Cassation appeal annulled for lack of valid legal grounds challenging commercial counter-guarantee enforcement

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2638 din 17 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta FONDUL ROMAN DE CONTRAGARANTARE S.A., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 211.623,86 RON cu titlu de contragaranţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă sumei menţionate, începând cu data de 27.09.2019 şi până la data plăţii efective; de asemenea, a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 6027,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, prin care a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1316 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2638 din 17 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a declarat împotriva deciziei civile nr. 1316 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat eronat prevederile O.U.G. nr. 23/2009 şi ale Normei 2/2010 în coroborare cu art. 969, 970, 977 şi 982 din vechiul C. civ., pe care le redă, atunci când a stabilit că "Aspectele invocate cu privire la lipsa activităţii societăţii beneficiare sunt inexplicabile în raport de scopul contragaranţiei acordate, care vizează sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii", întregul mecanism juridic în interpretarea voinţei părţilor şi a scopului Convenţiei fiind viciat.

Astfel, instanţa de apel nu a interpretat în mod corect normele aplicabile, raportat la situaţia de fapt reţinută, având în vedere că în speţă este vorba despre contragrantarea unui credit preluat de către societatea beneficiară (Start-up) prin novaţie (obligaţiile de plată erau deja stabilite), în cauză nefiind vorba despre un credit de investiţii cu destinaţie specifică activităţii economice a firmei.

Instanţa de apel a lăsat fără efecte juridice dispoziţiile indicate anterior ca fiind încălcate (art. 4.4, art. 6.1, art. 7.4 din Convenţie, în coroborare cu art. 969, 970, 977 şi 982 din vechiul C. civ.).

Pentru a pronunţa o hotărâre justă şi legală, dispoziţiile O.U.G. nr. 23/2009, Ordinul MIMMCMA nr. 1364/23.12.2009 şi Norma nr. 2/2010 trebuie interpretate sistematic, pentru a ajunge la o înţelegere exactă a raporturilor juridice instituite între părţi prin Convenţia nr. 1/2010, şi pentru a respecta scopul contractului şi a interesului politico-economic pentru care FRC a fost înfiinţată.

Instanţa de apel trebuia să dea aplicare tuturor prevederilor convenţionale în interpretarea lor teleologică şi sistematică corectă, nu doar să se rezume doar la o strică analiză a apărărilor pur-formale indicate de reclamata-intimată, stabilind astfel un raţionament greşit al Normei şi Convenţiei aplicabile.

În acest sens, înţelege să citeze din considerentele sentinţei civile nr. 6391/2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, într-o speţă similară, dosar nr. x/2017.

Aminteşte că FRC a fost înfiinţată la presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe la care sunt supuse întreprinderile mici şi mijlocii, ca urmare a necesităţii susţinerii creşterii economice, menţinerii actualelor locuri de muncă şi a creării altora noi, precum şi necesităţii adoptării de măsuri eficiente de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor structurale (O.U.G. nr. 23/2009, aprobată prin Legea nr. 312/2009, completată prin Legea nr. 71/2013).

Interpretând în mod greşit convenţia în litigiu, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat eronat art. 6.1 din convenţie, în coroborare cu art. 1540 din vechiul C. civ., pe care îl redă, când a reţinut că nu a precizat în ce constă lipsa de diligenţă.

Instanţa de apel a dat o interpretare eronată riscului operaţional pe care recurenta nu îl preia potrivit art. 7.1 din Convenţia nr. 1/2010:

"FRC preia riscul de credit al IMM-ului beneficiar, dar nu preia riscul operaţional al Garantului ".

Astfel, neglijenţa în acordarea contragaranţei de către intimată, pentru beneficiarul din prezenta cauză, constă în lipsa analizei destinaţiei specifice a creditului, credit preluat prin novaţie - care nu satisfăcea nevoile de dezvoltare a activităţii societăţii. Acordarea contragaranţiei încalcă textele legale invocate şi arată utilizarea unor resurse umane care nu şi-au îndeplinit funcţia în mod corespunzător, adică existenţa unui risc operaţional, pe care recurenta nu îl preia.

Solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea spre rejudecare în fond a cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N.

Intimata-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în principal admiterea excepţiei şi anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi o serie norme de drept material pretins încălcate, fără a arăta, în raport cu cele reţinute prin decizia recurată, în ce constă nelegalitatea acesteia, din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al părţii cu privire la situaţia de fapt stabilită în cauză.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care formează obiectul prezentului recurs, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Cele expuse de recurentă în cuprinsul cererii îmbracă doar aparenţa unor critici de nelegalitate, întrucât întreaga construcţie a recursului se fundamentează pe o apreciere generală a situaţiei de fapt şi pe o simplă înşiruire şi redare a textelor legale cuprinse în Regulamentul BNR nr. 20/2009; O.U.G. nr. 23/2009, C. civ. de la 1864 etc., fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că recursul nu se poate limita la o indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1316 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1316 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2022.