Recursion nullified for failure to articulate specific grounds of illegality regarding presumed receipt of construction works

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 19.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 210.486,44 RON reprezentând 30% din garanţia de bună execuţie, reţinută de aceasta şi nerestituită, conform art. 15.1.4 din contractul încheiat între reclamantă şi pârâtă la 02.02.2015, sumă ce urmează să fie actualizată cu dobânda legală penalizatoare, calculată pentru perioada cuprinsă între 25.11.2017, data scadenţei obligaţiei de restituire, şi până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1270 alin. (1), art. 1516 alin. (1), art. 1535 C. civ., art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 2461/13.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia prematurităţii şi s-a respins cererea reclamantei A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca prematur formulată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate, respingerea excepţiei prematurităţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru soluţionarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 1073A/2022 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1.862 alin. (2) C. civ. ca inadmisibilă.

Totodată, a respins apelul declarat de apelanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2461/13.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 1073A/2022 din 29 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs indicând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate precum şi a hotărârii primei instanţe, respingerea excepţiei prematurităţii şi trimiterea cauzei către Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea fondului,

In cuprinsul cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul cu motivarea că, în acord cu opinia primei instanţe, dispoziţiile art. 1862 alin. (2) C. civ. nu sunt incidente în speţă, întrucât în materia antreprizei pentru lucrări în construcţii recepţia lucrării se face potrivit art. 1878 C. civ., text prin care legiuitorul a înlăturat de la aplicare instituţia recepţiei prezumate prevăzută de art. 1862 alin. (2) C. civ., indiferent de pasivitatea nejustificată a antreprenorului general sau a beneficiarului.

Se mai reţine şi că prevederile contractului semnat între părţi, prin art. 12.3.6 şi partea introductivă a acestuia, stabilesc ca recepţia finală a lucrărilor să se facă de către comisia de recepţie prevăzută de H.G. nr. 273/1994.

A fost menţinută astfel, greşit, în opinia recurentei, soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei prematurităţii acţiunii invocată de intimata-pârâtă.

Recursul este întemeiat pe motivul prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - dispoziţiile art. 1862 şi ale art. 1878 C. civ.

După cum a arătat şi în apel, recurenta a susţinut că nu neagă forţa obligatorie a convenţiei semnată între părţi, cu referire specială la art. 12.3.6 din contract şi la partea privitoare la definiţii, motiv pentru care a şi fost convocată intimata-pârâtă pentru efectuarea recepţiei finale.

Instanţa de apel, adoptând o motivare oarecum diferită a soluţiei de admitere a excepţiei prematurităţii, faţă de cea a primei instanţe, arată însă că, indiferent dacă lucrările sunt sau nu distincte/independente din punct de vedere fizic şi funcţional, recepţia finală se efectuează tot în condiţiile art. 24 şi 25 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 273/1994, cu atât mai mult cu cât nicio prevedere contractuală sau dispoziţie legală din materia calităţii în construcţii nu reglementează efectuarea unei recepţii distincte între subantreprenor şi antreprenorul general.

A mai susţinut recurenta că nu a negat importanţa şi raţiunile pentru care legiuitorul a instituit recepţia finală în sistemul controlului calităţii construcţiilor şi faptul că are loc o recepţie finală a construcţiei, inclusiv faţă de prevederile art. 9 lit. i), art. 13 alin. (4) şi art. 17 din Legea nr. 10/1995, dar după cum a reţinut şi instanţa de apel, în contradictoriu cu restul motivării, recepţia finală se face pentru construcţie în întregul său.

Recurenta a menţionat că, aşa cum a susţinut la fond şi în apel, Regulamentul adoptat prin H.G. nr. 273/1994 prevede o singură recepţie finală pentru construcţia în ansamblul său, nu şi recepţii finale parţiale pentru lucrări ce nu sunt distincte/independente din punct de vedere fizic şi funcţional, precum şi faptul că recepţia finală efectuată, potrivit art. 24 şi art. 25 din regulament, se organizează de către proprietarul construcţiei, nefiind reglementată şi o altă "recepţie finală" organizată de antreprenorul general cu subantreprenorii săi.

Trecând la a doua chestiune de drept, de care depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii, recurenta a susţinut că este greşită dezlegarea dată de instanţa de apel efectelor pe care le produce pasivitatea nejustificată a intimatei-pârâte de a efectua recepţia finală a lucrării ce a făcut obiectul contractului, ulterioară momentului notificării.

Instanţa de apel s-a pronunţat în sensul că "dispoziţiile art. 1868 alin. (2) C. civ.." nu sunt incidente în speţă, întrucât lucrările de subantrepriză, ce fac obiectul contractului, fac parte din categoria lucrărilor de antrepriză pentru construcţii reglementate prin dispoziţiile speciale prevăzute de art. 1874 - 1880 C. civ.

Or, dispoziţiile art. 1874-1880 C. civ. stabilesc obligaţii cu privire la beneficiarul construcţiei şi antreprenor (antreprenorul general), art. 1878 alin. (2) arătând în mod expres că, după finalizarea construcţiei (nu şi la finalizarea unor lucrări care nu sunt distincte sau independente din punct de vedere fizic şi funcţional), se va proceda, în condiţiile legii, la recepţia provizorie la terminarea lucrării, urmată de recepţia finală.

Este relevant, a susţinut recurenta, şi faptul că Secţiunea a 2-a Capitolul V din Titlul IX Cartea a V-a a C. civ. priveşte situaţia executării construcţiei în baza unui contract de antrepriză pentru lucrări de construcţii şi nu reglementează relaţia dintre antreprenorul general şi subantreprenor izvorând dintr-un contract de subantrepriză.

Ca atare, contrar celor statuate de instanţa de apel, art. 1878 C. civ. nu se aplică pentru lucrări de construcţii care nu sunt distincte/independente din punct de vedere fizic şi funcţional efectuate în temeiul unui contract de subantrepriză, iar în speţă "sunt aplicabile prevederile art. 1868 alin. (2) C. civ.." cu privire la recepţia prezumată cuprinse în cadrul secţiunii "Reguli comune privind contractul de antrepriză" ca normă generală, ce sancţionează pasivitatea nejustificată a debitorului obligaţiei - antreprenorul general.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, precum şi a apărărilor intimatei.

Totodată a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1862 alin. (2) C. civ., faţă de care intimata-pârâtă a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea acesteia, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale art. 519 C. proc. civ.

În şedinţa publică din 8 februarie 2023, Înalta Curte a respins cererea de sesizare formulată de recurenta-reclamantă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 C. proc. civ., pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

În speţă, se constată că recurenta a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Deşi, în motivarea recursului, recurenta a indicat încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - dispoziţiile art. 1862 şi ale art. 1878 C. civ., aceasta s-a rezumat, în realitate, strict, la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, fără a menţiona în concret care sunt criticile aduse deciziei recurate, în condiţiile în care instanţa de apel a arătat, în mod expres, care sunt argumentele pentru care nu se aplică dispoziţiile legale arătate de apelanta-reclamantă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că argumentele prezentate de recurentă sunt generice sau pur teoretice, fără a fi expuse în concret critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege.

Se observă că, pentru a se pronunţa în sensul respingerii apelului, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 1.862 alin. (2) C. civ., de care s-a prevalat apelanta-reclamantă, nu sunt incidente în speţă, întrucât lucrările de subantrepriză contractate fac parte din categoria lucrărilor de antrepriză pentru construcţii, reglementate prin dispoziţiile speciale prevăzute de art. 1874 - 1.880 C. civ. din cadrul Secţiunii a 2-a, Capitolul VI (din Titlul IX, Cartea a V-a) C. civ.

Or, analiza cererii de recurs relevă că recurenta nu a prezentat nicio critică împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de apel, care să poată fi circumscrisă motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Dimpotrivă, recurenta a prezentat soluţiile dispuse pe parcursul litigiului şi argumente de natură teoretică, cu redarea dispoziţiilor legale considerate a fi încălcate, care, însă, nu au aptitudinea de a releva nelegalitatea măsurii de respingere a cererii de apel, pe care instanţa de prim control judiciar a adoptat-o, aceasta în condiţiile în care soluţia primei instanţe a fost menţinută.

În considerentele deciziei recurate, curtea de apel a reţinut că, în materia antreprizei pentru lucrări de construcţii, recepţia lucrării se face potrivit art. 1.878 C. civ., care face trimitere la necesitatea efectuării recepţiei finale, potrivit legii.

Totodată, s-a reţinut că, prin acest text, legiuitorul a înlăturat de la aplicare instituţia recepţiei prezumate reglementate de art. 1.862 alin. (2) C. civ. în cazul antreprizei pentru lucrări de construcţii. În această situaţie, a reţinut că este necesară efectuarea recepţiei în condiţiile legii speciale, şi anume în condiţiile Legi nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, care impun, prin art. 9 lit. i), art. 13 alin. (4) şi art. 17, efectuarea recepţiei calitative a construcţiei, în condiţiile Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994.

Aşadar, recurenta ar fi trebuit să menţioneze, concret, în ce măsură instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale de care apelanta-reclamanta s-a prevalat.

Or, în motivele de recurs nu se regăsesc consideraţii cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a justificat menţinerea soluţiei de fond privind prematuritatea cererii de chemare în judecată, ci aprecieri generale şi teoretice legate de instituţia recepţiei prezumate şi de efectele pasivităţii pârâtei în sensul efectuării recepţiei finale.

De altfel, simpla exercitare a recursului nu este suficientă pentru a analiza legalitatea deciziei recurate, lipsa motivelor de recurs ori neîncadrarea celor prezentate în ipotezele cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. fiind sancţionată de art. 489 alin. (2) din acelaşi cod cu nulitatea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că argumentele expuse de recurentă sunt generice sau pur teoretice, fără a fi expuse în concret critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege, fără a se arăta în mod expres pentru ce motive texul legal apreciat a fi incident de către instanţa de apel, nu este aplicabil, în opinia recurentei.

Susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi exprimate în etapa procesuală anterioară, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Simpla reiterare în cererea de recurs a unora din criticile expuse şi în cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, şi redarea unora din considerentele deciziei recurate în susţinerea nelegalităţii acesteia, nu întrunesc cerinţele care se cere a fi îndeplinite de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Aceste prevederi impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii recurate.

Expunerea unor opinii despre dezlegările date împrejurărilor analizate de instanţa de apel, indicarea formală a unor texte legale (art. 1862 şi art. 1878 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu pot să atragă nicio analiză, fiind chestiuni ce contravin specificului căii de atac a recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, şi, în consecinţă, va anula recursul, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1073A/2022 din 29 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2023.