Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 252/2023 AI generated

Revizuire inadmisibilă pentru contrarietate între hotărâri din același dosar; nerespectarea condiției proceselor distincte

Case Number Decizia nr. 252/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the revision request filed by the employee against the Court of Appeal’s final decision, leaving in force the appellate judgment that dismissed the employee's claims for overtime pay and damages, thereby resulting in the employee's loss on the contested issues. The case involved a labor dispute where the employee sought to overturn the appellate decision via a motion for revision, arguing that it contradicted the first-instance tribunal's ruling on the same merits, thus violating the positive effect of res judica. The court held that revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure is strictly limited to scenarios where contradictory definitive judgments are issued in separate proceedings involving the same parties, object, and cause; because the challenged appellate decision and the cited first-instance judgment were rendered in the same procedural file at different stages of the litigation, the legal conditions for revision were not met, rendering the request inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Revizuire inadmisibilă pentru contrarietate între hotărâri din același dosar; nerespectarea condiției proceselor distincte: Împotriva deciziei civile nr. 1938/A/2022 din 24 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, revizuentul B. a formulat, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cerere de revizuire.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure procedural issues judicial review e-justice unfair dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3013 din 25.11.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta A. S.R.L. pentru perioada anterioară datei de 20.08.2017 şi a fost respinsă cererea pentru această perioadă ca fiind prescris dreptul material la acţiune.

S-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea orelor suplimentare prestate de reclamant în perioada 21.08.2017 - decembrie 2019.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.500 euro, cu titlu de despăgubiri pentru nerespectarea obligaţiei de asigurare a participării reclamantului la programe de formare profesională.

S-a respins în rest ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu avocaţial parţial.

Prin decizia civilă nr. 1938/A/2022 din 24 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3013 din 25.11.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2020, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A respins cererea formulată de reclamantul B., având ca obiect plata orelor suplimentare efectuate la birou în perioada 21.08.2017- decembrie 2019.

Totodată, a respins în întregime cererea formulată de reclamantul B., având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi daune morale.

A păstrat în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

De asemenea, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B., împotriva aceleaşi sentinţe.

Împotriva deciziei civile nr. 1938/A/2022 din 24 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, revizuentul B. a formulat, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cerere de revizuire.

În cuprinsul cererii de revizuire, a solicitat admiterea cererii de repunere în termen pentru declararea prezentei căi extraordinare de atac; încuviinţarea cererii de revizuire; anularea în parte (doar cu privire la orele suplimentare efectuate la birou) a deciziei civile nr. 1938/A/2022 din 24.10.2022 pronunţată în apel de către Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020 şi, în baza art. 513 alin. (4) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel faţă de încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 3013/2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr. x/2020

După expunerea obiectului şi soluţiilor pronunţate în dosarul finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită, revizuentul a susţinut că, prin Legea nr. 310/2018 a fost modificat art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel: ..Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

Revizuentul a arătat, în sinteză, că înţelege să invoce, prin prezenta cerere, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat din sentinţa civilă nr. 3013/2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr. x/2020

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, reţinând următoarele considerente:

În susţinerea cererii de revizuire, revizuentul B. a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În speţă, se constată că prin cererea formulată s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1938/A/2022 din 24 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, invocându-se efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 3013/2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr. x/2020

Prin sentinţa civilă nr. 3013/2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost soluţionat în primă instanţă un litigiu de muncă, iar prin decizia civilă nr. 1938/A/2022 din 24 octombrie 2022, pronunţată tot în dosarul nr. x/2020, a fost soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3013 din 25.11.2021.

Aşadar, atât hotărârea supusă revizuirii, cât şi cea faţă de care se pretinde contrarietatea, sunt pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în faze procesuale diferite.

Or, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu are în vedere situaţia pronunţării a două hotărâri, în acelaşi proces, în stadii procesuale diferite ale acestuia. Textul are în vedere întrunirea condiţiei triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, cu privire la două cereri de chemare în judecată distincte, soluţionate în două dosare separate, în aşa fel încât soluţionarea celei de-a doua a adus atingere autorităţii de lucru judecat a soluţiei pronunţate în prima.

În situaţia din speţă, această cerinţă nu este îndeplinită, revizuentul susţinând contrarietatea deciziei definitive a instanţei de apel (decizia civilă nr. 1938/A/2022 din 24 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, în raport cu sentinţa pronunţată în fond de prima instanţă (sentinţa civilă nr. 3013/2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr. x/2020), ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.

Trebuie amintit că raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Prin urmare, în cazul în care hotărârile considerate potrivnice sunt pronunţate în acelaşi dosar, aflat în diferite faze procesuale, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenţei unor astfel de hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când acestea au fost pronunţate în dosare diferite.

În raport de cele anterior evocate, se reţine că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele textului legal invocat şi prin urmare, Înalta Curte, constată că hotărârile pretins potrivnice nu sunt contradictorii, întrucât deşi au avut aceleaşi părţi, ele au fost pronunţate în acelaşi dosar, în faze procesuale distincte, iar nu în dosare diferite.

Aşa fiind, din examinarea hotărârilor pretins contradictorii, se constată că nu pot fi reţinute elemente de contrarietate între hotărârile susţinute în cererea de revizuire, astfel că în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 1938/A/2022 din 24 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2023.