Setting-aside motion rejected as inadmissible; claimants ordered to pay 4,200 RON in costs.

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra contestaţiei în anulare, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 1279/24.05.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a obligat recurenţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă E. S.A. a sumei de 3.538,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. au formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei şi soluţionarea cauzei, în sensul pronunţării asupra tuturor motivelor de recurs invocate, cu respectarea prevederilor art. 9, art. 22 alin. (6), art. 124 alin. (1), art. 211, art. 237 alin. (1) şi alin. (2), pct. 3 şi ale art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare, au invocat prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. civ. şi au arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze cazurile de casare invocate de contestatori din care rezulta că recursul a fost motivat şi întrunea cerinţele legale pentru judecarea sa pe fond.

Astfel, au afirmat că, în conformitate cu art. 124 alin. (1) şi art. 264 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă era obligată să analizeze toate motivele de nelegalitate indicate şi că în ipoteza în care ar fi apreciat că susţinerile lor erau greşite, aceasta ar fi trebuit să pronunţe o hotărâre motivată în acest sens prin raportare la probele administrate şi la criticile invocate, astfel încât dreptul la apărare să fie asigurat.

Au mai arătat că motivele lor de recurs nu au fost examinate, întrucât, potrivit contestatorilor, cercetarea criticilor implica şi pronunţarea instanţei în sensul admiterii sau respingerii lor ca nefondate sau neîntemeiate.

Au mai susţinut că obligaţia instanţei de a examina argumentele părţii derivă şi din dispoziţiile art. 99 lit. a), f) şi t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, pe care le-au evocat.

În continuare, contestatorii au prezentat motivul de nelegalitate pe care şi-au întemeiat recursul, precum şi elementele dezvoltate în susţinere, subliniind că în cuprinsul memoriului de recurs au fost expuse greşelile de judecată săvârşite de instanţa de prim control judiciar în apel.

Pe cale de consecinţă, au apreciat că acesta trebuia analizat pe fond.

La 16.01.2023 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, arătând, în esenţă, că ipoteza susţinută de contestatori nu se încadrează în cea prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. pe fond a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

Luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 508 alin. (1) şi art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Principiul legalităţii căilor de atac, reglementat de art. 457 (1) C. proc. civ., stabileşte că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată decât pe căile expres prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de actele normative care le reglementează.

Potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În virtutea mandatului constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii.

Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, ce poate fi declarată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de normele legale imperative ce o instituie.

Articolul 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care autorii căii de atac şi-au fundamentat demersul, vizează un motiv de contestaţie în anulare specială, respectiv situaţia în care instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Aşadar, pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac legiuitorul a prevăzut condiţia ca recursul să fi fost respins sau admis numai în parte, iar instanţa să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de nelegalitate invocate de partea recurentă în termenul legal.

În speţă, recursul declarat de autorii căii de atac împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia atacată, instanţa supremă a anulat recursul, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, se constată că, prin contestaţia în anulare pendinte, contestatorii au arătat, în esenţă, că, în mod eronat şi nelegal, instanţa supremă a aplicat sancţiunea prevăzută de textul de lege sus-enunţat, având în vedere că recursul a fost motivat, titularii căii de atac indicând normele legale încălcate de instanţa de apel, iar susţinerile lor se încadrau în cazul de casare indicat.

Înalta Curte apreciază că ipoteza sesizată de contestatori nu se încadrează în motivul de contestaţie în anulare invocat, întrucât, aşa cum s-a reţinut mai sus, textul de lege evocat are în vedere numai situaţiile în care respingându-se sau admiţându-se în parte recursul, neanalizarea tuturor motivelor de recurs invocate se datorează unei omisiuni săvârşite de instanţă din greşeală.

Or, în cauză, recursul a fost anulat, iar sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a fost aplicată ca urmare a verificării argumentelor de fapt şi de drept expuse de autorii căii de atac în justificarea incidenţei cazului de nelegalitate, verificare care, aşa cum rezultă din decizia atacată, a fost realizată printr-un examen detaliat şi complet al acestora în raport cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă reţinând că recurenţii nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în ipotezele prevăzute de norma legală anterior enunţată şi că indicarea celei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod a fost făcută doar formal.

Nici neexaminarea distinctă a fiecărei critici subsumate motivului de recurs invocat nu constituie un motiv de anulare a deciziei atacate, din moment ce instanţa a răspuns criticilor în cuprinsul hotărârii atacate printr-un considerent comun, prin gruparea şi cercetarea lor în bloc.

Teza propusă de contestatori în sensul că cercetarea susţinerilor părţii se consideră efectuată numai atunci când instanţa se pronunţă în sensul admiterii sau respingerii lor ca neîntemeiate/nefondate, nu poate fi reţinută, din moment ce în cadrul examenului efectuat în recurs, instanţa supremă a verificat elementele de fapt şi de drept expuse, a reţinut că ele nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pronunţându-se, astfel, asupra lor, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Altfel spus, prin decizia din recurs s-a realizat o apreciere generală asupra criticilor invocate, constatându-se în ansamblu că acestea nu se încadrează în motivele de casare prevăzute imperativ de lege, iar critica contestatorilor nu vizează neanalizarea unui motiv anume de recurs, ci toate criticile din recurs, în ansamblul lor, apreciate de instanţa de recurs ca fiind de netemeinicie.

În realitate, contestatorii îşi manifestă nemulţumirea cu privire la modul în care instanţa supremă a statuat asupra criticilor invocate de aceştia în recurs, prin demersul judiciar pendinte aceştia tinzând la o reexaminare a acestora, aspect incompatibil cu calea extraordinară de atac fundamentată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Mai mult, se cuvine subliniat că fiind o cale de atac de retractare, contestaţia în anulare formulată pentru remedierea unor erori de judecată, respectiv pentru modul în care au fost evaluate criticile în recurs, nu poate fi primită, legea neurmărind să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă.

Având în vedere că situaţia sesizată de contestatori nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., faţă de toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 508 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

Totodată, constatând culpa procesuală a autorilor căii de atac în iniţierea prezentului demers judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea intimatei şi va obliga contestatorii la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.200 RON, dovedite cu înscrisurile aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 1279/24.05.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Obligă contestatorii la plata către intimată a sumei de 4.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2023.