Promissory note nullity upheld; cassation appeal rejected as unfounded, costs awarded.

Şedinţa publică din data de 4 iulie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău în data de 30.05.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., solicitând instanţei să constate inexistenţa dreptului de creanţă şi a raportului cambial dintre părţi, să dispună anularea biletului la ordin seria x nr. x/22.12.2015 şi să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 71 din 12 februarie 2018 instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect "inexistenţă drept de creanţă şi raport cambial"; a admis capătul de cerere având ca obiect "anulare bilet la ordin" şi a declarat nulitatea absolută a biletului la ordin seria x nr. x/22.12.2015 emis de reclamanta A. S.R.L. şi girat de pârâta B. S.R.L. către pârâta C. S.A., pentru suma de 634.000 RON. Totodată a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestie soluţii a declarat apel pârâta C. S.A., iar prin decizia nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a fost admis apelul şi a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că, a fost respins capătul de cerere privind anularea biletului la ordin seria x nr. x din 22 decembrie 2015, ca nefondat; a fost menţinută dispoziţia cu privire la respingerea, ca inadmisibilă, a capătului de cerere privind inexistenţa dreptului de creanţă şi a raportului cambial, şi a fost obligată reclamanta să plătească apelantei suma de 13224 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1028 din 16 iunie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, după casare, prin decizia nr. 234/2021 din 2 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. (fostă C.) împotriva sentinţei civile nr. 71 din 12.02.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondat, obligând apelanta să plătească intimatei A. S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 7452,5 RON.

Împotriva deciziei nr. 234/2021 din 2 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a formulat recurs pârâta D. S.A., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat, nu a motivat şi nu s-a pronunţat asupra apărărilor esenţiale invocate în etapa apelului.

Astfel, atât în cadrul termenului de dezbateri pe fond cât şi prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, s-a arătat că demersul judiciar al intimatei reclamante A. de a cere anularea biletului la ordin reprezintă o manifestare a propriei sale culpe grave, această societate fiind de rea-credinţă, acţionând cu intenţia de a frauda sau cel puţin cu o gravă neglijenţă.

Totodată, la secţiunea 6 din concluziile scrise, s-a invocat, cu trimiteri la textele de lege aplicabile, aspectul irelevanţei evenimentelor ulterioare dobândirii prin gir a biletului la ordin, argumentându-se faptul că atitudinea subiectivă a giratarului se apreciază numai la data dobândirii biletului la ordin, şi nu ulterior.

Niciuna dintre aceste apărări nu au fost analizate de instanţa de apel şi, de vreme ce instanţa nu prezintă silogismul juridic complet care să explice şi să justifice dispozitivul şi nu permite realizarea controlului judiciar, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., impunându-se casarea şi trimiterea cauzei către instanţa de apel, spre rejudecare, pentru a fi analizate argumentele ignorate de instanţa de apel.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că, interpretând şi aplicând greşit art. 1246, art. 1250 şi art. 1251 din C. civ., instanţa de apel a apreciat că ar fi întemeiată cererea reclamantei A. S.R.L. de anulare a biletului la ordin, fără să ia în considerare că reclamanta nu a invocat şi nu a dovedit nici o cauză de nulitate a biletului la ordin.

Astfel, întrucât nulitatea reprezintă acea sancţiune a actului juridic care intervine ori de câte ori acesta s-a încheiat/emis cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă, decizia instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea art. 1246, art. 1250 şi art. 1251 din C. civ.

Raţionamentul instanţei de apel, întocmai ca cel al primei instanţe, este unul vădit greşit, întrucât cauzele de nulitate sunt contemporane momentului încheierii actului respectiv, pe când ceea ce intimata-reclamantă a invocat şi instanţa de apel a reţinut privesc aspecte ulterioare momentului încheierii actului. În consecinţă, sub aspectul anularii biletului la ordin, condiţia valabilităţii cauzei se apreciază la momentul emiterii biletului la ordin, nu ulterior emiterii acestuia.

În realitate, susţine recurenta, anularea biletului la ordin putea fi dispusă numai dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute la Cap. XII, art. 89 şi urm. din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, texte de lege care oricum nu sunt incidente în cauză faţă de neîndeplinirea condiţiilor pe care le presupun.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta mai susţine şi că, decizia recurată a fost pronunţată şi cu încălcarea art. 2481 alin. (2), art. 2482 alin. (3), art. 2485 alin. (1) din C. civ., care se referă la condiţiile prevăzute de lege pentru ca un gaj asupra titlului la ordin să poată fi, în primul rând, valabil constituit şi apoi, opozabil terţilor.

Astfel, instanţele de fond au reţinut că biletul la ordin servea nu ca titlu de plată, ci ca garanţie a plăţii produselor, deci ca un gaj constituit în favoarea intimatei B.. Însă biletul la ordin emis de intimata reclamantă nu a respectat condiţiile legale pentru a se reţine că s-ar fi constituit în scop de garanţie, de gaj, şi nu ca un instrument de plată suplu, abstract. Mai mult, prin ipoteză, nu au fost respectate nici condiţiile pentru opozabilitatea gajului şi implicit, pentru conservarea gajului.

Având în vedere că intimata reclamantă nu a andosat în scop de garanţie biletul la ordin, ci l-a emis pur şi simplu în alb, instanţa de apel nu putea reţine că emiterea biletului la ordin din prezenta cauză s-ar fi făcut nu în regim de funcţie de plată, ci de garantare, de gaj pentru "garantarea plăţii produselor" aferente unui un contract ce se dorea a fi încheial în anul următor.

Prin urmare, recurenta concluzionează că susţinerile intimatei reclamante şi neformularea răspunsului la interogatoriu de către pârâta B. pot face dovada doar în contra intimatei reclamante şi pârâtei, părţi ale pretinsei "convenţii de garanţie/gaj", nu şi a recurentei, care este un terţ faţă de înţelegerea ocultă dintre cele două părţi.

Mai susţine recurenta şi că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 13 alin. (2) şi art. 12, 18 şi 19 din Legea nr. 58/1934, precum şi a art. 1266, art. 1267 şi art. 1268 alin. (3) din C. civ.

Astfel, se arată că există o diferenţă de regim juridic între circulaţia biletului la ordin prin cesiune de creanţă şi circulaţia prin gir. Cum totuşi biletul la ordin din prezenta cauză a circulat prin gir, nu prin cesiunea de creanţă, decizia instanţei de apel este nelegală întrucât pune în mod efectiv semnul egalităţii între cesiunea biletului la ordin şi girul, reţinând în mod nelegal în sarcina recurentei, giratar al biletului la ordin, obligaţia de a verifica existenţa raportului fundamental, chestiune valabilă numai şi numai în cazul transmiterii biletului la ordin prin cesiune de creanţă, nu prin gir.

De asemenea, au fost nesocotite şi dispoziţiile art. 12, 18 şi 19 din Legea nr. 58/1934 potrivit cărora persoanele împotriva cărora s-a pornit acţiune cambială nu pot opune posesorului excepţiile întemeiate pe raporturile lor personale cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului. Emitentul biletului la ordin în alb poate invoca nerespectarea înţelegerii şi completarea abuzivă a biletului în alb împotriva primului beneficiar care a completat titlul cambial, care nu îi poate opune apărarea prevăzuta de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 (buna - credinţă la dobândirea biletului la ordin în alb), iar împotriva posesorului ulterior, doar în măsura în care acesta este de rea -credinţă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit, recurenta arătând că este de bună - credinţă, atitudine subiectivă ce se şi prezumă prin prisma art. 14 din C. civ.

Totodată, soluţia instanţei de fond de a reţine că recurenta avea "obligaţia de a lămuri, de a verifica, conform clauzelor contractuale realitatea şi exactitatea creanţei din biletul la ordin" este rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a art. 1266 şi art. 1267 din C. civ., în condiţiile în care, clauzele art. 12.3 din actul adiţional nr. x/23.12.2015 la contractul de credit nr. x/07.01.2008 trebuie interpretate în sensul că impun verificări cu privire la raportul fundamental dintre emitentul biletului la ordin şi beneficiarul iniţial, de la care se transmite biletul la ordin, numai în cazul în care biletul la ordin ar purta menţiunea "nu la ordin", deci ar fi transmis prin cesiune de creanţă ordinară. Numai în acest caz îşi găseşte scopul şi raţiunea de a fi clauza art. 12.3 din actul adiţional nr. x/23.12.2015 la contractul de credit nr. x/07.01.2008, avută în vedere de către instanţa de apel cu încălcarea art. 1266, art. 1267 şi art. 1268 alin. (3) din C. civ.

O altă critică se referă la faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 12 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 58/1934, instanţa de apel omiţând faptul că atitudinea subiectivă a giratarului biletului la ordin se determină în raport de momentul dobândirii biletului la ordin, nu în raport de perioada ulterioară acestui moment.

Sub un ultim aspect, recurenta arată că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarca art. 15 din C. civ., instanţa de apel ignorând faptul că, în cauză, reaua credinţă sau, cel puţin grava neglijenţă, aparţine intimatei A., demersul judiciar al acesteia fiind o manifestare a invocării propriei sale culpe.

Intimata reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrarii recursului şi excepţia iandmisibilităţii acestuia, în raport de prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 2 martie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 4 mai 2022 instanţa a respins excepţia netimbrării recursului şi, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt incidente dispoziţiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la data de 22 iunie 2022, cu citarea părţilor.

Analizând decizia atacată prin raportare la criticile formulate şi la temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că întrucât obiectul recursului este reprezentat de hotărârea atacată, iar scopul acestei căi de atac (exercitată în condiţiile art. 488 din C. proc. civ.) este verificarea conformităţii soluţiei cu normele de drept incidente, nu pot face obiectul analizei criticile care vizează temeinicia hotărârii (cum sunt cele care privesc stabilirea situaţiei de fapt ori aprecierea probelor), după cum nu pot fi examinate nici motivele care deşi puteau fi invocate şi pe calea apelului, au fost invocate pentru prima dată direct în recurs.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se invocă faptul că instanţa de apel nu a analizat, nu a motivat şi nu s-a pronunţat asupra unor apărări esenţiale invocate de recurenta pârâtă în apel.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind clară şi concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Pe de altă parte, în privinţa "apărării esenţiale" în sensul că reclamanta este cea care este de rea-credinţă şi cu intenţia de a frauda, dedusă din modalitatea efectivă de emitere a biletului la ordin, în neconcordanţă cu pretinsul scop al emiterii acestuia, instanţa de recurs constată că în cuprinsul cererii de apel nu există o astfel de critică, de altfel chiar recurenta arătând că a invocat aceste apărări în apel, "atât în cadrul termenului de dezbateri pe fond" cât şi "prin concluziile scrise."

În consecinţă, pe lângă faptul că lipsa unui răspuns separat pentru fiecare dintre argumentele părţii nu este de natură să atragă de plano casarea hotărârii, în speţă instanţa de apel nici nu era obligată să analizeze aceste susţineri ale recurentei pârâte, prin raportare la momentul procesual la care au fost invocate.

Nici pretinsa nemotivare din perspectiva irelevanţei adreselor comunicare recurentei de către intimata reclamantă ulterior momentului dobândirii biletului la ordin nu poate fi primită ca motiv de casare, Înalta Curte reamintind că obligaţia de motivare, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei, nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părţilor. În plus, instanţa a apreciat ca fiind relevante şi aceste adrese, în ansamblul probator, chiar dacă nu şi-a întemeiat soluţia exclusiv pe aceste constatări, iar faptul că instana nu este de acord cu argumentele unei părţi sau că a evaluat într-o anumită modalitate probele din dosar şi a reţinut o anumită stare de fapt nu echivalează cu lipsa unei motivări.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta invocă o pretinsă greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1246, art. 1250 şi art. 1251 din C. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 2481 alin. (2), art. 2482 alin. (3), art. 2485 alin. (1) din C. civ.

Sub un prim aspect, instanţa de recurs constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., aceste critici nu pot fi primite în condiţiile în care ele nu au fost invocate în apel.

Atunci când se exercită calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în apel, obiectul şi cauza recursului constă în hotărârea atacă şi, respectiv, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. De asemenea, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare şi, care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

Aceste considerente rezidă din aplicarea principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, în raport de exigenţele devoluţiunii din apel - şi anume, ca judecata să fie limitată la ceea ce a fost apelat - în recurs pot fi formulate doar critici care vizează aspectele ce au fost invocate în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor, să fie analizate pentru prima dată de instanţa de recurs, în contextul în care art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. se opune unei astfel de judecăţi.

Pe de altă parte, reclamanta nu a invocat ca temei în drept al acţiunii sale niciunul dintre aceste texte de lege. Totodată, niciuna dintre instanţele de fond nu a constatat că acestea ar fi incidente în cauză şi nici nu şi-au întemeiat soluţia pe vreunul dintre textele de lege a căror încălcare este criticată de recurentă.

Se mai critică, de asemenea, şi încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2), art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 58/1934, precum şi a dispoziţiilor art. 1266, art. 1267 şi art. 1268 alin. (3) din C. civ., referitoare la regulile generale de interpretare a contractului.

Din dezvoltarea acestor critici rezultă însă că recurenta este nemulţumită de fapt de analiza şi interpretarea pe care a făcut-o instanţa de apel cu privire la întregul material probator, precum şi de situaţia de fapt reţinută în cauză.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, instanţele au analizat atitudinea sa subiectivă, din perspectiva "gravei greşeli" în sensul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, la momentul dobândirii biletului la ordin, şi nu la un moment ulterior.

În acest sens sunt considerentele instanţei de apel, care a reţinut în mod expres că "potrivit art. 14 C. civ., buna- credinţă se prezumă până la proba contrară, iar reaua-credinţă se determină după data dobândirii titlului cambial în alb astfel cum rezultă din prevederile art. 12 alin. (1) din Legea 58/1934."

De asemenea, s-a constatat că banca a acceptat biletul la ordin "fără existenţa unor dovezi minime privind raporturile contractuale dintre părţi care să confirme creanţa înscrisă în cuprinsul său", deşi "obligaţia băncii de a verifica existenţa raporturilor obligaţionale şi de a evidenţia corect creanţele decurgând din biletele la ordin rezultă din prevederile art. 4.1 la contractul nr. x/1 din 07.01.2008, art. 12.3 din actul adiţional nr. x din 23.12.2015 la contractul de credit."

Tot sub aspectul situaţiei de fapt, s-a mai reţinut şi că, "obligaţiei împrumutatului de a face dovada raporturilor comerciale cu debitorii creanţelor ce rezidă din prevederile art. 12.3 din actul adiţional îi corespunde obligaţia băncii de a verifica existenţa, respectiv realitatea acestor raporturi prin solicitatea şi primirea documentelor ce atestă aceste împrejurări. Or, aşa cum s-a arătat contractul de vânzare cumpărare din 2014 şi actul adiţional din 2015 nu concretizau raporturilor dintre cele două societăţi la momentul emiterii biletului la ordin şi nici ulterior la momentul scadenţei."

Invocând pretinsa încălcare a unor dispoziţii legale, recurenta urmăreşte să obţină o reinterpretare a probatoriilor în vedere reconsiderării situaţiei de fapt, însă o atare critică nu se încadrează în motivul de casare privind încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, dar nici în celelate motive de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De altfel, toate criticile recurentei pornesc de la premisa că a fost de bună credinţă la momentul dobândirii biletului la ordin, însă în cauză, sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut contrariul.

Aşa cum s-a arătat anterior, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului nu se pot analiza critici de netemeinicie, care excedează motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi care urmăresc stabilirea unei alte situaţii de fapt, din care, ulterior, să poată fi trase alte consecinţe juridice.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reţinută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă D. S.A. (Fostă C.) împotriva deciziei nr. 234/2021 din 2 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., instanţa va obliga recurenta-pârâtă D. S.A. (Fostă C.) la plata sumei de 5.950 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă A. S.R.L., potrivit dovezilor ataşate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. (Fostă C.) împotriva deciziei nr. 234/2021 din 2 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă D. S.A. (Fostă C.) la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iulie 2022.