International transport liability: nullity of cassation appeal for failure to develop specific legal criticisms of the lower court's decision

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 5 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 89.557,42 EURO cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea mărfii - proprietatea societăţii reclamante ce a făcut obiectul transportului comandat de reclamantă în baza comenzii de transport nr. 6456/31.01.2018, marfă care nu a mai ajuns niciodată în posesia reclamantei ca urmare a gestionării defectuoase a transportului de către pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de 609,71 EURO cu titlu de despăgubiri reprezentând costul biletelor de avion ale tehnicianului care s-a deplasat la societatea reclamantă pentru a asambla marfa/piesele componente care au făcut obiectul transportului comandat in baza comenzii de transport nr. 6456/31.01.2018; obligarea pârâtei la plata sumei de 1151,43 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând costul de cazare şi transport terestru de la aeroport către Oradea şi viceversa, pentru tehnicianul care s-a deplasat la societatea reclamantă pentru a asambla marfa/piesele componente care au făcut obiectul transportului comandat în baza comenzii de transport mai sus amintite, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1954, 1985 şi următoarele C. civ. coroborat cu art. 17 şi următoarele de Convenţia CMR.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, solicitând ca, în măsura în care va cădea în pretenţii, să fie obligată C. S.R.L. la plata, în favoarea pârâtei, a sumelor de bani solicitate de reclamantă.

C. S.R.L. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie prin care arată că nu se opune cererii de chemare în garanţie şi solicită ca, în măsura în care va cădea în pretenţii, în temeiul art. 72 alin. (2) C. proc. civ., să fie obligat transportatorul D. S.R.L. şi asigurătorul acestuia E., la plata sumelor de bani solicitate de reclamantă. În subsidiar, a precizat că formulează acţiune oblică împotriva asigurătorului E..

La termenul din 23 mai 2019, instanţa a pus în discuţie competenţa de soluţionare a cauzei şi excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Oradea şi a dispus amânarea pronunţării.

Prin sentinţa civilă nr. 3573/2019 din 7 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Oradea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de reclamantă şi, în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta SC. B. S.R.L., la Tribunalul Bihor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din 31 octombrie 2019, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L., împotriva chematei în garanţie C. S.R.L.

La termenul de judecată din 28 noiembrie 2019, chemata în garanţie C. S.R.L. şi-a precizat cererea de chemare în garanţie, solicitând introducerea în cauză a asigurătorului F..

Prin încheierea din 28 noiembrie 2019, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de C. S.R.L. împotriva chematei în garanţie D. S.R.L.

A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de C. S.R.L. împotriva E. şi în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ. a admis excepţia tardivităţii cu privire la modificarea cererii de chemare în garanţie a asiguratorului F., formulată verbal la termenul de judecată de către C. S.R.L. şi, în consecinţă, a decăzut chemata în garanţie C. S.R.L. din dreptul de a-şi mai modifica cererea de chemare în garanţie şi, în temeiul art. 185 alin. (1) teza ultimă din C. proc. civ., a anulat modificarea de cerere.

Totodată, a disjuns acţiunea oblică formulată de chemata în garanţie C. S.R.L. şi a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect "acţiune oblică" şi părţi: reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii E. şi F..

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, Tribunalul Bihor a disjuns cererea de chemare în garanţie formulată de C. S.R.L. şi, în consecinţă, a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect "pretenţii" şi ca părţi: reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 11/LP/2020 din 30 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., pe care a obligat-o la plata sumei de 89.557,42 euro şi 609,71 euro, în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii şi a sumei de 1.151,43 RON, reprezentând despăgubiri, precum şi la plata sumei de 8.088 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L. în contradictoriu cu chemata în garanţie C. S.R.L.; a obligat chemata în garanţie să achite pârâtei sumele de 89.557,42 euro şi 609,71 euro, în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii şi suma de 1.151,43 RON, reprezentând despăgubiri, precum şi suma de 8.088 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din 23.01.2020, a declarat apel chemata în garanţie C. S.R.L., prin care a solicitat anularea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, urmând ca aceasta din urmă să dispună conexarea dosarului disjuns nr. x/2020 la prezentul dosar, iar în subsidiar, admiterea apelului şi, în rejudecarea fondului, schimbarea în parte a încheierii din 23.01.2020 cu privire la soluţia dată cererii de disjungere a cererii de chemare în garanţie formulată de apelantă în contradictoriu cu D. S.R.L., dispunând respingerea ei şi judecarea tuturor cererilor de chemare în garanţie în acelaşi dosar; schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe, dispunând obligarea societăţii D. la suportarea întregului prejudiciu suferit de intimata-reclamantă A. S.R.L., precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia nr. 210/C/2020-A din 22 septembrie 2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 23 octombrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, apelul declarat de chemata în garanţie C. S.R.L., fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, la 16 noiembrie 2020, a declarat recurs chemata în garanţie C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 din. 1 pct. 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond, urmând ca aceasta din urmă să dispună conexarea dosarului disjuns nr. x/2020 la prezentul dosar şi obligarea societăţii D. S.R.L., în calitate de transportator, la acoperirea întregului prejudiciu suportat de către reclamanta-intimată A. S.R.L.; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, urmând ca aceasta din urmă să dispună admiterea apelului, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a art. 17 alin. (1) din Convenţia din 1956 referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, semnată la GENEVA (CMR) şi a art. 2064 C. civ.

Pentru început, recurenta redă dispoziţiile art. 1 din Convenţia CMR susţinând că sunt aplicabile dispoziţiile acestei convenţii, întrucât mărfurile ce formează obiectul prezentei cauze au fost încărcate în Spania şi urmau să fie livrate în România.

În continuare, recurenta prezintă starea de fapt, aşa cum susţine că rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei. Arată că scrisorile CMR depuse în probaţiune de către reclamantă, anexate celor trei facturi emise de expeditorii mărfurilor transportate, confirmă faptul că mărfurile au fost încărcate în autovehiculul chematei în garanţie, D. S.R.L., acestea fiind stampilate atât de către expeditori (la rubrica nr. 22 din Scrisorile CMR), cât şi de către transportatorul D. S.R.L. (la rubrica nr. 23 din Scrisorile CMR), fără ca recurenta sau pârâta B. să fie menţionate. În consecinţă, singurul transportator al mărfurilor expediate din Spania, care trebuiau să fie livrate societăţii intimate-reclamante este D. S.R.L.

Mai susţine că, analizând succesiunea contractelor încheiate în vederea efectuării transportului, se constată că atât societatea B. S.R.L., cât şi recurenta, şi-au arogat atribuţiile unei case de expediţii, sens în care, prin intermediul societăţii D. S.R.L., au organizat şi efectuat transportul internaţional de mărfuri solicitat de către reclamantă, transportatorul prezentându-se la societăţile spaniole, de unde a preluat marfa şi a semnat în nume propriu, în calitate de transportator, scrisorile CMR.

Prin urmare, arată că intimata-chemată în garanţie D. S.R.L. are calitatea de transportator în înţelesul dispoziţiilor art. 17 din Convenţia CMR, deoarece la art. 23 din scrisorile CMR este menţionată ca şi transportator al mărfii cu toate datele de identificare ale societăţii, iar la pct. 19 sunt menţionate numerele de înmatriculare ale ansamblului rutier cu care s-a iacut transportul, fără să existe vreo menţiune că există şi alţi transportatori succesivi.

Prin urmare, conchide în sensul că, în temeiul art. 17 din Convenţia CMR, reclamanta ar fi trebuit să îşi formuleze pretenţiile încă de la început în contradictoriu cu transportatorul D. S.R.L. De altfel, arată că, oricum, a chemat în garanţie acest transportator, situaţie în care cauza nu putea să se soluţioneze fără această parte.

În continuare, redă dispoziţiile art. 2064 C. civ. şi arată că principala obligaţie a expeditorului, în temeiul contractului de expediţie, este aceea de a încheia contractul de transport şi de a respecta instrucţiunile de transport pe care le primeşte de la comitent, susţinând, totodată, că expeditorul încheie contractul de transport în nume propriu, dar pe seama comitentului.

Totodată, arată că, oricare ar fi calitatea sa, de intermediar, casa de expediţii răspunde numai pentru daunele produse prin greşelile proprii, ce pot fi imputate atât ei, cât şi prepuşilor săi, dar nu răspunde pentru faptele terţilor, cum ar fi subcontractanţii săi (transportator, intermediar etc).

Recurenta conchide în sensul că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 74 alin. (4) C. proc. civ. cu ale art. 17 alin. (1) din Convenţia CMR se desprinde concluzia că cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. trebuia să fie judecată odată cu cererea de chemare în garanţie formulată de recurentă în contradictoriu cu transportatorul D. S.R.L., întrucât obligat la plata despăgubirilor nu poate fi altcineva decât transportatorul.

Prin urmare, apreciază că soluţia instanţei de a dispune disjungerea cererii de chemare în garanţie formulată de recurentă, în contradictoriu cu D. S.R.L., este nelegală.

La 1 februarie 2021, intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, iar la 19 februarie 2021, recurenta, prin avocat, a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 8 iunie 2021, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Faţă de raportul comunicat, niciuna din părţi nu a înţeles să îşi manifeste poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin rezoluţia din 20 iulie 2021, a fost stabilit termen la 5 octombrie 2021, în vederea examinării admisibilităţii recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici care să vizeze considerentele pe care şi-a fundamentat soluţia instanţa a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, deşi recurenta-chemată în garanţie a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în expunerea motivelor de recurs a reluat integral criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, fără a aduce critici cu privire la raţionamentul instanţei de apel, recurenta reia integral argumentele deja prezentate primei instanţe de control judiciar privind natura juridică a contractelor încheiate între părţi, interpretarea probatoriului şi necesitatea soluţionării cererii de chemare în garanţie formulate împotriva D. S.R.L. odată cu cererea de chemare în judecată. În acest context, se constată că autoarea prezentului demers judiciar nu a criticat considerentele instanţei de apel cu privire la disjungerea cererii de chemare în garanţie, ci s-a rezumat la a reitera motivele deja invocate în apel şi la care a primit deja o rezolvare.

Totodată, se reţine şi că textele de lege ale art. 2064 C. civ., art. 74 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 17 din Convenţia CMR au fost invocate formal, întrucât au fost reluate susţinerile din cererea de apel, care au primit o dezlegare prin decizia atacată.

Pentru a putea considera că susţinerile recurentei reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acestea trebuie să îmbrace o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate, prin indicarea nu numai a dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă, ci şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Prin urmare, având în vedere că susţinerile recurentei, prezentate drept motive de recurs, nu conţin critici propriu-zise ale deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel care şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată, acestea nu pot constitui o motivare legală a recursului.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Întrucât nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu vizează considerentele reţinute de curtea de apel în motivarea deciziei pronunţate.

Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) şi raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 210/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-chemată în garanţie C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 210/C/2020-A din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2021.