Military pension switch claim partly cassated and remanded on constitutional-exception referral; time-bar and merits rulings stand

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, "contestaţie împotriva refuzului nejustificat de revenire la pensia contributivă".

Pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 3031 din 17 noiembrie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru sumele corespunzătoare perioadei anterioare datei de 7 septembrie 2018 (conform încheierii din Camera de Consiliu de la 20 decembrie 2021) şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea reclamantului ca fiind prescrisă pentru această perioadă; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, arătând că a avut în perioada 01.01.2011 - 31.12.2015 (chiar din anul 2010, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010) o pensie calculată potrivit principiului contributivităţii şi că nu a pierdut în niciun moment dreptul la această pensie contributivă, întrucât Legea nr. 223/2015 este ulterioară ieşirii sale la pensie, astfel că nu poate să-i fie opozabilă. Prin cererea de apel reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109, respectiv art. 110 din Legea nr. 223/2015, care au reglementat transformarea şi recalcularea ca pensii militare de stat a pensiilor militarilor pensionaţi anterior intrării ei în vigoare, pentru încălcarea principiului neretroactivităţii legilor, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Prin decizia nr. 1495 din 23 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 şi art. 110 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţia României, formulată de apelantul-reclamant A.; s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3031 din 17 noiembrie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale.

3. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, cu referire la dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

În motivarea căii de atac recurentul-reclamant a arătat că excepţia de neconstituţionalitate priveşte o normă legală, respectiv art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, aflată în vigoare. A menţionat că există o legătură între dispoziţia legală şi modul de soluţionare a cauzei, în sensul că, dacă dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 vor fi constatate neconstituţionale în raport de principiul neretroactivităţii legilor, pensiile stabilite şi plătite în baza Legii nr. 119/2010, revizuite în baza O.U.G nr. 1/2011, aprobate de Legea nr. 165/2011, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, nu ar mai fi recalculate şi actualizate în condiţiile noii Legi a pensiilor militare de stat nr. 223/2015, reclamantul rămânând la pensia contributivă stabilită în condiţiile Legii nr. 119/2010, pe care o apreciază ca fiind mai favorabilă.

Totodată, recurentul-reclamant a precizat că nu există o decizie anterioară pronunţată de Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea textului de lege ce face obiectul cererii sale.

În opinia recurentului, instanţa de apel a respins nelegal cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional, astfel că se impune admiterea recursului şi casarea în tot a încheierii atacate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia de primire din 20 iunie 2022, în cauză, s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 6 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

Intimata-pârâtă CASA SECTORIALĂ DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând decizia recurată în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Având în vedere că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluţie de respingere a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României, se impune evocarea considerentelor Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicate în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea recursului nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege.

Instanţa de apel a constatat că, deşi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 şi art. 110 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat a fost invocată în faţa Curţii de Apel Ploieşti şi vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, aceste norme nu au legătură cu cauza.

În ceea ce priveşte art. 110 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, corect a sesizat intimata că dispoziţia legală nu are legătură cu cauza, având în vedere că drepturile de pensie ale apelantului-reclamant nu au fost deschise sub imperiul Legii nr. 263/2010, ci anterior, la data de 1 ianuarie 2003, sub imperiul Legii nr. 164/2001, iar pensia sa a fost recalculată în temeiul art. 109 din Legea nr. 223/2015.

Nici art. 109 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că apelantul-reclamant nu a contestat modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie în baza acestei prevederi legale, ci a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la calculul drepturilor sale de pensie, potrivit principiului contributivităţii.

Pe de altă parte, în raport cu obiectul cauzei, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că textul de lege incident în speţă este art. 122 din Legea nr. 223/2015, modificat la data de 11 decembrie 2015 prin art. 40 pct. 24 din O.U.G. nr. 57 din 9 decembrie 2015, potrivit căruia "militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, precum şi urmaşii acestora, care la data deschiderii dreptului la pensie de către Casa de pensii sectorială competentă îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege, cât şi cele prevăzute la data de 1 ianuarie 2016 de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta în termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru modul de calcul prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare".

Cu toate că prin motivele de apel reclamantul a susţinut faptul că în mod eronat tribunalul a reţinut că şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 122 din Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat, acesta a invocat în fundamentarea demersului său juridic, de revenire la pensia contributivă, principiul statuat de Curtea Constituţională a României în mai multe decizii, nicidecum dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea apelantului-reclamant A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 şi art. 110 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Înalta Curte constată că, respingând cererea de sesizare cu motivarea redată anterior, instanţa de apel a procedat la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte legătura normei de drept, obiect al excepţiei invocate, cu cauza dedusă judecăţii.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza acestui text normativ rezultă că una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi faţă de obiectul cauzei se constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant, normele vizate de excepţie având legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a făcut trimitere la dispoziţiile Legii nr. 223/2015, apreciind că aceasta este nefavorabilă pensionarilor în raport de legile anterioare, respectiv Legea nr. 363/2010.

Prin apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 3031 din 17 noiembrie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, reclamantul a susţinut faptul că în mod eronat tribunalul a reţinut că şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 122 din Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat, având în vedere că din cuprinsul acţiunii rezultă, fără echivoc, că şi-a fundamentat demersul juridic, de revenire la pensie contributivă, pe principiul statuat de Curtea Constituţională a României în mai multe decizii, potrivit căruia pensia de serviciu trebuie să fie întotdeauna superioară celei contributive.

Temeiul de drept este însăşi Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat, iar nu art. 122 din acest act normativ, în particular, deoarece cine are dreptul la mai mult (pensie de serviciu), are dreptul şi la mai puţin (pensie contributivă).

Cererea nu a fost întemeiată pe aceste prevederi legale, întrucât oricare ar fi destinatarii acestei norme legale, art. 122 din Legea nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat prevede un termen de decădere pentru exercitarea dreptului de opţiune între cele două pensii - 5 ani de la intrarea în vigoare a legii, adică 31 decembrie 2020, termen în care nu s-a încadrat.

În schimb, dacă s-ar aplica principiul exprimat de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 652/2018, rezultă că nu trebuie să existe o dispoziţie specială în Legea pensiilor militare, beneficiarul pensiei de serviciu putând opta oricând pentru revenirea la pensia contributivă.

În acest context, Înalta Curte reţine că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, pe de o parte, reprezintă temeiul de drept pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, iar pe de altă parte, interpretarea şi aplicarea greşită a aceloraşi dispoziţii legale, respectiv art. 109 din Legea nr. 223/2015, constituie unul dintre motivele de apel cu a cărui soluţionare instanţa a fost învestită prin cererea de apel.

Întrucât prin apelul declarat, reclamantul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la soluţia de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată, rezultă interesul evident al acestuia în ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, a căror incidenţă a fost invocată în cauză, recurentul urmărind, în concret, admiterea contestaţiei sale vizând modul de calcul al pensiei militare. De altfel, şi instanţa de apel, în justificarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu verificarea conformităţii cu Legea fundamentală a prevederilor art. 110 din Legea nr. 223/2015, a arătat că solicitarea reclamantului nu poate fi admisă întrucât "pensia sa a fost recalculată în temeiul art. 109 din Legea nr. 223/2015".

Prin urmare, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant A. şi casarea în parte a deciziei recurate, urmând să fie trimisă cauza, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Ploieşti, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1495 din 23 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Ploieşti, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.