Conflict of negative jurisdiction over labor disputes against judicial institutions: discretionary application of Art. 127(2) CPC and validity of claimant’s forum selection
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the Ialomița County Court holds exclusive competence to hear the case, thereby rejecting the rival court's declination and affirming the initial choice of forum made by the plaintiff. The dispute arose when a former judicial clerk, now a pensioner, sued her former employer, the court itself, to compel the issuance of certificates necessary for the retroactive update of her service pension based on specific sectoral reference values established under emergency ordinance and law reforms. The decisive legal basis involved the interpretation of Article 127 of the Code of Civil Procedure, which grants a claimant the discretionary right to file a claim against a judge or court against the institution of its own activity or a neighboring appellate circuit's court; the High Court determined that this optional provision allowed the plaintiff to unilaterally select the Ialomița Court, making that selection legally binding and precluding the court from invoking territorial incompetence ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 127 alin. (21) C. proc. civ, art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 alin. (2) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ; Conflict of negative jurisdiction over labor disputes against judicial institutions: discretionary application of Art. 127(2) CPC and validity of claimant’s forum selection: Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta, în calitate de fostă salariată a pârâtului, a învestit instanţa cu un conflict individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., în raport cu calitatea de pârât în cauză a Tribunalului Ialomiţa.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 18 august 2022 pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr. x/2022 reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Tribunalul Ialomiţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în principal, obligarea pârâtului la emiterea, atât pentru trecut cât şi pentru viitor, a adeverinţelor necesare actualizării pensiei de serviciu cu următoarele valori de referinţă sectorială (V.R.S.): 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015 şi 445,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 şi până la data de 30.09.2016; 421,36 RON, începând cu 09.04.2015 şi până la 30.11.2015 şi 463,5 RON începând cu 01.12.2015 până la 31.12.2017; 484,18 RON pentru perioada 01.12.2016 - 31.12.2017; 605,22 RON, recunoscută începând cu data de 01.01.2022, dar şi retroactiv de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 din 08.06.2016, publicată în M. Of. nr. 434 din data de 09.06.2016, prin care a fost stabilită această valoare de referinţă sectorială în cadrul familiei ocupaţionale a justiţiei (având în vedere Decizia CCR nr. 794/2016).
În subsdiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea adeverinţelor necesare actualizării pensiei de serviciu la valoarea de referinţă sectorială (V.R. S.), aplicabilă de la momentul intrării în vigoare a Legii 130/2015, atât pentru trecut cât şi pentru viitor.
Prin sentinţa civilă nr. 1240 F din 14 noiembrie 2022 Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta, în calitate de fostă salariată a pârâtului, a învestit instanţa cu un conflict individual de muncă, fiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ., în raport cu calitatea de pârât în cauză a Tribunalului Ialomiţa.
2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 21 noiembrie 2022, sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 1158 din 7 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa. De asemenea, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea acestuia spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererea reclamantei fiind de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în speţă, Tribunalul Ialomiţa.
S-a arătat că, în cauză, nu pot fi incidente dispoziţiile 127 alin. (2), (21) şi (3) C. proc. civ., întrucât raportul de muncă dintre părţi este încetat. De asemenea, a reţinut această instanţă că art. 127 alin. (2) C. proc. civ. prevede o competenţă alternativă, reclamantul având facultatea de a alege instanţa competentă. Mai mult, în raport cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prima instanţă nu avea posibilitatea legală de a invoca, din oficiu, necompetenţa teritorială.
3. Cauza a fost inregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 24 mai 2023, sub acelaşi număr de dosar.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă şi Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Cauza de faţă are ca obiect obligarea pârâtului Tribunalului Ialomiţa la eliberarea unor adeverinţe necesare pentru revizuirea pensiei reclamantei, ce a deţinut funcţia de grefier în cadrul acestei instanţe.
Astfel, reclamanta, fost grefier, pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Ialomiţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Ialomiţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, iar potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Or, în raport de aceste dispoziţii legale, instanţa competentă să soluţioneze cererea reclamantei este Tribunalul Ialomiţa.
Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:
"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".
Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ.:
"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol:
"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul (...) grefierilor".
Înalta Curte reţine că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Însă, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Ialomiţa), este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ.
Potrivit art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Această normă reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.
Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.
În cauză, se constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în sensul învestirii Tribunalului Ialomiţa cu soluţionarea litigiului, determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.
Cu alte cuvinte, reclamanta, prin raportare la textele de lege sus menţionate, a optat să introducă cererea la Tribunalul Ialomiţa, opţiunea sa neputând fi cenzurată de către instanţă. Prin urmare, competenţa Tribunalului Ialomiţa, ca instanţă sesizată de reclamantă, a fost stabilită în mod definitiv.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.