Pension appeal rejected as late, merits appeal inadmissible, ancillary requests referred to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra cererilor de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 28 ianuarie 2019, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Locală de Pensii Sector 4 Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze decizia de pensie pentru limită de vârsta nr. 245206 din 13 decembrie 2018, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 Bucureşti şi să o oblige pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti să emită o nouă decizie, prin care să îi fie stabilite drepturile de pensie începând cu 1 februarie 2016 şi valorificate veniturile menţionate în adeverinţa nr. x din 11 octombrie 2018, emisă de S.C. PROGRESUL S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 2911 din 22 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel.

În cuprinsul memoriului de apel, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Legea nr. 263/2010 şi a normelor metodologice de aplicare a acesteia - H.G. nr. 257/2011, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin încheierea din 23 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin decizia civilă nr. 2333 din 21 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat decizia de pensie nr. 245206 din 13 decembrie 2018, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 Bucureşti şi a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă, prin care să valorifice, la stabilirea cuantumului drepturilor de pensie, începând cu data de 1 noiembrie 2018, pe lângă veniturile deja valorificate, sumele din adeverinţa nr. x din 11 octombrie 2018, emisă de S.C. PROGRESUL S.A., reprezentând salariul acordat şi sumele aferente sporului de vechime pentru intervalul cuprins între 1 octombrie 1992 şi 30 martie 2001; a respins celelalte pretenţii ca nefondate.

Împotriva încheierii din 23 iunie 2020 şi deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, reclamanta a declarat recurs.

În cuprinsul memoriului de recurs, A. a precizat că înţelege să formuleze cerere de îndreptare, lămurire şi completare, în raport cu dispoziţiile art. 442, art. 443 şi art. 444 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate pe care a invocat-o, în condiţiile în care curtea de apel s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că a înregistrat pe rolul curţii de apel mai multe cereri de sesizare a instanţei de control constituţional cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, respectiv a dispoziţiilor din Legea nr. 263/2010 şi a normelor metodologice de aplicare a acestora, pct. 6 din Anexa 15 a H.G. nr. 257/2011, în motivarea cărora a arătat că se impune implementarea unui soft adecvat la nivelul caselor de pensii care să prevină eventualele erori ce pot apărea în cursul soluţionării dosarelor de pensii.

La 16 februarie 2021, recurenta a depus note scrise, prin care a arătat că înţelege să aducă completări la memoriul de recurs şi că formulează cerere de revizuire.

În şedinţa publică de la 10 noiembrie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţiile tardivităţii recursului declarat împotriva încheierii din 23 iunie 2020, a inadmisibilităţii recursului exercitat împotriva deciziei nr. 2333 din 21 iulie 2020, a necompetenţei materiale în soluţionarea cererii de îndreptare, lămurire şi completare a hotărârii, precum şi a cererii de revizuire, asupra cărora apreciază următoarele:

Asupra excepţiei tardivităţii recursului declarat împotriva încheierii din 23 iunie 2020, cu privire la dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

În conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

În cauză, încheierea atacată a fost pronunţată la 23 iunie 2020, iar recursul a fost declarat la 1 octombrie 2020, aşa încât termenul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, în care calea de atac trebuia să fie promovată, a fost depăşit.

Cum neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancţiunea decăderii, Înalta Curte, având în vedere cele expuse în precedent şi dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, va respinge ca tardiv recursul declarat împotriva încheierii din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 2333 din 21 iulie 2020, Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

În speţă, reclamanta a învestit Tribunalul Bucureşti cu o cerere în materia asigurărilor sociale, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa Locală de Pensii Sector 4 Bucureşti.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) din acelaşi text de lege, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale sus-evocate, decizia civilă nr. 2333 din 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menţionat şi în dispozitivul acesteia.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte cererea de îndreptare, lămurire şi completare hotărâre, precum şi cererea de revizuire, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 131-132 C. proc. civ., reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate …", iar, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., "Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent".

Raportând textele legale evocate la dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Necompetenţa este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad", şi, totodată, văzând şi dispoziţiile prevăzute de art. 442 - 444 din C. proc. civ. în materia îndreptării, lămuririi şi completării hotărârilor, instanţa supremă constată că nu este competentă să soluţioneze cererea pendinte.

Cererile în materia îndreptării, lămuririi, înlăturării a dispoziţiilor contradictorii ori de completare a hotărârii în condiţiile art. 442 - 444 C. proc. civ. se adresează instanţei care a pronunţat-o şi va fi soluţionată în aceeaşi compunere sau constituire precum aceea prevăzută de lege pentru pronunţarea hotărârii vizate cu o astfel de cerere.

Totodată, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, la art. 111 alin. (6), prevede astfel:

"Cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită".

Constatând că hotărârea a cărei îndreptare, lămurire şi completare este dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cererii aparţine acestei instanţe.

Înalta Curte constată că nu este competentă să soluţioneze nici cererea de revizuire, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 510 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere".

În speţă, prin notele scrise depuse la 16 februarie 2021, A. a precizat că înţelege să formuleze cerere de revizuire, însă fără a arăta temeiul de drept pe care îşi întemeiază calea de atac exercitată.

Întrucât din conţinutul actului de procedură ce emană de la A. nu sunt conturate elemente care să justifice incidenţa normei derogatorii ce ar determina competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauză, din perspectiva art. 510 alin. (2) C. proc. civ. şi, constatând că decizia a cărei retractare se solicită este dată de Curtea de Apel Bucureşti, competenţa de soluţionare a revizuirii aparţine acestei instanţe.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 510 alin. (1) din acelaşi cod, va admite excepţia privind necompetenţa materială şi va declina în favoarea curţii de apel competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 2333 din 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Declină în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de îndreptare, lămurire şi completare, precum şi a cererii de revizuire, ambele formulate de A..

Definitivă în ceea ce priveşte dispoziţiile de respingere a recursurilor.

Fără nicio cale de atac în ceea ce priveşte dispoziţia de declinare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2021.