Appeal declared perempted for inactivity after six-month dormancy; lower court's rejection of constitutionality referral stands.

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Constanţa, revizuenţii Cabinet Individual de Avocat A. prin A. şi A., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1492 din 3 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea nr. 815 din 23 septembrie 2020, Tribunalul Constanţa a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei încheieri A. a declarat recurs.

La termenul de la 10 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţia părţilor excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea în termen, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sesizarea Curţii Constituţionale, potrivit notelor scrise depuse de A..

Prin încheierea din 10 februarie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării, a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca inadmisibilă, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de A. împotriva încheierii nr. 815 din 23 septembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Constanţa, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă şi a acordat termen la 10 martie 2021, cu citarea părţilor.

Împotriva acestei încheieri A. a formulat recurs declarativ în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale a României, iar la 26 mai 2021 recurentul a depus motivele de recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi sesizarea Curţii Constituţionale.

S-a format dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Constanţa, dosar ce a fost înaintat spre soluţionare instanţei supreme.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanţa de contencios constituţional a reţinut că recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 are o fizionomie juridică proprie şi că nu este un recurs în sensul C. proc. civ.

Recurentul a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La 26 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a acordat termen la 29 septembrie 2021, pentru a se comunica motivele de recurs.

La termenul de la 29 septembrie 2021 a fost suspendată judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 28 martie 2022 recurentul A. a formulat cerere de repunere pe rol, iar prin încheierea din 25 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a menţinut măsura suspendării.

La 7 decembrie 2022, văzând referatul de la dosar, instanţa supremă a dispus citarea părţilor pentru termenul de la 8 februarie 2023, în vederea discutării perimării.

La 8 februarie 2023, recurentul a formulat din nou cerere de repunere pe rol şi a declarat recurs împotriva încheierilor de şedinţă din 29 septembrie 2021 şi din 25 mai 2022.

Analizând cu prioritate aspectul perimării recursului, faţă de dispoziţiile art. 416 raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Instanţa supremă constată că judecata cauzei a fost suspendată la 29 septembrie 2021 întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea pricinii şi niciuna dintre părţi nu a solicitat judecata cauzei în lipsă. La 28 martie 2022, A. a formulat cerere de repunere pe rol, solicitând şi amânarea cauzei. Prin încheierea din 25 mai 2022, instanţa a respins cererea de amânare a cauzei şi a menţinut măsura suspendării, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 raportat la art. 222 coroborat cu art. 292 alin. (5) C. proc. civ.

Ca urmare, de la data suspendării judecării cauzei prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2022 şi până la 7 decembrie 2022, data referatului întocmit potrivit art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, au trecut mai mult de şase luni, fără ca părţile să fi îndeplinit vreun act de procedură şi fără să fi intervenit cauze de întrerupere sau de suspendare în sensul art. 417-418 C. proc. civ.

Termenul de perimare este un termen imperativ, peremptoriu, întrucât în cadrul acestui termen partea interesată trebuie să efectueze acte de procedură în vederea judecării cauzei, altminteri intervenind stingerea procesului în faza în care se află.

Instanţa supremă reţine că recursurile formulate de parte împotriva încheierilor de şedinţă din 29 septembrie 2021 şi 25 mai 2022 nu reprezintă acte de procedură cu efect întreruptiv în sensul art. 417 C. proc. civ. întrucât termenul de şase luni s-a împlinit la 25 noiembrie 2022, iar cererile de recurs au fost depuse la 8 februarie 2023, după trecerea perioadei prevăzute de lege. Sancţiunea perimării intervine de drept şi are ca efect desfiinţarea actelor de procedură îndeplinite până la data împlinirii termenului prevăzut de lege, dar şi a actelor întocmite ulterior.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. şi va constata perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale a României.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.