Defendant's cassation appeal annulled; sale rescission for unpaid advance price upheld.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, la data de 28.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019 - din culpa exclusivă a pârâtei, în privinţa cantităţii de 1.284,58 tone rapiţă vrac, achiziţionată de reclamantă şi nelivrată de către pârâtă şi, pe cale de consecinţă, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv obligarea pârâtei să restituie suma de 36.909,48 RON - reprezentând avans marfă (parţial); obligarea pârâtei la plata sumei totale de 46.593,37 EURO (echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plăţii) - cu titlu de daune interese, reprezentând prejudiciului produs reclamantei prin neexecutarea corespunzătoare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019, sumă compusă din: 2.222,28 EURO (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii) - reprezentând diferenţa de preţ pentru cantitatea de 1.111,14 tone rapiţă vrac, nelivrată de către pârâtă şi achiziţionată de reclamantă de la C. S.A (la preţ superior); 42.116,37 EURO (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii) - reprezentând cuantumul cheltuielilor de manevră, deplasare şi staţionare a vagoanelor, penalităţi contractuale, etc. imputate reclamantei de către beneficiarul final al mărfurilor prin factura nr. x/24.01.2020; 2.254,72 EURO (echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plăţii) - reprezentând beneficiu nerealizat de reclamantă ca urmare a neexecutării culpabile a contractului de vânzare-cumpărare de către pârâtă, fapt care a condus la imposibilitatea livrării cantităţii de 173,44 tone rapiţă vrac, către beneficiarul final; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesionişti (art. 3 alin. (2)/1 din O.G. nr. 13/2011), aferent tuturor creanţelor datorate, de la data punerii în întârziere - 21.02.2020 şi până l data plăţii integrale şi efective; cu cheltuieli de judecată.

În drept, invocă: art. 1170 C. civ., art. 1270 C. civ., art. 1350 C. civ., art. 1516 C. civ., art. 1549 C. civ. art. 1554 C. civ., O.G. nr. 13/2011 - privind dobânda legala remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie a societăţii D. S.R.L., solicitând: obligarea chematului în garanţie la plata următoarelor sume solicitate de reclamanta A., astfel: a) 36.909,48 RON, reprezentând restituire avans marfă; b) 46.593,37 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune- interese, reprezentând prejudiciul produs reclamantei A. prin neexecutarea corespunzătoare a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019, sumă compusă din: 2.222,28 Euro (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii) - reprezentând diferenţa de preţ pentru cantitatea de 1.111,14 tone rapiţă vrac, nelivrată de către pârâtă şi achiziţionată de reclamantă de la C. S.A. la preţ superior; 42.116,37 Euro (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii) - reprezentând cuantumul cheltuielilor de manevră, deplasare şi staţionare a vagoanelor, penalităţi contractuale etc. impuse Reclamantei de către beneficiarul final al mărfurilor prin Factura nr. x/24.01.2020; 2.254,72 Euro (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii) - reprezentând beneficiu nerealizat de reclamantă, ca urmare a neexecutării culpabile a contractului de vânzare-cumpărare de către pârâtă, fapt care a condus la imposibilitatea livrării cantităţii de 173,44 tone rapiţă vrac către beneficiarul final; c) obligarea chematului în garanţie la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesionişti (art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011), aferentă tuturor creanţelor care se vor stabili ca fiind datorate de pârâta B.; precum şi obligarea chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă B. S.R.L., solicită: să se constate că la data de 02.01.2020 Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019 a încetat în baza art. 3.1., 3.2, 8.1 lit. a) din cuprinsul său; obligarea reclamanta-pârâte A. la plata sumei de 36.909,48 RON, cu titlu de daune-interese, reprezentând prejudiciul produs pârâtei-reclamante B.; obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 122 din 27.09.2021, Tribunalul Satu Mare a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta pârâtă A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta reclamantă B. S.R.L..

Totodată, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă A. S.R.L..

A dispus rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019 în ceea ce priveşte cantitatea de 1.284,58 tone rapiţă şi obligă pârâta reclamantă la plata sumei de 36.909,48 RON în favoarea reclamantei pârâte. A respins celelalte pretenţii ca neîntemeiate.

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta reclamantă B. S.R.L. în contradictoriu cu chemata în garanţie D. S.R.L., ca neîntemeiată.

A obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 5.712,28 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei pârâte.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat cerere de apel S.C. A. S.R.L. şi B. SRL

Prin decizia nr. 69/2022 - A din 10 martie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de către apelanta A. S.R.L. în contradictoriu intimata B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 122, din data de 27 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, cu consecinţa schimbării acesteia, în parte, în sensul că:

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta pârâtă A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta reclamantă B. S.R.L..

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta pârâtă A. S.R.L..

A dispus rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019-din culpa exclusivă a pârâtei reclamante B. S.R.L., în ceea ce priveşte cantitatea de 1.284,58 tone rapiţă.

A obligat pârâta reclamantă B. S.R.L., la plata sumei de 36.909,48 RON, reprezentând avans parţial marfă, în favoarea reclamantei pârâte A. S.R.L..

A obligat pârâta reclamantă B. S.R.L., la plata sumei de 2.254,72 EURO (echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plăţii), reprezentând beneficiu nerealizat, în favoarea reclamantei pârâte A. S.R.L..

A respins restul pretenţiilor solicitate de către reclamanta pârâtă A. S.R.L., cu titlu de daune interese.

A menţinut dispoziţiile sentinţei apelate privind respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta reclamantă B. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanţie D. S.R.L..

A majorat cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta reclamantă B. S.R.L., să le plătească reclamantei pârâte A. S.R.L., în primă instanţă, la suma de 7.712,28 RON, reprezentând, parţial, contravaloare taxă judiciară de timbru şi parţial, onorariu avocaţial.

Totodată a respins apelul declarat de către apelanta B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. şi intimata chemata în garanţie D. S.R.L..

A obligat intimata B. S.R.L. să plătească apelantei A. S.R.L. cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 5486 RON, reprezentând onorariu avocaţial şi parţial taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, precum şi obligarea intimatei A. la plata cheltuielilor de judecată din faza recursului.

După prezentarea situaţiei de fapt şi parcursului procesual al litigiului, recurenta a susţinut că decizia recurată încalcă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct 6 C. proc. civ., privind motivarea hotărârii, prin raportare la dispoziţiile ari 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României. In strânsă legătură cu obligaţia de motivare a hotărârii, s-a solicitat instanţei de recurs să reţină şi obligaţia judecătorului apelului de a se fi pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susţinut că, în cauză, instanţa a preluat în considerente, preponderent, susţinerile părţilor, fără a analiza şi a oferi un răspuns criticilor sale vizând aspecte esenţiale ale cauzei precum intenţia intimatei A. de modificare unilaterală a obligaţiei plăţii anticipate a întregului preţ al mărfurilor cumpărate, născocirea unui pseudo-motiv al infestării care să acopere imposibilitatea preluării bunurilor din lipsa contravalorii datorate ca preţ al lor etc.

Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, recurenta a susţinut că, pentru a se reţine ca îndeplinită obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti, se impune ca instanţa care a pronunţat hotărârea să ofere un răspuns real şi concret susţinerilor şi argumentelor esenţiale invocate de părţi.

Or, din conţinutul deciziei recurate, nu rezultă că primele instanţe ar fi lămurit toate aspectele deduse judecăţii, răspunzând exigenţelor condiţiei motivării.

In consecinţă, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzuzei spre rejudecare instanţei de apel în privinţa discutării în contradictoriu a probelor în vederea stabilirii culpei părţilor privind rezoluţiunea contractului.

Motivarea instanţei de apel este deficitară mai ales în privinţa aspectului fundamental în litigiu, şi anume ordinea executării obligaţiilor, prevăzută de art. 4.3. din contract, pe care recurenta-pârâtă B. îl invocă în favoarea sa, iar instanţa de apel îi înlătură argumentul, invocând art. 1267 C. civ. privind interpretarea globală a contractului, dar fără a identifica în concret cum a coroborat acest art. 4.3. cu alte prevederi contractuale, cu care anume şi care este raţionamentul care a rezultat şi pe care şi-a întemeiat soluţia.

Recurenta a mai susţinut că soluţia admiterii apelului reclamantei-pârâte A. privind rezoluţiunea contractului din culpa sa exclusivă este dispusă cu încălcarea si aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce priveşte interpretarea contractului, încălcarea voinţei contractuale a părţilor, ordinea executării obligaţiilor şi reţinerea culpei exclusive a recurentei-pârâte S.C. B. în ceea ce priveşte rezoluţiunea contractului nr. x/11.11.2019.

S-a solicitat a se observa că, în susţinerile privind raportarea la aspectele în litigiu, apelanta-reclamantă A. a fost de profundă rea-credinţă încă de la început.

Astfel, potrivit cererii introductive de instanţă, aceasta a încercat să inducă în eroare prima instanţă, susţinând vehement că, între părţi, ar fi fost încheiat un alt contract, Contractul de vânzare-cumparare nr. x/11.11.2019, contract care, în mod evident, conţinea o altă ordine a executării obligaţiilor (art. 4.1 şi 4.3. din Contract) de către părţi, care venea în sprijinul argumentaţiei apelantei A. că nu trebuia să plătească marfa înainte de livrarea acesteia. De asemenea, aceasta nu a arătat niciun moment că părţile au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019 prin intermediul unui comisionar, D. S.R.L., chemata în garanţie din prezenta cauză.

Potrivit analizei realizate de prima instanţă, filele x din sentinţa apelată, prima instanţă a stabilit, pe baza întregului probatoriu administrat, că singurul contract care conţine acordul real de voinţă al părţilor este Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019.

In faza apelului, apelanta A. revine asupra poziţiei procesuale iniţiale, arătând că "a fost de acord" că între părţi s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019, astfel cum, de altfel, a susţinut dintotdeauna recurenta.

In realitate, recurenta a susţinut că, pentru a se ajunge la această concluzie, s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriu şi martori din partea sa pentru a demonstra realitatea contractului încheiat de fapt de părţi, astfel cum rezultă din sentinţa apelată şi din piesele dosarului.

Prin susţinerile apelantei-reclamante A. din cererea de apel, aceasta revine şi recunoaşte Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019, însă schimbă tactica şi spune că nu are nicio culpă în derularea contractului, deoarece nu trebuia să achite marfa în avans, acest lucru rezultând în opinia sa şi din uzanţele dintre părţi, pentru ca, mai apoi să se contrazică, arătând că, din contractele anterioare cu apelanta-pârâtă S.C. B. livra cantităţile de mărfuri plătite, exclusiv în limita plăţilor.

Cel mai important aspect este, a susţinut recurenta, că, potrivit contractului dintre părţi, orice problemă de calitate, reală sau nu, nu s-ar fi putut ridica decât după achitarea mărfii, pentru că aceasta era ordinea executării obligaţiilor din contract, asumate de părţi si care reprezintă legea părţilor, creată chiar de ele.

Deşi nu era vorba despre o problemă de calitate, ci de lipsa banilor apelantei-reclamante A. pentru a achita şi restul de preţ în cuantum de 2.071.049,66 RON, recurenta, prin corespondenţa e-mail din data de 31.12.2019 s-a oferit să gazeze marfa şi să prelungească termenul de ridicare până la 03.01.2020, solicitând ca apelanta-reclamantă A. să plătească restul de preţ. Or, apelanta-reclamantă A. nu a dorit să plătească preţul mărfii, ci doar a insistat să fie încărcată toată marfa în trenul care staţiona fără însă a o plăti.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit cadrul normativ privind executarea şi interpretarea contractului, astfel că a reţinut culpa apelantei-pârâte B. în neexecutarea contractului, în sensul că nu a achitat marfa în avans.

În acest sens, a arătat recurenta, potrivit art. 4.3. din Contract, preţul trebuia achitat anticipat, în conformitate cu dispoziţiile art. 1555 alin. (1) C. civ., astfel că apelanta-reclamantă A. putea să primească doar cantitatea de rapiţă corespunzătoare preţului achitat; aceasta înseamnă că, în acord cu dispoziţiile art. 1556 alin. (1) C. civ., în mod absolut justificat, recurenta B. nu a livrat cantitatea de rapiţă în valoare de 2.071.049,66 RON, fapt neluat în seamă de instanţa de apel; ca atare, cererea de rezoluţiune formulată de intimata A. cu privire la cantitatea de rapiţă pentru care nu a achitat preţul este absolut nefondată.

Pe de altă parte, având în vedere că motivul pentru care nu a fost livrată întreaga cantitate de rapiţă constă în neexecutarea obligaţiei asumate de apelanta-reclamantă A. la art. 4.3. din Contract, cererea reconvenţională a fost găsită, în mod corect, ca fiind întemeiată şi prima instanţă a dispus rezoluţiunea parţială a contractului.

Aşadar, neexecutarea contractului îi este imputabilă, în mod exclusiv. intimatei-reclamante A..

Cantitatea de 70,698 tone de rapiţă, rămasă de livrat până la concurenţa sumei de 1.000.000 RON plătită de apelanta-reclamantă A., era disponibilă şi putea fi livrată apelantei-reclamante, astfel cum recurenta susţine că a arătat prin cererea sa de apel.

S-a mai susţinut că, potrivit Contractului nr. x/11.11.2019, nu sunt prevăzute insectele vii, care, pot exista în rapiţă datorită depozitării, dar care nu afectează parametrii de calitate ai rapiţei şi, chiar dacă ar fi existat insecte vii, acestea nu reprezintă o problemă de calitate a rapiţei, susţinerile reclamantei A. nu sunt întemeiate, aceasta creând intenţionat o falsă problemă de calitate a mărfii.

În continuare, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a sesizat incidenţa art. 1555 alin. (1) şi art. 1556 C. civ.. potrivit cărora, atunci când prin contract este stabilită ordinea obligaţiilor, iar la scadenţă o parte nu execută propria obligaţie şi nici nu oferă executarea acesteia, cealaltă parte poate să refuze executarea propriilor obligaţii.

Or, conform dispoziţiilor art. 4.3 din Contract, reclamanta A. avea obligaţia plăţii mărfii înainte de livrarea acesteia.

Recurenta a susţinut că intimata A. a achitat o treime din marfă şi apoi, deoarece dorea să încarce întreaga garnitură de tren, fără însă să o achite în avans, aşa cum conveniseră părţile, a pretins că marfa nu este de calitate şi a început să facă presiuni nefondate asupra sa, blocând şi linia ferată, deşi, aşa cum s-a arătat, rapiţa întrunea toţi parametrii de calitate, iar recurenta dispunea de mult mai multe tone decât obiectul contractului.

Intimata A. a invocat această falsă problemă de calitate a mărfii pentru a acoperi propria culpă. Or, această conduită naşte o prezumţie simplă de imposibilitate de plată din partea A. în ceea ce priveşte contractul cu B., deoarece A. a creat şi un precedent cu un alt partener contractual.

Instanţa de apel nu a sesizat că intimata A. nu poate reclama aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1549 C. civ. şi urm. (rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor), întrucât este direct culpabilă în executarea contractului prin neplata preţului mărfii, contractul fiind unul sinalagmatic, iar ordinea obligaţiilor fiind stabilită.

Potrivit dispoziţiilor contractuale, contrar susţinerilor A., livrarea produselor se putea face numai în momentul în care obligaţiile de plată ale reclamantei erau îndeplinite, aspect reamintit intimatei în corespondenţa purtată la 31.12.2019.

Or, intimata A., care nu achitase decât parţial preţul contractului, nu a oferit executarea obligaţiei asumate de plată a preţului, care era anterioară obligaţiei de livrare, iar, pentru neîndeplinirea obligaţiei respective, aceasta este în culpă în ceea ce priveşte executarea contractului şi nu poate invoca o presupusă neexecutare contractuală din partea S.C. B., nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru ca intimata să poată invoca excepţia.

Un aspect foarte important este acela că reclamanta A. nu a oferit executarea obligaţiei sale de plată niciun moment, iar extrasul de cont depus în probaţiune nu relevă decât efectuarea unor operaţiuni, însă soldul de deschidere al contului Reclamantei la data de 31.12.2019 este "0", astfel cum rezultă din extrasul bancar depus de aceasta, ataşat cererii introductive de instanţă.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantei-reclamante A. de reparare a unui pretins prejudiciu, recurenta a susţinut că această solicitare este nefondată.

Astfel, conform art. 1530 C. civ., creditorul are dreptul la daune interese doar pentru prejudiciul produs din culpa debitorului.

Or, nelivrarea întregii cantităţi de 1.800 de tone de rapiţă s-a datorat neexecutării culpabile a obligaţiei asumate de către apelanta-reclamantă A., respectiv de neachitare în prealabil a diferenţei de preţ de 2.071.049,66 RON.

Aşadar, cheltuielile suplimentare constând în diferenţele de preţ, beneficiu nerealizat etc. pe care le solicită A., au fost generate de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de apelanta-reclamantă A..

În motivarea susţinerii că singura care a încălcat dispoziţiile contractuale, prin neexecutarea acestora, este chiar apelanta-reclamantă A., au fost redate o serie de argumente considerate relevante de către recurentă.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de 2.222,28 Euro, reprezentând diferenţa de preţ achitată în plus de intimată, aceasta cumpărând de la C. S.A. cantitatea de 1.111,14 tone de rapiţă la preţul de 359 Euro/tonă, cu 2 Euro mai mult decât preţul stabilit prin Contractul cu recurenta, instanţa de apel trebuia să respingea ca nefondată această solicitare, argumentele recurentei făcând referire la susţinerea A. că a încheiat un contract cu un partener extern, la o factura fiscală ce nu se coroborează cu celelalte probe, la faptul că, din probele administrate, nu rezultă la ce preţ a achiziţionat A. de la C. S.A. cantitatea de rapiţă.

În ceea ce priveşte solicitarea sumei de 2.254,72 Euro, recurenta a susţinut că, în speţă, contractul prezentat cu partenerul extern nu este acelaşi cu cel menţionat pe factura A., deci nu există o certitudine a cantităţilor, datelor de livrare, preţurilor.

In concluzie, reclamanta A., în condiţiile în care nu a oferit executarea obligaţiei contractuale de plată a preţului la data de 31.12.2019, acest lucru fiindu-i reamintit prin corespondenţa e-mail din acea zi, nu poate solicita cheltuieli cu staţionarea navetei CFR pe linia ferată de la pârâta S.C. B..

Faptul că reclamanta A. aşa a înţeles să gestioneze situaţia, în mod evident cu un dezinteres flagrant pentru costurile adiţionale, care ne poate induce ideea unei acţiuni premeditate, nu înseamnă că este îndreptăţită să le solicite de la S.C. B..

Or, acest prejudiciu este imputabil direct creditorului obligaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 1534 C. civ.

Astfel, cel mai târziu la data de 02.01.2020, reclamanta A. trebuia să elibereze linia ferată fiind notificată de vânzător de intenţia sa de a nu prelungi contractul pentru că nu primise plata integrală a preţului mărfii.

Intimata-chemată în garanţie a depus întâmpinare, prin care a solicitat soluţionarea cauzei, exclusiv în limitele recursului promovat.

În şedinţa publică din 16 noiembrie 2022, recurenta a invocat un motiv de recurs de ordine publică, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., precizând că instanţa de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată şi a încălcat limitele investirii instanţei, precum şi principiile limitelor devoluţiunii în apel.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, deşi recurenta susţine, în mod amplu, în cuprinsul cererii de recurs o serie de critici încadrate de aceasta în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., se constată că aceste observaţii aduse deciziei recurate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, care ţin de modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Astfel, deşi recurenta afirmă că instanţa de apel a preluat în considerente, preponderent, susţinerile părţilor, fără a analiza şi a oferi un răspuns criticilor sale vizând aspecte esenţiale ale cauzei (intenţia intimatei A. de modificare unilaterală a obligaţiei plăţii anticipate a întregului preţ al mărfurilor cumpărate, născocirea unui pseudo-motiv al infestării care să acopere imposibilitatea preluării bunurilor din lipsa contravalorii datorate ca preţ al lor etc.) şi că motivarea instanţei de apel este deficitară, cu precădere, referitor la ordinea executării obligaţiilor, prevăzută de art. 4.3. din contract, precum şi că, în strânsă legătură cu obligaţia de motivare a hotărârii, instanţa de recurs trebuie să reţină şi obligaţia judecătorului apelului de a se fi pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, subsumând aceste critici prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., recurenta aduce în dezbatere, în esenţă, modul de conduită al reclamantei, în calitate de cumpărător, evaluarea comportamentului acesteia, aspecte ce nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susţinerea lor recurenta se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanţa de apel şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele.

Se observă că, deşi recurenta indică expres normele de drept material greşit aplicate sau încălcate de instanţa de apel, aduce, în realitate, în discuţie doar chestiuni vizând probele administrate, situaţia de fapt, conduita contractuală a părţilor, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, criticile vizând faptul că soluţia admiterii apelului reclamantei-pârâte A. privind rezoluţiunea contractului din culpa exclusivă a recurentei este dispusă cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte interpretarea contractului, încălcarea voinţei contractuale a părţilor, ordinea executării obligaţiilor şi reţinerea culpei exclusive a recurentei-pârâte B. în referire la rezoluţiunea contractului nr. x/11.11.2019, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, respectiv de stabilire a situaţiei de fapt şi de apreciere a probelor.

Interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieşit din acordul părţilor, precum şi evaluarea relaţiilor dintre entităţile juridice aflate în conflict, constituie o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voinţe a părţilor contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse şi încuviinţate se poate stabili care a fost conduita părţilor. Or, în recurs instanţa nu poate constata o altă situaţie de fapt decât cea configurată de către instanţa de apel.

Aşa fiind, argumentele expuse de recurentă din această perspectivă sunt chestiuni care privesc situaţia de fapt şi probele administrate, aspecte care, aşa cum s-a arătat în precedent, nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În concret, susţinerile recurentei prin care se arată că reclamantă a fost de profundă rea-credinţă încă de la promovarea cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta a încercat să inducă în eroare prima instanţă, susţinând că, între părţi, ar fi fost încheiat un alt contract, cel cu nr. x/11.11.2019, care conţinea o altă ordine a executării obligaţiilor, cele care privesc neindicarea faptului că părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/11.11.2019 prin intermediul unui comisionar, precum şi cele care fac referire la apărarea reclamantei în sensul că nu are nicio culpă în derularea contractului, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme problematica atitudinii reclamantei în desfăşurarea litigiului, respectiv a culpei în derularea raporturilor contractuale, vizează situaţia de fapt.

Nici afirmaţiile recurentei în sensul că, potrivit contractului dintre părţi, orice problemă de calitate nu s-ar fi putut ridica decât după achitarea mărfii, întrucât aceasta era ordinea executării obligaţiilor din contract, asumată de părţi şi care reprezintă legea părţilor, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care acestea se referă la modul de conduită a părţilor, la evaluarea comportamentului acestora, vizând astfel aspecte de netemeinicie şi de stabilire a situaţiei de fapt.

De asemenea, nici susţinerile recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a aplicat greşit cadrul normativ privind executarea şi interpretarea contractului, astfel că a reţinut culpa apelantei-pârâte B. în neexecutarea contractului, deşi, conform dispoziţiilor art. 4.3 din contract, reclamanta avea obligaţia plăţii mărfii înainte de livrarea acesteia, nu se poate constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susţinerea acesteia recurenta se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanţa de apel şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele.

Se observă că sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligaţiilor contractuale asumate prin convenţie, recurenta, relatând opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de prim control judiciar, tinde la schimbarea situaţiei de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

În speţă, recurenta tinde la restabilirea situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziţii legale (ex: art. 1555 alin. (1) C. civ., art. 1556 alin. (1) C. civ., art. 1549 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Criticile recurentei vizând greşita interpretare a contractului de către instanţa de apel şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, precum şi susţinerea acesteia relativ la solicitarea apelantei-reclamante A. de reparare a unui pretins prejudiciu, în sensul că, în speţă, cheltuielile suplimentare constând în diferenţele de preţ, beneficiu nerealizat etc. pe care le solicită A., au fost generate de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de apelanta-reclamantă A., prin raportare la dispoziţiile art. 1530 C. civ., respectiv art. 1534 C. civ., reprezintă, aşa cum s-a arătat în precedent, o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs de ordine publică, invocat de recurentă, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în şedinţa publică din 16 noiembrie 2022, care vizează faptul că instanţa de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată şi a încălcat limitele investirii instanţei, precum şi principiile limitelor devoluţiunii în apel, se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., invocate de recurent, "dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".

Aşadar, din interpretarea textului legal mai sus redat rezultă că, în etapa procesuală a recursului, motivele de casare de ordine publică nu pot fi invocate decât de instanţă din oficiu, iar nu şi de părţile cauzei sau, mai precis decât atât, nu şi de către recurent.

Prin urmare, dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. se opun analizării unor motive de ordine publică aduse în dezbatere de părţile din proces, câtă vreme instanţa de recurs nu a identificat motive de această natură pe care să le invoce din oficiu.

Doar în măsura în care este invocat din oficiu un motiv de casare de ordine publică nu intervine nulitatea recursului; o atare reglementare este justificată de împrejurarea că instanţa se află, ca regulă, în imposibilitatea să invoce un asemenea motiv în cadrul termenului de recurs, deoarece dosarele se înaintează instanţei competente să judece căile de atac doar ulterior împlinirii termenului de exercitare a căii de atac.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte notează şi conţinutul art. 306 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, care prevedea că "motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor".

Analiza comparativă a celor două texte legale, citate mai sus, relevă că noua reglementare a eliminat adverbul "şi", ceea ce întăreşte concluzia că procedura actuală permite doar instanţei să invoce un motiv de ordine publică după împlinirea termenului, nu şi recurentei.

Aşadar, motivul de recurs de ordine publică, invocat de recurentă, abia în şedinţa publică din 16 noiembrie 2022, nu se impune a fi examinat.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 69/2022 - A din 10 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2022.