Appeal challenging arbitral award dismissed; annulment action rejected and costs awarded.

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la 22 iulie 2020, sub dosarul număr x/2020, reclamanta a solicitat instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună următoarele: obligarea pârâtei la plata sumei de 584.628,03 RON, la care se adaugă TVA in valoare de 111.079,33 RON, reprezentând prejudiciul creat de către pârâtă în cadrul Contractului de Servicii 1SPA 2005/RO/16/P/PA/003/02 "Asistenta tehnica pentru revizuirea si actualizarea studiului de fezabilitate, elaborarea proiectului tehnic, planşelor si documentelor de licitaţie pentru reabilitarea DN6 tronsonul Alexandria - Craiova si construcţia variantelor de ocolire Alexandria şi Caracal".

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 C. civ. şi celelalte dispoziţii legale cuprinse în acţiune, precum şi Legea nr. 50/1995.

Prin sentinţa civilă nr. 2328/2020 din 24 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei generale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. în contradictoriu cu pârâta A.., în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Prin sentinţa nr. 74 din 03.09.2021, pronunţată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ridicată de pârâta A.; a fost respinsă cererea reclamantei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., formulată împotriva A., ca fiind prescrisă; s-a respins cererea reclamantei Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. privind cheltuielile de arbitrare; a fost obligată reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 40.010,18 RON către A., reprezentând cheltuieli arbitrale, constând în onorariu avocaţial.

Prin încheierea din data de 29.09.2021, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei nr. 74/03.09.2021, în sensul că s-a rectificat numărul şi data de înregistrare a dosarului arbitral fiind 3/2021, înregistrat la 07.01.2021, în loc de 26/2020, înregistrat la 26.03.2020.

Împotriva sentinţei arbitrale nr. 74 din 03.09.2021, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A a formulat acţiune în anulare.

Prin sentinţa civilă nr. 2/2022 din 12 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 74/03.09.2021 pronunţată de Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2021 în contradictoriu cu pârâta A.., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta COMPANIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a acţiunii în anulare la Curtea de Apel Bucureşti, iar, în subsidiar, în cazul reţinerii spre judecare, a solicitat casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii în anulare formulate de CNAIR S.A., cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că sentinţa civilă atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată de instanţă, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Aceasta nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului pentru a pronunţa soluţia şi, implicit, motivele pentru care au fost înlăturate argumentele recurentei şi probele administrate în dovedirea acestor argumente.

O hotărâre care, în condiţiile legii, nu evocă raţiunile ei este o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile ce guvernează procesul civil. Motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă, precizând punctual motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat argumentele părţilor.

In speţă, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este vădită. Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat în art. 22 C. proc. civ., presupune aflarea adevărului juridic, ceea ce obligă instanţa ca înainte de toate să asigure calificarea exactă a acţiunii reclamantei.

Sentinţa civila recurată este nelegală, întrucât cele reţinute de instanţă sunt eronate, schimbă natura sau înţelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosarul cauzei şi, totodată, este dată cu aplicarea sau încălcarea legii.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că motivul de anulare invocat de CNAIR S.A., respectiv art. 608 alin. (1) lit. h), vizează aspecte ce ţin de conţinutul hotărârii arbitrale.

In ce priveşte sentinţa arbitrala nr. 74 din 03.09.2021 pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2021, modificată prin încheierea de îndreptare din 29.09.2021, recurenta a considerat ca aceasta, contrar celor reţinute de instanţa de fond, încalcă dispoziţiile imperative ale legii aplicabile în prezenta speţă.

După prezentarea contractului şi a situaţiei litigioase dintre părţi, recurenta a susţinut, referitor la prescripţie, că acţiunea a fost depusă în termenul legal.

Astfel, numai după parcurgerea integrală a procedurii prealabile, a cărei obligativitate şi ale cărei etape au fost stabilite prin lege, partea îndreptăţită are deschisă calea arbitrajului, prin naşterea dreptului la acţiune.

Mecanismul obligatoriu, anterior iniţierii acţiunii, reprezintă o procedură prealabilă, în sensul art. 2532 punctul 7 C. civ., atât în doctrină, cât şi în practica judiciară stabilindu-se acest lucru.

Regula generală în materia cursului prescripţiei extinctive este statuată de art. 2.523 C. civ., iar dreptul material la acţiune este definit prin art. 2.500 alin. (2) C. civ.

Pentru a determina dacă şi în ce măsură dreptul material la acţiune s-a născut şi, implicit, prescripţia a început să curgă, analiza Tribunalului arbitral trebuia raportată la poziţia părţilor asupra Notificării nr. x/13.11.2019.

In opinia recurentei, momentul care marchează începutul cursului prescripţiei şi naşterea dreptului material la acţiune prin negarea dreptului de către debitorul obligaţiei, este cel determinat prin adresa nr. x/03.12.2019, când A.. i-a comunicat pentru prima dată refuzul de plată al facturii nr. x/24.07.2019.

Prin urmare, prescripţia dreptului material la acţiune a început să curgă la 03.12.2019, acesta fiind momentul de la care recurenta a avut interes şi nevoie să apeleze la mijloace juridice de corecţie pentru valorificarea dreptului său în justiţie, cu respectarea procedurilor contractuale.

În continuare, recurenta a arătat că, potrivit Legii nr. 10/1995, legiuitorul a statuat si reglementat un termen de prescripţie de 10 ani, în ceea ce priveşte răspunderea pentru viciile ascunse ale construcţiei.

Astfel, potrivit contractului Proiectantul răspunde faţă de Beneficiar atât în timpul derulării contractului, cât şi după finalizarea acestuia.

Aşa cum se prevede în lege, răspunderea de 10 ani este prevăzută pentru viciile construcţiei şi nicidecum doar pentru viciile clădirilor, lucrările de infrastructură rutieră (drumuri, autostrăzi, poduri) reprezintă prin ele însele construcţii, astfel cum termenul este reglemantat de către legiuitor.

Mai mult decât atât, chiar din prevederile Legii nr. 10/1995 rezultă că aceasta se aplică şi pentru construcţia lucrărilor de infrastructură rutieră.

Motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. este incident, sentinţa arbitrala nr. 74 din 03.09.2021 pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2021 încalcă dispoziţii imperative ale legii, prin urmare, în mod evident Tribunalul arbitral a încălcat dispoziţii legale imperative, prin pronunţarea soluţiei sale.

În interpretarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., o hotărâre este nulă, nu numai dacă înfrânge ordinea publică, dar şi atunci când încalcă dispoziţiile imperative ale legii.

Astfel cum a fost reţinut în literatura juridică de specialitate, ordinea publică înglobează, alături de ordinea publică de drept material, şi ordinea publică de drept procedural.

Dimensiunea procedurală a ordinii publice justifică un control al constituirii tribunalului arbitral şi al modului în care s-a desfăşurat litigiul din punct de vedere procedural, respectarea principiilor fundamentale ale acestuia, legalitatea, contradictorialitatea, egalitatea părţilor în faţa justiţiei, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, prin aspecte procedurale legate de administrarea probelor şi evaluarea argumentelor părţilor în cadrul litigiului arbitral.

Pe de altă parte, art. 1169 din C. civ. statuează în sensul că părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora. în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Obiectul prezentului recurs îl constituie o hotărâre prin care a fost respinsă o acţiune în anulare.

Se reţine că acţiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanşează prin mijloacele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru unul din motivele strict şi limitativ prevăzute de acest text de lege.

Prin acţiunea în anulare reclamanta a criticat modalitatea de aplicare de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 2523 pct. 7 C. civ., referitoare la cazurile generale de suspendare a prescripţiei, ale art. 2523 C. civ., care stabileşte ca regulă generală, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie şi ale art. 2517 C. civ., care reglementează termenul general de prescripţie.

Temeiul de drept al acţiunii în anulare formulate de reclamantă a fost reprezentat de dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii;"

În cuprinsul cererii de recurs, criticând soluţia de respingere a acţiunii în anulare formulate, reclamanta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că, în speţă, majoritatea criticilor formulate aduc, în realitate, în discuţie chestiuni vizând probele administrate, maniera de apreciere a acestora şi situaţia de fapt, aspecte ce nu pot fi analizate în recurs.

În ceea ce priveşte art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reţine că se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În speţă, criticile recurentei prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ale art. 6 din C.E.D.O, dar şi pe cele ale art. 22 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Trebuie menţionat că, potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanţa a examinat problema de fond supusă judecaţii, răspunzând astfel cererilor cu care a fost învestită, a cercetat susţinerile şi apărările esenţiale formulate pe parcursul procesului, părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Astfel, curtea de apel a reţinut că prima critică a reclamantei în referire la art. 2532 pct. 7 C. civ., reprezintă, de fapt, o succesiune de fapte şi afirmaţii, prin care încearcă a da semnificaţia juridică de procedură prealabilă, tuturor demersurilor efectuate de aceasta în perioada anilor 2013-2015 - notificări, corespondenţă, expertizarea tehnico-contabilă a lucrărilor - şi chiar ulterior, până la data formulării cererii de arbitrare.

În acest sens, curtea de apel a apreciat că reclamanta nu a susţinut caracterul obligatoriu potrivit legii al procedurii prealabile, prin indicarea în mod corespunzător a acelor dispoziţii legale care o prevăd; de asemenea, a reţinut că, atât legea, cât şi contractul prevăd o durată limitată în timp a procedurii prealabile, şi, de altfel, că nu se poate vorbi de o amânare/suspendare a cursului prescripţiei în sensul textului legal invocat, pe durata a câţiva ani, pe parcursul cărora reclamanta pretinde că ar fi încercat soluţionarea diferendelor dintre părţi privind viciile lucrărilor, până la ultimul astfel de demers, constând în notificarea nr. x/13.11.2019.

Sub aspectul criticii reclamantei, susţinută prin acţiunea în anulare, referitoare la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 2523 C. civ., curtea de apel a statuat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, devin incidente normele speciale în privinţa momentului de debut al termenului de prescripţie extinctivă, astfel cum au fost corect reţinute şi, de altfel, şi aplicate, de către tribunalul arbitral, şi anume dispoziţiile art. 1880 alin. (3) rap. la art. 2531 alin. (1) lit. b) C. civ.

În final, curtea de apel a reţinut că Tribunalul arbitral a stabilit în mod corect natura juridică a termenului de 10 ani (de la recepţia lucrării, în care se pot ivi vicii ascunse ale construcţiei, pentru care răspunde proiectantul) ca fiind un termen special legal de garanţie, în sensul 2531 alin. (5) C. civ., iar nu un termen de prescripţie.

Astfel, susţinerile recurentei în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului pentru a pronunţa soluţia şi, implicit, motivele pentru care au fost înlăturate argumentele recurentei şi probele administrate în dovedirea acestor argumente, precum şi cele prin care se susţine că aspectele reţinute de instanţă sunt eronate şi schimbă natura sau înţelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosarul cauzei, nu sunt fondate, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanţa a răspuns argumentat cererilor şi apărărilor formulate, explicitând motivele pentru care a considerat că tribunalul arbitral a pronunţat o soluţie în acord cu dispoziţiile legale incidente, atunci când a respins cererea reclamantei ca prescrisă.

Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării, în scopul aflării adevărului.

Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse şi care se realizează inclusiv prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, ca urmare a unor raţionamente logice, aparţine instanţei, iar acesta, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii verificate, a fost realizat în mod evident de curtea de apel.

Judecătorul şi-a îndeplinit rolul activ în aflarea adevărului, potrivit art. 22 din C. proc. civ., având în vedere că instanţa a stabilit faptele în baza probelor administrate în cauză, inclusiv a înscrisurilor depuse de reclamantă la dosar.

În soluţionarea cauzei, curtea de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite şi procedând la examinarea efectivă a problemelor de fond supuse judecăţii, soluţia pronunţată fiind rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate.

Aşa fiind, cum curtea de apel a respectat exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, iar criticile recurentei nu susţin nemotivarea sau existenţa unor motive străine de natura cauzei şi nici contradictorialitatea, nu poate fi reţinută incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Susţinând că au fost încălcate şi greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile legale, se apreciază că recurenta urmăreşte în realitate ca instanţa supremă să cenzureze stabilirea de către curtea de apel a situaţiei de fapt, aspect care ţine de temeinicia hotărârii şi care nu cade sub controlul de legalitate în calea de atac a recursului, în cadrul căreia, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanţa competentă stabileşte conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Se apreciază că instanţa de recurs nu poate cenzura elementele în raport cu care curtea de apel a stabilit debutul termenului de prescripţie, cele relevate de către recurentă reprezentând aspecte ataşate situaţiei de fapt.

Astfel, stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, aspectele legate de durata termenului de prescripţie şi cauzele de suspendare vizează reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele anterioare, în raport de dovezile administrate, asupra căreia nu se poate realiza controlul judiciar în recurs, faţă de actuala structură a acestei căi extraordinare de atac.

Expunerea unor opinii despre dezlegările date împrejurărilor analizate de curtea de apel, indicarea formală a unor texte legale (art. 2532 punctul 7 C. civ., art. 2.523 C. civ., art. 2.500 alin. (2) C. civ.; art. 41 alin. (11) din Legea nr. 10/1995), evocarea unor argumente generice sau pur teoretice în referire la ordinea publică şi dispoziţiile imperative ale legii la care face trimitere art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu pot să atragă nicio analiză, fiind chestiuni ce contravin specificului căii de atac a recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs, în argumentarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare invocat sau în vreunul din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, prin urmare, examenul hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia din perspectiva temeiului de casare indicat, nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 9.994,67 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă, potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2/2022 din 12 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 9.994,67 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2023.