Claim for unpaid public construction works: Res judicata appeal dismissed due to distinct delictual liability basis

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Argeş, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor Primăria Buzoeşti, prin Primar şi U.A.T. Buzoeşti, prin Primar, la plata sumei de 548.960 RON reprezentând lucrări efectuate şi neachitate; actualizarea sumei cu rata inflaţiei, începând cu data scadentă şi până la momentul efectiv al plăţii, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ.

Pârâtele U.A.T. Comună Buzoeşti şi Primăria Buzoeşti au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. Tot prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepţia netimbrării acţiunii la valoarea pretinsă de 548.960 RON, excepţia "efectului pozitiv al lucrului judecat" şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 200/2020 din 8 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins excepţia netimbrării acţiunii.

Totodată, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 946/R-cont din 26.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul x/2016 şi a respins cererea de chemare în judecată pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Împotriva sentinţei civile nr. 200/2020 din 8 iulie 2020 a Tribunalului Argeş, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea procedurii de judecată.

Prin decizia nr. 110/A-com din 8 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 200/08.07.2020, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Împotriva acestei decizii, pârâtele Primăria Buzoeşti, prin Primar şi U.A.T. Buzoeşti, prin Primar, au declarat, în termen legal, recurs, susţinând că decizia instanţei de apel este nelegală.

În motivare, recurenţii au învederat că, prin decizia atacată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.).

Detaliind, au arătat că, în cauză, instanţa de apel a considerat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. privind aplicarea efectelor excepţiei autorităţii de lucru judecat ce fuseseră statuate de hotărârea primei instanţe, pentru motivul că nu există tripla identitate necesară, respectiv, că nu ar fi vorba despre aceeaşi cauză a litigiului pendinte în raport cu cea existentă în dosarul ce a fost tranşat definitiv prin Decizia nr. 946/R-CONT/26.06.2019 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa de apel considerând că, deşi este vorba de aceeaşi creanţă, aceasta nu se mai întemeiază pe contractele dintre părţi ce au fost anulate în prealabil.

Recurenţii consideră că, în soluţionarea căii de atac, nu s-a avut în vedere faptul că pretenţiile propriu-zise din prezenta cauză, derivate din raportul juridic dintre părţi, sunt supuse regulilor privind achiziţiile publice, în opinia recurenţilor fiind în mod special incidente menţiunile din art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006.

Totodată, au mai învederat că, deşi în hotărârea 946/2019, se tranşează definitiv caracterul litigiului şi legislaţia aplicabilă, pe calea acţiunii de faţă se doreşte răsturnarea acelor menţiuni din dispozitivul deciziei definitive. În acest sens, recurenţii fac trimitere la cele susţinute în acţiunea de faţă:

"În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 aşa cum a fost modificată, chestiune de drept invocată de instanţă din oficiu, vă solicităm să constataţi faptul că dispoziţiile acestui articol nu se aplică în prezenta cauză".

În acest context, recurenţii îşi pun întrebarea cum ar putea o instanţă civilă să soluţioneze o aşa-zisă acţiune în răspundere delictuală dacă raporul juridic este de natura contenciosului administrativ şi arată că apărarea construită de reclamantă este abuzivă, încercând să forţeze o reapreciere a stării de fapt.

În continuare, recurenţii invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a şi a III-a din C. proc. civ.

Detaliind, recurenţii arată că apărarea propriu-zisă a reclamantei-intimate este, în principal, cea prin care tinde a înlătura efectul aplicabilităţii regulilor specifice contenciosului administrativ (raport între autoritatea contractantă şi o societate comercială). Cu toate acestea, reclamanta arată, în subsidiar, că, în condiţiile în care sunt aplicabile regulile de la art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, solicită să se constate că anularea contractelor s-a făcut din cauza pârâtelor care, în acest fel, au prejudiciat-o.

În continuare, recurenţii au arătat că temeiul de drept indicat de reclamanta-intimată în dezvoltarea acestei idei se regăseşte la ultima pagină din acţiune, sens în care au evocat următoarea susţinere a reclamantei:

"Putem spune faptul că pârâtele beneficiază în continuare de lucrările efectuate fără a achita contravaloarea acestora, existând în acest moment o situaţie de îmbogăţire fără justă cauză".

Recurenţii învederează că, deşi la finalul cererii se face trimitere la art. 1349 C. civ., nu înseamnă că acţiunea este una în răspundere civilă delictuală, aşa cum a fost calificată de instanţă, întrucât faptul juridic licit al îmbogăţirii fără just temei (art. 1345) şi răspunderea civilă delictuală (art. 1349 şi următoarele C. civ.) sunt două instituţii juridice diferite.

Totodată, recurenţii susţin că instanţa nu poate să schimbe cadrul procesual şi să aibă în vedere alte temeiuri juridice decât cele susţinute de părţi în apărare.

Prin urmare, consideră că, şi din această perspectivă, hotărârea este nelegală întrucât se argumentează motivarea pe alt temei juridic decât cel susţinut de parte, şi anume răspundere civilă delictuală, şi nu pe îmbogăţirea fără just temei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 486 şi următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar, prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Prin rezoluţia din 6 iulie 2021, s-a fixat termen la 5 octombrie 2021 pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentele critică decizia instanţei de apel din perspectiva a două motive de nelegalitate, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (teza a doua şi a treia) şi art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Analizând motivele de casare invocate, se cuvine menţionat că, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat (a deciziei nr. 946/R-CONT/26.06.2019 a Curţii de Apel Piteşti), motivul de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) presupune ipoteza în care judecătorul care a pronunţat decizia recurată a reluat dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranşate de către o jurisdicţie anterioară.

Având în vedere că nu aceasta este situaţia existentă în litigiul pendinte, respectiva critică se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (prin raportare la aplicarea greşită a art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), şi nu motivului de casare corespunzător art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât recurenţii consideră decizia instanţei de apel nelegală din perspectiva faptului că aceasta a reţinut critica apelantei-reclamante potrivit căreia nu este îndeplinită cerinţa identităţii de cauză pentru a putea fi constatată autoritatea de lucru judecat.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte constată că, deşi suma pretinsă de reclamantă este aceeaşi în ambele dosare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că reclamanta şi-a fundamentat pretenţiile pe o cauză diferită.

Astfel, aşa cum reiese din motivarea deciziei nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, a cărei autoritate de lucru judecat a fost în mod greşit reţinută de prima instanţă de fond, pretenţiile reclamantei din acea cauză au fost întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, respectiv pe contractele de antrepriză în baza cărora au fost prestate lucrările a căror plată a fost solicitată de reclamanta A. S.R.L.

Este adevărat că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă, însă, tot din considerentele deciziei nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, reiese că această soluţie a fost determinată în principal de faptul că, în prealabil, instanţa de recurs a reţinut ca întemeiată critica formulată de înseşi pârâtele U.A.T. Buzoeşti şi Primăria Buzoeşti, care au invocat nulitatea absolută a contractelor de antrepriză în baza cărora au fost prestate lucrările a căror plată a fost solicitată de reclamantă, instanţa statuând în sensul că, prin separarea lucrărilor în vederea atribuirii directe, autoritatea contractantă a realizat o încălcare a normei imperative prevăzute de art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, faptă sancţionată cu nulitatea absolută.

În acest sens, prezintă relevanţă acele considerente din decizia mai sus arătată prin care instanţa, de la bun început, a reţinut că, "în vederea soluţionării corecte a recursurilor, ….se impune analizarea cu prioritate a motivului de recurs formulat de recurentele-pârâte U.A.T. Comuna Buzoeşti şi Primăria Buzoeşti prin care s-a invocat nulitatea absolută a contractelor de antrepriză, în baza cărora au fost prestate lucrările, a căror plată se solicită de către reclamanta S.C. A. S.R.L. O asemenea prioritate de analiză este justificată de faptul că intervenirea răspunderii contractuale conform art. 1531 şi urm. C. civ. este condiţionată de valabilitatea contractului/contractelor care au stat la baza solicitării creditorilor sau succesorilor cu titlu particular ai acestuia de acordare de daune-interese ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către debitor."

Totodată, reţinând faptul că nu este întrunită cerinţa premisă impusă de art. 1531 C. civ. pentru a se acorda daune-interese, respectiv existenţa unui contract valabil încheiat, Curtea, procedând la rejudecarea cauzei după casarea sentinţei primei instanţe, a respins în totalitate acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L.

Aşadar, fundamentul respingerii acţiunii reclamantei în dosarul anterior judecat a fost o cauză de nulitate absolută a contractelor de antrepriză (care au stat la baza pretenţiilor reclamantei), invocată, de altfel, de înseşi recurentele-pârâte U.A.T. Buzoeşti şi Primăria Comunei Buzoeşti, generată de propria culpă a pârâtelor.

Cu toate acestea, urmărind să obţină contravaloarea lucrărilor efectuate şi neachitate care, aşa cum reiese din decizia nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019, nu poate fi realizată prin valorificarea contractelor de antrepriză în privinţa cărora instanţa de recurs a constatat că sunt lovite de nulitate absolută, reclamanta S.C. A. S.R.L. a introdus cea de-a doua acţiune invocând, de această dată, un alt temei juridic/o altă cauză, respectiv fapta ilicită culpabilă a pârâtelor care au încheiat în mod nelegal respectivele contracte, reţinută fără niciun fel de echivoc de instanţa de recurs prin decizia mai sus amintită.

Totodată, în încercarea de a susţine motivul de recurs invocat, autoarele prezentului demers judiciar formulează critici străine nu numai de considerentele deciziei recurate, ci şi de susţinerile reclamantei din prezenta cauză.

În acest sens, recurentele fac trimitere la anumite afirmaţii ale reclamantei cu privire la aplicarea art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, care, într-adevăr se regăsesc în cuprinsul celei de a doua acţiuni, dar care sunt scoase din context, întrucât nu reprezintă altceva decât răspunsul oferit de reclamantă instanţei de recurs (care pronunţat decizia nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019) cu prilejul punerii în discuţia părţilor a incidenţei art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, evocat de reclamantă în cea de a doua acţiune, în contextul prezentării parcursului litigios anterior.

Nici criticile subsumate celuilalt motiv de recurs invocat nu pot fi primite. Cu titlu preliminar, se reţine că ipotezele indicate de recurente, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., presupun fie o contradicţie între considerentele hotărârii recurate, fie între considerentele hotărârii recurate şi dispozitivul acesteia, fie situaţia în care hotărârea atacată cuprinde doar motive străine de natura cauzei.

Analizând decizia recurată, dar şi cele învederate în susţinerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că niciuna din ipotezele indicate în mod explicit de recurente nu se verifică. Mai mult, continuând raţionamentul sui-generis prezentat în argumentarea celuilalt motiv de casare anterior analizat, se constată că, şi în privinţa acestui motiv de nelegalitate, recurentele nu fac altceva decât să scoată din context afirmaţiile reclamantei din primul litigiu pe care aceasta a înţeles să le evoce în cea de-a doua acţiune.

În altă ordine de idei, felul în care reclamanta a înţeles să justifice cel de-al doilea demers în instanţă, prezentând anumite aspecte din primul litigiu finalizat prin decizia nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019, nu poate fi speculat în această manieră de recurente. Dimpotrivă, anticipând cel mai probabil o apărare a pârâtelor în sensul opunerii primului litigiu finalizat prin decizia mai sus amintită, reclamanta îşi justifică a doua acţiune prin prezentarea celei dintâi, tocmai pentru a evidenţia un temei juridic diferit în susţinerea pretenţiilor formulate.

Că este vorba de o altă cauză juridică pe care reclamanta şi-a întemeiat cel de-al doilea demers în instanţă o dovedeşte nu numai temeiul de drept invocat în mod explicit (art. 1349 C. civ.), ci înseşi considerentele deciziei a cărei autoritate de lucru judecat a fost în mod nelegal reţinută de prima instanţă de fond, care, pe de o parte, atestă un temei juridic diferit al primei acţiuni (răspunderea contractuală) şi care, pe de altă parte, legitimează, indirect, cauza celei de-a doua acţiuni (întemeiată pe răspunderea delictuală).

În acest context, se reţine că, reclamanta a făcut vorbire în cea de-a doua acţiune şi de o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtelor, utilizând în acest sens următoarea exprimare:

"...existând în acest moment o situaţie de îmbogăţire fără justă cauză", fără ca aceasta să semnifice intenţia reclamantei de a invoca faptul licit ca izvor de obligaţii (art. 1345 C. civ.).

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod corect pentru cea de-a doua acţiune temeiul răspunderii delictuale, nu numai în considerarea indicării în mod explicit a temeiului de drept corespunzător acestui tip de răspundere (art. 1349 C. civ.), ci şi în virtutea faptului că reclamanta, sprijinindu-se de considerentele deciziei nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019, a invocat însuşi faptul juridic ilicit, imputabil recurentelor-pârâte, săvârşit la încheierea contractelor de antrepriză, or instituţia îmbogăţirii fără justă cauză presupune o îmbogăţire neimputabilă a celui care şi-a mărit patrimoniul în detrimentul altuia.

Nu în ultimul rând, cele două temeiuri juridice pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile concrete formulate în cele două acţiuni distincte/succesive nu se confundă cu normele de drept care reglementau la acea dată achiziţiile publice, respectiv O.U.G. nr. 34/2006, a căror nerespectare a fost constatată de instanţa de recurs în primul litigiu (soluţionat definitiv prin decizia nr. 946/R-cont din 26 iunie 2019) şi care, în cele din urmă, s-au repercutat, astfel cum a fost mai sus prezentat, asupra soluţiei date primei acţiuni întemeiate pe răspunderea contractuală.

Constatând, aşadar, că nu este incident niciunul din motivele de casare invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-pârâţi împotriva deciziei nr. 110/A-com din 8 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-pârâţi Primăria Buzoeşti, prin Primar şi U.A.T. Buzoeşti, prin Primar împotriva deciziei nr. 110/A-com din 8 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2021.