Limits of annulment appeal: no review of fact-assessment or re-litigation of cassation grounds already examined by appellate court

Şedinţa publică din data de 07 februarie 2023

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin sentinţa nr. 549/2019 de la 31 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, a fost respinsă ca tardivă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta A. S.A. la termenele din 15 februarie 2017 şi 12 septembrie 2018, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Hidroconstrucţia S.A. prin Sucursala Sebeş în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a fost obligată pârâta la plata sumei de 523.226,38 RON către reclamantă cu titlu de pretenţii derivând din neexecutarea corespunzătoare a contractului din 22 mai 2012, s-a respins în rest acţiunea formulată, a fost validat parţial onorariul definitiv solicitat de expertul B. în cuantum de 6.400 RON şi a fost obligată reclamanta la plata diferenţei de onorariu expert în cuantum de 910 RON şi pârâta la plata sumei de 300 RON, cu acelaşi titlu, cu cheltuieli de judecată.

2. Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 32/2021 de la 26 ianuarie 2021, a respins apelurile declarate de Hidroconstrucţia S.A. şi A. S.A. împotriva sentinţei nr. 549/2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu.

3. Împotriva deciziei nr. 32/2021 din 26 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, atât reclamanta Hidroconstrucţia S.A., cât şi pârâta A. S.A. au formulat recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 1629 din 28 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă Hidroconstrucţia S.A. şi a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A., împotriva deciziei apronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

4. Împotriva deciziei instanţei supreme recurenta-pârâtă A. S.A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii contestate, rejudecarea recursului, admiterea acestuia şi casarea cu trimitere.

În susţinerea contestaţiei în anulare, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Printr-un prim motiv, s-a menţionat că instanţa de recurs nu a cercetat şi nu a dezlegat în considerente motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în subsidiar art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv cererea sa de reducere a cuantumului despăgubirilor până la valoarea ţevii PN6 SDR 26 livrate de către A. S.A., precizate la punctul 10, pagina 11 din memoriul de recurs, acordând pretenţii cu încălcarea principiului proporţionalităţii. De asemenea, se mai contestă faptul că instanţa de recurs nu a cercetat şi nu a dezlegat motivul de casare privitor la nepronunţarea Curţii de Apel Alba Iulia asupra reducerii cuantumului despăgubirilor, dar şi incidenţa unei greşeli materiale de calcul cu privire la evaluarea ţevii Politub.

A mai arătat contestatoarea că reclamanta a solicitat o expertiză evaluatorie a costului ţevii, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acesteia, făcând singură calcule greşite.

Al doilea motiv al contestaţiei în anulare este întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea făcând referire la excepţia tardivităţii solicitării garanţiei produsului ca o veritabilă prescripţie specială. S-a mai arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de casare invocat la punctul 2 din memoriul de recurs, aceasta dezlegând altă chestiune, încălcându-se principiul disponibilităţii.

Autoarea căii de atac a mai invocat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la nepronunţarea şi motivarea deciziei de respingere a cererii de anulare a sentinţei apelate.

Al patrulea motiv al contestaţiei în anulare face referire la omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivul de casare privitor la încălcarea normelor de ordine publică referitoare la profesionişti, art. 1358 coroborat cu art. 3 alin. (2) C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). De asemenea, se invocă omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la instituţia recepţiei.

Contestatoarea a mai susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe motivul de casare privitor la modificarea sensului adresei nr. x/25.11.2014, precum şi pe cel prevăzut la punctul 2.2 din memoriul de recurs referitor la inadmisibilitatea acţiunii şi competenţa (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.).

Intimata Hidroconstrucţia S.A. Bucureşti, în insolvenţă, reprezentată legal prin administrator judiciar - Consorţiul format din C. SPRL, D. şi E. SPRL, prin Hidroconstrucţia S.A. - U.C.M. Sebeş a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată la data de 03.11.2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2022.

Analizând contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiurilor de drept indicate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., din examinarea criticilor formulate rezultă că acestea pot fi încadrate doar în motivul prevăzut la punctul 3 al art. 503 alin. (2) C. proc. civ., privind omisiunea cercetării unuia dintre motivele de recurs, cale de atac extraordinară care a fost respinsă.

Dispoziţiile legale menţionate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate în mod restrictiv. Contestaţia în anulare, fiind cale de retractare, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a problemelor de fond ce au fost soluţionate de instanţă în cadrul analizei motivelor de casare.

Este de menţionat că prin contestaţie se invocă şi existenţa unor erori materiale de calcul al despăgubirilor, dar acestea se referă la greşeli care aparţin instanţelor devolutive şi nu instanţei de recurs prin decizia contestată, prin urmare nu pot fi analizate.

Ipoteza legală prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situaţie-premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare, aşa cum acestea sunt reglementate de art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează numai omisiunea cercetării acestor motive, iar nu a tuturor argumentelor de fapt şi de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, rămân subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Cu alte cuvinte, neexaminarea fiecărui argument invocat în susţinerea unui motiv de casare ori gruparea argumentelor pentru a se răspunde motivului de recurs prin considerente comune nu ar putea constitui omisiunea cercetării motivului de casare, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că nu se poate identifica omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Prin contestaţia în anulare, contestatoarea a criticat omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., privind reducerea cuantumului despăgubirilor, tardivitatea solicitării garanţiei produsului, nepronunţarea asupra legalităţii respingerii cererii de anulare a sentinţei apelate, omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivul de casare privitor la încălcarea normelor de ordine publică referitoare la profesionişti şi la instituţia recepţiei, la inadmisibilitatea acţiunii, respectiv nepronunţarea cu privire la modificarea sensului adresei nr. x/25.11.2014 emise de pârâtă.

Aceste critici nu pot fi primite, întrucât nu conţin, în realitate, decât o reluare a criticilor formulate în recurs şi nu se relevă în mod real omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motivele de casare, ci se critică, în fapt, soluţia instanţelor de fond; or, această ipoteză excedează situaţiile limitative reglementate ca motive de contestaţie în anulare.

Astfel, Înalta Curte constată că prin decizia atacată, instanţa de recurs a analizat motivele subsumate art. 488 C. proc. civ.

Instanţa de recurs a răspuns criticilor întemeiate de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi a reţinut că decizia instanţei de apel a analizat corespunzător toate motivele de apel, deci şi aspectele de procedură invocate în apel şi prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat, arătând probele verificate, modalitatea interpretării lor şi conturează concluziile instanţei devolutive în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că instanţa de apel nu a soluţionat cauza în sensul dorit de recurenta-pârâtă nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Obligaţia de motivare se analizează întotdeauna în raport cu circumstanţele speţei aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ruiz Torija c. Spaniei, 9 decembrie 1994, par. 29; obligaţia de "ascultare" a părţilor de către instanţe derivă din dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţie. În ceea ce priveşte o decizie pronunţată în calea de atac, aceasta trebuie să răspundă criticilor, instanţa de recurs luând în considerare atât relevanţa, cât şi incidenţa argumentului sau motivului la care instanţa de apel nu a răspuns pentru soluţionarea cauzei (Cauza Jahnke şi Lenoble c. Franţei, CEDO 2001-IX şi Driemond Bouw BV c. Olandei, 2 februarie 1999, 31908/96).

Mai mult, instanţa de recurs a precizat că nu se poate pronunţa decât asupra motivelor de nelegalitate invocate, pe calea recursului neputându-se pune în discuţie aspectele care ţin de reaprecierea situaţiei de fapt, legea acordând libertate instanţei devolutive în această apreciere, observându-se că în memoriul de recurs mare parte din critici erau în legătură cu aprecierea materialului probatoriu şi cu temeinicia soluţiei adoptate de instanţele de fond.

Astfel, deşi se invocă dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., contestatoarea reia analiza considerentelor deciziei din apel prin prisma motivelor de recurs, exprimându-şi, în realitate, nemulţumirea faţă de conţinutul argumentelor instanţei de recurs care şi-a stabilit, astfel, limitele judecăţii în calea extraordinară de atac. Or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să cenzureze argumente care fundamentează decizia contestată, în această situaţie nefiind cazul unei omisiuni a cercetării vreunui motiv de recurs.

Raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea considerentelor, cum pretinde contestatoarea.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

În cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., contrar susţinerilor contestatoarei în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra probei cu expertiză evaluatorie, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs a apreciat că această critică nu este fondată, statuând că instanţa de apel a valorificat concluziile probatoriului administrat, dându-i semnificaţie în planul stării de fapt şi că evaluarea probelor este atributul instanţelor de fond, necenzurabil din perspectiva legalităţii.

Contestatoarea a mai criticat decizia atacată şi din perspectiva faptului că instanţa de recurs nu ar fi analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitor la încălcarea normelor de ordine publică referitoare la profesionişti, a art. 1358 coroborat cu art. 3 alin. (2) C. civ., precizând că, deşi instanţa de fond a reţinut că litigiul este între profesionişti, nu a aplicat în cauză regulile incidente faţă de profesionistul atent şi diligent la momentul predării mărfii şi instituţia recepţiei.

Nici această critică nu poate fi primită, întrucât, deşi contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra criticii din recurs astfel formulate, în realitate, este nemulţumită de modul în care instanţa a analizat-o şi s-a pronunţat asupra ei, reţinând, în considerente, în esenţă că instanţa de apel a calificat corect acţiunea introductivă şi a aplicat întocmai, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză, dispoziţiile din C. civ. incidente.

Totodată, nici critica privind omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa cu privire la excepţia tardivităţii solicitării garanţiei produsului nu poate fi primită, întrucât din considerentele deciziei atacate reiese faptul că instanţa de recurs a înlăturat expres şi aceste susţineri ale pârâtei.

Nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare neînsuşirea motivului de casare de către instanţa de recurs, dacă aceasta l-a analizat prin considerentele deciziei.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatoare nu se încadrează în art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea societatea A. S.A. împotriva deciziei nr. 1629 din 28 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea societatea A. S.A. împotriva deciziei nr. 1629 din 28 iunie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2023.