Cross-border insurance claim: Territorial jurisdiction under Article 11 of Regulation 1215/2012 does not displace domestic alternative jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2022 reclamantul A., în contradictoriu cu B. prin C. S.R.L. şi intervenientul forţat D., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro (2.475.000 RON) la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând daune morale, a sumei de 13.500 euro (66.760 RON) la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune materiale, a sumei de 44.648,8 euro (221.011,56 RON), cu titlu de despăgubiri pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă pentru perioada septembrie 2019 - decembrie 2021, a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1.500 euro (7.425 RON), ca urmare a afectării capacităţii de muncă, începând cu data introducerii acţiunii şi până la încetarea stării de nevoie, precum şi la plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii cererii şi până la data plăţii efective. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3199 din 20 decembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 1215/2012 stabileşte atât competenţa internaţională a instanţelor române, cât şi competenţa teritorială a instanţelor de la domiciliul reclamantului beneficiar al poliţei. Or, reclamantul având domiciliul pe raza judeţului Timiş, rezultă că această instanţă este competentă teritorial să soluţioneze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 31 ianuarie 2023, sub acelaşi număr.

2. Prin sentinţa nr. 556/PI din data de 10 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, constatândându-se intervenit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea acestuia spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, în raport cu care reclamantul A. a fost în măsură să se adreseze fie instanţei de la locul unde îşi are domiciliul - art. 11 alin. (1) lit. b), fie instanţei din statul membru pe teritoriul căruia pârâtul B. îşi are domiciliul - art. 11 alin. (1) lit. b), fie instanţei de la locul unde se află C. S.R.L., reprezentantul din România însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire - art. 10 şi art. 7 pct. 5.

De asemenea, s-a arătat că pârâtul B. s-a înfăţişat în instanţă, depunând întâmpinare, prin care au fost formulate apărări concrete pe fondul litigiului (contestând temeinicia cererii de despăgubire), fără a se invoca necompetenţa teritorială.

A concluzionat instanţa că, în considerarea art. 26 şi art. 28 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, nefiind sesizat cu o cerere care atrage competenţa exclusivă prevăzută de art. 24 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, Tribunalul Bucureşti nu putea să declare din oficiu necompetenţa teritorială. Drept urmare, orice neregularitate privind competenţa teritorială a fost acoperită, având loc o prorogare tacită de competenţă.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 mai 2023.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei B. prin corespondent în România C. S.R.L. la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin accidentul rutier produs de către intervenientul forţat pe teritoriul Austriei.

Dat fiind elementul de extraneitate, sunt incidente prevederile Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, un asigurător care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionat în justiţie în alt stat membru, în cazul acţiunilor introduse de deţinătorul poliţei de asigurare, de către asigurat sau de către un beneficiar, în faţa instanţelor de la locul unde este domiciliat reclamantul.

Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii nu trebuie interpretate şi aplicate în sensul că ar stabili cu caracter obligatoriu regula potrivit căreia competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul reclamantului - în accepţiunea pe care o dă reglementarea internă sintagmei de "domiciliu"/ "sediu", sensul gramatical şi logico-juridic al textului fiind acela că, sub aspectul competenţei internaţionale, un asigurător care are domiciliul/sediul pe teritoriul unui stat membru UE, poate fi acţionat în justiţie în alt stat membru UE, dacă în acest din urmă stat îşi are domiciliul reclamantul.

Drept consecinţă, art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, menit să stabilească reguli de competenţă internaţională, nu înlătură de la aplicare normele de competenţă interne în materie de asigurări.

Aşa fiind, în materia asigurărilor, C. proc. civ. stabileşte o competenţă teritorială alternativă, iar potrivit art. 116 din acelaşi Cod, cel care are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente este reclamantul.

De asemenea, potrivit art. 115 C. proc. civ. cererea privitoare la despăgubiri, se va putea face, în plus faţă de instanţa competentă de la domiciliu sau sediul pârâtului, şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat, reclamantul având dreptul să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente teritorial şi material.

În cauza ce a dat naştere conflictului de competenţă, cererea de chemare în judecată a fost formulată de un cetăţean român, în contradictoriu cu B., persoană juridică cu sediul în Austria, prin corespondentul său român, C. S.R.L., cu sediul în Bucureşti.

Aflându-ne în prezenţa unui caz de competenţă alternativă, cu consecinţa posibilităţii de a sesiza fie instanţa desemnată potrivit art. 107 C. proc. civ., fie oricare dintre instanţele prevăzute la art. 115 C. proc. civ., reclamantul a înţeles să învestească cu soluţionarea cererii sale instanţa competentă material din Bucureşti, de la sediul C. S.R.L.

Constatând că reclamantul şi-a manifestat opţiunea în sensul atragerii instanţei competente, Înalta Curte constată că tribunalul iniţial învestit, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, are plenitudine de competenţă - generală, materială şi teritorială, în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei.

Pentru aceste considerente, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.