Arbitral award upheld; annulment action rejected as non-devolutive review precludes merits re-evaluation.

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistratră pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 23 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Marca, prin Primar, la achitarea sumei de 2.495,65 RON reprezentând debit restant, la plata penalităţilor de întârziere de 1% pe zi calculate până la data achitării integrale a debitului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 12485/CC/2020 din 18 decembrie 2020, s-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată de pârâtă, şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de valoare redusă formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Marca, prin Primar, în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în temeiul clauzei arbitrale regăsite în art. 8 din Acordul de furnizare cu seria x/15.07.2008.

Prin cererea de arbitrare, astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Marca, prin Primar, la:

- plata debitului principal în cuantum de 2.495,65 RON, format din contravaloarea facturilor fiscale;

- plata sumei de 18.024,26 RON reprezentând penalităţi de întârziere, în cuantum de 1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la momentul achitării debitului principal, anume data de 31.07.2020, pentru facturile fiscale, şi data de 11.08.2020, pentru factura fiscală cu seria x nr. x, calculate potrivit prevederilor art. 7 lit. b) din Acordul de furnizare;

- plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea arbitrală a fost întemeiată pe Regulile de Procedură Arbitrală, art. 1393 vechiul C. civ., Acordul de furnizare cu seria x/15.07.2008.

Prin sentinţa arbitrală nr. 3 din 2 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a admis cererea introdusă de reclamanta A. S.R.L., astfel cum aceasta a fost formulată şi precizată, împotriva pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Marca, prin primar şi, în concecinţă:

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma 18.024,26 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, în cuantum de 1% pe zi de întârziere, de la data scadenţei (25.07.2017, pentru factura cu nr. x/20.02.2018, pentru factura cu nr. x/04.08.2018, pentru factura cu nr. x/30.01.2019, pentru factura cu nr. x/15.08.2019, pentru factura cu nr. x) şi până la data achitării debitului principal (data de 31.07.2020, pentru facturile fiscale, şi data de 11.08.2020, pentru factura fiscală cu seria x nr. x), calculate potrivit cu prevederile art. 7 lit. b) din Acordul de furnizare;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuielile ocazionate de litigiul în cauză;

- a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Marca, prin Primar, împotriva pârâtei reconvenţionale, A. S.R.L.

Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă la 15 aprilie 2022, sub nr. x/2022, Comuna Marca, prin Primar, a solicitat desfiinţarea hotărârii arbitrale, rejudecarea cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia, ca nefondată, şi repunerea în situaţia anterioară.

În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 15 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta Comuna Marca în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, Comuna Marca, prin Primar, a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la 30.08.2022 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 5.

După expunerea soluţiilor pronunţate în cauză de tribunalul arbitral respectiv de prima instanţă, recurenta a procedat la dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea atacată este nelegală, fiind rezultatul unei interpretări eronate a legii, dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material civil şi a celor din materia arbitrajului.

Astfel, consideră recurenta că prima instanţă în mod eronat a considerat că acţiunea în anulare reprezintă o cale de atac nedevolutivă, respectiv că s-ar afla în imposibilitatea de a reanaliza în întregime cauza, interpretarea dată de aceasta textelor de lege fiind în contradicţie atât cu principiul legalităţii ce guvernează sistemul de drept cât şi cu intenţia legiuitorului de la momentul modificării instituţiei arbitrajului.

Susţine recurenta că art. 608 C. proc. civ. prevede în mod expres şi exhaustiv motivele pentru care o hotărâre arbitrală poate fi desfiinţată pe calea acţiunii în anulare, fără a stipula că acestea reprezintă motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.

În atare condiţii, arată că este greşit a se considera că, la momentul la care legiuitorul a introdus alin. (4) al art. 613 C. proc. civ. prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, şi a deschis calea recursului împotriva hotărârii curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare, acesta a dorit dubla verificare a sentinţei arbitrale doar pentru motive de nelegalitate şi, pe cale de consecinţă, o imposibilitate din partea unei instanţe asimilate instanţei de fond de a reanaliza fondul cauzei.

Consideră că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de restricţionare a instanţei de judecată de la a analiza motivele de temeinicie a unei hotărâri judecătoreşti, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru în cuprinsul art. 608 C. proc. civ., astfel cum a procedat la reglementarea dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, susţine recurenta că prima instanţă în mod greşit a constatat că tribunalul arbitral nu a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2325/2019 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi că a valorificat doar efectul pozitiv al acesteia din perspectiva existenţei valabile a contractului şi a prestării serviciilor, având în vedere faptul că în cauză, fiind vorba despre un contract cu executare succesivă, nu se poate considera că există putere de lucru judecat şi pentru facturile emise ulterior pronunţării sentinţei.

În acest sens, punctează că pentru a fi în prezenţa autorităţii de lucru judecat este obligatorie existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în speţă existând doar identitatea de părţi şi cauză, lipsind identitatea de obiect.

Arată recurenta că, dacă aspectul legalităţii contractului a fost tranşat în mod definitiv de Judecătoria Cluj-Napoca şi deci nu mai poate face obiectul reanalizării de către o altă instanţă de judecată, în dosar s-a ridicat şi problema neexecutării/executării defectuoase a obligaţiilor contractuale şi emiterea nelegală a facturilor în lipsa unor documente justificative după data pronunţării sentinţei civile nr. 2325/26.05.2019 şi, deşi instanţa avea posibilitatea de a se pronunţa, a omis să o facă.

Pe planul dreptului fiscal, arată recurenta că art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal precum şi prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prevăd că în cazul execuţiei de lucrări sau prestării de servicii, emiterea unei facturi este posibilă doar pe baza unor documente justificative, obligaţia emiterii acestora fiind o obligaţie legală imperativă ce surclasează prevederile contractuale, aspecte ce au fost învederate şi în faţa primei instanţe dar care însă nu au fost analizate.

În opinia autoarei recursului, atât tribunalul arbitral cât şi prima instanţă au reţinut în mod eronat faptul că reclamantul a prestat toate serviciile la care s-a obligat, printre care şi serviciul de back-up online, prestarea serviciilor nefiind dovedită prin niciun mijloc de probă, ambele instanţe ignorând prevederile art. 586 alin. (1) C. proc. civ. şi, drept urmare, nu poate fi obligată la plata unor servicii neprestate, pe baza unor facturi emise nelegal.

În continuare, afirmă că prima instanţă a ignorat susţinerile sale privind încălcarea de către tribunalul arbitral a principiului priorităţii interesului public, învederând recurenta că instanţa arbitrală, în calitatea sa de jurisdicţie specială, în ipoteza analizării unui contract administrativ, devine şi o jurisdicţie a interesului public, dat fiind faptul că orice contract administrativ stă la baza organizării şi funcţionării unui serviciu public, fiind văzut ca un instrument de satisfacere a unor nevoi comunitare şi de realizare a competenţelor autorităţilor publice.

Precizează că, potrivit art. 53 din Legea nr. 101/2006, litigiile referitoare la contractele administrative se impart în două categorii: litigii privind anularea sau nulitatea contractelor şi litigii privind executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denuntarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor, din motive independente de autoritatea contractantă.

În privinţa celor din prima categorie, menţionează autoarea recursului că este îndeosebeşte recunoscut faptul că acestea se judecă în cadrul procedurii arbitrale exclusiv prin raportare la dispoziţiile imperative ale legii, în timp ce pentru cele din a doua categorie, din care face parte şi litigiu pendinte, se admite judecarea acestora şi prin raportare la ordinea publică şi bunele moravuri.

Astfel, consideră că instanţa arbitrală, atunci când analizează rezilierea, rezoluţiunea, denuntarea unilaterală sau încetarea anticipată a unor contracte administrative, dispune de o sferă mai largă de instrumente juridice la care să se raporteze la momentul pronunţării sentinţei, aceasta având obligaţia de a ţine cont de dispoziţiile imperative ale legii.

Or, în cazul de faţă, instanţa arbitrală a încălcat flagrant dispoziţiile art. 8 alin. (3) ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevăd faptul că la soluţionarea litigiilor privitoare la un contract administrativ se are în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public, iar prima instanţă stagnează în aceeaşi eroare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 613 alin. (4) cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi pe dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Legii nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La 07 septembrie 2022 cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte A. S.R.L., care nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare.

Prin rezoluţia din 18 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la 31 ianuarie 2023.

La 31 ianuarie 2023 recurenta-reclamantă a depus la dosar, prin poşta electronică, completare la cheltuielile de judecată, factura nr. x/30.01.2023.

Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă Comuna Marca, în baza motivelor de recurs şi a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine recurenta-reclamantă că prima instanţă a încălcat prevederile art. 608 C. proc. civ. reţinând că acţiunea în anulare reprezintă o cale de atac nedevolutivă, aflându-se astfel în imposibilitatea de a reanaliza în întregime cauza.

Critica este nefondată.

Hotărârea arbitrală are o natură mixtă, fiind un act jurisdicţional cu o pronunţată componentă contractuală, nereprezentând o hotărâre judecătorească, ci un act jurisdicţional asimilat hotărârilor judecătoreşti. Chiar dacă, în limbajul curent, se poate spune că hotărârea arbitrală este supusă "căii de atac" a acţiunii în anulare, aceasta nu înseamnă că sunt împrumutate regulile căilor de atac, cât timp legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care se poate introduce acţiunea în anulare, termenul, instanţa competentă, modul de judecată şi regimul hotărârii pronunţate asupra acţiunii în anulare.

Instanţa de judecată nu poate interveni în judecata arbitrală, afară dacă s-au încălcat garanţiile procesuale ori dacă, prin hotărârea pronunţată, tribunalul arbitral a acceptat o cerere contrară ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziţiilor imperative ale legii.

Pe calea acţiunii în anulare se poate cerceta respectarea condiţiilor de formă ale arbitrajului, existenta unei convenţii arbitrale legale şi posibilitatea ca litigiul sa fie soluţionat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare a părţilor, redactarea hotărârii arbitrale şi respectarea dispoziţiilor imperative ale legii şi a normelor care asigură ordinea publică şi bunele moravuri.

Notează Înalta Curte că instanţa de judecată învestită în acţiunea în anulare nu este o instanţă de control judiciar în sensul dispoziţiilor procedurale aplicabile unui litigiu dedus spre soluţionare instanţei de judecată; soluţionând acţiunea în anulare, Curtea de Apel nu este îndreptăţită a proceda precum o instanţă de apel, devoluând litigiul, ci este obligată să se rezume la verificarea desfăşurării procedurii arbitrale prin prisma motivelor limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 608 din C. proc. civ.

Ca atare, criticile recurentei-reclamante vizând aplicarea greşită a normelor de drept material în analiza motivului de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, se impun a fi respinse.

Critica privind nereţinerea de către tribunalul arbitral a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2325/26.02.2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2018, este de asemenea nefondată.

Procedând la verificarea modului de soluţionare a motivului de anulare a hotărârii arbitrale, Înalta Curte constată că prima instanţă, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, nu a reţinut efectul negativ al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile menţionate, ci a valorificat doar efectul pozitiv, dând eficienţă considerentelor prin care această instanţă a statuat în litigiul anterior că intimata-pârâtă a făcut dovada existenţei contractului valabil şi executarea propriilor obligaţii.

Întrucât considerentele unei hotărâri au caracter decisiv împreună cu dispozitivul acesteia, în mod judicios a concluzionat instanţa de anulare că problema prestării serviciilor de back-up online ulterior instalării licenţei se bucură de putere de lucru judecat impunându-se ca atare oricărei judecăţi ulterioare cu privire la aceleaşi chestiuni litigioase, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Notează Înalta Curte că este necesar a se face distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

Prin urmare, dezlegarea dată anterior de Judecătoria Cluj-Napoca se impunea a fi avută în vedere şi de instanţa sesizată cu judecarea prezentei cauze, ea fiind chemată să pronunţe o soluţie pe o problemă deja lămurită, care a creat speranţa legitimă că nu va mai fi negată de o altă instanţă de judecată într-o procedură ulterioară.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că prima instanţă în mod judicios a statuat că tribunalul arbitral a reţinut puterea lucrului judecat şi nu autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2325/26.02.2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2018.

Criticile recurentei-reclamante privind neanalizarea de către prima instanţă a problemei neexecutării/executării defectuoase a obligaţiilor contractuale, respectiv nelegală emitere a facturilor de către intimata-pârâtă, în lipsa documentelor justificative, se impun şi ele a fi înlăturate, prin aceste critici recurenta reluând practic motivele invocate prin acţiunea în anulare, însă, procedând în această manieră ignoră faptul că toate aceste susţineri au primit un răspuns specific din partea primei instanţe, iar motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate, pentru a răspunde exigenţelor acestei căi extraordinare de atac în reformare.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă, invocă nelegalitatea hotărârii recurate, susţinând că atât tribunalul arbitral cât şi prima instanţă au încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora, la soluţionarea litigiilor privitoare la un contract administrativ se are în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.

Analiza de detaliu a sentinţei recurate relevă faptul că, în realitate, formulând acţiunea în anulare, recurenta-reclamantă a solicitat primei instanţe reaprecierea probatoriului administrat de către tribunalul arbitral şi substituirea raţionamentului juridic al acestuia cu propriul raţionament efectuat în analiza pe fond a dosarului de către instanţa de judecată or, aşa cum s-a arătat supra, acţiunea în anulare nu poate pune în discuţie cercetarea modului în care tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, impunându-se aşadar respingerea acestei critici, ca nefondate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a concluzionat că nu este incident motivul de nulitate al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Constatând, aşadar, că nu este incident motivul de casare invocat în cauză, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Marca împotriva sentinţei civile nr. 6 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Marca împotriva sentinţei civile nr. 6 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 ianuarie 2023.