Recusal for lack of impartiality based on prior rulings: distinction between legal error and personal bias

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 09.07.2018 sub nr. x/2013/a35, contestatoarea Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. în contradictoriu cu debitoarea A. S.A. prin administrator judiciar şi administrator special a formulat contestaţie împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar B. privind refuzul de a plăti suma de 624684,86 RON reprezentând penalităţi şi a refuzului de restituire a unui număr de 149 de vagoane de marfă proprietatea contestatoarei, aşa cum au fost menţionate la punctele 3 şi 4 din Raportul lunar publicat în BPI nr. x/04.07.2018, cu cheltuieli de judecată.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 7654 din data de 19.12.20218, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII -a civilă a admis în parte contestaţia împotriva măsurilor administratorului judiciar B. al societăţii debitoare A. S.A. formulată în conformitate cu dispoziţiile Legii 85/2006 de contestatoarea Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. în contradictoriu cu intimaţii A. S.A. prin administrator judiciar B. şi A. S.A. prin administrator special C.; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată; a constatat creanţa creditoarei Societatea Naţională de Transport Marfă CFR Marfă S.A. în cuantum de 624.610,5 RON, reprezentând penalităţi contractuale, ca fiind o creanţă curentă, plata acesteia urmând a fi făcută în condiţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a dispus restituirea celor 149 de vagoane.

Prin decizia civilă nr. 616 din data de 18 iunie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V -a civilă, a admis apelul formulat de apelantul-debitor A. S.A. prin administrator special C., împotriva sentinţei civile nr. 7654/13.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti; a anulat în tot sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, prin încheierea de şedinţă din 11.01.2021 dispusă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2013, au fost respinse cererile de intervenţie voluntară principală şi accesorie formulate de C. administratorul special al debitoarei, ca inadmisibile.

Prin sentinţa civilă nr. 1989/12.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă excepţia tardivităţii contestaţiei; a fost calificată excepţia neexecutării contractului ca fiind o apărare de fond; a fost admisă în parte contestaţia împotriva măsurii consemnate în raportul de activitate publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă cu nr. 13387/04.07.2018 privind pe contestatorul Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa CFR Marfa S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B..

Totodată, a fost constatată existenţa unei creanţe curente în favoarea contestatorului Societatea Naţionala de Transport de Marfă CFR Marfă S.A. în cuantum de 624.610,5 RON, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. (6) Legea nr. 85/2006; a fost dispusă restituirea celor 149 de vagoane.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitoarea A. S.A. prin administrator special C., solicitând anularea încheierii de şedinţă din data de 19.10.2020, a încheierii de şedinţă din data de 11.01.2021 şi a sentinţei civile nr. 1989/12.04.2021 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civila în dosarul nr. x/2013, cu consecinţa constatării faptului că societatea apelantă prin administrator special C. are calitate procesuala activa; totodată a solicitat admiterea cererii de intervenţie voluntară principală sau accesorie formulată de către A. S.A. prin administrator special C.; respingerea contestaţiei formulata de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfa "CFR MARFA" S.A. ca netemeinică şi nelegală; obligarea intimatului-contestator la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului dosar.

În şedinţa publică din data de 21.10.2021, în dosarul nr. x/2013, petentul C. a solicitat recuzarea completului de judecată 17 Apel, respectiv a doamnei judecător D., preşedinta completului de judecată C17A, şi a domnului judecător E..

Prin încheierea din 21.10.2021, instanţa a amânat pronunţarea la 4.11.2021.

La data de 22.10.2021, petentul C. administrator special al A. S.A. a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 200 RON şi cererea de recuzare a completului C17A format din domnii judecători D. şi E., întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 coroborate cu art. 44 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de recuzare a doamnei judecător D. preşedinta completului de judecată C17A şi a domnului judecător E., formulată de petentul C., administrator special al A. S.A., ca neîntemeiată.

În baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., a dispus amendarea petentului C. cu 1000 RON amendă judiciară.

Prin decizia nr. 1888/A din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului B. ca nefondată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei cu privire la apelul declarat împotriva încheierii din data de 19.10.2020 şi încheierii din data de 11.01.2021, ca nefondată.

Totodată, a respins apelul declarat de apelanta-debitoare A. S.A. prin administrator special C., împotriva încheierii din data de 19.10.2020, ca nefondat.

A admis excepţia tardivităţii şi a anulat apelul declarat împotriva încheierii din data de 11.01.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2013, ca fiind tardiv formulat.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la apelul declarat împotriva sentinţei nr. 1989/12.04.2021 şi, în consecinţă, a respins apelul, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenta A. S.A. prin administrator special C. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii de şedinţa din Camera de Consiliu din data de 03.11.2021 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civila în dosarul nr. x/2013 ca fiind netemeinică şi nelegală, iar, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de recuzare.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că încheierea recurată este vădit nelegală.

Astfel, s-a arătat că, în considerentele încheierii atacate se reţin următoarele:

"din expunerea rezumată mai sus a cererii de recuzare nu rezultă niciun element de fapt probant care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor împotriva cărora s-a formulat cererea de recuzare".

Această concluzie la care a ajuns instanţa se datorează faptului că, ori nu a citit dosarul, ori completul de judecată ce a fost recuzat nu a trimis documentele probante către completul învestit cu soluţionarea incidentului procedural.

Faţă de această concluzie deficitară şi nelegală, recurenta a arătat că înţelege să descrie faptele probante, cu documente concludente, de care instanţa de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti nu a ţinut cont în soluţionarea cererii de recuzare.

În acest sens, recurenta a arătat că a menţionat în conţinutul cererii de recuzare acţiunile ilegale pe care membrii completului de judecata C17, respectiv doamna preşedinte judecător D. şi domnul judecător E., le-au întreprins in cadrul mai multor dosare, stare ce a fost probată cu documente justificative ataşate cererii de recuzare.

Recurenta a susţinut că membrii completul de judecata C17 din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au încălcat legea, fiind întrunite condiţiile de imparţialitate, conform art. 43 alin. (13) C. proc. civ.

S-a susţinut că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin faptul că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a încălcat mai multe reguli de procedură, respectiv: art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că instanţa care a judecat cererea de recuzare nu a motivat şi în drept considerentele pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii; art. 14 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că instanţa nu a făcut o judecată echitabilă în vederea comunicării întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către partea adversă; art. 431 alin. (1) C. proc. civ., art. 433 C. proc. civ., art. 434 C. proc. civ. prin faptul că instanţa care a judecat cererea de recuzare a precizat că nu sunt elemente probante ca să demonstreze imparţialitatea completului de judecată.

Recurenta a mai susţinut că instanţa care a judecat cererea de recuzare a respins fără să motiveze susţinerile expuse în cuprinsul acesteia cu referire la dosarul nr. x/2013.1, pe considerentul că nu ar exista elemente de fapt probante, deşi la dosar au fost depuse atât decizia civila nr. 1918/21.12.2020, cât şi raportul de expertiză prin care erau calculate debite şi penalităţi pentru contractul nr. x/24.03.2010 şi nr. y/08.07.2011.

A mai arătat recurenta că, în contractul nr. x/08.07.2011, a ridicat problema de imparţialitate, deoarece în mod intenţionat curtea de apel nu a luat în seamă procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală şi a acceptat la plată facturi fiscale privind pe creditorul F. S.R.L.; de asemenea, imparţialitatea Curţii de Apel Bucureşti reiese şi din faptul că, în considerentele deciziei civile nr. 1918/21.12.2020, a făcut recomandarea ca, pentru pagubele create de societatea F. S.R.L., să apeleze la asigurarea cu care aceasta societate a asigurat contractul de pază.

Prin urmare, este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu referire la dosarul nr. x/2013, recurenta a arătat, în esenţă, că membrii completului de judecata C17 din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au fost şi sunt inconsecvenţi prin faptul că nu respectă dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 85/2006 şi desemnează un comitet al creditorilor format numai din creditori chirografari.

Astfel, există motive care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea completului C17, fiind astfel întrunite în cauză motivele de incompatibilitate stipulate la art. 42 alin. (13) din C. proc. civ.

Elementul probant privind imparţialitatea membrilor completului de judecată, care a fost depus odată cu cererea de recuzare, constă în hotărârea ce a fost pronunţata in dosarul indicat anterior.

Prin urmare, sunt aplicabile motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivele contradictorii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reies din faptul că, în decizia ce a fost pronunţată de Curtea de Apel, se face referire la respectarea prevederilor art. 16 din Legea 85/2006, însă în dispozitivul hotărârii judecătoreşti acest text de lege este încălcat.

Referitor la dosarul nr. x/2013, prin decizia civila nr. 597/16.04.2015, membrii completului de judecata C17 încalcă dispoziţiile art. 2517 C. civ. privind termenul general al prescripţiei extinctive, constatând ca fiind prescrise anumite facturi fiscale, menţionând apoi că "ca celelalte facturi" însumează 1.205.976,53 RON, însă nu explică şi nu arată care sunt aceste facturi fiscale, deşi, conform cererii de creanţă, depusă de intimată, aceste facturi nu au existat şi nici nu există.

Prin aceasta, judecătorii au fost şi sunt imparţiali, fiind îndeplinite condiţiile art. 42 alin. (13) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susţinut că sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin faptul că hotărârea în dosarul anterior menţionat a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 2517 C. civ.. privind prescripţia, precum şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin faptul că instanţa de judecată nu a motivat şi în drept hotărârea pronunţată, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la dosarul nr. x/2013, recurenta a arătat, în sinteză, că membrii completului de judecată C17 din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au pronunţat hotărârea, înscriind la masa credală Societatea Naţionala de Transport Feroviar de Marfa SNTFM CFR Marfa cu suma de 4.268.206,24 RON, fără să cerceteze situaţia reală, de fapt şi de drept a cererii de înscriere la masa credală, judecătorii fiind imparţiali, regăsindu-se astfel condiţiile prevăzute de art. 42 alin. (13) C. proc. civ.

Totodată a susţinut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanţa de judecata nu a respectat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., precum şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanţa a încălcat dispoziţiile art. 1240 C. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul şi a acordat termen astăzi, 16.11.2022, pentru soluţionarea recursului.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Deşi recurenta a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora: casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, din expunerea argumentelor prezentate în cererea de recurs, se constată că există critici de nelegalitate ce pot fi încadrate doar în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Obiectul recursului îl constituie încheierea din 3 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă o cerere de recuzare. Top of FormBottom of Form

Înalta Curte constată că hotărârea curţii de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, curtea de apel a respectat, aplicat şi interpretat corect textele normative incidente în cauză şi analizând cu rigurozitate condiţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., a statuat în mod legal şi temeinic faptul că motivul de recuzare prevăzut de acest articol se referă mai degrabă la elemente care rezultă din legătura de prietenie sau duşmănie notorie existentă între judecător/judecători şi una dintre părţile litigiului/reprezentantului convenţional sau legal, ori a unor legături rezultate din afinitate şi altele asemenea existente deja la data formulării cererii de recuzare şi că niciunul dintre aceste elemente nu se regăsesc printre motivele cererii de recuzare şi mai mult decât atât, nici nu au fost probate în vreun fel.

Criticile recurentei care vizează: încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că instanţa care a judecat cererea de recuzare nu a motivat şi în drept considerentele pe care se întemeiază soluţia de respingere a cererii; încălcarea art. 14 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că instanţa nu a făcut o judecată echitabilă în vederea comunicării întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către partea adversă, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., art. 433 C. proc. civ. şi art. 434 C. proc. civ., prin faptul că instanţa care a judecat cererea de recuzare a precizat că nu sunt elemente probante ca să demonstreze imparţialitatea completului de judecată, nu sunt fondate.

Astfel, instanţa învestită cu analizarea cererii de recuzare a reţinut în considerentele hotărârii pronunţate, în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului nr. x/2018 şi chestiunea autorităţii de lucru judecat, că nu constituie motiv de recuzare modul în care membrii completului de judecată s-au raportat la autoritatea de lucru judecat, aspect ce nu are nicio legătură cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 şi, totodată, nu rezultă din niciun fapt rezonabil că aceştia sunt lipsiţi de imparţialitate în soluţionarea cauzei de faţă.

De asemenea, s-a reţinut că nu poate fi luată în considerare din perspectiva motivului de recuzare invocat atitudinea sau comportamentul preşedintei completului de judecată, relativ la afirmaţiile petentului şi nici chestiunea respingerii cererii de amânare a cauzei, fiindcă aceste aspecte nu se încadrează în motivul de recuzare invocat.

În acest context, Înalta Curte reţine că rezolvarea anumitor cereri în condiţiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ. şi conduita preşedintei completului de judecată relativ la afirmaţiile părţii nu pot constitui motive de a crede că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor, astfel că dezlegările curţii de apel sunt legale şi temeinice.

Cât priveşte criticile recurentei prin care se arată că instanţa care a judecat cererea de recuzare a respins fără să motiveze susţinerile expuse în cuprinsul acesteia cu referire la dosarul nr. x/2013.1, pe considerentul că nu ar exista elemente de fapt probante, deşi la dosar au fost depuse atât decizia civila nr. 1918/21.12.2020, cât şi raportul de expertiză prin care erau calculate debite şi penalităţi pentru contractul nr. x/24.03.2010 şi nr. y/08.07.2011, se constată că nu sunt întemeiate, în condiţiile în care, examinând cererea cu care a fost învestită, instanţa a reţinut că nu sunt elemente de fapt probante, motivându-şi astfel hotărârea adoptată.

De altfel, critica recurentei privind modul în care instanţa a răspuns susţinerilor sale aduce în dezbatere chestiuni legate de aprecierea probatoriului, aspect ce nu poate fi analizat de instanţa de recurs.

De asemenea, afirmaţiile recurentei cu referire la dosarul nr. x/2013, nu pot fi susţinute cu temei, întrucât vizează tot nemulţumirea recurentei privind modul în care instanţa a interpretat probatoriul, iar referirile la art. 16 din Legea nr. 85/2006 au în vedere, pe de o parte, o chestiune legată de fondul litigiului respectiv, iar, pe de altă parte, aduc în discuţie problema existenţei unor motive contradictorii în decizia pronunţată în acel dosar, aspecte care nu se pot analiza în cadrul prezentei căi extraordinare de atac.

În egală măsură, criticile recurentei, prin raportare la dosarul nr. x/2013 şi dosarul nr. x/2013.1, aduc în discuţie chestiuni legate de problemele de drept dezlegate de instanţă în dosarele respective, precum şi aspecte privind motivarea hotărârilor date în acele dosare, cu ignorarea obiectului recursului de faţă care priveşte o încheiere dată în soluţionarea unei cereri de recuzare.

În speţă, trebuie subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

În concluzie, marea majoritate a criticilor recurentei aduse încheierii atacate prin raportare la dosarele x nu pot fi susţinute cu temei, având în vedere că se supune dezbaterii, pe de o parte, modalitatea de motivare a unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte litigii, deşi obiectul recursului în cauza pendinte, potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., nu îl poate constitui decât "încheierea prin care s-a respins recuzarea", iar, pe de altă parte, în argumentarea aspectelor de nelegalitate invocate, recurenta se referă, în realitate, la înscrisurile din dosar, or, modalitatea de apreciere a probatoriului, în reglementarea actuală a recursului, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu poate face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

Întrucât obiectul recursului în litigiul de faţă este dat de încheierea din 3 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2013, prin care curtea de apel a respins o cerere de recuzare, susţinerile recurentei prin care sunt criticate problemele de drept dezlegate în alte dosare nu au relevanţă.

Afirmaţiile recurentei aduse în sprijinul motivelor de casare se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanţă care, în speţă, nu coincid cu aşteptările părţii, însă simpla nemulţumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei în sensul respingerii cererii de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului din perspectiva aspectelor arătate.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. prin administrator special C. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. prin administrator special C. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2022.