Suppression of the appeal remedy in insurance recovery disputes under the amended Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, analizând actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la 6 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 214.630 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de asigurător persoanelor păgubite, compusă din 80.000 de RON, reprezentând suma achitată către C., 80.000 de RON, reprezentând suma achitată către D., 9.000 de RON, reprezentând suma achitată către E., 30.000 de RON, reprezentând suma achitată către F., 13.350 RON, reprezentând suma achitată către G. şi 2.280 RON.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 39.135,16 RON reprezentând dobânda legală calculată la nivelul dobânzii de referinţă BNR aferentă sumei de 214.630 RON, de la data plăţii ultimei despăgubiri-25.08.2018 şi până la introducerea cererii, precum şi a dobânzii legale penalizatoare potrivit art. 10 din O.G. nr. 13/2011, de la data 26.08.2021 şi până la achitarea debitului.

S-a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 10 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la actiune, fiind respinsă cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 895/2022 din 11 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă s-a admis apelul reclamantei A. S.A. prin lichidator judiciar H., fiind anulată sentinţa apelată.

În rejudecare, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte despăgubirile în sumă de 2.280 RON achitate către I., fiind respinge aceste pretenţii ca prescrise.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru restul pretenţiilor, fiind admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 212.350 RON reprezentând despăgubiri, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, de la data de 25.08.2018 şi până la achitarea integrală a sumei datorate.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.130 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Împotriva acestei decizii, la data de 9 ianuarie 2023, a formulat recurs pârâtul B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea apelului reclamantei ca nefondat.

În motivarea recursului, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Recurentul a învederat că, în cazul acţiunii în regres, termenul de prescripţie este termenul general de 3 ani, reglementat de art. 2.517 C. civ. coroborat cu art. 2.528 din acelaşi cod.

Potrivit recurentului, în raport cu termenul de prescripţie de 3 ani aplicabil speţei, indiferent care ar fi momentul de început al acestuia, cererea reclamantei, formulată la 25 august 2021, este prescrisă.

Dimpotrivă, dispoziţiile art. 1.394 C. civ., reţinute de către instanţa de apel, privesc acţiunea în răspundere civilă, iar nu acţiunea în regres a asigurătorului, care se supune regulii generale a prescripţiei.

Prin urmare, a concluzionat recurentul, instanţa de apel a încălcat normele de drept material referitoare la prescripţie, pronunţând o hotărâre nelegală.

4. Înalta Curte, analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de pârâtul B., invocată din oficiu, reţine următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor.

Se constată că hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 895/2022 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor (...)".

În cauză, prin acţiunea promovată la data de 3 septembrie 2021, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata despăgubirilor achitate persoanelor vătămate, ca urmare a accidentului rutier produs, pârâtul fiind condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe respectiv a celei de ucidere din culpă. Sumele solicitate de reclamantă au fost plătite în temeiul poliţei de asigurare RCA seria x/25/C25/HP nr. x.

Temeiul de drept invocat în susţinerea cererii este art. 24 lit. b) din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecăţii este unul născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care acţiunea în regres este inclusă în activitatea de asigurare, subrogarea asigurătorului în drepturile beneficiarului prin formularea unei acţiuni împotriva celui răspunzător de producerea pagubei avându-şi izvorul în contractul de asigurare.

Prin Decizia nr. 23/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a tranşat faptul că acţiunea în regres formulată de către asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului este o acţiune comercială, întrucât are la bază raportul de asigurare încheiat între asigurător şi asigurat, iar subrogarea în drepturile beneficiarului contra celor răspunzători de producerea pagubei are ca izvor contractul de asigurare. În considerentele acestei decizii s-a reţine că invocarea răspunderii civile delictuale a terţului, în baza dispoziţiilor art. 998 şi 999 din C. civ., aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acţiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acţiune, îndreptată împotriva terţului vinovat de producerea accidentului, îşi are temeiul în contractul de asigurare.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care se statuează că acţiunile societăţii de asigurare de recuperare a sumelor plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât asigurarea obligatorie aduce în discuţie din chiar momentul încheierii contractului de asigurare, răspunderea civilă a deţinătorului de vehicul, iar plata făcută de asigurător este o consecinţă a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia societatea de asigurare neputând invoca în favoarea sa acţiunea în regres reglementată de lege.

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 3 septembrie 2021, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor (...) ".

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, ca urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Dreptul la recurs în materia asigurărilor fiind suprimat, rezultă că decizia atacată este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Aminteşte astfel Înalta Curte că, deşi dispozitivul deciziei atacate cuprinde menţiunea "cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare ", aceasta nu îndreptăţeşte pârâtul să declare o calea de atac pe care legea nu o prevede, faţă de dispoziţiile legale mai sus redate.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 895/2022 din 11 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 895/2022 din 11 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.