Competence to issue European Enforcement Order under Brussels I Recast: First-instance jurisdiction despite appellate reformation of judgment

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra cererii de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea adresată Tribunalului Specializat Cluj, la data de 04 mai 2023, şi înregistrată sub nr. x/2023, petenta A. S.R.L. Cluj- Napoca a solicitat eliberarea certificatului de titlu executoriu european potrivit art. 53 din Regulamentul 1215/12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, în ceea ce priveşte următoarele hotărâri, pronunţate în dosarul nr. x/2016: sentinţa civilă nr. 2209/2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, modificată prin decizia civilă nr. 348/2020 din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, rămasă definitivă, la data de 30.03.2022, ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului formulat împotriva acesteia, prin decizia nr. 725/2022, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, petenta a invocat dispoziţiile art. 36 alin. (1) şi art. 37 alin. (1), art. 53 şi art. 55 din Regulamentul 1215/2012, precum şi art. 527 şi urm. C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esenţă, că certificatul solicitat îi este necesar în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti menţionate, pe teritoriul statului unde debitoarea B. îşi are sediul social, respectiv în Olanda (Ţările de Jos).

Prin sentinţa civilă nr. 981/2023 din 25 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, format ca urmare disjungerii, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj în ceea ce priveşte cererea formulată de petenta A. S.R.L., având ca obiect emiterea certificatului de titlu executoriu european prevăzut de art. 53 din Regulamentul CE nr. 1215/2012 în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 725/2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 30.03.2022 în dosarul nr. x/2016, excepţie invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în ceea ce priveşte decizia civilă menţionată, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 12.06.2023, sub nr. x/2023.

Prin rezoluţia din 13 iunie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea cererii, la data de 15 iunie 2023, în Camera de Consiliu, fără citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia de necompetenţă materială a instanţei, în soluţionarea cererii de emitere a certificatului de titlu executoriu european de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:

La Capitolul III. din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (reformare), Secţiunea 2, cu denumirea marginală "Executare", prin art. 39 s-a statuat că:

"O hotărâre pronunţată într-un stat membru care este executorie în statul membru respectiv este executorie în celelalte state membre fără a fi necesară o hotărâre de încuviinţare a executării".

Articolul 42 din Regulament dispune că:

"(1) În scopul executării într-un stat membru a unei hotărâri pronunţate în alt stat membru, reclamantul furnizează autorităţii competente de executare: (a)o copie a hotărârii, care întruneşte condiţiile necesare în vederea stabilirii autenticităţii acesteia; şi (b) certificatul eliberat în conformitate cu articolul 53, care atestă că hotărârea este executorie şi care conţine un rezumat al hotărârii, precum şi, dacă este cazul, informaţii relevante cu privire la cheltuielile de judecată recuperabile şi la calcularea dobânzii.".

Declinarea competenţei de soluţionare a cererii de emitere a certificatului de titlu executoriu european prevăzut de art. 53 din Regulamentul CE nr. 1215/2012, în speţă de către instanţa învestită, Tribunalul Specializat Cluj, este consecinţa interpretării normelor juridice înscrise în art. I4 - art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, act normativ ce reglementează aplicarea Regulamentului (U.E.) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012, privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Astfel, art. I4 din O.U.G. nr. 119/2006, prevede că "În vederea aplicării Regulamentului (UE) nr. 1.215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, denumit în continuare Regulamentul nr. 1.215/2012, se stabilesc următoarele reguli: (…) - Art. 3 (1) În cazul hotărârilor judecătoreşti, inclusiv al tranzacţiilor judiciare, pronunţate, respectiv aprobate sau încheiate în România, care urmează a fi puse în executare într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a emite, potrivit art. 53 sau după caz, art. 60 din Regulamentul nr. 1.215/2012, certificatul prevăzut în anexa I sau, după caz, în anexa II din acelaşi regulament aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei recunoaştere se invocă sau a cărei executare se solicită".

Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 2209/2018 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta- reclamantă reconvenţională B., în contradictoriu cu reclamanta- pârâtă reconvenţională A. S.R.L., fiind compensate integral cheltuielile de judecată formulate de către părţi.

Această soluţie a fost reformată prin decizia civilă nr. 348/2020 din 30.07.2020, a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2209/21.12.2018, pronunţate de tribunalul Specializat Cluj, în dosar nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.03.2015 încheiat între părţi, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi a obligat pârâta la restituirea în favoarea reclamantei a preţului în cuantum de 149.750 euro, plătit în temeiul contractului de vânzare sus-menţionat, cu dobânda legală calculată de la data plăţii preţului şi până la achitarea efectivă a debitului principal, a respins restul pretenţiilor privitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 690.203 RON, solicitate cu titlu de daune interese, cu dobânda legală aferentă calculată de la data 31.12.2015 până la data introducerii acţiunii în cuantum de 25.189,58 RON, precum şi pretenţiile referitoare la plata dobânzii legale solicitată în continuare, până la achitarea efectivă a acestui debit, a respins pretenţiile referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 5.617 euro, solicitate cu titlu de daune interese cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 15.09.2015 până la data introducerii acţiunii în cuantum de 1.642,47 RON, precum şi cele privitoare la plata dobânzii legale solicitată până la achitarea efectivă a acestui debit, a menţinut dispoziţiile sentinţei atacate referitoare la respingerea cererii reconvenţionale şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 22,122.48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise, datorată pentru judecată în fond şi apel.

Decizia Curţii de Apel Cluj a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de către recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva acesteia.

La data de 04.05.2023, petenta A. S.R.L. a solicitat Tribunalului Specializat Cluj emiterea certificatului de titlu executoriu european, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 2209/2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, modificată prin decizia civilă nr. 348/2020 din 30.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, rămasă definitivă la data de 30.03.2022, ca urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului formulat împotriva acesteia, prin decizia nr. 725, pronunţată la 30.03.2022 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aplicând metoda de interpretare teleologică a dispoziţiilor art. I4 - art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, cu referire la sintagma "instanţa care a pronunţat hotărârea", Înalta Curte constată că aceasta vizează prima instanţă de judecată, aceasta fiind instanţa care a pronunţat hotărârea în cauză, hotărâre care face obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi care, astfel, poate fi doar reformată, nu însă şi eliminată din punct de vedere juridic.

Aşadar, sintagma "hotărârea a cărei recunoaştere se invocă sau a cărei executare se solicită" vizează hotărârea primei instanţe de judecată, evident, în forma eventual modificată în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în privinţa sa.

Folosind şi argumentul de analogie, specific, de asemenea, metodei de interpretare teleologică a normelor juridice, Înalta Curte constată că rezolvarea este similară modului de reglementare gândit de legiuitor cu privire la instituţia învestirii hotărârilor judecătoreşti cu formula executorie din vechiul C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 374 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, "învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanţă".

Din textul citat rezultă că legiuitorul a stabilit astfel o norma de competenţă materială prin care a determinat care anume instante, din ierarhia sistemului judiciar, au aptitudinea de a îndeplini întocmirea acestui act procedural, fiind fără relevanţă care anume hotărâre se învestea: de fond, de apel ori de recurs, astfel încât învestirea hotărârilor cu formula executorie se făcea de prima instanţă, chiar dacă hotărârea acesteia a fost modificată sau chiar anulată în căile de atac.

Un argument de optică legislativă similară celei din prezenta cauză îl regăsim şi în cazul instituţiei - de această dată reglementate şi în noul C. proc. civ. - al încuviinţării executării silite, instanţa de executare fiind prevăzută de legiuitor a fi judecătoria (art. 651 C. proc. civ.), indiferent de instanţa (de fond, de apel sau de recurs) care a emis hotărârea definitivă dintre cele menţionate la art. 634 C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul tuturor acestor considerente conjugate, în speţa pendinte, instanţă competentă material să soluţioneze cererea formulată este Tribunalul Specializat Cluj, chiar dacă hotărârea pronunţată de acesta a fost reformată în apel, prin decizia civilă nr. 348/2020 a Curţii de Apel Cluj.

Raportat la cele expuse, constatând că nu este competentă material să soluţioneze cererea, excepţia invocată din oficiu fiind întemeiată, Înalta Curte va dispune declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A. S.R.L., având ca obiect emiterea certificatului de titlu executoriu european prevăzut de art. 53 din Regulamentul CE nr. 1215/2012, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2023.