Cessation of civil proceedings due to debtor's insolvency under Law 85/2014

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă la 12.07.2016, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamante a sumei de 296.022 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, a dobânzii legale aferente acestui debit, calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării lui şi să dispună instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile indicate, proprietatea pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 13.03.2017, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a respins cererea reclamantelor, privind instituirea sechestrului asigurător.

Prin sentinţa civilă nr. 168/C/06.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost admisă în parte acţiunea, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 296.022 RON, actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul introducerii acţiunii şi a dobânzii legale aferente debitului, a fost respinsă ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamanta B. şi a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 10.235,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. C. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 385/A/23.04.2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 2312/06.12.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia civilă atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Procedând la rejudecarea cauzei, în apel, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a pronunţat decizia civilă nr. 774/A/09.06.2021, prin care a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea, a menţinut dispoziţiile date excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a obligat intimatele-reclamante la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.383 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel şi recurs.

Împotriva acestei din urmă decizii civile, A. şi B. au declarat recurs, solicitând casarea ei şi, în rejudecare, respingerea apelului declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 168/C/06.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă.

În motivare, recurentele-reclamante au arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a celor prevăzute de art. 255, art. 259, art. 264, art. 315 alin. (1) şi (3), art. 324 şi art. 317-329 C. proc. civ., referitoare la încuviinţarea şi administrarea probelor.

Sub acest aspect, au arătat că instanţa de apel a administrat proba cu audierea martorului D., notarul care a legalizat semnăturile părţilor promisiunii bilaterale de vânzare nr. 32/09.06.2021, cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.

În argumentare, au arătat că intimata-pârâtă a renunţat la administrarea acestei probe în primă instanţă, iar în rejudecare, aceasta nu mai putea reveni asupra ei, atât timp cât şi instanţele din primul ciclu procesual au apreciat-o ca nefiind utilă cauzei. Din aceeaşi perspectivă, recurentele-reclamante au susţinut că administrarea acestei probe nu putea fi încuviinţată de către instanţa de prim control judiciar, în condiţiile în care s-au opus cererii de încuviinţare a acestei probe ca urmare a condamnării penale a martorului pentru falsificarea înscrisului care ar fi atestat restituirea de către intimata-pârâtă a sumei achitate cu titlu de preţ, iar martorul a declarat la începutul audierii sale că se află în duşmănie cu ambele părţi în litigiu pentru acelaşi considerent.

De asemenea, au criticat modalitatea în care declaraţia acestui martor a fost apreciată de către instanţa de apel ca fiind sinceră, având în vedere că declaraţiile martorilor E. şi F., în raport cu care ea a fost coroborată, atestau că aceştia nu au fost la notar.

Au mai arătat că în măsura în care decizia civilă recurată s-a întemeiat pe declaraţia acestui martor despre care s-a reţinut prin hotărâre că doar a legalizat semnăturile părţilor şi fără ca această concluzie, de altfel, nesusţinută de niciuna dintre părţi în apel, să fi fost pusă în dezbaterea părţilor, instanţa de prim control judiciar a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

În continuare, au susţinut că deşi s-a reţinut art. 86 din Legea nr. 36/1995 ca temei al legalizării semnăturilor părţilor semnatare ale actului, instanţa de apel a ignorat prevederile alin. (3) a aceluiaşi text de lege, în conformitate cu care legalizarea semnăturilor implica prezentarea şi explicarea de către notarul public părţilor semnatare a conţinutului actului care cuprindea menţiunea plăţii preţului de vânzare a autoturismului. În aceste condiţii, recurentele-reclamate au apreciat că nu se putea considera că s-a făcut dovada contrară celor menţionate în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare nr. 32/09.06.2021.

În ce priveşte depoziţia martorului G., singura persoană care a asistat la achitarea preţului autoturismului în numerar la data semnării actului sus-menţionat, au afirmat că în mod nelegal aceasta a fost înlăturată din dosar, întrucât el a declarat că nu era concubinul recurentei-reclamante B., iar la dosar nu a existat nicio probă în sensul celor reţinute de instanţa de prim control judiciar. Totodată, au arătat că declaraţia acestui martor putea fi coroborată cu declaraţiile celorlalţi martori care au confirmat că G. avea asupra sa o sumă importantă de bani în Germania, de unde s-au achiziţionat un autoturism marca x şi unul marca x.

Au mai susţinut autoarele căii de atac că decizia atacată reflectă încălcarea normelor de procedură imperative prevăzute de art. 264 C. proc. civ., întrucât instanţa de prim control judiciar a ţinut cont de declaraţia martorului D., însă a ignorat celelalte dovezi şi prezumţii incidente.

În concluzie, recurentele-reclamante au apreciat că s-a făcut dovada că preţul de vânzare a autoturismului a fost achitat de două ori, motiv pentru care au susţinut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 15.12.2021 intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că deşi au invocat motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-reclamante au expus critici care vizează, în realitate, netemeinicia deciziei civile atacate şi nu nelegalitatea ei şi care reflectă nemulţumirile autoarelor căii de atac cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză, aspect care excedează examenul de legalitate în această etapă procesuală.

Recurentele-reclamante au răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar.

Prin încheierea din 08.06.2022, completul de filtru a dispus completarea raportului cu opinia magistratului-asistent raportor asupra incidenţei art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014; suplimentul la raport a fost redactat şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că în termen de 10 zile de la comunicare puteau depune puncte de vedere la supliment; numai recurentele-reclamante şi-au prezentat punctul de vedere.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză cu prioritate incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, referitoare la încetarea judecăţii, reţinând următoarele:

Tribunalul Bihor, secţia I civilă a fost învestit cu o acţiune având ca obiect având ca obiect recunoaşterea unei creanţe pretins deţinute de reclamante împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 872/F/05.07.2019, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., intimată-pârâtă în prezenta cauză; respectiva sentinţă a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 18/C/2020-A/21.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

Din interpretarea dispoziţiilor legale citate mai sus rezultă că în măsura în care deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva unei societăţi care are calitatea de pârâtă într-o acţiune prin care un creditor urmăreşte să îşi realizeze o creanţă asupra sa intervine pe parcursul soluţionării procesului, judecata cauzei se suspendă de drept, iar la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, acţiunea judiciară încetează.

Intrarea S.C. C. S.R.L. în procedura insolvenţei a avut loc pe parcursul judecării recursului pe care respectiva societate l-a declarat în primul ciclu procesual, împrejurare ce a atras incidenţa prevederilor art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, care instituie o excepţie de la regula suspendării, în cazul căilor de atac al căror titular este debitorul insolvent.

Cum recursul de faţă a fost promovat de A. şi B., care susţin că sunt creditoare ale intimatei, nu dispoziţiile legale anterior evocate sunt aplicabile, ci cele ale art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

De aceea, având în vedere calitatea intimatei, de debitoare în procedura generală a insolvenţei, Înalta Curte va da eficienţă prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 şi va înceta judecata recursului, ca formă de manifestare a acţiunii judiciare promovate pentru realizarea unei creanţe asupra intimatei-pârâte, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, încetează judecata recursului declarat de recurentele-reclamante A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 774/A/09.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.