Admissibility of unjust enrichment claim for supplementary public works lacking contractual amendment

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la 20.06.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Judeţean Suceava, solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate în beneficiul acestuia, conform facturii fiscale seria x nr. x/15.07.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 323/30.10.2017, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate în beneficiul acestuia, conform facturii fiscale seria x nr. x/15.07.2015 şi de 10.386 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 105/29.03.2018, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 9/19.01.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În rejudecarea, prin decizia nr. 201/11.06.2021, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt şi a parcursului judiciar, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a făcut o analiză superficială a condiţiilor de admisibilitate a acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, reţinând o motivare contradictorie şi străină de natura cauzei.

Sub acest aspect, a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit decizia nr. 9/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, reţinând că doar motivarea cu privire la fondul cauzei a condus la casarea deciziei recurate şi că inadmisibilitatea acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză a fost tranşată cu putere de lucru judecat prin decizia de casare evocată. În acest context, a afirmat că instanţa de apel a făcut trimitere la considerente care vizau situaţia de fapt redată de instanţa supremă.

În continuare, a mai relevat că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii şi străine de natura pricinii, fiind motivată pe chestiuni ce derivă din contract, cu referire la executarea lucrărilor suplimentare care s-au făcut în baza dispoziţiilor de şantier din 27.08.2013, 30.10.2013 şi a memoriilor justificative emise în cadrul contractului.

Recurentul a subliniat că, potrivit raţionamentului expus de instanţa de apel, rezultă că îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare nu ar fi lipsite de o cauză legitimă, condiţie necesară admisibilităţii actio de in rem verso, pentru ca ulterior să constate că "probele administrate relevă că îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare sunt lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice".

Potrivit recurentului, contrar celor reţinute de curtea de apel cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, lucrările suplimentare nu pot fi executate doar pe baza unor memorii justificative. În acest sens, a arătat că acestea se execută după emiterea unei dispoziţii de şantier, însoţită, după caz de listele de cantităţi, devize, piese desenate şi cuprinse într-un act adiţional la contract, iar dispoziţiile de şantier nu pot suplini nerespectarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice (încheierea unui act adiţional în temeiul O.U.G. nr. 34/2006).

Conchizând, a arătat că era necesar ca pentru lucrările suplimentare să existe o procedură de achiziţie publică şi un act adiţional la contractul iniţial, aşa cum s-a stabilit definitiv prin sentinţa civilă nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a afirmat că a fost încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinţei civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în care au fost analizate chestiunile izvorând din executarea contractului, cu referire la nerespectarea de către reclamantă a prevederilor contractuale, a normelor legale în materie de achiziţie publică, precum şi a Instrucţiunii nr. 50/25.06.2010 a Autorităţii de Management Programul Operaţional Regional 2007-2013 pentru executarea şi decontarea lucrărilor suplimentare.

În acest sens, a evocat art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. şi mai multe paragrafe din sentinţa civilă nr. 150/2017 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal şi decizia recurată.

Potrivit recurentului, chestiunea dacă pârâtul datorează sau nu suma solicitată ţine de interpretarea contractului încheiat de părţi, iar nu de îmbogăţirea fără justă cauză.

Totodată, în opinia recurentului, împrejurarea că în cuprinsul sentinţei civile mai sus evocate s-a apreciat că reclamanta are deschisă acţiunea civilă întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză, nu poate justifica în mod automat admiterea acesteia, fără a se mai analiza condiţiile de exercitare ale unei astfel de acţiuni şi să-şi formeze propria convingere argumentată logico-juridic. Or, procedând astfel, instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi rolul judecătorului, în raport cu art. 22 C. proc. civ., acesta neavând competenţa de a indica şi stabili căi şi modalităţi de exercitare a acţiunilor în justiţie şi de a oferi consultanţă părţilor. Aşadar, sub acest aspect, recurentul a arătat că nu se poate pune în discuţie o chestiune litigioasă, ci eventual exprimarea unei simple opinii ale unui judecător care nu poate obliga în vreun fel instanţa în prezentul litigiu.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că în rejudecare instanţa de apel nu a analizat temeinic şi legal îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de exercitare a acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Sub acest aspect, recurentul a reiterat aspectele pe care le-a invocat în faţa curţii de apel, referitoare la inexistenţa faptului juridic licit din partea executantului. În acest sens, a arătat că reclamanta nu a înaintat nicio notificare pentru declanşarea procedurii de achiziţie publică, executând lucrările anterior aprobării dispoziţiilor de şantier şi în lipsa unui act adiţional la contract.

Potrivit recurentului, procedând astfel, intimata a încălcat contractul, ceea ce atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor legale în materia îmbogăţirii fără justă cauză, care are ca premisă efectuarea unui act juridic licit. Mai mult, nici nu putea să se angajeze la plată în afara proiectului şi a unui contract de achiziţie publică finanţat din fonduri europene, chestiune care ar fi atras angajarea răspunderii sale.

Evocând Instrucţiunea nr. 50/25.06.2010 a Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, a relevat că exista posibilitatea decontării lucrărilor suplimentare în baza dispoziţiilor de şantier privind modificarea cantităţilor, listelor de cantităţi şi existenţei actului adiţional la contractul de lucrări care să prevadă execuţia lucrărilor suplimentare, însoţit de dosarul achiziţiei.

A mai afirmat că trebuie să se dea eficienţă principiului pacta sunt servanda, subliniind că se impune a fi respectat şi în privinţa modificării contractului determinată de diverse împrejurări, prin încheierea de acte adiţionale.

Recurentul a susţinut că o altă condiţie neanalizată este cea referitoare la faptul că mărirea patrimoniului unei persoane pe seama altei persoane are loc fără a exista un temei juridic, o cauză legitimă. Or, pretenţia dedusă judecăţii are ca situaţie premisă contractul de lucrări nr. x/01.06.2011, încheiat sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006, astfel că nu se poate face abstracţie de contract şi nici nu se poate acţiona ca şi cum acesta nu ar exista.

Mai mult, potrivit recurentului, instanţa de apel a motivat hotărârea recurată pe considerente care ţin de executarea contractului, sens în care a redat mai multe paragrafe şi a afirmat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale care reglementează instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză, context în care a reiterat susţinerile prezentate în faţa instanţei de apel.

La 13.09.2021 intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 27.09.2021 recurentul-pârât a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 08.06.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen în şedinţă publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Situaţia de fapt reţinută în etapele devolutive ale procesului presupune existenţa unor raporturi contractuale între părţi, în baza contractului de lucrări nr. x/01.06.2011 încheiat între Consiliul Judeţean Suceava, în calitate de beneficiar, şi o asociere (formată din 4 societăţi) al cărei lider a fost desemnat A. S.R.L., în calitate de executant, având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea pe întreaga perioadă de garanţie de către executant a lucrării "Reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei de protecţie a acesteia" - cod SMIS 5298, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.

Demersul judiciar urmăreşte recuperarea sumei de 678.139,26 RON, reprezentând valoarea lucrărilor executate în beneficiul pârâtului, conform facturii fiscale seria x nr. x/15.07.2015.

În primul ciclu procesual, tribunalul a admis demersul judiciar al reclamantei, iar instanţa de apel l-a respins, schimbând sentinţa apelată, însă instanţa de recurs a pronunţat o decizie de casare în considerentele căreia a arătat că decizia atacată cuprinde considerente divergente în privinţa caracterului admisibil al acţiunii promovate, cu încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinţei civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a dispus cu putere obligatorie ca instanţa de apel să analizeze condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

În rejudecare, instanţa de apel a respins apelul pârâtului, menţinând soluţia de admitere a acţiunii.

Recurentul-pârât critică decizia atacată, pornind de la faptul că instanţa de apel a aplicat eronat decizia de casare dată în primul ciclu procesual, în sensul că ar fi fost tranşată cu putere de lucru judecat chestiunea privind inadmisibilitatea acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, în contextul în care s-a raportat la anumite considerente care relevau situaţia de fapt.

În analiza acestui motiv, care poate fi circumscris ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa supremă notează că, prin decizia nr. 9/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost casată decizia din apel dată în primul ciclu procesual pentru existenţa considerentelor divergente în privinţa caracterului admisibil al acţiunii promovate, cu încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinţei civile nr. 150/2017 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv pentru lipsa analizării pe fond a condiţiilor materiale ale intentării acţiunii în restituire fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Astfel, reluând cercetarea judecătorească, în raport cu toate motivele invocate în faţa instanţei supreme, curtea de apel a înlăturat criticile autorului căii de atac referitoare la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii derivată din neîndeplinirea condiţiilor de exercitare a îmbogăţirii fără justă cauză faţă de caracterul subsidiar al acţiunii. În acest context, subliniind că instanţa supremă a făcut referire la deficienţa motivării sub acest aspect, curtea de apel a ţinut cont de dezlegarea dată asupra chestiunii privitoare la inadmisibilitatea acţiunii.

Or, din acest punct de vedere, decizia instanţei de apel nu poate fi criticată pentru că nu ar fi respectat dispoziţiile trasate de instanţa superioară în exercitarea controlului judecătoresc realizat în cauză şi că, în rejudecare, s-ar fi raportat eronat la considerente care vizau situaţia de fapt.

De aceea, criticile recurentului prin care tinde să repună în dezbatere o chestiune impusă cu putere de lucru judecat nu pot fi primite, de vreme ce instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) şi ale art. 477 C. proc. civ.

În continuare, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a criticat hotărârea atacată, arătând că instanţa de apel a analizat superficial condiţiile de admisibilitate a acţiunii fundamentate pe îmbogăţirea fără justă cauză, întemeindu-şi soluţia pe motive străine de natura cauzei. De altfel, a mai arătat că hotărârea cuprinde o motivare contradictorie, bazată pe chestiuni ce derivă din contract, cu referire la executarea lucrărilor suplimentare care s-au făcut în baza dispoziţiilor de şantier din 27.08.2013, 30.10.2013 şi a memoriilor justificative emise în cadrul contractului de lucrări.

Aceste critici se cuvin a fi înlăturate, Înalta Curte notând, cu prioritate, că nu orice inadvertenţă pe care consideră că o identifică recurentul-pârât în cadrul considerentelor deciziei are aptitudinea de a determina casarea ei; dimpotrivă, ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când se referă la motive contradictorii, are în vedere o contradicţie de o asemenea amploare, încât să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată; este cazul, cu titlu de exemplu, al situaţiei în care considerentele ar justifica adoptarea unei soluţii care nu are corespondent în cea regăsită în dispozitiv ori al celei în care considerentele ar reflecta caracterul întemeiat a două cereri, deşi ele s-ar exclude reciproc.

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte notează că instanţa devolutivă de control judiciar a făcut evaluări ale situaţiei de fapt, printr-un examen propriu subliniind interdependenţa dintre cele două categorii de lucrări şi necesitatea lucrărilor suplimentare executate de reclamantă în beneficiul pârâtului determinată de situaţia identificată în teren, context în care chiar dacă acestea nu au făcut obiectul unui act adiţional nu se poate contesta că beneficiara şi-a sporit patrimoniul cu contravaloarea lor; în acest context factual, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile materiale ale îmbogăţirii fără justă cauză şi că probele administrate relevă că îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare sunt lipsite de o cauză justă.

În realitate, recurentul pune în comparaţie considerentele curţii de apel cu propriile convingeri şi concluzii, în contextul în care hotărârea recurată cuprinde analiza motivelor de fapt şi de drept, în concordanţă cu probele de la dosar, care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei, fiind expuse în mod clar argumentele care au fundamentat soluţia adoptată în ce priveşte îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtului.

Aşa fiind, criticile recurentului-pârât, în sensul că instanţa de apel a procedat la o analiză superficială în cauză a condiţiilor privind îmbogăţirea fără justă cauză şi şi-a întemeiat soluţia pe motive străine de natura cauzei, reţinând şi o pretinsă motivare contradictorie a hotărârii, sunt lipsite de fundament.

Următorul motiv de recurs, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., aduce în dezbatere încălcarea puterii de lucru judecat decurgând din considerentele sentinţei civile nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, în care s-au analizat aspectele izvorâte din executarea contractului şi s-a statuat definitiv asupra nerespectării de către intimată a dispoziţiilor contractuale şi a celor legale în materie de achiziţie publică şi a Instrucţiunii nr. 50/25.06.2010.

Dincolo de paralela făcută între anumite considerente ale sentinţei sus menţionate şi cele ale hotărârii atacate, recurentul a înţeles să-şi fundamenteze în concret această critică exclusiv pe chestiunea privind inadmisibilitatea acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză, sens în care a afirmat că în cadrul litigiului purtat anterior între părţi instanţa a nesocotit art. 22 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului, examinarea încălcării prevederilor art. 22 C. proc. civ. în litigiul purtat anterior nu poate fi opusă cu temei în cauză, întrucât excedează controlul de legalitate a hotărârii recurate, de vreme ce obiect al prezentului recurs nu îl constituie sentinţa civilă nr. 150/20.01.2017 a Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ci în mod exclusiv decizia civilă nr. 201/11.06.2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

În continuare, recurentul-pârât a invocat nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel nu a analizat temeinic şi legal îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de exercitare a acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, sens în care a reiterat argumentele vizând inadmisibilitatea acesteia, necesitatea încheierii unui act adiţional la contract şi conduita culpabilă a intimatei.

Chestiunea legată de inadmisibilitatea acţiunii fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză, înglobată şi în susţinerea ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost tranşată anterior, prin decizia nr. 9/19.01.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, dată în primul ciclu procesual, motiv pentru care aceasta nu mai poate fi repusă în discuţie. Astfel, puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.

Aşa fiind, atâta vreme cât această chestiune litigioasă a fost tranşată anterior, înseamnă că ea nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, sub pretextul că a fost greşit soluţionată.

Un alt set de critici vizează încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză, prin prisma cărora recurentul a afirmat că nu se poate face abstracţie de existenţa contractului de lucrări nr. x/01.06.2011 şi că nu poate fi primită solicitarea reclamantei, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate.

Înalta Curte constată că, separat de faptul că recurentul nu a indicat normele de drept material a căror încălcare o reclamă, criticile pe care acesta a înţeles să le dezvolte subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă, în realitate, trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Astfel, autorul căii de atac solicită instanţei de recurs să constate că lucrările suplimentare executate de reclamantă au fost efectuate în cadrul derulării unui contract de achiziţie publică în baza O.U.G. nr. 34/2006, context în care se impunea necesitatea semnării unui act adiţional, subliniind conduita reclamantei şi culpa contractuală a acesteia.

Or, modalitatea în care instanţele de fond au interpretat elementele de fapt şi probele administrate nu poate fi reevaluată în calea de atac nedevolutivă a recursului, analiza în această etapă a procesului fiind una care poartă doar asupra legalităţii deciziei pronunţate în apel.

Înalta Curte notează că, verificarea unei cereri de chemare în judecată fundamentate pe dispoziţiile art. 1.345 C. civ. impune examinarea condiţiilor materiale şi juridice ale acţiunii în restituire.

Astfel, condiţiile materiale ale actio de in rem verso vizează existenţa unei îmbogăţiri a pârâtului, a unei însărăciri a reclamantului şi corelaţia îmbogăţire-însărăcire.

Condiţiile juridice sunt lipsa temeiului juridic pentru îmbogăţire, respectiv sărăcire, buna-credinţă a îmbogăţitului şi lipsa altui mijloc juridic la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pagubei.

Condiţia inexistenţei unui alt demers judiciar la îndemâna reclamantei pentru restituirea sumei de bani pretinse, din perspectiva caracterului său subsidiar, a fost cercetată prioritar, sens în care s-a reţinut că actio de in rem verso nu este inadmisibilă, context în care instanţa de control judiciar a procedat la cercetarea celorlalte condiţii, materiale şi juridice, în raport cu motivele de apel şi circumstanţele particulare ale speţei deduse judecăţii.

În speţă, curtea de apel a procedat la analiza incidenţei în cauză a instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, temei juridic pe care reclamanta a înţeles să îşi întemeieze demersul judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile materiale şi că probele administrate relevă că îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare sunt lipsite de o cauză justă. În acest sens, a evidenţiat că necesitatea lucrărilor suplimentare executate de reclamantă în beneficiul pârâtului a fost determinată de situaţia identificată în teren, subliniind interdependenţa dintre cele două categorii de lucrări (suplimentare şi contractuale). Totodată, a constatat că reclamanta nu are nicio altă opţiune pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului, de vreme ce lucrările suplimentare erau deja executate, fiind acceptate şi confirmate de beneficiară.

Înalta Curte constată că raţionamentul expus de recurent este construit pe culpa pârâtului şi că pentru realizarea respectivelor lucrări suplimentare se impune, conform legislaţiei specifice, încheierea unui act adiţional la contractul de lucrări, chestiuni ce ţin de situaţia de fapt care nu mai poate fi repusă în discuţie, în cadrul controlului de legalitate pe calea recursului.

De aceea, afirmaţiile recurentului nu pot fi primite.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere că nu poate fi reţinută incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Judeţean Suceava împotriva deciziei nr. 201/11.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2022.