Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1601/2023 AI generated

Employer’s appeal against denial of suspension deemed inadmissible; interim order final.

Case Number Decizia nr. 1601/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the defendant employer against the February 9, 2022 order of the Bucharest Court of Appeal, which had denied the employer's request to suspend provisional execution of a labor judgment pending appeal; consequently, the lower court's order remains in force and the employer's challenge is barred. The underlying dispute concerned an employee's claims for partial annulment of an addendum to an individual labor contract, payment of salary differences, a 50% hazardous-conditions allowance, and a 100% Sunday/holiday work allowance, with the trial court having partially granted these claims. The High Court held the appeal inadmissible because, under Articles 25(1), 450(3), 719(6), and 483(6) of the Civil Procedure Code, as applied to labor and social insurance conflicts commenced after February 15, 2013, decisions of appellate courts in such matters are final and not subject to appeal; therefore, the interim order on suspension, issued in a labor dispute, was likewise not appealable, regardless of the erroneous mention of a right to appeal in its operative part.

Legislator headnote

AI generated

art. 450 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 453 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ; Employer’s appeal against denial of suspension deemed inadmissible; interim order final: În motivarea recursului, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel în mod eronat a respins cererea privind suspendarea executării provizorii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018, această soluţie fiind dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
provisional suspension suspension of payments annulment of contract matter in dispute working conditions interim employment

Cited Legislation

AI generated
art. 450 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe, a formulat cerere de apel şi cerere de suspendare a executării provizorii, întemeiată pe dispoziţiile art. 450 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei încheieri, la 11 februarie 2022, a declarat recurs petenta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 453 alin. (2) C. proc. civ
x/2018, această soluţie fiind dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
Prin încheierea din 26 aprilie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 248 C. proc. civ
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:
art. 25 alin. (1) C. proc. civ
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ., sunt incidente dispoziţiile art.
art. 450 alin. (3) C. proc. civ
civ., sunt incidente dispoziţiile art. 450 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data promovării acţiunii, 14 iunie 2018, potrivit cărora:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută parţială a Actului adiţional nr. x la contractul individual de muncă nr. x/07.04.2008, încheiat la 20.07.2017 şi să fie desfiinţat în parte; să dispună obligarea pârâtei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite şi drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 01.07.2017 - 09.03.2018; să dispună obligarea pârâtei şi la plata unui spor de minimum 50% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebit de periculoase, începând cu 01.04.2018; să dispună obligarea pârâtei la plata sporului de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite, pentru munca prestată, în vederea continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada decembrie 2015 - până la pronunţarea sentinţei; să dispună obligarea pârâtei la plata de daune-interese constând în actualizarea sumelor solicitate, cu rata inflaţiei şi dobânda legală, până la data plăţii efective.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5342 din 15 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului provizoriu, de la suma de 1.000 RON la suma de 4.000 RON şi s-a dispus suplimentarea onorariului expertului cu suma de 3.000 RON, diferenţă stabilită în sarcina reclamantului.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta să acorde şi să plătească reclamantului, începând cu data de 01.04.2018, un spor de 50% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii deosebit de periculoase, cu plata diferenţelor astfel datorate în mod retroactiv, începând cu data menţionată, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la data scadenţei până la data plăţii efective.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului un spor de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite pentru munca prestată în vederea continuităţii activităţii, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada cuprinsă între 01.03.2019-15.10.2020, în măsura în care nu a fost compensată cu ore libere plătite.

S-a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.000 RON, reprezentând onorariu de expert, parţial, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat cerere de apel şi cerere de suspendare a executării provizorii, întemeiată pe dispoziţiile art. 450 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Prin încheierea din 9 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 5342 din 15 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei încheieri, la 11 februarie 2022, a declarat recurs petenta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat modificarea în parte a încheierii atacate, în sensul suspendării executării provizorii a sentinţei civile nr. 5342 din 15 octombrie 2021, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018

În motivarea recursului, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel în mod eronat a respins cererea privind suspendarea executării provizorii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018, această soluţie fiind dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta a învederat că, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, pentru activitatea efectiv prestată în perioada decembrie 2015 - februarie 2019, reclamantului nu i se cuvin drepturi suplimentare faţă de cele deja achitate de pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 martie 2022 sub nr. x/2018/a1.

Prin rezoluţia din 16 mai 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 22 mai 2023 s-a acordat termen pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului, la data de 21 iunie 2023, în complet de filtru.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

Obiectul recursului este reprezentat de o încheiere pronunţată de curtea de apel prin care s-a respins cererea privind suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 5342 din 15 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, până la soluţionarea apelului formulat de pârâtă în cauză.

În conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ., sunt incidente dispoziţiile art. 450 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data promovării acţiunii, 14 iunie 2018, potrivit cărora:

"Cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile. Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

La rândul său, textul art. 719 alin. (6) C. proc. civ. stabileşte că:

"Asupra cererii de suspendare, instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei. Părţile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată, în mod separat, numai cu apel sau, dacă este pronunţată de curtea de apel, numai cu recurs, în termen de 5 zile de la pronuntare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă".

Nu mai puţin, în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 483 alin. (6) C. proc. civ., modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., care stipulează că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Astfel, raportat la textele de lege sus evocate, se impune concluzia că încheierea recurată a fost pronunţată în cadrul unui litigiu având ca obiect conflict de muncă - drepturi băneşti, fiind incidente prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011, care stabilesc că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, cu privire la aceste litigii, deciziile pronunţate de instanţele de apel sunt definitive, nefiind supuse recursului, aşa încât, prin raportare la prevederile art. 450 alin. (3) C. proc. civ., nici încheierea atacată, fiind dată într-o materie în care este suprimată calea extraordinară de atac, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Aminteşte Înalta Curte că, deşi dispozitivul încheierii atacate cuprinde menţiunea "cu recurs în 5 zile de la pronunţare", aceasta nu îndreptăţeşte recurentul să declare o calea de atac pe care legea nu o prevede, faţă de dispoziţiile legale mai sus redate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul formulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 împotriva încheierii din 9 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI SECTOR 6 împotriva încheierii din 9 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.