Bank's garnishment penalty claim fails as guarantor's cassation appeal annulled for procedural defects

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 30 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata daunelor-interese în cuantum de 923.902,34 RON, în temeiul art. 12.3 alin. (3) din Convenţia cadru - plafon de garantare nr. 153/2011, ca urmare a instituirii, în mod nejustificat, a măsurii popririi asupra conturilor bancare ale reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3016 din 3 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 1104 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac arată că părţile au încheiat Convenţia cadru - plafon de garantare nr. 72 din 9 iulie 2008 şi Convenţia cadru - plafon de garantare nr. 153 din 26 septembrie 2011, cu actele adiţionale ulterioare, prin care a fost prevăzută o clauză penală care instituie obligaţia băncii de a plăti daune-interese în anumite situaţii. Mai arată că a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare silită demarate de intimată, care a fost admisă în apel, instanţa constatând că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită.

Recurentul-reclamant susţine că au fost greşit aplicate prevederile art. 969, art. 970, art. 977, art. 1066, art. 1069 alin. (1) şi ale art. 1073 C. civ. din 1864 deoarece în cauză sunt îndeplinite condiţiile obligării intimatei-pârâte la plata daunelor, în acord cu voinţa părţilor exprimată prin contract. Precizează că prevederile convenţiei trebuie interpretate cu bună-credinţă.

Mai susţine că nu au fost respectate exigenţele legii privind motivarea hotărârilor judecătoreşti întrucât considerentele sunt deficitare şi contradictorii. Menţionează că, deşi curtea de apel a reţinut corect premisele aplicării art. 12.3 alin. (3) din convenţia cadru, aceasta a apreciat că era necesară şi îndeplinirea unei alte condiţii, neprevăzute în convenţie, şi anume ca motivele de refuz de plată a garanţiei să fi fost analizate şi confirmate de instanţa învestită cu judecarea contestaţiei la executare. În opinia recurentului, raţionamentul instanţei de apel este contradictoriu şi greşit deoarece intimata şi-a asumat prevederile contractuale.

Se mai arată că nu a fost respectată autoritatea de lucru judecat a deciziei prin care a fost admisă contestaţia la executare cu privire la temeinicia motivelor refuzului de plată şi că statuarea instanţei de apel în sensul că nu ar fi fost învestită cu verificarea caracterului nejustificat al popririi nu este corectă.

Recurentul-reclamant a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul critică decizia curţii de apel din perspectiva lipsei motivării şi a unor considerente contradictorii, acesta îşi exprimă de fapt nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de prim control judiciar a apreciat asupra cererii de apel. Simpla invocare a unei motivări deficitare şi a lipsei raţionamentului logico-juridic, cu indicarea trunchiată a unor paragrafe din decizia atacată, fără a arăta în mod concret de ce nu a fost respectate exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate.

Susţinerile recurentului conform cărora instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 969, art. 970, art. 977, art. 1066, art. 1069 alin. (1) şi ale art. 1073 C. civ. din 1864 nu pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. întrucât textele a căror nerespectare o invocă recurenta se referă la relativitatea efectelor convenţiilor, executarea acestora cu bună-credinţă, interpretarea acestora, clauza penală şi dreptul creditorului la dezdăunare. Aceste norme consacră principii generale în domeniul efectelor convenţiilor şi executării obligaţiilor prin prisma cărora se solicită instanţei de recurs să interpreteze art. 12.3 din convenţia cadru pentru a stabili în ce condiţii este aplicabilă clauza penală conform căreia intimata ar fi obligată la plata daunelor-interese către recurent.

Potrivit pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greşit aplicată. Această ipoteză nu include situaţia în care partea nu este de acord cu modalitatea în care instanţa devolutivă a interpretat voinţa părţilor prin prisma celor prevăzute în contract întrucât stabilirea intenţiei reclamantului şi pârâtei se face prin raportare la conţinutul convenţiei şi a înscrisurilor din dosar şi reprezintă un aspect de fapt. Înalta Curte reţine că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecăţii, iar interpretarea dată nu poate face obiect de control în recurs.

Instanţa supremă constată că argumentele referitoare la un presupus efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii prin care s-a admis contestaţia la executare formulată de recurent şi la încălcarea prevederilor art. 430 C. proc. civ. au fost invocate omisso medio, fără a fi fost analizate de instanţa de apel.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. împotriva deciziei civile nr. 1104 din 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei civile nr. 1104 din 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.