Construction contract debt: inadmissibility of absolute nullity exception raised exclusively at appellate stage and forfeiture of defenses under Art. 478(2) CPC

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la 24 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând restanţă contravaloarea contract nr. x din 13 mai 2014, conform facturii seria x nr. x din 30 decembrie 2015, şi a sumei de 240.4000 RON, reprezentând penalităţi calculate de la data emiterii facturii (30 decembrie 2015) până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi la plata de penalităţi în cuantum de 0,1 % (400 RON/zi) de la data de 24 august 2017 şi până la data executării efective.

Pârâta a formulat cererea reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 282.412,5 RON reprezentând contravaloare lucrări neexecutate de către aceasta, precum şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere datorate pentru neexecutarea la timp a obligaţiilor contractuale.

Prin cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L., aceasta a solicitat în contradictoriu cu C. S.R.L. şi D. S.R.L., ca, în condiţiile în care pârâta va fi obligată la plată către A. S.R.L., chematele în garanţie să fie obligate la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând contravaloare contract nr. x din 13 mai 2017, precum şi la plata sumei de 240.400 RON, reprezentând penalităţi de întârziere datorate şi calculate în continuare.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională şi răspuns la întâmpinare, invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ce face obiectul cererii reconvenţionale.

La 10 ianuarie 2018, pârâta a renunţat la cererea de chemare în garanţie.

La 15 ianuarie 2018, C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

În şedinţa publică de la 16 ianuarie 2018, Tribunalul Neamţ a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de chemare în garanţie ca netimbrată.

La 29 ianuarie 2018 s-au depus precizări la cererea reconvenţională, arătând că suma reprezentând penalităţi de întârziere datorate ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale este de 99.273 RON.

La 12 februarie 2018, reclamanta A. S.R.L. a formulat precizări la cererea principală.

La 27 martie 2020, pârâta a făcut precizări la cererea reconvenţională, arătând că temeiul de drept al acesteia este reprezentat de dispoziţiile art. 1270 alin. (1), art. 1350, art. 1517 şi art. 1864 C. civ., iar prejudiciul constă în executarea lucrărilor prin intermediul unor terţi.

În şedinţa publică de la 6 iunie 2018, instanţa a unit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune referitoare la cererea reconvenţională cu fondul cauzei.

Prin încheierea din 1 martie 2018 a fost admisă cererea de strămutare, cauza fiind înaintată Tribunalului Bacău.

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 23 iulie 2020, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de reclamantă, şi a respins cererea reconvenţională ca fiind prescrisă. A admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 236.439,2 RON, reprezentând restanţă contravaloarea contract nr. x din 13 mai 2014, a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor în cuantum de 0,1% de la data de 30 decembrie 2015 şi până la data plăţii efective, penalităţi ce s-au calculat prin raportare la suma de 236.439,2 RON şi la plata către reclamantă a sumei de 23.818 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L.

Prin decizia nr. 60/2021 din 2 februarie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins apelul promovat de pârâta B. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că în decizia recurată nu se face referire la excepţia nulităţii absolute pe care recurenta-pârâtă a invocat-o, ci este menţionată numai în cuprinsul încheierii de şedinţă din 25 ianuarie 2021. Apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta susţine că în mod greşit a fost respinsă excepţia nulităţii absolute deoarece au fost încălcate prevederile de ordine publică ale art. 45 şi art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind posibilă cesionarea contractului decât o singură dată şi numai către persoanele juridice arătate în ofertă sau acceptate ulterior în mod expres de către beneficiar. Mai susţine că instanţa ar fi trebuit să invoce această excepţie din oficiu, potrivit art. 1247 alin. (3) C. civ.

Se mai arată că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material referitoare la calculul termenului de prescripţie întrucât a reţinut în mod eronat că acesta a început să curgă de la data indicată în contract pentru finalizarea lucrării, acesta fiind momentul de la care se puteau solicita penalităţile de întârziere. Recurenta-pârâtă consideră că termenul de prescripţie a început să curgă de la 17 noiembrie 2015, data la care a fost anunţată despre efectuarea remedierilor. Faţă de acest moment termenul de prescripţie se împlinea la 17 noiembrie 2018, iar dreptul la acţiune ce a făcut obiectul cererii reconvenţionale nu era prescris.

În ceea ce priveşte acceptarea la plată a facturii fiscale nr. x din 30 decembrie 2015, recurenta-pârâtă susţine că decontarea la plată era clar stabilită şi condiţionată de faptul că prestatorul trebuia să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate prin semnarea contractului.

Autoarea căii de atac consideră că, faţă de admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, cheltuielile de judecată ar fi trebuit diminuate.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 30 martie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2022 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi s-a stabilit termen de judecată la 8 februarie 2023, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel ar fi trebuit să se pronunţe asupra excepţiei nulităţii absolute a contractului nr. x din 13 mai 2014 prin decizia atacată întrucât pretinsa nerespectare a dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. nu este de natură să determine anularea hotărârii.

Instanţa supremă constată că recurenta-pârâtă a invocat excepţia nulităţii absolute a contractului în apel, prin notele de şedinţă depuse la termenul de la 25 ianuarie 2021, termen la care instanţa a rămas în pronunţare. Curtea de apel a calificat această excepţia ca fiind una de drept material, şi nu una de procedură, şi, faţă de faptul că aceasta vizează fondul cauzei, a reţinut că partea a decăzut din dreptul de a mai invocat alte apărări sau motive de apel.

Astfel, nu se poate reţine că au fost încălcate normele de procedură atât timp cât instanţa de apel a analizat susţinerile părţii şi a aplicat în mod corect prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., faţă de faptul că recurenta-pârâtă nu a invocat această apărare nici în faţa primei instanţei şi nici cu ocazia promovării apelului.

Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod conform cărora dispozitivul trebuie să conţină soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii. Astfel, instanţa a decis asupra excepţiei de drept material a nulităţii absolute prin încheierea din 25 ianuarie 2021 în sensul aplicării sancţiunii decăderii. Ca urmare, la momentul pronunţării deciziei, această excepţie fusese deja soluţionată, curtea de apel pronunţându-se asupra tuturor motivelor de apel privind greşita admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune referitor la cererea reconvenţională, răspunderea contracuală a pârâtei şi plata penalităţilor de întârziere.

Nu pot fi reţinute nici criticile prin care autoarea căii de atac arată că instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia nulităţii absolute a contractului, pe care ar fi trebuit să o invoce din oficiu, întrucât recurenta nu a formulat calea extraordinară de atac şi împotriva încheierii din 25 ianuarie 2021 şi nici nu a adus în discuţie dispoziţiile art. 1247 alin. (3) C. civ. prin cererea de apel. Ca urmare, faţă de motivele de apel şi având în vedere că partea a fost decăzută din dreptul de a formula alte apărări în stadiul procesual al apelului, aceste critici sunt formulate omisso medio. Întrucât recurenta nu a supus aceste aspecte analizei instanţei de apel, ele nu pot fi aduse în atenţia instanţei direct în recurs.

Înalta Curte constată că prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sunt invocate strict formal deoarece din memoriul de recurs nu se desprinde nicio critică care să poate fi analizată din perspectiva acestui text de lege.

Deşi indică dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, susţinerile recurentei-pârâte în sensul încălcării prevederilor referitoare la calculul termenului de prescripţie, la acceptarea sau nu la plată a facturilor fiscale şi la diminuarea chetuielilor de judecată nu constituie veritabile critici de nelegalitate. Autoarea căii de atac aduce în discuţie prevederile contractului, istoricul relaţiilor dintre părţi şi situaţia de fapt care a fost stabilită deja de curtea de apel şi care nu mai poate fi reevaluată în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 60/2021 din 2 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 60/2021 din 2 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.