Annulment of arbitral award: Recursion nullity for failure to allege valid legal grounds under civil procedure code

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea arbitrală înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub nr. x din 31 octombrie 2019, prin declinare de la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, potrivit sentinţei civile nr. 2305 din 7 martie 2019 pronunţate în cererea de emitere a Ordonanţei de plată, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a solicitat ca pârâta C. S.R.L. să fie obligată la plata sumei de 619.168,50 RON, reprezentând contravaloarea lucrării executate în temeiul contactului de antrepriză şi penalităţi de întârziere, potrivit precizărilor reclamantei, adresate Curţii de Arbitraj la data de 25 februarie 2020.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1013 alin. (1), art. 1014 alin. (1), art. 1018 C. proc. civ.

2. Prin hotărârea arbitrală nr. 60 din 22 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat acţiune în anulare.

3. Prin sentinţa civilă nr. 1F din 20 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei arbitrale nr. 60 din 22.06.2021 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.776,95 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. La data de 21 martie 2022, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1F din 20 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Recurenta-reclamantă a susţinut că motivarea instanţei învestite cu anularea hotărârii arbitrale este una eronată, astfel încât recurenta o asimilează cu o lipsă a motivării, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens s-a arătat că prin acţiunea în anulare a criticat împrejurarea că instanţa arbitrală ar fi încălcat norme imperative ale legii, respectiv art. 250, art. 14 alin. (6), art. 272, art. 603 alin. (1) lit. e), prin raportare la art. 22 alin. (2) şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ., cu referire la art. 608 alin. (1) lit. h) teza finală C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a învederat că raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de D. nu are valoare de probă, neîndeplinind cerinţa de contradictorialitate şi de administrare nemijlocită în faţa instanţei, iar reţinerea acestuia ca probă echivalează cu încălcarea dreptului la apărare şi a dispoziţiilor imperative ale art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Din această perspectivă, recurenta a arătat că instanţa arbitrală nu a motivat înlăturarea probei şi nu a analizat critica sa cu privire la faptul că acest înscris nu se încadrează în prevederile art. 250 C. proc. civ.. Totodată, s-a susţinut că instanţa arbitrală nu a analizat nici critica referitoare la procesul-verbal de constatare emis la data de 19 august 2019 de executorul judecătoresc E.. Considerentul potrivit căruia instanţa arbitrală a solicitat părţilor formularea unui punct de vedere legat de acest proces-verbal, nu echivalează, în opinia recurentei, cu înlăturarea criticii potrivit căreia acest înscris nu ar fi încadrabil în categoria celor avute în vedere de art. 250 sau art. 272 C. proc. civ.. Aceleaşi critici au fost formulate şi cu privire la contractul încheiat între pârâta debitoare cu F., în sensul că nu are valoare probatorie.

În consecinţă, recurenta-reclamantă a subliniat că hotărârea arbitrală este nelegală, întrucât instanţa arbitrală a acordat valoare probatorie unor înscrisuri care nu erau menţionate în lista de probe din art. 250 C. proc. civ., astfel încât acestea nu puteau face dovada unor acte sau fapte împotriva reclamantei, deoarece încălcau dispoziţiile procesuale ale art. 272, art. 364 alin. (1) şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la împrejurarea că instanţa arbitrală a încălcat normele imperative ale art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., prin raportare la art. 22 alin. (2) şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea arbitrală este nemotivată sub aspectul înlăturării concluziilor expertizei în construcţii civile dispuse de către instanţa arbitrală, reţinându-se ca fiind utile concluziile unei expertize extrajudiciare şi a punctului de vedere exprimat de expertul parte al pârâtei.

Or, considerentele sentinţei recurate potrivit cărora argumentele invocate nu reprezintă motive de critică a hotărârii arbitrale, încadrabile în dispoziţiile art. 608 C. proc. civ., ci critici ale aprecierilor făcute de către instanţa arbitrală cu privire la probele administrate, sunt considerate de către recurentă ca fiind eronate, întrucât nu s-a criticat aprecierea instanţei arbitrale asupra mijloacelor de probă, ci nemotivarea instanţei atunci când a înlăturat mijloacele de probă deja administrate.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului. Ulterior, intimata a renunţat la această excepţie. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei şi apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la limitele controlului de legalitate ce urmează a se exercita în cauză, că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o hotărâre judecătorească prin care a fost soluţionată o acţiune în anulare a unei hotărârii arbitrale.

Apoi, trebuie menţionat că acţiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale, cu două obiective bine determinate, şi anume: verificarea conformităţii hotărârii arbitrale cu convenţia arbitrală, precum şi respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 575 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, niciunul dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu priveşte controlul temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluţionării fondului litigiului arbitral.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488, menţionat mai sus.

În cauză, Înalta Curte constată că, deşi criticile formulate de recurentă sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigenţelor prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind cazul unor critici ale neconformităţii hotărârii recurate cu regulie de drept aplicabile.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că motivarea instanţei arbitrale este una eronată, împrejurare care corespunde unei lipse a motivării, având în vedere criticile formulate cu privire la încălcarea normelor imperative ale legii, respectiv art. 250, art. 14 alin. (6), art. 272, art. 603 alin. (1) lit. e), prin raportare la art. 22 alin. (2) şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ., cu referire la art. 608 alin. (1) lit. h) teza finală C. proc. civ.

Raportat la motivarea primei instanţe, care a reţinut neindicarea unor norme imperative încălcate de tribunalul arbitral, instanţa supremă observă că simpla afirmare a caracterului imperativ al dispoziţiilor evocate anterior, fără a argumenta raţiunile care susţin caracterul imperativ al acestor norme nu se circumscrie unei critici de nelegalitate ce poarte fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului, se repun în discuţie chestiuni asupra cărora curtea de apel deja s-a pronunţat, referitoare la legalitatea şi temeinicia hotărârii arbitrale, aspecte care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea limitelor stabilite de art. 483 alin. (3) C. proc. civ. şi a specificului acţiunii în anulare, dat de limitele prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Or, în cea mai mare parte, argumentaţia adusă de recurentă în susţinerea motivului de nelegalitate, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constituie în critici prin care sunt reiterate, în esenţă, susţinerile din acţiunea în anulare, cu privire la valoarea probatorie acordată unor înscrisuri care nu erau menţionate în lista de probe de la art. 250 C. proc. civ., respectiv raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de D., procesul-verbal de constatare emis la data de 19 august 2019 de executorul judecătoresc E. sau contractul încheiat între pârâta debitoare cu F.. În opinia recurentei, acestea nu puteau face dovada unor acte sau împrejurări împotriva reclamantei, deoarece mijloacele de probă indicate încălcau dispoziţiile procesuale ale art. 272, art. 364 alin. (1) şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Aceste critici nu vizează lipsa de motivare a hotărârii atacate, ci urmăresc reevaluarea lor de instanţa de recurs.

Înalta Curte constată că recurenta nu indică argumente de nelegalitate care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., respectiv lipsa motivării. Invocarea materialului probator examinat de către instanţă prin raportare la acordarea valorii probatorii unor înscrisuri care nu erau menţionate în lista de probe de la art. 250 C. proc. civ., nu poate face analiza instanţei de recurs, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei şi o reapreciere asupra temeiniciei acţiunii, instanţa de recurs verificând conformitatea hotărârii recurate cu normele de drept aplicabile, în limitele stabilite de art. 608 coroborat cu art. 488 C. proc. civ.

Apoi, deşi recurenta a susţinut că instanţa arbitrală ar fi pronunţat hotărârea cu încălcarea principiilor contradictorialităţii, a dreptului la apărare şi a rolului activ al instanţei în aflarea adevărului, din dezvoltarea acestor critici rezultă că recurenta tinde la reanalizarea situaţiei de fapt de instanţa de recurs, pe baza probelor pe care le apreciază ca fiind concludente în cauză, respectiv expertiza în construcţii civile.

Prin urmare, criticile invocate de recurenta-reclamantă, departe de a fi motive de nelegalitate a hotărârii recurate, pun în discuţie temeinicia hotărârii atacate şi nu nelegalitatea acesteia, recurenta fiind nemulţumit de concluzia instanţei cu privire la motivele invocate în acţiunea în anulare, prin raportare la motivele legale care pot atrage desfiinţarea unei hotărâri arbitrale, motive care sunt strict şi limitativ prevăzute de lege.

De asemenea, recurenta mai susţine că instanţa arbitrală a reţinut în considerentele sentinţei recurate că argumentele invocate de reclamantă în susţinerea acţiunii în anulare nu reprezintă motive de critică a hotărârii arbitrale, încadrabile în dispoziţiile art. 608 C. proc. civ., ci critici ale aprecierilor făcute de către instanţa arbitrală cu privire la probele administrate. În opinia recurentei, aceste argumente sunt eronate, întrucât prin acţiunea în anulare nu a criticat aprecierea instanţei arbitrale asupra mijloacelor de probă, ci nemotivarea hotărârii privitor la înlăturarea mijloacelor de probă deja administrate.

Se constată că, în cauză, curtea de apel a verificat incidenţa textelor legale care constituie temeiul de drept al acţiunii în anulare, având în vedere dispoziţiile art. 608 C. proc. civ., care nu dau instanţei dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, aspectele relative la situaţia de fapt din cauză ori la analiza probatoriului efectuată de tribunalul arbitral, neintrând în sfera de control a instanţei, faţă de natura juridică a acţiunii în anulare.

Înalta Curte constată că sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 coroborat cu art. 608 C. proc. civ.

Aşa cum s-a menţionat deja mai sus, analiza memoriului de recurs relevă că recurenta nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate care să poată fi circumscrise motivului de recurs invocat, ci a urmărit să obţină o nouă judecată a acţiunii în anulare, cu consecinţa reevaluării materialului probator.

În lipsa unei argumentaţii care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentei-reclamante neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

Totodată, având în vedere că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în cauză se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., împotriva sentinţei civile nr. 1F din 20 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în sumă de 14.706,02 RON, formulată de intimata-pârâtă C. S.R.L., Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmează a dispune obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. la plata sumei de 5.000 RON către intimata-pârâtă C. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, pentru următoarele considerente:

În temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Aşadar, art. 451 alin. (2) C. proc. civ. consacră prerogativa instanţei de a reduce un astfel de onorariu, prerogativă care este cu atât mai necesară cu cât, respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, care a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în materia rambursării cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, că "acestea urmează să fie recuperate de partea care a câştigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil", având în vedere rolul judecătorului în desfăşurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexităţii cauzei şi a muncii depuse de avocat (cauza Nielsen şi Johnsen contra Norvegiei, cauza Sabou şi Pârcălab contra României, cauza Almeida, Garret şi alţii contra Portugaliei).

Pentru a stabili reducerea onorariului de avocat, Înalta Curte s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 127 din Statutul profesiei de avocat, dând totodată eficienţă cheltuielilor efectuate de parte prin angajarea unui apărător.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, în condiţiile în care intimata-pârâtă C. S.R.L. a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 14.706,02 RON, reprezentând onorariu avocaţial, Înalta Curte apreciază că acestea sunt disproporţionate atât faţă de obiectul cauzei, de faptul că litigiul nu prezenta aspecte de dificultate sau complexitate ridicată, precum şi faţă de volumul de muncă constând în formularea apărării prin avocat, motiv pentru care, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., urmează a dispune reducerea cheltuielilor de judecată la 5.000 RON şi obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. la plata acestei sume către intimata-pârâtă C. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., împotriva sentinţei civile nr. 1F din 20 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B.. să achite intimatei-pârâte C. S.R.L. suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.