Statutory Debt to Public Railway Authority: Applicability of Civil Code Moratory Interest Absent Contractual Terms

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal la 23 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 601.401,13 RON, reprezentând dobândă legală calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă beneficiarilor în temeiul H.G. nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar pentru elevi si studenţi, privind reducerea biletelor de călătorie cu 50%, a abonamentelor lunare pentru transportul elevilor pe calea ferată, a biletelor de călătorie, respectiv a abonamentelor lunare gratuite 100% emise elevilor orfani, elevilor cu cerinţe educaţionale speciale şi elevilor care beneficiază de măsuri de protecţie specială pentru transportul pe calea ferată şi a biletelor de călătorie, respectiv a abonamentelor lunare gratuite pentru transportul studenţilor pe calea ferată şi la plata daunelor-interese conform art. 1535 C. civ. de la data introducerii cererii până la plata integrală a sumei de 601.401,13 RON; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 30 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa civilă nr. 357 din 20 mai 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Prin decizia civilă nr. 752 din 4 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, şi a respins recursul formulat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., ca inadmisibil.

Împotriva sentinţei civile nr. 357 din 20 mai 2020 a declarat apel Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 798/2021 din 10 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., a schimbat sentinţa civilă atacată, a admis în parte acţiunea şi a obligat intimata-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară la plata către reclamantă a sumei de 601.401,13 RON, reprezentând dobândă legală, calculată pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele interese. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12.789,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A., solicitând admiterea căii de atac formulate.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă că nu este corectă menţiunea "definitivă" din dispozitivul deciziei atacate deoarece din dispoziţiile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. rezultă că recursul este admisibil şi că soluţia instanţei de apel de a respinge capătul subsidiar de cerere cu privire la acordarea daunelor-interese a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1489 alin. (2) şi ale art. 1535 alin. (1) C. civ.. Aceeaşi parte a criticat decizia recurată şi în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând taxe de timbru achitate pentru stadiile procesuale fond şi apel, arătând că instanţa de apel nu a acordat întreaga sumă ce a fost plătită cu acest titlu.

Prin decizia nr. 208 din 2 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a admis recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva deciziei civile nr. 798/2021 din 10 mai 2021, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a analizat solicitările reclamantei raportat la temeiurile legale invocate de aceasta (încălcarea prevederilor art. 1489 alin. (2) şi ale art. 1535 alin. (1) C. civ.), ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a pus în vedere instanţei de apel să analizeze temeiurile legale invocate raportat la capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată prin care se solicită acordarea daunelor interese moratorii, din perspectiva criticilor formulate prin cererea de apel, răspunzând acestor critici într-o formă clară şi precisă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020*.

Prin decizia civilă nr. 1073A din 24 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. împotriva sentinţei civile nr. 357 din 20 mai 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 601.401,13 RON reprezentând dobândă legală şi la plata dobânzii legale calculate asupra acestei sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata integrală a sumei de 601.401,13 RON. A obligat pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 16,608.41 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară, solicitând admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac susţine că în mod greşit a fost admis apelul reclamantei în sensul că această soluţie a fost pronunţată în urma reanalizării susţinerilor reclamantei, fără a se avea în vedere şi apărările din întâmpinarea depusă de pârâtă. Arată că reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile H.G. nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi, ale O.G. nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi ale Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante raportat la cele ale O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar. Apreciază că obligaţia de plată este una de natura legală, şi nu contractuală, cum în mod greşit au reţinut instanţele, întrucât contractul de servicii publice preluat de recurentă de la Ministerul Transporturilor nu are ca obiect plata facilităţilor de călătorie, ci stabilirea obligaţiilor reciproce ale părţilor în vederea "realizării serviciului public social de transport feroviar de călători." Consideră că prin art. 4 alin. (3) din contract s-a stabilit obligaţia sa de a plăti facilităţile de călătorie, dar numai pe baza documentelor justificative şi din surse bugetare, iar contractul de servicii publice nu creează raporturi juridice contractuale în legătură cu obligaţia de plată a facilităţilor.

Dată fiind natura de legală a acestei obligaţii, arată recurenta, curtea de apel a aplicat în mod greşit prevederile Legii nr. 72/2013, ale O.G. nr. 13/2011 şi ale art. 1530 - art. 1535 C. civ. în ceea ce priveşte scadenţa acesteia, textele de lege indicate mai sus nefiind incidente în cauză. Menţionează că modalitatea de achitare a facilităţilor de călătorie este stabilită prin lege şi că nu pot fi aplicate dobânzi. Mai arată că noţiunea de facilitate de călătorie acordată anumitor persoane este diferită de cea de subvenţie pentru plata acestor facilităţi şi că între recurentă şi intimată nu au fost încheiate alte convenţii care să prevadă plata unor penalităţi de întârziere. Precizează că între părţi există un raport de drept financiar public şi că nu poate fi reţinută răspunderea civilă contractuală a pârâtei. Susţine că sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 42/2017 şi O.G. nr. 62/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 53/2017.

Recurenta-pârâtă susţine că solicitarea de plată a dobânzilor ar fi trebuit respinsă pentru că aceasta nu a dovedit consecinţele întârzierii la plată. Mai susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere art. 1489 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 şi să constate că, în lipsa unei prevederi legale sau a unei convenţii speciale, penalităţile de întârziere nu pot produce dobânzi legale, respectiv daune interese moratorii.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în ceea ce priveşte soluţia de admitere a capătului principal al cererii de chemare în judecată şi nulitatea recursului în ceea ce priveşte soluţia de admitere a capătului subsidiar.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Instanţa supremă nu va avea în vedere criticile referitoare la existenţa şi natura obligaţiei principale deoarece pârâta a fost obligată la plata sumei de 601.401,13 RON prin decizia pronunţată în apel, în primul ciclu procesual, iar aceasta nu a atacat cu recurs această decizie. În mod corect a reţinut curtea de apel că această soluţie a dobândit autoritate de lucru judecat şi că nu se mai poate reveni asupra ei. De altfel, prin decizia nr. 208 din 2 februarie 2022, instanţa supremă a considerat că este necesară o nouă judecată numai din perspectiva nemotivării hotărârii din apel în ceea ce priveşte capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-pârâtă susţine că obligaţia sa de a plăti sumele aferente facilităţilor de călătorie nu poate genera dobândă legală şi nici daune interese moratorii întrucât potrivit art. 1535 alin. (1) coroborat cu art. 1489 alin. (2) C. civ., creditorul are dreptul la daune moratorii în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, iar dacă nici daunele moratorii nu sunt plătite la scadenţă, şi acestea produc dobânzi. Textul de lege precizează că obligaţia de plată a acestor din urmă dobânzi se naşte în temeiul legii, al contractului sau atunci când sunt cerute în instanţă. "În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată."

Aplicând în mod corect aceste texte de lege şi constatând că părţile nu au prevăzut în contract o altă sancţiune, curtea de apel a admis şi capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculate asupra sumei de 601.401,13 RON de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a debitului principal.

Vor fi înlăturate şi criticile prin care autoarea căii de atac susţine că din aplicarea coroborată a art. 1489 alin. (2) C. civ. şi a art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 ar rezulta că nu pot fi aplicate daune interese moratorii la penalităţi deoarece natura juridică a raportului dintre părţi s-ar opune aplicării unei astfel de sancţiuni întrucât reclamantei i s-a recunoscut dreptul de a primi contravaloarea debitului principal, iar obligarea pârâtei la plata debitului accesoriu se impune atât timp cât nu există o prevedere legală contrară.

Dispoziţiile art. 1535 alin. (1) C. civ. reprezintă temeiul legal care recunoaşte dreptul creditorului de a primi daune moratorii de la debitorul care şi-a îndeplinit cu întârziere obligaţia de a plăti o sumă de bani, fără a face distincţia între instituţii sau autorităţi publice şi persoane juridice de drept privat. În lipsa unei alte prevederi convenţionale, angajarea răspunderii recurentei-pârâte nu este condiţionată de reglementarea obligaţiei de plată a dobânzii legale în actele normative speciale prin care a fost stabilită obligaţia principală de plată a facilităţilor de călătorie.

De asemenea, nu se poate reţine că este vorba despre o dublă reparaţie deoarece suma ce face obiectul capătului principal de cerere a fost acordată cu titlu de dobândă legală pentru plata cu întârziere a serviciilor de transport pe calea ferată prestate de reclamantă beneficiarilor în temeiul H.G. nr. 42/2017. Aceasta a fost calculată raportat la cuantumul facturilor emise de reclamantă, pe când suma solicitată prin capătul accesoriu de cerere se calculează plecând de la contravaloarea debitului principal, în cuantum de 601.401,13 RON, cu scopul de a sancţiona atitudinea pasivă a pârâtei de a nu achita la termen facturile ce au fost emise, dar în două etape diferite: înainte şi după formularea cererii de chemare în judecată.

Instanţa supremă nu va analiza criticile prin care se susţine că nu a fost dovedită răspunderea civilă contractuală a pârâtei şi nici pe cele prin care autoarea căii de atac solicită reanalizarea dispoziţiilor convenţiei dintre părţi întrucât interpretarea clauzelor contractului şi stabilirea situaţiei de fapt excede examinării conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară împotriva deciziei civile nr. 1073A din 24 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU REFORMĂ FEROVIARĂ împotriva deciziei civile nr. 1073A din 24 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.