apelului, unica posibilitate de a mai beneficia în mod real de cele două sporuri, cel aferent Semnului onorific "În Serviciul Patriei" şi cel de 9% privind pensia suplimentară, (nu doar formal) era aceea ca dispoziţiile care au modificat Legea nr. 223/2015 cu privire la modalitatea de stabilire a pensiei militare de stat să fie declarate neconstituţionale; de altfel, de aceste drepturi au beneficiat toţi angajaţii M.A.I. care s-au pensionat până la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017, respectiv 7 august 2017.

Aşadar, a apreciat că, în ipoteza în care O.U.G. nr. 59/2017 ar fi declarată neconstituţională în ansamblul ei, atunci ar deveni inaplicabilă modificarea adusă art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017 şi, prin urmare, ar putea beneficia de încasarea efectivă a contravalorii sporurilor aferente semnului onorific şi a pensiei suplimentare de 9%.

Totodată, a făcut trimitere la decizia nr. 16/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii şi a arătat că aceasta prezintă relevanţă în soluţionarea prezentei cauze.

Aşa fiind, a solicitat să se observe că norma vizată de excepţie are o strânsă legătură cu soluţionarea cauzei.

Cea de-a patra condiţie este şi ea îndeplinită, recurentul arătând că O.U.G. nr. 59/2017 nu a fost până la acest moment constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În continuare, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a susţinut că O.U.G. nr. 59/2017, în integralitatea ei, încalcă dispoziţiile art. 79 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii.

Sub acest aspect, a arătat că adoptarea O.U.G. nr. 59/2017 la 4 august 2017 a fost făcută fără a se solicita în prealabil (şi fără a avea) avizul Consiliului Legislativ, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Constituţie, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 şi ale art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.

În acest sens, a învederat în esenţă că, la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017), solicitarea avizului Consiliului Legislativ s-a realizat exclusiv în mod formal, întrucât aceasta a fost înregistrată la Consiliul Legislativ la 3 zile de la data adoptării O.U.G. nr. 59/2017, situaţia de fapt fiind similară cu cea reţinută la paragrafele 64-67 din considerentele deciziei nr. 221/2020 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 23/2020, precum şi la paragrafele 52-53 din considerentele deciziei nr. 229/2020 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 25/2020, ambele ridicate de Avocatul Poporului.

Or, Curtea Constituţională a statuat în mod repetat faptul că, pentru a nu se compromite rolul Consiliului Legislativ, este obligatoriu ca înregistrarea solicitării la Consiliul Legislativ să se realizeze înainte de emiterea ordonanţei de urgenţă.

Recurentul a conchis arătând că, faţă de împrejurarea că la momentul adoptării O.U.G. nr. 59/2017 (4 august 2017) Guvernul nu a solicitat avizul Consiliului Legislativ, această modalitate de acţiune încalcă prevederile art. 79 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, motiv pentru care sancţiunea este neconstituţionalitatea actului normativ în discuţie în ansamblul său.

În final, recurentul a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi, pentru argumentele expuse, a solicitat admiterea recursului.

La 10 noiembrie 2011, intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, în ceea ce priveşte dispoziţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, "sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. (…)", iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, dacă excepţia este inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie respinsă printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară.

În speţă sunt incidente şi considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017.

În paragraful 21 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "(…) recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 (…) este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine.", iar în paragraful 22 a statuat că "în sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."

Aşadar, în considerentele deciziei evocate, general obligatorii conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, soluţionarea prezentei căi de atac presupune verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Analizând, aşadar, decizia atacată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional instituite de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, prezintă relevanţă cele cuprinse în primul articol, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Analiza acestor dispoziţii legale relevă faptul că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, invocată în faţa curţii de apel şi respinsă ca inadmisibilă, îl reprezintă O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul ei. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceasta ar încălca dispoziţiile art. 79 alin. (1), raportat la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

Criticând dispoziţia dată cererii, recurentul a afirmat că sunt întrunite cerinţele de la art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, susţinând că în mod greşit aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Autorul căii de atac a reiterat susţinerile referitoare la O.U.G. nr. 59/2017 şi la viciul de neconstituţionalitate constând în lipsa avizului Consiliului Legislativ anterior adoptării acesteia, subliniind că, în situaţia în care ar fi declarată neconstituţională, în integralitate, atunci ar deveni inaplicabilă modificarea adusă de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2017, context în care ar putea beneficia de încasarea efectivă a sporului aferent semnului onorific "În Serviciul Patriei" şi a pensiei suplimentare de 9%.

Înalta Curte reţine că instanţa în faţa căreia este invocată excepţia de neconstituţionalitate realizează un control al condiţiilor de admisibilitate a acesteia. În exercitarea acestui rol de filtrare a excepţiei de neconstituţionalitate, în raport cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte notează că în mod corect a reţinut curtea de apel faptul că, în limitele investirii, prevederile art. I-VI, VII pct. 1, 2, VIII-X din O.U.G. nr. 59/2017 nu au legătură cu prezenta cauză, aceste dispoziţii vizând indexarea pensiilor de serviciu pentru personalul din alte domenii de activitate.

Prevederile aplicabile în situaţia recurentului, în calitate de deţinător al ordinului militar "În Serviciul Patriei" şi beneficiar al pensiei militare de stat, sunt cele de la art. VII pct. 3 O.U.G. nr. 59/2017 şi care au făcut obiectul unei alte cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, ce a fost admisă prin aceeaşi decizie recurată.

Înalta Curte notează că eventuala constatare a neconstituţionalităţii a O.U.G. nr. 59/2017 în integralitate nu poate conduce la dezlegarea litigiului, care priveşte în esenţa sa modalitatea de recalculare a drepturilor de pensie militare de stat cuvenite prin aplicarea sporului aferent Semnului onorific "În Serviciul Patriei" peste nivelul pensiei nete, aspectul dedus judecăţii putând fi rezolvat prin admiterea sesizării care vizează strict aceste aspecte.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a mai invocat un viciu de neconstituţionalitate ce afectează ordonanţa în integralitatea sa, însă afirmaţiile aduse sub acest aspect nu sunt apte să conducă la admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, atât timp cât verificarea constituţionalităţii este atributul instanţei de contencios constituţional, nu al instanţei de sesizare.

De aceea, în mod corect s-a reţinut că în cauză nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei, hotărârea pronunţată fiind la adăpost de orice critică.

Prin urmare, în mod legal curtea de apel, constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte, văzând prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 717/2021 din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 noiembrie 2021.