Cassation appeal annulled for failure to substantiate illegality grounds and improper introduction of hidden defect arguments in prescription defense against construction damages.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 iunie 2020 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta UAT COMUNA ION CORVIN, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.975.858,78 RON, reprezentând despăgubiri-daune materiale, rezultate din executarea în mod defectuos a Contractului de lucrări nr. x/12.08.2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 83 din 26 ianaurie 2021, Tribunalul Constanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. A respins acţiunea formulată de reclamanta UAT COMUNA ION CORVIN în contradictoriu cu pârât A. S.R.L., ca prescrisă. A obligat reclamanta la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus.

Împotriva acestei seantinţe reclamanta UAT COMUNA ION CORVIN a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 367/2021 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta COMUNA ION CORVIN - PRIN PRIMAR a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 367/2021 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea cerii de recurs, a arătat că prin acţiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 3.975.858,78 RON reprezentând despăgubiri - daune materiale, rezultate din executarea în mod defectuos a Contractului de lucrări nr. x/12.08.2014.

Instanţa, valorificând apărările pârâtei, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani stabilit de art. 2517 C. civ., raportat la momentul când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau a trebuit sa cunoască naşterea lui, conform art. 2523 C. civ., iar în speţă nu se poate reţine nici o cauză de întrerupere.

În cererea de chemare în judecată şi în precizări, reclamanta a arătat în mod explicit faptul că nu solicită restituirea contravalorii facturilor achitate, ci despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin executarea necorespunzătoare a contractului, în temeiul art. 25.8 din Contract.

Apreciază că în cauza sunt incidente dispoziţiile art. 10.13 din Contract, potrivit căruia executantul este responsabil pentru menţinerea în stare bună a lucrărilor, materialelor, echipamentelor şi instalaţiilor ce urmează a fi puse în operă, de la data ordinului de începere a lucrărilor şi până la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrării.

Acest proces-verbal de recepţie nu a fost niciodată întocmit, motiv pentru care a apreciat că obligaţiile pârâtei subzistă şi în prezent, termenul de prescripţie neîncepând încă să curgă.

Mai mult decât atât, cuantumul prejudiciului nu a fost cunoscut la momentul Raportului privind vizita de monitorizare a proiectului, întocmit de Organismul Intermediar pentru Energie, la data de 19.10.2015, acesta fiind doar estimat de reclamantă şi urma a fi stabilit în cadrul prezentei cauze, în urma unei expertize.

Susţine că formularea acţiunii a fost întemeiată pe răspunderea civilă contractuală prin raportare la vicii în execuţia lucrărilor, vicii ascunse care au fost constatate ulterior emiterii facturilor.

Astfel, apreciază că instanţa a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material referitoare la prescripţia extinctivă.

În speţă, mai susţine recurenta, se pune problema unei răspunderi civile contractuale prin raportare la executarea neconformă a obligaţiilor contractuale ale cocontractantului A. S.R.L.

Solicită a se observa că lucrarea efectuată de pârâtă trebuia executată şi predată într-un anumit termen, fiind o lucrare asupra căreia societatea reclamantă nu putea face aprecieri de calitate.

Abia după verificările efectuate de autorităţile specializate s-au constatat aspectele neconforme, aspecte pe care reclamanta nu le putea constata, deoarece nu deţine în cadrul Primăriei un compartiment specializat pentru astfel de lucrări.

Mai mult, depăşirea termenului de predare a lucrărilor a fost un alt aspect care a determinat producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei prin pierderea contractului de finanţare.

Toate aceste momente expuse au concurat în stabilirea unui prejudiciu egal cu valoarea lucrărilor facturate, fără însă să existe vreo legătură între momentul facturării şi momentul cunoaşterii prejudiciului, prejudiciul reclamantei fiind cunoscut la un moment ulterior.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Susţinând că instanţa a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material referitoare la prescripţia extinctivă, recurenta aduce în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. (ex: "lucrarea efectuată de pârâtă trebuia executată şi predată într-un anumit termen fiind o lucrare asupra căreia societatea reclamantă nu putea face aprecieri de calitate"; "abia după verificările efectuate de autorităţile de specialitate s-au constatat aspectele neconforme"; "depăşirea termenului de predare a lucrărilor a fost un alt aspect care a determinat producerea unui prejudiciu în patrimonial reclamantei prin pierderea contractului de finanţare" etc.).

De altfel, simpla reiterare în cererea de recurs a susţinerilor din cuprinsul cererii de apel (dată fiind similitudinea dintre cererea de apel şi prima parte a cererii de recurs), fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa ce se cere a fi îndeplinită.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei în sensul că acţiunea sa a fost întemeiată pe răspunderea civilă contractuală prin raportare la vicii în execuţia lucrărilor, vicii ascunse care au fost constatate ulterior emiterii facturilor, se constată că aducerea în discuţie a existenţei unor vicii ascunse, care ar putea avea o posibilă influenţă asupra soluţiei de admiterea a prescripţiei dreptului material la acţiune, omisso medio, direct în recurs, fără să fi constituit motiv de apel, este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu prevederile art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMUNA ION CORVIN - PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 367/2021 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMUNA ION CORVIN - PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 367/2021 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2022.