Recognition as a refugee entitled to compensation under Law no. 189/2000 for the period 1944–1945, affirmed by quashing the lower court’s dismissal.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 27 octombrie 2004, A.M. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 408 din 4 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, petenta susține că în mod greșit instanța de fond a considerat că declarațiile martorilor audiați în cauză, B.M. și D.Ș., nu se referă la ea, întrucât faptul că acum se numește A.M., este urmarea faptului că după ce s-a refugiat împreună cu familia sa, în 1944, rămânând văduvă cu 3 copii minori, s-a recăsătorit cu M.A.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele.

Prin sentința civilă nr. 408din 4 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Caraș Severin.

Instanța de fond a constatat că cererea reclamantei, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, este neîntemeiată, întrucât petenta nu a făcut dovada că este numita M., zisă R.M.

S-a precizat, astfel, că din actele de stare civilă depuse de reclamantă, nu rezultă că petenta a purtat numele de R.M., iar declarațiile autentificate ale celor doi martori invocați în acțiune, nu pot face dovada stării civile a petentei.

Recursul declarat de A.M. este întemeiat și va fi admis.

Prin acțiune, A.M., născută la 8 noiembrie 1913, în localitatea Păpușoi, județul Cetatea Albă, U.R.S.S., a solicitat să se constate că beneficiază de aplicarea Legii nr. 189/2000.

În acest sens, recurenta a precizat că în februarie 1944, împreună cu R.N., soțul ei și cele 3 fiice ale lor, V., R. și Vi., a fost nevoită să părăsească casa și bunurile din Cetatea Albă și să se refugieze în orașul Caransebeș.

A mai precizat că în 1947, soțul ei a murit, reclamanta rămânând văduvă cu 3 copii. În 1949 aceasta s-a recăsătorit cu M.A.

A mai menționat reclamanta, că certificatul de naștere i-a fost reconstituit în 1956, lucru care nu s-a mai realizat în privința certificatului de căsătorie cu R.N., care decedase în 1947. Petenta a susținut în cererea de chemare în judecată, că locul nașterii, data nașterii, și localitatea nașterii (Păpușoi, județul Cetatea Albă, U.R.S.S.) sunt trecute atât în certificatul de naștere, buletin de identitate, cât și certificatul C-341, când avea numele de G., A. și R.

Mai mult, reclamanta a menționat că declarațiile celor doi martori, B.M. și D.Ș., dovedesc faptul că este aceeași persoană cu R.M.

Împrejurarea că reclamanta este una și aceeași persoană cu M., zisă M.R., rezultă nu numai din declarațiile autentificate ale celor doi martori sus-citați, dar și din certificatul C-341 din 1 octombrie 2002, eliberat de Ministerul de Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului.

Așa fiind, dovedindu-se că reclamanta s-a refugiat din motive etnice, în 1944, urmează a se admite recursul declarat, potrivit art. 312 C. proc. civ. și a se admite acțiunea, așa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.M. împotriva sentinței civile nr. 408/PI din 4 octombrie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea, anulează hotărârea nr. 1783 din 14 februarie 2003 și obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada februarie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 noiembrie 2002.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.