Pension benefit revision denied for lack of triple identity of parties, object, and cause

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti, anularea deciziei x din 31.01.2018 (comunicată la 07.03.2018) şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să se stabilească şi să i se plătească drepturile de pensie, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, să i se calculeze corect drepturile de pensie la un stagiu complet de cotizare de peste 42 ani şi un stagiu efectiv realizat de peste 30 ani şi cu valorificarea unei vârste standard de pensionare de 58 ani şi 7 luni, conform Anexei 6 la Legea nr. 263/2010, raportat la momentul la care a formulat cerere de pensionare.

Prin sentinţa civilă nr. 8570/2018 din 23 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca nefondată; s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

Prin decizia nr. 2506/2019 din 7 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 8570/23.11.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

La data de 8 octombrie 2020, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, cererea formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2506/07.05.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a susţinut faptul că există decizia civilă nr. 1374 din 7 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2012, astfel că a solicitat anularea în tot a ultimei decizii.

Prin decizia civilă nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2506/07.05.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, recurentul-revizuent A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 29 martie 2021.

Recurentul-revizuent A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti sau Tribunalului Bucureşti.

O primă critică se referă la faptul că decizia civilă nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, nu cuprinde în dispozitiv menţiunea "pronunţată în şedinţă publică".

Autorul căii de atac consideră că, în ceea ce priveşte primul motiv de revizuire invocat, hotărârea instanţei de revizuire nu este motivată corespunzător.

De asemenea, recurentul apreciază că există contradicţie între considerente şi dispozitiv, între considerente, dar şi că lipseşte motivarea soluţiei pronunţate, instanţa nerăspunzând criticilor formulate.

Astfel, s-a arătat că instanţa care a judecat cererea de revizuire a teoretizat la maxim activitatea de analiză, însă nu a motivat în fapt şi în drept soluţia pronunţată.

În opinia recurentului, instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra primelor două motive de revizuire.

A menţionat că instanţa de fond şi cea de control judiciar nu au sesizat faptul că acţiunea reclamantului, având ca obiect contestarea deciziei nr. x/31.01.2019, de respingere a pensiei pentru limită de vârstă, cerere soluţionată în sensul respingerii ca nefondată, este un abuz de nelegalitate, de neaplicare a legilor în vigoare ş.a.m.d.

Recurentul-revizuent a invocat şi incidenţa motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., sens în care a arătat că s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 11022 din 21 noiembrie 2014, în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1374 din 7 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că acesta presupune, prin ipoteză, condiţia ca prin hotărâri definitive potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Incidenţa acestui motiv de revizuire implică verificarea întrunirii cerinţelor existenţei autorităţii de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părţi obiect şi cauză.

Contrar celor reţinute de instanţa de revizuire, recurentul apreciază că există tripla identitate de cauză, obiect şi părţi, prin asimilare.

A relevat faptul că în toate hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti, sentinţe şi decizii, este acelaşi obiect "contestaţie la decizia de pensionare", iar materia juridică este "asigurări sociale", părţile fiind Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

În cadrul dosarului nr. x/2012 figurează ca părţi reprezentative, care se subsumau C.N.P.P.: Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin urmare, este vorba de acelaşi obiect, în sensul că, prin modul de soluţionare de către instanţele de judecată, acestea au păstrat drepturile de pensie cerute de revizuent, în cadrul sistemului public de pensii.

În opinia recurentului-revizuent, se impunea analizarea considerentelor, nu doar a dispozitivelor hotărârilor.

Totodată, apreciază că modul de soluţionare a revizuirii este nelegal, deoarece încalcă principiile neretroactivităţii legii şi a unui drept câştigat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatele Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti nu au formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin încheierea din 9 decembrie 2021 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., stabilindu-se termen la data de 3 februarie 2022, pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor; s-a prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul-revizuent A. împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la termenul din 3 februarie 2022.

La termenul de judecată din 3 februarie 2022, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., excepţie asupra căreia a reţinut următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României şi în art. 457 din C. proc. civ.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În cauză, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Deopotrivă, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stabileşte că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

În dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti, anularea deciziei nr. x/31.01.2018, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să se stabilească şi să i se plătească drepturile de pensie, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, să i se calculeze corect drepturile de pensie la un stagiu complet de cotizare de peste 42 ani şi un stagiu efectiv realizat de peste 30 ani, cu valorificarea unei vârste standard de pensionare de 58 ani şi 7 luni, conform Anexei 6 la Legea nr. 263/2010 raportat la momentul la care a formulat cerere de pensionare.

Aşadar, a fost dedus judecăţii un litigiu în materia asigurărilor sociale, care a fost soluţionat de către instanţa de apel printr-o decizie definitivă, respectiv decizia nr. 2506/2019 din 7 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Conform art. 513 alin. (1) din C. proc. civ. "cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată", iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Totodată, se cuvine menţionat faptul că art. 513 alin. (6) din acelaşi cod stipulează că recursul poate fi exercitat doar în situaţia în care revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice.

Faţă de cele arătate, se constată că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Recursul declarat de revizuent împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile aduse deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, au fost subsumate de recurentul-revizuent A. cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Întrucât recursul de faţă are ca obiect o decizie prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2506/07.05.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele Casa Locală de Pensii a Sectorului 6 şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, examenul de legalitate este limitat exclusiv la verificarea modului în care Curtea de Apel Bucureşti a analizat admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat - art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat în situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a dispoziţiilor de drept material în soluţionarea unei cereri de revizuire, cu atât mai mult cu cât elementele privind admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac în retractare sunt unele de drept procesual, iar nu de drept material.

Susţinerea recurentului-revizuent ce vizează faptul că decizia civilă nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, nu cuprinde în dispozitiv menţiunea "pronunţată în şedinţă publică", este neîntemeiată.

Aceasta, deoarece art. 396 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "în cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile".

La alin. (2) al aceluiaşi text legal, se menţionează că "în cazul amânării prevăzute la alin. (1), preşedintele, odată cu anunţarea termenului la care a fost amânată pronunţarea, poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei".

Art. 402 din C. proc. civ., având denumirea marginală, "Pronunţarea hotărârii", are următorul conţinut:

"sub rezerva dispoziţiilor art. 396 alin. (2), hotărârea se va pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii".

Înalta Curte constată că, în cauză, au fost respectate aceste dispoziţii legale, de vreme ce la termenul din 11 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 26 ianuarie 2021 şi a stabilit că "pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de şedinţă publică din 11 ianuarie 2021 .

Contrar susţinerilor recurentului-revizuent, hotărârea recurată nu este viciată sub aspectul nemotivării, astfel că va fi înlăturat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, ci obligaţia sa se rezumă la a motiva soluţia pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de faţă, a şi făcut, relevant în acest sens fiind conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părţilor. Aşadar, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceste din urmă argumente fiind deopotrivă valabile şi în ceea ce priveşte expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă.

Se constată, aşadar, că instanţa care a soluţionat cererea de revizuire a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei, a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 din C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac. Motivarea este clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Trebuie reamintit că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat îşi extinde efectele asupra lucrului de judecat.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta, a impus concluzia că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori; dispoziţiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluţionat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluţie nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speţă, deoarece procesul a început la 19 iulie 2018 -, întrucât în noua formă a codului, inaplicabilă însă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanţei de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Aşadar, în cauza de faţă, revizuentul poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ şi, astfel, trebuie verificată existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză; în aceste limite se va realiza controlul judiciar.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

Înalta Curte constată că nu este întrunită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între cele două dosare, respectiv dosarul nr. x/2018 (soluţionat prin decizia nr. 2506 din 7 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire s-a cerut) şi dosarul nr. x/2012 (soluţionat prin decizia civilă nr. 1374 din 7 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale), cadrul procesual fiind semnificativ diferit sub toate aspectele, astfel cum în mod corect a statuat Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care, alegaţiile recurentului-revizuent vizând nelegalitatea hotărârii pronunţate nu pot fi primite.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 336 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2022.