Damages award upheld; appeal rejected as time-barred despite claimed procedural defects

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 31 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamantele A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâta E. S.A. şi pe intervenientul F., solicitând instanţei obligarea pârâtei E. S.A. către reclamante la plata următoarelor sume: A. - suma de 10.000 euro (45.000 echivalent în RON) şi 2.000 RON reprezentând daune materiale; B. - suma de 60.000 euro (270.000 RON echivalent în RON), reprezentând daune morale şi suma de 3.500 RON reprezentând daune materiale; C. - suma de 250.000 euro (1.125.000 echivalent în RON) reprezentând daune morale şi 7.000 RON reprezentând daune materiale; D. - suma de 400.000 euro (1.800.000 echivalent in RON) reprezentând daune morale şi suma de 35.000 RON reprezentând daune materiale; penalizări de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi până la plata efectivă a sumei, potrivit art. 37 din Ordinul CSA 14/2011; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins proba testimonială solicitată de reclamante.

Prin sentinţa civilă nr. 3803 din 19 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 250 euro daune morale la cursul în RON de la data plăţii şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, a obligat pârâta la plata către reclamanta B. a sumei de 500 euro daune morale la cursul în RON de la data plăţii şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, a obligat pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 855,58 RON daune materiale, 10.000 euro daune morale la cursul în RON de la data plăţii şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi a obligat pârâta la plata către reclamanta D. a sumei de 1.641,95 RON daune materiale, 15.000 euro daune morale la cursul în RON de la data plăţii şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva încheierii din 12 noiembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 3803 din 19 decembrie 2019 au declarat apel reclamantele B., A., C. şi D., solicitând şi repunerea în termenul de apel.

Prin decizia civilă nr. 211A din 5 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca tardiv apelul declarat de reclamante.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantele B., A., C. şi D., solicitând instanţei să caseze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarele căii de atac susţin că nu le-a fost comunicată sentinţa civilă nr. 3803 din 19 decembrie 2019 şi că, în mod greşit, au fost respinse cererea de repunere în termenul de apel şi apelul formulat împotriva acestei sentinţe, ca tardiv, fiind încălcate dispoziţiile art. 158 C. proc. civ.. Afirmă că, faţă de lipsa indicării în cererea de chemare în judecată a persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, tribunalul ar fi trebuit să comunice sentinţa la domiciliul reclamantelor şi nu la domiciliul procesual ales.

Recurentele arată că la 15 ianuarie 2020 au decis să rezilieze contractul de asistenţă juridică cu avocatul care le reprezenta la acel moment şi că nu li s-a recomunicat sentinţa, deşi au solicitat acest lucru.

Recurentele-reclamante au indicat în cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 30 martie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2022 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, cu motivarea că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi s-a stabilit termen de judecată la 8 februarie 2023, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentele au susţinut, în esenţă, că în mod greşit au fost respinse cererea de repunere în termenul de apel şi apelul formulat împotriva acestei sentinţe, ca tardiv, fiind încălcate dispoziţiile art. 158 C. proc. civ.

Înalta Curte va înlătura aceste critici întrucât pretinsa nerespectare a prevederilor referitoare la comunicarea actelor de procedură nu este de natură să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii.

Astfel cum rezultă din constatările faptice ale curţii de apel, sentinţa pe care reclamantele au apelat-o le-a fost comunicată acestora la 21 ianuarie 2020, la sediul procesual ales, indicat de mandatarul convenţional al acestora, avocat G., în cadrul şedinţei de judecată de la 24 octombrie 2017.

Recurentele şi-au ales domiciliul procesual la sediul unui cabinet de avocatură, situaţie în care devin incidente şi dispoziţiile art. 162 C. proc. civ. potrivit cărora înmânarea actelor de procedură se poate face "funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei". Fiind vorba de o entitate, noţiunea de persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură nu este circumstanţiată la o anumită calitate a persoanei, având deci un sens larg, în care poate intra inclusiv cabinetul unui avocat, întrucât reiese identitatea persoanei căreia urmează să îi fie înmânate actele de procedură.

De altfel, chiar autoarele căii de atac arată în cererea de recurs că mandatul avocatului G. era deja revocat la data de 21 ianuarie 2020, data procesului-verbal de înmânare a dovezii de comunicare a sentinţei. Rezultă că şi în situaţia în care ar fi fost indicată expres o persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, recurentele ar fi putut susţine că procedura de comunicare este viciată deoarece contractul de asistenţă juridică fusese reziliat.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că potrivit dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va beneficia de repunerea în termen dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate şi dacă va formula calea de atac în cel mult 30 de zile de la încetarea împiedicării.

Deşi reclamantele au înţeles să rezilieze contractul de asistenţă juridică cu avocatul G. la 15 ianuarie 2020, notificarea de reziliere fiind comunicată la 17 ianuarie 2020, părţile au înştiinţat tribunalul abia la 4 februarie 2020, conform înscrisurilor aflate la filele x şi urm. din dosarul de fond. Cu această ocazie reclamantele au depus la dosar împuternicirea avocaţială a avocatului H., cu data de 28 ianuarie 2020.

Înalta Curte consideră că este corect raţionamentul prin care instanţa de apel a apreciat că momentul încetării împiedicării în sensul art. 186 C. proc. civ. este data la care părţile şi-au angajat un alt apărător, care ar fi putut depune diligenţele necesare pentru a consulta dosarul, a lua cunoştinţă de conţinutul sentinţei şi de a formula calea de atac pe care o considera adecvată. Se constată că la data de 28 ianuarie 2020, termenul de apel de 30 de zile, care începuse să curgă la 21 ianuarie 2020, nu era încă epuizat.

Ca urmare, demersurile recurentelor-reclamante de a solicita în mod repetat recomunicarea sentinţei, prin cererile depuse începând cu 10 iulie 2020, la mai bine de 5 luni de la data dispariţiei împiedicării, nu sunt suficiente pentru a le acorda beneficiul repunerii în termenul de exercitare a căii de atac, termen pe care acestea l-au pierdut din cauza pasivităţii şi a lipsei de diligenţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante B., A., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 211A din 5 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante B., A., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 211A din 5 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.