Limits of material error correction under art. 281 CPC and the effect of res judicata on repeat correction requests

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 3.02.2011, sub nr. x/2011, reclamanţii BIROUL NOTARIAL "NOTAS" şi notarii publici A., B., C., în contradictoriu cu pârâta D. au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 800.000 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie, modernizare şi amenajarea imobilului situat în Bucureşti, str. x, instituirea în favoarea reclamantei a unui drept de retenţie asupra imobilului până la data la care pârâta va achita contravaloarea lucrărilor de construcţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 494 şi următoarele şi art. 1444 şi următoarele din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 13639 din 5 octombrie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor A., B., C., ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea formulată de reclamanţii BIROUL NOTARIAL "NOTAS", A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D., pe care a obligat-o la plata către reclamantul BIROUL NOTARIAL "NOTAS" a sumei de 41.461,88 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţie, modernizare şi amenajare, şi a respins cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de instituire a unui drept de retenţie asupra imobilului ca rămas fără obiect şi a obligat pârâta la plata către reclamantul BIROUL NOTARIAL "NOTAS" a sumei de 2274,48 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta D. şi reclamanţii A., B. şi BIROUL NOTARIAL "NOTAS".

Prin decizia nr. 124 din 1 aprilie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta D. şi a admis apelul declarat de reclamanţii A., B. şi BIROUL NOTARIAL "NOTAS" împotriva sentinţei civile nr. 13639 din 5 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta D. la plata diferenţei de 745.268,43 RON către reclamanţi.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a obligat apelanta-pârâtă D. să plătească apelanţilor reclamanţi suma de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta D. BUCUREŞTI a declarat recurs, care, prin decizia nr. 3221 din 23 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2019, petenta E. S.R.L. a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 124/01.04.2013, în sensul de a se dispune următoarele:

a) respinge ca nefondate apelurile declarate de D., A., B. şi C.;

b) admite apelul declarat de Biroul Notarial "Notas";

c) schimbă în parte sentinţa civilă nr. 13639 din 5 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, în sensul că obligă D. la plata diferenţei de 745.268,43 RON către Biroul Notarial "Notas".

În ceea ce priveşte calitatea procesuală a petentei, s-a arătat că, prin cererea nr. x/11.09.2014, admisă de Oficiul Registrului Comerţului la data de 15 septembrie 2014, a fost depus pentru menţionarea în Registrul Comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial, Proiectul de divizare parţială al D..

Prin încheierea nr. 56/21.01.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a admis cererea formulată de petenta D. şi a constatat legalitatea divizării D. şi înmatricularea societăţii nou înfiinţate E. S.R.L.

Totodată, a arătat că, în baza pct. 19 al Proiectului de divizare, litigiul ce face obiectul prezentului dosar a fost transferat de la D. la E..

În aceste condiţii, petenta E. S.R.L. a susţinut că are calitatea procesuală activă să formuleze prezenta cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei.

În susţinerea cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în decizia de apel, s-a arătat că, în primul paragraf al deciziei, Curtea de apel a respins apelul declarat de D., în al doilea paragraf a admis apelul declarat de reclamanţii A., B. în contradictoriu cu intimatul-reclamant C., rezultând că nu a fost admis în contradictoriu cu D..

De asemenea, a mai învederat că, faţă de conţinutul celui de al treilea paragraf, în care se menţionează "schimbă în parte sentinţa civilă nr. 13639/2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în sensul că obligă D. la plata diferenţei de 745.268,43 RON către reclamanţi", în accepţiunea petentei, acest paragraf este rezultatul unor erori materiale de tehnoredactare din partea instanţei de apel întrucât, la pagina 7 din decizie, instanţa de apel a reţinut că va respinge apelul D. şi va admite apelul Notas, nu cel al persoanelor fizice, astfel că în mod eronat s-a reţinut în dispozitiv admite apelul persoanelor fizice şi obligarea D. la plata sumei de către aceştia, şi nu către Notas.

A mai arătat că, la pagina 8 a deciziei, se reţine că doar utilizatorul contractului de leasing putea efectua lucrări în imobil, aspect reţinut şi în paragraful următor. Totodată, a susţinut că, pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere facturile de materiale de construcţii emise pe numele Notas, la dosar neexistând dovezi privind cheltuielile efectuate de persoanele fizice.

De asemenea, a mai învederat că teza potrivit căreia instanţa de apel a urmărit să admită apelul Notas este susţinută şi de dispozitiv, prin care s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei de fond în sensul obligării D. la plata diferenţei către reclamanţi, cu toate că, prin sentinţa de fond, D. a fost obligată doar faţă de reclamantul Notas.

Prin încheierea nr. 36 din 10 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta E. S.R.L., în contradictoriu cu F., A. şi B. şi C., ca neîntemeiată.

În motivare, evocând dispoziţiile prevăzute de art. 281 alin. (1) din C. proc. civ. (de la 1865), Curtea a reţinut că, prin cererea formulată, petenta E. S.R.L. a solicitat schimbarea soluţiei pronunţate, în sensul de a se dispune admiterea apelului formulat de Notas, şi nu a apelului declarat de reclamanţii A., B., F., cum s-a dispus.

Constatând că, prin cererea formulată, nu se solicită îndreptarea unor erori cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. civ., sens în care a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta E. S.R.L.

Împotriva acestei încheieri, la 17 iulie 2019, petenta E. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii, cu consecinţa admiterii cererii de îndreptare eroare materială, astfel cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 2 august 2019, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta E. S.R.L. împotriva încheierii nr. 36 din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că, deşi fundamentul juridic al pretenţiei recurentei îl constituie dispoziţiile art. 281 din C. proc. civ. (de la 1865), care reglementează o procedură menită să îndrepte doar inadvertenţe de ordin formal, în realitate, recurenta este nemulţumită de soluţia dată pe fond pretenţiilor deduse judecăţii.

Constatând, aşadar, că pe această cale nu se poate urmări şi obţine îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond, instanţa de recurs a conchis în sensul că solicitarea recurentei nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 din C. proc. civ. (de la 1865), motiv pentru care a respins ca nefondat recursul.

Printr-o altă cerere de îndreptare a erorii materiale formulată la data de 04 martie 2021 în dosarul nr. x/2011, E. S.R.L. (în calitate de societate înfiinţată din divizarea parţială a D.) şi BNP G. S.A. (în calitate de societate absorbantă a D.) au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul Deciziei nr. 124/01.04.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, învederând următoarele:

(a) La paragraful 1 din dispozitiv: în loc de "respinge ca nefondat apelul declarat de D. [...]", cum greşit este, se va menţiona "respinge ca nefondat apelul declarat de D. [...]", cum corect este;

(b) La paragraful 2 din dispozitiv: în loc de "admite apelul declarat de reclamanţii A., B. şi F. [...]", cum greşit este, se va menţiona "admite apelul declarat de reclamanta F. [...]", cum corect este;

(c) La paragraful 3 din dispozitiv: în loc de "schimbă în parte sentinţa civilă nr. 13639/05.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în sensul că obligă pârâta D. S.A. la plata diferenţei de 745.268,43 RON către reclamanţi", cum greşit este, se va menţiona "schimbă în parte sentinţa civilă nr. 13639/05.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în sensul că obligă pârâta D. la plata diferenţei de 745.268,43 RON către reclamanta F.", cum corect este;

(d) La paragraful 5 din dispozitiv: în loc de "obliga apelanta pârâtă D. S.A. către apelanţii reclamanţi la plata sumei de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecata în apel", cum greşit este, se va menţiona "obligă apelanta pârâtă D. către apelanta reclamantă F. la plata sumei de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel", cum corect este.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 24 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială din dispozitivul deciziei civile nr. 124/01.04.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2011, formulată de apelantele E. S.R.L. şi BNP G. S.A., în contradictoriu cu apelanta-pârâtă D., apelaţii-reclamanţi B. şi A. şi intimatul-reclamant C..

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că procedura prevăzută de art. 281 alin. (1) C. proc. civ. (de la 1865) are în vedere erorile materiale, acestei noţiuni fiindu-i circumscrise şi omisiunile instanţei cu privire la numele, calitatea şi susţinerilor părţilor, şi nicidecum omisiunea de a se pronunţa asupra unor aspecte referitoare la greşita soluţionare/judecată a fondului cauzei.

Prin urmare, instanţa a conchis în sensul că, pe această cale, nu se poate realiza o nouă judecată a cauzei, o reapreciere a materialului probator administrat în cauză şi, pe cale de consecinţă, pronunţarea unei alte soluţii pe fondului cauzei.

Cu privire la paragraful 1 din dispozitiv, a cărui îndreptare se solicită, respectiv: în loc de "respinge ca nefondat apelul declarat de D. [...]", cum greşit este, se va menţiona "respinge ca nefondat apelul declarat de D. [...]", cum este corect, Curtea a constatat că, prin încheierea din data de 23.09.2013, s-a pronunţat, ca urmare a admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale înregistrată la data de 8.07.2013, motiv pentru care a respins ca neîntemeiat acest punct al noii cereri de îndreptare a erorii materiale.

Cât priveşte celelalte puncte ale noii cereri, respectiv, punctele b), c) şi d), Curtea, constatând că aceste solicitări nu se circumscriu noţiunii de îndreptare eroare materială în sensul conferit de dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., ci, dimpotrivă, tind la modificarea dispozitivului deciziei civile nr. 124 din 1 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ceea ce este inadmisibil prin intermediul acestei instituţii juridice, le-a respins ca neîntemeiate.

Prin urmare, reţinând că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare eroare materială.

Împotriva încheierii de cameră de consiliu din 24 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011, E. S.R.L. şi BNP G. S.A. au formulat la 14 iulie 2021, în termen legal, recurs, prin care au solicitat admiterea cererii de recurs şi, în principal, casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de apel, iar, în subsidiar, modificarea în parte a încheierii şi admiterea cererii formulate de E. S.R.L. şi BNP G. S.A. privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 124 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 1 aprilie 2013, în dosarul nr. x/2011, astfel:

(a) La paragraful 2 din dispozitiv, în loc de:

"admite apelul declarat de reclamanţii A., B. şi F. [...]", cum greşit este, se va menţiona:

"admite apelul declarat de reclamanta F. [...]", cum corect este;

(b) La paragraful 3 din dispozitiv, în loc de:

"schimbă în parte sentinţa civilă nr. 13639/05.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în sensul că obligă pârâta D. S.A. la plata diferenţei de 745.268,43 RON către reclamanţi", cum greşit este, se va menţiona:

"schimbă în parte sentinţa civilă nr. 13639/05.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în sensul că obligă pârâta D. la plata diferenţei de 745.268,43 RON către reclamanta F.", cum corect este;

(c) La paragraful 5 din dispozitiv, în loc de:

"obligă apelanta pârâtă D. S.A. către apelanţii reclamanţi la plata sumei de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecata în apel", cum greşit este, se va menţiona "obligă apelanta pârâtă D. către apelanta reclamantă F. la plata sumei de 3425,84 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel", cum corect este.

În motivare, recurentele au invocat incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (de la 1865), recurentele au învederat că instanţa de apel nu a analizat fiecare capăt al cererii de îndreptare eroare materială şi nu a motivat în fapt şi în drept soluţia de respingere, în raport de fiecare capăt în parte al cererii de îndreptare eroare materială cu care a fost învestită.

Detaliind, au arătat că instanţa de apel a realizat o analiză sumară a cererii formulate, aceasta limitându-se la a reţine că motivele invocate în cererea de îndreptare eroare materială nu se circumscriu noţiunii de eroare materială prevăzute de dispoziţiile art. 281 din C. proc. civ. (1865).

S-a mai evidenţiat faptul că instanţa de apel s-a limitat la a prelua ca atare apărările formulate prin cererea de îndreptare eroare materială, dând o aparenţă de motivare a hotărârii astfel pronunţate.

În acest context, recurentele solicită a se constata că motivarea Curţii de Apel Bucureşti nu respectă exigenţele europene ale dreptului la apărare (art. 6 par. 1 din C.E.D.O.) care reclamă existenţa unui răspuns specific din partea instanţelor naţionale la argumentele pertinente ale părţilor din proces.

Susţinând, aşadar, că nemotivarea sau motivarea insuficientă a hotărârii judecătoreşti echivalează cu nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, aspect de natură a atrage nulitatea absolută a respectivei hotărâri/încheieri, recurentele solicită să se constate caracterul nelegal al încheierii recurate, admiterea prezentei cereri de recurs, casarea încheierii şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecarea cererii de îndreptare eroare materială.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (de la 1865), recurentele au solicitat, cu titlu prealabil, să se constate că, prin cererea formulată, au cerut îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei, astfel încât acesta să corespundă argumentelor care se regăsesc în considerentele deciziei (124/01.04.2013) şi care au constituit fundamentul adoptării acesteia.

În esenţă, recurentele au susţinut că, atâta timp cât în considerentele deciziei nu există niciun argument pentru care acţiunea persoanelor fizice să fie admisă, menţiunea din cuprinsul dispozitivului, în sensul că suma de 745.268,43 RON trebuie achitată către toţi reclamanţii, constituie, în accepţiunea reclamantelor, o vădită eroare materială.

În altă ordine de idei, au mai învederat că E. şi G. au formulat şi o contestaţie la titlu, prin care au solicitat lămurirea dispozitivului deciziei, însă, atât Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Înalta Curte au respins contestaţia la titlu formulată, ca neîntemeiată.

Prin urmare, faţă de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019, recurentele consideră că singura cale de soluţionare a acestei situaţii o constituie formularea unei cereri de îndreptare eroare materială.

Arătând că, printr-o motivare sumară şi neconvingătoare care încalcă exigenţele europene ale dreptului la un proces echitabil, Curtea de Apel Bucureşti a respins şi cererea de îndreptare eroare materială formulată, recurentele susţin că, în aceste condiţii, îi revine instanţei de recurs sarcina de a soluţiona această situaţie juridică, constatând că, în dispozitivul Deciziei există mai multe erori materiale şi că cererea de îndreptare eroare materială este întemeiată.

De asemenea, au mai arătat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 261 din C. proc. civ.

Evocând dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 şi 6 din Cod, recurentele susţin că, în acord cu dispoziţiile legale redate, măsurile luate de instanţa de judecată prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti se întemeiază pe argumentaţia în fapt şi în drept existentă în considerentele aceleiaşi hotărâri, or, în opinia recurentelor, în cauză, dispozitivul deciziei conţine mai multe erori materiale, care sunt în contradicţie cu considerentele.

În continuare, recurenta exemplifică în ce constau pretinsele erori materiale (contradicţiile dintre considerentele deciziei şi menţiunile cuprinse în dispozitiv), reluând aceleaşi susţineri din cererea de îndreptare eroare materială înregistrată la 4.03.2021, mai puţin susţinerile care vizau denumirea corectă a societăţii D.

Nu în ultimul rând, recurentele subliniază că, prin încheierea ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Bucureşti nu a făcut o analiză în fapt şi în drept a tuturor motivelor pe care recurentele le-au invocat în cererea de îndreptare a erorilor materiale, pronunţând, astfel, o hotărâre netemeinică şi nelegală, care este contrară voinţei instanţei de la momentul pronunţării deciziei, dar mai ales probatoriului administrat în cauză, care demonstrează că doar Notas a efectuat lucrări de amenajare a imobilului, nu şi persoanele fizice, aşa cum în mod greşit s-a reţinut în dispozitivul deciziei.

Totodată, recurentele solicită să se constate că, prin cererea de îndreptare a erorilor materiale, nu au solicitat o rejudecare a cauzei şi nici o reapreciere a materialului probator administrat în cauză, aşa cum, în mod greşit, în accepţiunea lor, s-a reţinut prin încheiere.

În încheiere, faţă de toate motivele de fapt şi de drept anterior expuse, de considerentele deciziei, precum şi probatoriul administrat atât în faţa Tribunalului Bucureşti, cât şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, dar şi în cererea de asigurare dovezi ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, recurentele solicită să se constate caracterul vădit nelegal al încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa admiterii cererii de recurs, conform celor indicate în petitul prezentei cereri.

În drept, recurentele au arătat că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 2813 şi art. 281 din C. proc. civ. din anul 1865, precum şi pe orice alte dispoziţii legale invocate în cuprinsul cererii.

Faţă de cererea de recurs comunicată, intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu prealabil, se reţine că, anterior formulării cererii de îndreptare a erorilor materiale, soluţionată prin încheierea ce face obiectul prezentului recurs, instanţa care a pronunţat (în dosarul nr. x/2011) decizia nr. 124 din 1 aprilie 2013 a mai fost sesizată cu soluţionarea unei alte cereri de îndreptare a unor pretinse erori materiale care viza dispozitivul aceleiaşi decizii, faţă de care a fost pronunţată încheierea nr. 36 din 10 iunie 2019, ce a fost atacată cu recurs formulat de recurenta E. S.R.L.

Prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a respins recursul formulat, fiind, astfel, menţinută respectiva încheiere.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că, deşi fundamentul juridic al pretenţiei recurentei (E. S.R.L.) îl constituie dispoziţiile art. 281 din C. proc. civ. (de la 1865), care reglementează o procedură menită să îndrepte doar inadvertenţe de ordin formal, în realitate, aceasta urmăreşte să obţină îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond, care nu poate fi solicitat/îndreptat pe această cale.

Având în vedere că, ulterior, prin cererea înregistrată la 4 martie 2021, instanţa care a pronunţat decizia nr. 124 din 1 aprilie 2013 a fost sesizată cu o altă cerere de îndreptare eroare materială, respinsă (prin încheierea din 24 mai 2021) pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte constată că, nici în privinţa acestei cereri nu se invocă veritabile erori materiale, ci pretinse inadvertenţe între considerente şi dispozitivul aceleiaşi decizii, aspect care nu poate face obiectul unei cereri formulate în temeiul art. 281 din C. proc. civ. (de la 1865).

Cum aceeaşi problemă litigioasă a fost soluţionată cu caracter irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, se cuvine a fi analizat în ce măsură decizia mai sus amintită are incidenţă în prezenta cauză, din perspectiva autorităţii de lucru judecat.

Sub aspectul dreptului aplicabil excepţiei puse în discuţie, se reţine că sunt incidente prevederile art. 1201 C. civ. (1864), respectiv art. 166 C. proc. civ. (1865), acţiunea introductivă fiind înregistrată la data de 03.02.2011, sub imperiul vechiul C. civ., şi, totodată, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.

Potrivit art. 230 din Legea 71/2011, la data punerii în aplicare a Noului C. civ. a fost abrogat vechiul C. civ., cu excepţia dispoziţiilor art. 1169-1174 şi 1176-1206 care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii 134/2010 privind C. proc. civ.. Totodată, potrivit art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile sale se aplică numai proceselor (şi executărilor silite) începute după intrarea acesteia în vigoare.

În consecinţă, cum procesul de faţă a fost pornit sub imperiul vechii reglementări, nu sunt aplicabile dispoziţiile Noului cod de procedură în care îşi găseşte reglementarea, în prezent, autoritatea lucrului judecat, fiind, astfel, incidente prevederile art. 1201 din vechiul C. civ. (1864).

Potrivit textului legal enunţat (art. 1201 C. civ. 1864), este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

Prin urmare, pentru a statua dacă, în litigiul pendinte, Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 se bucură de autoritate de lucru judecat, trebuie verificată îndeplinirea condiţiei triplei identităţi de elemente la care se referă textul legal: părţi, obiect şi cauză.

În legătură cu primul element - părţile - Înalta Curte reţine că există identitate de părţi în ambele litigii (care au vizat cereri de îndreptare a erorilor materiale pretins a fi fost strecurate în dispozitivul deciziei nr. 124 din 1 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011), întrucât noţiunea de "părţi" include nu numai părţile originare, ci şi succesorii acestora.

Aşadar, contrar celor susţinute de apărătorul recurenţilor, nu are nicio relevanţă faptul că cererea înregistrată la 27.03.2019 (de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 124/01.04.2013, soluţionată prin încheierea nr. 36 din 10 iunie 2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019), a fost formulată doar de societatea E. S.R.L. (societate înfiinţată prin divizarea parţială a pârâtei D.), iar în cealaltă cerere de îndreptare a erorilor materiale (soluţionată prin încheierea pronunţată la 24 mai 2021, ce face obiectul prezentului recurs), care viza dispozitivul aceleiaşi decizii a Curţii de Apel, figurează şi societatea BNP G. S.A. (în calitate de societate absorbantă a aceleiaşi societăţi pârâte D.), ambele recurente fiind, în realitate, succesoare ale pârâtei D.

De altfel, chiar prin cererea de îndreptare a erorii materiale (înregistrată la 4 martie 2021) petentele au expus, cu titlu preliminar, ample consideraţii în susţinerea calităţii lor procesuale active, argumentând, astfel, calitatea lor de succesoare ale pârâtei D.

Cât priveşte cel de-al doilea element - obiectul - se constată că, în ambele cereri de îndreptare a erorilor materiale formulate în privinţa aceleiaşi decizii, există identitate de obiect, cu menţiunea că această condiţie se consideră îndeplinită chiar şi atunci când obiectul este diferit formulat, dacă scopul final urmărit este acelaşi.

Având în vedere că nici prin acest demers judiciar petentele recurente nu invocă veritabile erori materiale, ci tind la schimbarea dispozitivului deciziei nr. 124/01.04.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, invocând, în esenţă, o contradicţie între considerente şi dispozitiv, care nu poate fi analizată în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., Înalta Curte, reţinând că scopul (final) este acelaşi cu cel urmărit prin demersul judiciar anterior, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, constată îndeplinită şi cerinţa identităţii de obiect.

Referitor la cel de al treilea element - cauza - Înalta Curte reţine că, prin cauză, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere. Întrucât ambele cereri au fost întemeiate pe aceeaşi cauză/temei juridic (art. 281 din C. proc. civ. de la 1865), Înalta Curte conchide în sensul că, şi în privinţa celui de-al treilea element, se verifică identitatea necesară pentru a se constata, în speţă, incidenţa autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 1799 din 17 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Având în vedere că, în prezentul recurs, nu poate fi contrazisă concluzia la care a ajuns instanţa supremă prin Decizia nr. 1799 din 17 octombrie 2019, în sensul că solicitarea recurentelor nu se încadrează în dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. de la 1865, este evident că încheierea atacată este legală.

În acelaşi timp, nu pot fi primite criticile recurentelor referitoare la nemotivarea încheierii, întrucât aceasta cuprinde analiza tuturor capetelor de cerere şi argumentele pentru care instanţa a considerat că solicitările recurentelor nu se circumscriu noţiunii de îndreptare eroare materială în sensul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

În raport cu considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii E. S.R.L. şi BNP G. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii E. S.R.L. şi BNP G. S.A. împotriva încheierii din 24 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2021.