Absoluta nulitatea biletului la ordin emis ca garanție a unui credit anulat; imprescriptibilitatea acțiunii în nulitate și lipsa calității procesuale a administratorului special în insolvență

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 iunie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a formulat acţiune în constatare nulitate absolută a biletului la ordin seria x nr. x emis în alb la data de 18.08.2019 şi constatarea tardivităţii depunerii spre plată a biletului la ordin mai sus arătat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 966 C. civ. vechi, art. 968-969 şi art. 1008 din acelaşi cod; art. 12 din Legea nr. 58/1934, art. 34 din Decretul nr. 31/1954 şi orice alte dispoziţii legale la care a făcut referire.

Prin sentinţa civilă nr. 8/2.02.2018, Tribunalul Vrancea a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea judecătorului sindic.

Prin încheierea din 4 octombrie 2018, Tribunalul Vrancea a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 205 din 13.06.2019 a Tribunalului Vrancea s-a admis acţiunea conexată 1910/91/2017 şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea B.O. seria x x 3AA nr. x emis în alb la 18.08.2009, a fost admisă contestaţia la tabelul definitiv şi definitiv consolidat al creanţelor formulată de contestatorul C. şi s-a dispus înlăturarea din aceste tabele a creanţei S.C. B. S.A. Galaţi.

Prin decizia civilă nr. 172/R/09.10.2019 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul declarat de pârâta din cauză, respectiv S.C. B. S.A. Galaţi, s-a casat în parte sentinţa 205/13.06.2019 a Tribunalului Vrancea şi s-a dispus trimiterea în rejudecare potrivit dreptului comun a dosarului x/2017 a Tribunalului Vrancea pentru continuarea judecăţii.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 57/2021 din 11 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual active a S.C. A. S.R.L. Focşani ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual active a administratorului special C. ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte acţiunea în sensul ca a fost respins capătul de cerere privind constatarea tardivităţii introducerii la plată a biletului la ordin, ca inadmisibil.

A fost admis capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Biletului la ordin seria x nr. x/18.08.20019.

A fost constatată nulitatea absolută a BO seria x nr. x/18.08.2009.

Împotriva acestei sentinţe civile pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 199/2021 din 24 iunie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 57 din 11 februarie 2021 a Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ-fiscal.

La 28 iulie 2021, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 199/2021 din 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în tot a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, iar pe fond respingerea acţiunii formulate de administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L., C., privind constatarea nulităţii biletului la ordin.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea circumstanţelor cauzei şi a soluţiilor pronunţate în dosar, recurenta-pârâtă susţine netemeinicia considerentelor deciziei instanţei de apel cu privire la calitatea procesuală atribuită lui C., de reclamant, în numele şi pentru A. S.R.L. (aflată în procedura generală a insolvenţei şi a falimentului) şi cu privire la calitatea de reprezentant al societăţii (administrator special) pentru delegarea unui reprezentant convenţional în prezenta cauză.

Recurenta susţine că trebuie să se facă distincţie între calitatea procesuală şi calitatea de reprezentant în proces (legal, convenţional, judiciar); astfel, chiar dacă C., în calitatea sa de administrator special, susţine un interes în cauza supusă judecăţii, obiectul acţiunii privind anularea biletului la ordin emis pe numele debitoarei îl lipseşte de calitate procesuală în formularea acţiunii.

Arată că prin încheierea din 20.11.2012, Tribunalul Vrancea a admis cererea debitoarei A. S.R.L. prin administrator C. privind deschiderea procedurii insolvenţei, a numit administrator judiciar provizoriu CI D. şi a ridicat în parte dreptul de administrare al debitoarei, în sensul că aceasta va putea continua desfăşurarea activităţilor curente sub supravegherea administratorului judiciar, conform dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a), sub sancţiunea prevăzută de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere acest aspect, recurenta consideră că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile încheierii din 20.11.2012 a Tribunalului Vrancea, momentul în care s-a deschis procedura insolvenţei societăţii A. S.R.L, momentul ridicării drepturilor de administrare a acesteia, iar atribuţiile sunt coordonate de administratorul judiciar numit de instanţa; a calificat în mod eronat competenta de a delega un reprezentant convenţional în numele societăţii, respectiv avocat, să formuleze acţiune în constatarea nulităţii actului juridic.

Susţine că, în mod netemeinic şi nelegal, Curtea de Apel Galaţi a reţinut în considerente că "la momentul înregistrării acţiunii, dar şi ulterior, administratorul judiciar păstra atribuţiile specifice perioadei de observaţie a procedurii de insolventă, ceea ce înseamnă că la acel moment administratorul special C. a avut calitatea de reprezentant al debitoarei A. S.R.L, calitate în care a putut formula cerere de chemare în judecată si subsecvent a putut mandata avocatul."

Recurenta arată că administratorul judiciar CLI. D. (fost E.), fiind desemnat de instanţă, a preluat conducerea activităţii debitoarei A. S.R.L. de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 cu raportare la art. 11 alin. (1) lit. c), coroborat cu cele ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Cum instanţa a admis doar continuarea activităţii curente sub supravegherea administratorului judiciar, fostul administrator statutar, C., nu avea nicio putere decizională în conducerea activităţii debitoarei aflată în procedura insolvenţei şi nu avea nicio competenţă în a formula vreo acţiune care să privească activitatea debitoarei A. S.R.L. în insolvenţă sau să mandateze în numele societăţii alte persoane în vederea reprezentării debitoarei ori pe numitul C. în acţiuni ce privesc acte juridice ale societăţii.

Cu privire la calitatea de reprezentant al societăţii (administrator special) pentru delegarea unui reprezentant convenţional în prezenta cauză, recurenta invocă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006, susţinând că, de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei (20.11.2012) şi până la data de 03.11.2015, C. avea puteri limitate, cu drept de a desfăşura activităţi curente în cadrul societăţii, sub supravegherea administratorului judiciar.

Acţiunea a fost formulată la data de 06.06.2017, ulterior deschiderii procedurii falimentului debitoarei A. S.R.L., iar la data respectivă conform sentinţei civile nr. 149/25.04.2017, pronunţată de Tribunalul Vrancea, societatea se afla în procedura falimentului.

Recurenta consideră că instanţa a reţinut în mod eronat faptul că, la acel moment, erau suspendate efectele sentinţei civile nr. 149/25.04.2017, pe motiv că a formulat recurs, întrucât sentinţa avea caracter executoriu, iar actele care au fost promovate de la momentul deschiderii şi, chiar anterior, în condiţiile în care recursul a fost respins, nu-şi produceau efectele.

Mai mult decât atât, a reţinut instanţa de apel că încheierea din 18.08.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2012 a produs efecte până la data de 27.09.2017 (data soluţionării recursului, prin respingerea recursului promovat de C.).

În conformitate cu dispoziţiile art. 433 C. proc. civ., "hotărârea judecătorească are putere executorie în condiţiile prevăzute de lege", iar caracterul executoriu trebuie să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă.

În calea de atac a recursului, nicio măsură nu este suspensivă de executare decât în cauzele privitoare la desfiinţarea de construcţii, plantaţii ori a altor lucrări având o aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege, conform dispoziţiilor art. 484 C. proc. civ.

Recurenta arată că netemeinic este considerentul prin care "administratorul special C. a avut calitatea de reprezentant al debitoarei A. S.R.L., calitate în care a putut formula cerere de chemare în judecată" şi puterea de a mandata un avocat.

Consideră că aceste aspecte au fost interpretate greşit de către instanţă, întrucât atribuţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 85/2006 sunt limitate chiar de la momentul atribuirii acestei calităţi, respectiv doar reprezintă interesele societăţii şi participă la procedură.

În consecinţă, recurenta susţine că, la data de 06.06.2017 (data formulării cererii privind constatarea nulităţii biletului la ordin, formulată în numele S.C. A. S.R.L Focşani - societate in insolvenţă, prin reprezentantul său administrator special C., prin Av. F.), calitatea procesuală activă de reclamant a lui C. nu subzistă temeiului legal, nici ca administrator statutar (întrucât deschiderea procedurii insolvenţei s-a făcut la data de 20.11.2012) şi nici ca administrator special, întrucât la data de 06.06.2017 (data înregistrării dosarului nr. x/2017), societatea A. S.R.L. se afla în procedura falimentului (începând cu 25.04.2017).

Chiar dacă nu poate fi reţinută etapa procedurală a falimentului, în perioada de observaţie, fostului administrator C. i s-a ridicat în parte dreptul de administrare, neavând competenţa de a formula în numele societăţii, acte care au făcut dovada înscrierii în tabelul preliminar şi tabelul definitiv al creanţelor cu suma rezultată din biletul la ordin.

Arată faptul că suma înscrisă în tabelul preliminar şi în tabelul definitiv a fost contestată în repetate rânduri, contestaţiile fiind respinse.

În concluzie, recurenta susţine că instanţa de apel, nu numai că a confundat calitatea de administrator judiciar, care păstra atribuţiile specifice perioadei de observaţie a procedurii insolventei, dar şi puterile administrative date lui C. ca administrator special al debitoarei A. S.R.L.

Administratorul special poate mandata oricare altă persoană dacă justifică un interes personal, raportat la calitatea sa, iar nu pentru documente care reprezintă societatea debitoare, aflată sub coordonarea administratorului judiciar.

Concluzionând, recurenta solicită să se admită excepţia invocată, să se constate că reţinerile Curţii de Apel Galaţi sunt lipsite de temei legal, raportat la dispoziţiile art. 18 (administratorul special) şi art. 19-20 (administratorul judiciar) din Legea nr. 85/2006.

Conform dispoziţiilor art. 32 şi următoarele C. proc. civ., condiţiile de exercitare a acţiunii civile sunt susţinute prin cerere numai daca autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenţie; d) justifica un interes.

Aşadar, recurenta apreciază că instanţa de apel nu a soluţionat în mod corect excepţia invocată de pârâtă, respectiv cea de calitate procesuala activă a reclamantului, respectiv să justifice un interes de a acţiona în realizarea scopului pentru care a formulat acţiunea, în numele debitoarei A. S.R.L.

In motivele de apel, nu a invocat lipsa calităţii de reprezentant în baza dispoziţii art. 80-82 C. proc. civ., astfel că cele precizate de instanţă exced tocmai principiului disponibilităţii în apel, reglementat de dispoziţiile art. 477 C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile imperative precizate în art. 18 alin. (2) lit. b), referitor la dispoziţiile art. 79 şi 80 din legea specială, Curtea de Apel Galaţi a interpretat în mod netemeinic şi nelegal că acţiunea ar fi fost însuşită, semnată de administratorul judiciar al debitoarei, iar reprezentarea apărătorului dată de C. ar fi fost exercitată în termen, în calitatea sa de administrator special.

Recurenta susţine că administratorul debitoarei A. S.R.L., E. nu a formulat acţiunea, nu a semnat, nu a parafat această cerere ori vreun înscris derivat, care să poată face obiectul prezentei cauze.

De altfel, şi instanţa de fond a fost sesizată cu privire la acest aspect, însă nici în rejudecare instanţa nu a îndreptat citativul, ci dimpotrivă 1-a menţinut fără a se adresa lichidatorului judiciar al A. S.R.L. pentru a afla dacă acesta îşi însuşeşte acţiunea de chemare în judecată; mai mult decât atât, debitoarea a fost citată doar la domiciliul administratorului special C. şi nu la sediul lichidatorului judiciar E. din mun. Focşani, jud. Vrancea.

In ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, recurenta arată că Biletul la ordin a fost emis de A. S.R.L. prin administrator statutar C. la data de 18.08.2009, odată cu contractarea unui împrumut în suma de 50.000 Euro de către soţia acestuia, G. (Contract de credit nr. x/18.08.2009 încheiat cu recurenta B.)

În contract, la Art. 4 - Garanţii se precizează:

"Art. 4.2. din Contract:

"Garanţiile sunt indivizibile până la rambursarea integrală a creditului şi plata oricăror alte sume datorate în virtutea prezentului contract de credit."

Având în vedere că biletul la ordin a constituit garanţia rambursării sumei împrumutate, acesta constituie un act juridic cu valoare patrimonială, care se circumscrie dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 58/1934.

Instanţa a preluat temeiul invocat de către reclamantă sub aspectul formei actului juridic, însă, aşa cum reiese din însuşi actul juridic civil încheiat, rezultă că biletul la ordin îmbracă forma actului juridic bilateral, cu titlu oneros (act juridic comutativ în care părţile cunosc de la momentul încheierii existenţa şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin).

Aşadar, instanţa nu poate înlătura caracterul de act juridic al biletului la ordin pe motiv că "a fost desfiinţat Contractul de credit nr. x/18.08.2009 şi biletul la ordin, ca garanţie, a fost fondat pe o cauză ilicită."

Dispoziţiile art. 1254 alin. (3) C. civ. prevăd că în cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să-i restituie celeilalte în natură sau prin echivalent prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639 şi art. 1647 din C. civ.

In ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită, recurenta menţionează dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, Decretului nr. 167/1958 aplicabil în speţă şi art. 92 din Legea nr. 58/1934, potrivit căruia "Orice acţiuni rezultând din cambii împotriva acceptantului se prescriu prin trei ani, socotiţi de la data scadentei."

În raport de prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind cazurile de întrerupere a prescripţiei şi de dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 58/1934, recurenta susţine că acţiunea formulată la data de 06.06.2017 este tardiv formulată, cu încălcarea prevederilor legale menţionate.

Biletul la ordin a fost emis de A. S.R.L. prin administrator statutar C. la 18.08.2009, având scadenţa la data de 01.09.2011.

Curtea de Apel Galaţi a reţinut că atât timp cât Contractul de credit nr. x/18.08.2009 a fost desfiinţat, şi garanţia fondată pe o cauză ilicită produce efect şi poate fi desfiinţată.

Recurenta-pârâtă apreciază că soluţionarea a fost greşită, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 58/1934 cu raportare la art. 496 din Norma-Cadru a BNR nr. 6/1994:

"Biletul la ordin este un titlu formal care, pentru a fi valabil, trebuie să satisfacă anumite condiţii exprimate în formule consacrate de redactare a textului, care exprimă clauze cu valoare juridică strictă. În toate redactările biletul la ordin trebuie să cuprindă menţiunile obligatorii prevăzute de lege care să satisfacă cerinţele suficientei informaţii care decurge din titlu, precum şi cerinţele certitudinii reflectării obligaţiilor asumate de către părţi prin titlul respectiv. " Invocă şi art. 70 si 72 din acelaşi act normativ.

Aşadar, recurenta arată că singura menţiune obligatorie în ceea ce priveşte actul juridic a cărui anulare se solicită (bilet la ordin) era semnătura, menţiune care a existat încă de la emiterea acestuia (18.08.2009), semnătura nefiind contestată de C., astfel încât în speţă nu este incident niciun motiv de anulare a acestuia datorită faptului că ar fi fost anulat contractul de credit.

De altfel, dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 58/1934 prevăd că în procesele cambiale pornite fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţii privind nulitatea titlului, potrivit dispoziţiilor art. 2, precum şi cele reţinute în cuprinsul art. 19 al aceleiaşi legi

Din interpretarea coroborată a normelor legale menţionate, rezultă că C., în calitate de administrator al societăţii şi emitent al biletului la ordin putea invoca pe calea opoziţiei doar excepţii ce privesc nulitatea înscrisului, care se referă fie la nevalabilitatea formală a acestuia, prescripţia dreptului la acţiune, stingerea obligaţiei cambiale ori nevalabilitatea obligaţiei cambiale datorită incapacităţii acesteia, fie apărări ce privesc persoana posesorului biletului la ordin/raportul fundamental (nulitatea contractului încheiat de părţi, datorată unui viciu de consimţământ).

Atât timp cât niciuna dintre cauzele prevăzute în dispoziţiile art. 2 şi art. 19 ale legii speciale nu sunt aplicabile în prezenta cauză, rezultă indubitabil că niciuna dintre condiţiile de constatare a nulităţii biletului la ordin emis de A. S.R.L. prin administrator statutar C. nu este îndeplinită.

In concluzie, recurenta susţine că nulitatea Contractului de credit nr. x/18.08.2009 încheiat între B. S.A. (creditor împrumutător) şi G. (debitoare împrumutată, beneficiară a împrumutului de 50.000 Euro garantat de A. S.R.L. cu bilet Ia ordin) prin care părţile au fost repuse în situaţia anterioară, nu atrage nulitatea biletului la ordin seria x emis la 18.08.2009.

S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. înţelegând să utilizeze de acest drept.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a acordat termen, astăzi, 16 noiembrie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei.

În prima parte a căii extraordinare de atac formulate, raportându-se la argumentele deciziei recurate cu privire la calificarea dată de instanţa de apel excepţiei invocate de pârâtă, ca fiind excepţia lipsei calităţii de reprezentant, recurenta-pârâtă a susţinut că sunt netemeinice considerentele instanţei de apel, raportat la "calitatea procesuală atribuită lui C. în calitate de reclamant, în numele şi pentru A. S.R.L"; la "calitatea de reprezentant al societăţii (administrator special) pentru delegarea unui reprezentant convenţional în prezenta cauză."

Toate criticile subsumate de recurenta-pârâtă acestor susţineri sunt nefondate.

În acest sens, Înalta Curte subliniază conţinutul reglementării care se regăseşte în primul alineat al art. 22 C. proc. civ., anume aceea că "judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept care îi sunt aplicabile", precum şi cea cuprinsă în art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căreia judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării, în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse şi care se realizează, inclusiv, prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, ca urmare a unor raţionamente logice, a fost efectuat în cauză, instanţa de apel stabilind, în mod corect, că problema invocată de apelanta-pârâtă priveşte nu calitatea procesuală, ci pe aceea de reprezentant a lui C. în raport cu debitoarea, astfel că excepţia a fost calificată ca fiind cea a lipsei calităţii de reprezentant, iar nu cea a lipsei de calitate procesuală activă.

În speţă, se observă că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special C., fiind semnată de avocat F., aşa cum a reţinut instanţa de apel.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată din prezenta cauză a fost formulată la data de 06.06.2017, iar, în acel moment, pentru debitoare fusese deschisă procedura de faliment prin sentinţa civilă nr. 149 din 25.04.2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea. Executarea acestei sentinţe a fost suspendată de Curtea de Apel Galaţi, până la soluţionarea căii de atac a recursului, prin încheierea din 17.05.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, care a produs efecte până la 18.08.2017 şi prin încheierea din 18.08.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2012, care a produs efecte până la 27.09.2017 (data soluţionării recursului).

În acest context, Înalta Curte subliniază că etapele procedurale care compun insolvenţa judiciară sunt alcătuite din perioada de observaţie, respectiv perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment; reorganizarea judiciară şi procedura falimentului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, precum şi că suspendarea executării unei hotărâri este o măsură luată de instanţa de judecată care are ca efect oprirea temporară a punerii în aplicare a dispoziţiilor din respectivul act jurisdicţional.

În condiţiile în care a intervenit suspendarea hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment, respectiv a sentinţei civile nr. 149 din 25.04.2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, până la soluţionarea recursului formulat împotriva acesteia, nu au relevanţă criticile recurentei formulate prin raportare la dispoziţiile art. 18 şi art. 19-20 din Legea nr. 85/2006.

Aşa fiind, în raport cu data formulării cererii de chemare în judecată în prezentul dosar, respectiv data soluţionării recursului în dosarul nr. x/2012, se reţine că reclamanta era legal reprezentată în aceste perioade de către administratorul special, şi nu de către administratorul judiciar, cum greşit susţine recurenta-pârâtă, spre a se considera că acţiunea ar fi fost promovată de administratorul special, fără a avea îndrituirea necesară. Subsecvent acestei concluzii, instanţa supremă impune părţilor concluzia că administratorul special avea şi puterea de a acorda mandat unui avocat pentru formularea acţiunii.

Criticile recurentei-pârâte potrivit cărora aceasta nu a invocat prin motivele de apel lipsa calităţii de reprezentant în baza dispoziţii art. 80-82 C. proc. civ., astfel că cele reţinute de instanţă exced principiului disponibilităţii în apel, reglementat de dispoziţiile art. 477 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în realitate, aspectele legate de aceste susţineri constituie doar o componentă a procesului deliberativ ce stă la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti adoptate şi care reprezintă o valenţă a principiului iura novit curia, potrivit căruia, pe baza faptelor stabilite, instanţa va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.

Aşa cum s-a arătat anterior, hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces de analiză care a fost efectuat în cauză, instanţa de apel calificând, în mod corect, excepţia invocată ca fiind cea a lipsei calităţii de reprezentant, iar nu cea a lipsei de calitate procesuală activă.

Criticile recurentei-pârâte potrivit cărora instanţa de apel a interpretat în mod netemeinic şi nelegal că acţiunea ar fi fost însuşită, semnată de administratorul judiciar al debitoarei, iar reprezentarea apărătorului dată de C. ar fi fost exercitată în termen, în calitatea sa de administrator special, nu sunt fondate.

În acest context, se observă că, pe de o parte, prima secţiune a criticii nu corespunde celor reţinute în considerentele deciziei recurate, iar, pe de altă parte, că instanţa de apel a statuat, în mod legal, soluţionarea corectă de către prima instanţă a excepţiei invocate de pârâtă, în condiţiile în care la momentul înregistrării acţiunii, dar şi ulterior, administratorul judiciar păstra atribuţiile specifice perioadei de observaţie a procedurii de insolvenţă, ceea ce însemna că, la acel moment, administratorul special C. a avut calitatea de reprezentant al debitoarei CIOCÂRLIA S.R.L., calitate în care a putut formula cererea de chemare în judecată şi, subsecvent, a putut mandata avocatul.

Criticile recurentei prin care se arată că biletul la ordin constituie un act juridic cu valoare patrimonială, care se circumscrie dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 58/1934, că biletul la ordin îmbracă forma actului juridic bilateral, cu titlu oneros şi că acţiunea iniţiată la data de 06.06.2017 este tardiv formulată, nu pot fi susţinute cu temei.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte aminteşte că obiectul cererii de chemare în judecată pendinte îl constituie acţiunea în constatarea nulităţii absolute a biletului la ordin seria x nr. x, emis în alb la data de 18.08.2019, şi constatarea tardivităţii depunerii spre plată a biletului la ordin mai sus arătat, precum şi că, în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 966, art. 968-969, art. 1088 vechiul C. civ., art. 12 din Legea 58/1934 şi art. 34 din Decretul 31/1954.

Aşadar, obiect al cererii de chemare în judecată îl constituie acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui instrument de plată. Or, dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 58/1934, la care face referire recurenta-pârâtă, prevăd că ceea ce este supus prescripţiei este pretenţia materială (obligarea la plata sumei de bani indicată în biletul la ordin), dar această pretenţie nu formează obiectul cauzei pendinte, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel.

Prin urmare, aceste dispoziţii invocate de recurentă nu sunt incidente.

Apoi, Înalta Curte reţine că, în speţă, întrucât biletul la ordin (instrument de plată a cărui nulitate se solicită), a fost emis pe 18.08.2009 şi a avut scadenţa pe 01.09.2011, este aplicabil Decretul-Lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, aspect cu care recurenta este de acord.

În speţă, se constată că imprescriptibilitatea dreptului la acţiune al reclamantei a fost reţinută din perspectiva incidenţei dispoziţiilor înscrise în art. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă referitoare la nulitatea absolută a unui act juridic, potrivit cărora "nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie".

Aşadar, nulitatea absolută a actului juridic nu este supusă prescripţiei extinctive, indiferent dacă se valorifică pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie.

Această regulă îşi găseşte justificarea în faptul că nulitatea absolută este menită să ocrotească un interes general, aşa încât trebuie să se dea posibilitatea ca oricând un cerc larg de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate a unui act juridic civil.

Întrucât, în cauză, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost analizată din perspectiva normei înscrise în art. 2 din Decretul-Lege nr. 167/1958 în raport cu obiectul învestirii sale şi al temeiului juridic pe care acţiunea reclamantei se fundamentează, Înalta Curte constată că instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a reţinut corect imprescriptibilitatea dreptului la acţiune al autoarei prezentului demers judiciar.

Într-o altă critică, pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 58/1934 cu raportare la pct. 496 din Norma-Cadru a BNR nr. 6/1994, invocă şi pct. 70 şi 72 din acelaşi act normativ, precum şi art. 2, art. 19 şi art. 63 din Legea nr. 58/1934 şi susţine, totodată, că, în speţă, nu este incident niciun motiv de anulare a biletului la ordin datorită faptului că ar fi fost anulat contractul de credit nr. x/18.08.2009 încheiat între aceasta (creditor împrumutător) şi G. (debitoare împrumutată, beneficiară a împrumutului de 50.000 Euro garantat de A. S.R.L. cu bilet la ordin) prin care părţile au fost repuse în situaţia anterioară.

Aceste critici nu sunt fondate.

Pct. 496 din Norma-Cadru a BNR nr. 6/1994 prevede că: "Biletul la ordin este un titlu formal care, pentru a fi valabil, trebuie să satisfacă anumite condiţii exprimate în formule consacrate de redactare a textului, care exprimă clauze cu valoare juridică strictă. In toate redactările biletul la ordin trebuie să cuprindă menţiunile obligatorii prevăzute de lege care să satisfacă cerinţele suficientei informaţii care decurge din titlu, precum şi cerinţele certitudinii reflectării obligaţiilor asumate de către părţi prin titlu respectiv", iar dispoziţiile din această normă cuprinse în pct. 70 şi 72 se referă la cambia în alb.

Pct. 70 din aceeaşi normă prevede, astfel: "Cambia în alb este un titlu care cuprinde numai semnătura trăgătorului, iar uneori şi o parte din menţiunile cerute de art. 1 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin", iar dispoziţiile pct. 72 se referă inclusiv la faptul că emitentul conferă beneficiarului un drept de completare a biletului la ordin emis în alb, exercitarea acestui drept făcându-se potrivit convenţiei emitentului cu beneficiarul.

În cauză, trebuie menţionat că biletul la ordin, a cărui nulitate se solicită, a fost emis în favoarea recurentei B. S.A. doar ca o garanţie pentru rambursarea creditului ce a făcut obiectul contractului de credit nr. x din 18.08.2009 (încheiat între B. S.A., în calitate de împrumutător, şi G., în calitate de împrumutat). Asumarea garantării obligaţiei împrumutatului rezultând din contractul de credit prin emiterea biletului la ordin în alb a fost menţionată în chiar cuprinsul contractului de credit la art. 4.1 Garanţii. Nulitatea acestui contract de credit a fost stabilită definitiv prin sentinţa civilă nr. 7977 din 20.09.2016 a Judecătoriei Focşani, modificată prin decizia civilă nr. 175 din 16.05.2017 a Tribunalului Vrancea.

În acest context, trebuie subliniat că, la art. 19 din Legea nr. 58/1934, legiuitorul a prevăzut astfel:

"persoanele împotriva cărora s-a pornit acţiune cambială nu pot opune posesorului excepţiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului", iar la art. 63 a stipulat că "în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19 (...)".

Biletul la ordin este un titlu formal prin care o persoană numită emitent sau trăgător se obligă să plătească la scadenţă o sumă de bani unei alte persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acestuia.

Interpretând şi aplicând coroborat cele două texte de lege, rezultă caracterul formal al titlului de credit reprezentat de biletul la ordin emis de CIOCÂRLIA S.R.L. în favoarea apelantei B. S.A., astfel că emitentul acestuia îi poate opune societăţii B. S.A. o excepţie personală, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

Întrucât contractul de garanţie, reprezentat de acest bilet la ordin, ce are drept cauză garantarea contractului de credit nr. x din 18.08.2009, (contract a cărui nulitate a fost stabilită definitiv prin sentinţa civilă nr. 7977 din 20.09.2016 a Judecătoriei Focşani, modificată prin decizia civilă nr. 175 din 16.05.2017 a Tribunalului Vrancea), este fondat pe o cauză nelicită (în sensul art. 966-968 C. civ. din 1864 - act normativ în vigoare la data emiterii biletului la ordin), acesta nu are nici un efect, adică este nul.

Prin urmare, în mod legal şi temeinic, curtea de apel, ca instanţa de control judiciar, a confirmat soluţia tribunalului, prin care a fost admis capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a biletului la ordin seria x din x emis la data de 18.08.2009.

Pentru considerentele expuse, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 199/2021 din 24 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2022.