Decizia nr. 1977/2021 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia a II-a civilă

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa şi, ulterior, în urma declinării, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. S.A., recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii arbitrale din data de 24.10.2019 şi a hotărârii arbitrale privind costurile din data de 28.11.2019, ambele pronunţate de arbitrul unic ales de ambele părţi, D., din cadrul Curţii de Arbitraj Maritim Comercial din Londra.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1124 C. proc. civ. şi pe Convenţia de la New York din 10 iunie 1958, pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.

Prin sentinţa civilă nr. 960/07.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. ca neîntemeiata. A dispus recunoaşterea pe teritoriul României a Hotărârii Arbitrale din data de 24.10.2019 si a Hotărârii Arbitrale privind costurile din data de 28.11.2019, pronunţate de Curtea de Arbitraj Maritim Comercial din Londra. A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta E. în favoarea pârâtei B. ca neîntemeiata. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 Euro şi 2.402 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

II. Apelurile. Suspendarea judecăţii.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel pârâta B. şi intervenienta accesorie E., precum şi pârâta C. S.A.

La data de 20.01.2020, apelanta-pârâtă B. a depus cerere de constatare a suspendării de drept a cauzei, întemeiată pe dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Prin încheierea de şedinţă din 03 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a suspendat judecata apelurilor, în temeiul art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Pentru a dispune în sensul arătat, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

În vederea realizării unor creanţe născute din furnizarea de combustibil, reclamanta creditoare A. a solicitat Tribunalului Constanţa instituirea unui sechestru asigurator asupra navei F. aparţinând societăţii debitoare B..

Prin sentinţa civilă nr. 446/14.03.3019, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civilă, s-a instituit sechestrul asigurator asupra navei pârâtei debitoare, însă, ulterior, prin încheierea nr. 443/20.09.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2019, a fost ridicat sechestrul asigurator instituit asupra navei, dispunându-se totodată remiterea de la dosarul cauzei către creditorul A. a originalului scrisorii de garanţie x/28.08.2019, emise de C., prin care se comunica instanţei deschiderea unui cont de garanţie în sumă de 180.000 Euro, la dispoziţia creditoarei, în scopul ridicării sechestrului asigurator.

Prin decizia civilă nr. 1899/A/17.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, s-a dispus recunoaşterea, în mod definitiv, pe teritoriul României, a procedurii de insolvenţă a societăţii B. potrivit hotărârii din data de 12.11.2018, pronunţată de Curtea de Arbitraj de Stat a Regiunii Rostov, Rusia, în dosarul nr. x/2017 definitivă prin hotărârea celei de-a cincisprezecea Curţi de arbitraj şi de apel din 16.03.2019 şi Hotărârea Curţii de arbitraj din Regiunea Caucazului de Nord din 06.06.2019.

Art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea 85/2014 instituie un caz de suspendare de drept a acţiunilor judiciare şi extrajudiciare cu caracter individual ce vizează bunuri, drepturi sau obligaţii ale debitorului supus unei proceduri de insolvenţă străine.

Curtea de apel a constatat că între părţi există divergenţă cu privire la natura garanţiei constituite de debitoarea B. pentru ridicarea sechestrului asigurator asupra navei. Astfel, debitoarea susţine că este vorba de un depozit de garanţie constituit la dispoziţia creditoarei pentru ridicarea sechestrului asupra navei, iar banii depuşi în acest depozit ar servi la îndestularea creditorilor în procedura insolvenţei, iar creditoarea susţine că este o scrisoare de garanţie bancară, invocând chiar autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 443/20.09.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa.

Fără a intenţiona să tranşeze chestiunea litigioasă menţionată, Curtea de apel a analizat înscrisurile de la dosar şi a expus anumite aspecte de fapt pe care le-a considerat relevante pentru calificarea naturii juridice şi scopului "depozitului" în sumă de 180.000 Euro.

Curtea a mai reţinut că reclamanta a formulat cererea introductivă şi în contradictoriu cu C., pentru a face ca hotărârea ce va fi pronunţată să îi fie opozabilă şi băncii, care nu este parte în litigiul arbitral, reclamanta urmând a se adresa băncii pentru eliberarea sumei cu respectarea condiţiilor menţionate în "scrisoarea de garanţie".

Apreciind că dispoziţiile art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 nu fac distincţie în funcţie de tipul acţiunii, în realizare, în constatare sau în constituire de drepturi, ci se referă la cereri care vizează bunuri, drepturi şi obligaţii ale debitorului, că în speţă este vorba de o cerere de recunoaştere a unor hotărâri ce vizează obligaţia de plată de către debitoare a unor sume de bani către creditoare, cu citarea băncii la care s-a constituit garanţia, pentru opozabilitatea hotărârii, Curtea de apel a admis cererea de suspendare a judecăţii apelurilor.

În acest sens, a înlăturat susţinerile reclamantei conform cărora ar fi aplicabile în speţă dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014, care prevăd ca "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi", deoarece nu s-a stabilit în speţă în mod definitiv, în acest stadiu al procedurii, calitatea de codebitor sau de terţ garant a C..

De asemenea, a considerat lipsite de relevanţă la pronunţarea suspendării judecăţii dispoziţiile art. 292 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, invocate de intimata reclamantă, deoarece textul vorbeşte de situaţiile în care se poate ridica suspendarea prevăzută la alin. (1), în condiţiile prevăzute de legea română. Condiţiile cerute pentru ridicarea suspendării sunt prevăzute în art. 78 din Legea nr. 85/2014 şi pot fi analizate doar într-o cerere având ca obiect ridicarea suspendării, în cadrul procesual constituit potrivit textului.

III. Judecata în recurs

1. Motivele de casare invocate

Împotriva încheierii de suspendare din 03 februarie 2021, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea încheierii atacate şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a aplicat greşit norma de drept cuprinsă în art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014 atunci când a reţinut că prezenta acţiune de recunoaştere a hotărârilor arbitrale străine constituie o cerere sau acţiune "cu caracter individual, vizând bunuri, drepturi şi obligaţii ale debitorului".

Astfel, instanţa de apel a considerat, în mod greşit, că nu se impune tranşarea chestiunii litigioase dacă înscrisul emis de C. şi depus de debitoarea B. reprezintă o scrisoare de garanţie bancară sau un depozit de garanţie (contract nenumit). Dezlegarea acestei chestiuni litigioase era esenţială pentru corecta aplicare a art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, deoarece, în prezenţa calificării actului ca scrisoare de garanţie bancară, deveneau incidente prevederile 2321 C. civ., potrivit cărora între emitent (C.) şi beneficiar (reclamanta) a luat naştere un nou raport juridic, independent de raportul obligaţional preexistent.

Cu privire la calificarea naturii juridice a "scrisorii de garanţie", recurenta a invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu referire la considerentele şi dispozitivul încheierii nr. 443/20.09.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2019. În acest context, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că "...lipsesc considerentele pentru care instanţa a apreciat că este vorba de o scrisoare de garanţie, deşi în dispozitivul încheierii o denumeşte astfel".

În raport cu calificarea de scrisoare de garanţie bancară, recurenta susţine că deţine o garanţie personală emisă de C., iar nu o garanţie reală care să vizeze un bun al debitoarei B., care să conducă la suspendarea acţiunii în baza art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014.

Recurenta a mai precizat că prin prezenta acţiune urmăreşte îndeplinirea unei condiţii formale prevăzute în scrisoarea de garanţie, respectiv recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârilor arbitrale, fără a urmări o formă de executare împotriva debitoarei B..

Recurgând la interpretarea normelor juridice prin analogie, recurenta a mai susţinut că dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se completează cu dispoziţiile art. 75 din aceeaşi lege, devenind astfel aplicabilă excepţia de la suspendare prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din lege, având în vedere că C. este un terţ garant.

Printr-o altă critică, recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit norma de drept cuprinsă în art. 292 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 atunci când a reţinut că ridicarea suspendării poate fi dispusă în mod separat faţă de cererea de suspendare, deşi motivul de ridicare a suspendării constituie totodată şi motiv de respingere a cererii de suspendare.

În acest sens, recurenta a arătat că, în situaţia în care s-ar considera că deţine o garanţie reală mobiliară asupra sumelor de bani constituite sub forma unui depozit bancar de către debitoare, atunci ar avea calitatea de creditor garantat (care beneficiază de o cauză de preferinţă), aflându-se în situaţia de ridicare a suspendării reglementată de art. 292 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Reluând critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, recurenta a arătat că prezenta acţiune de recunoaştere a hotărârilor arbitrale străine este doar o procedură formală, intermediară, între cele două faze ale procesului civil, respectiv faza judecăţii şi faza executării. Recurenta urmăreşte doar recunoaşterea hotărârilor arbitrale străine pe teritoriul României, iar nu încuviinţarea executării silite a acestor hotărâri sau vreo formă de executare silită împotriva debitoarei B.. Dispoziţiile art. 1127 C. proc. civ. permit formularea cererii de recunoaştere a hotărârii arbitrale străine distinct de cererea privind încuviinţarea executării silite.

2. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Efectele recunoaşterii unei proceduri străine principale de insolvenţă deschise într-un stat terţ (care nu este membru al Uniunii Europene) sunt prevăzute în principal de art. 292 din Legea nr. 85/2014, situat în Titlul III - Insolvenţa transfrontalieră. Această reglementare se referă la raporturile de drept internaţional privat în materia insolvenţei care nu cad sub incidenţa dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvenţă, dat fiind faptul că dispoziţiile acestuia din urmă sunt direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Astfel, potrivit art. 292 alin. (1) din Legea nr. 85/2014:

"De la data recunoaşterii procedurii străine principale este împiedicată pornirea următoarelor cereri şi acţiuni, judiciare sau extrajudiciare, iar dacă acestea sunt deja pornite, ele se suspendă de drept:

a) cererile sau acţiunile cu caracter individual, vizând bunuri, drepturi şi obligaţii ale debitorului;

b) actele, operaţiunile şi orice alte măsuri de executare individuală asupra bunurilor debitorului."

În raport cu prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, care reglementează suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, ca efect al deschiderii unei proceduri de insolvenţă naţionale, normele corespondente privind raporturile de drept internaţional privat în materia insolvenţei par a nu distinge în aplicarea suspendării între felurile acţiunilor (în realizare, în constatare sau în constituire de drepturi).

Cu toate acestea, în cauză, trebuie stabilit dacă o cerere de recunoaştere a unor hotărâri arbitrale străine se încadrează în noţiunea de "acţiuni cu caracter individual, vizând bunuri, drepturi şi obligaţii ale debitorului".

2.2. Deşi recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie precizat că dispoziţiile art. 292 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014 nu constituie norme de drept material, ci norme de procedură aplicabile în litigii privind raporturile de drept internaţional privat în materia insolvenţei.

Ca urmare, se impune încadrarea motivelor de recurs în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea regulilor de procedură sancţionată cu nulitatea.

2.3. O hotărâre arbitrală străină poate fi recunoscută în România, în condiţiile prevăzute în art. 1125-1133 C. proc. civ., pentru a beneficia de autoritatea de lucru judecat.

Conform art. 1127 C. proc. civ., "cel care se prevalează de o hotărâre arbitrală străină poate solicita numai recunoaşterea acesteia pentru a invoca autoritatea de lucru judecat sau, când nu este adusă la îndeplinire în mod voluntar, încuviinţarea executării silite pe teritoriul României. Recunoaşterea unei hotărâri arbitrale străine poate fi cerută şi pe cale incidentală."

Aşadar, în funcţie de interesul părţii, este posibilă formularea doar a cererii de recunoaştere, atât pe cale principală, cât şi pe cale incidentală, în cadrul unui alt proces.

În cauză, recurenta a justificat interesul formulării cererii de recunoaştere pe teritoriul României a celor două hotărâri arbitrale străine pentru a putea prezenta pârâtei C. înscrisurile cerute pentru eliberarea, în mod voluntar, a sumelor din contul de garanţie, depuse în vederea ridicării sechestrului asigurator în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Constanţa.

Recurenta nu a solicitat în prezenta cauză nici încuviinţarea executării silite a hotărârilor arbitrale şi nici obligarea în mod efectiv a pârâtei C. la eliberarea sumei de 180.000 USD.

Ca urmare, demersul limitat al creditoarei A. nu poate fi considerat o "acţiune vizând bunuri, drepturi şi obligaţii ale debitorului", ci reprezintă o formalitate prealabilă unei eventuale asemenea acţiuni.

Din moment ce recunoaşterea hotărârilor arbitrale străine poate fi obţinută şi pe cale incidentală, fără a se pune problema incidenţei suspendării de drept prevăzute de art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, pentru identitate de raţiune trebuie considerat că nici cererea de recunoaştere formulată pe cale principală nu intră în sfera de aplicare a normei anterior menţionate.

2.4. Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia, pentru corecta aplicare a art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, era esenţială tranşarea chestiunii litigioase dacă înscrisul emis de C. şi depus de debitoarea B. reprezintă o scrisoare de garanţie bancară sau un depozit de garanţie. O asemenea dezlegare în drept prezenta o relevanţă deosebită numai în ipoteza formulării unei acţiuni privind obligarea pârâtei C. la eliberarea sumelor din contul de garanţie, iar nu şi în prezenta cauză.

2.5. Pentru aceste considerente, reţinând că instanţa de apel a suspendat judecata apelurilor în mod nelegal, cu greşita aplicare a prevederilor art. 292 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2014, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa încheierea atacată şi va trimite cauza, pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 3 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020.

Casează încheierea din 3 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020 şi trimite cauza, pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2021.