Consumer protection overrides pre-dispute choice-of-forum clauses in savings-credit contracts

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, la data de 08 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii B. S.A. şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, solicitând instanţei obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata primei de stat datorate conform contractului de economisire-creditare nr. x/16.07.2015, pentru o perioadă de 5 ani începând cu data încheierii contractului, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate asupra primelor datorate, de la scadenţa calculată conform art. 314 din O.U.G. nr. 99/2006, până la data plăţii efective, obligarea pârâtei B. S.A. la evidenţierea primelor de stat virate de Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice si Administratiei în contul său deschis la banca pârâtă, iar în subsidiar, în situaţia în care pârâta B. S.A. nu a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei plata primelor de stat, obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumelor menţionate mai sus (primele de stat datorate conform contractului de economisire-creditare nr. x/16.07.2015 şi dobanda legală penalizatoare), cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 1350 din C. civ., art. 1270 C. civ. şi art. 288 - 317 din O.U.G. nr. 99/2006, privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând totodată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, întrucât nu se află în situaţia competenţei alternative prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive conform art. 36 şi art. 40 alin. (1) C. proc. civ. faţă de pretenţiile formulate - de plată a primelor de stat.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea ei ca neîntemeiată.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1) Prin sentinţa civilă nr. 2377 din 07 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timisoara şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut prevederile art. 130 C. proc. civ., art. 107 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ. şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, între reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul de economisire-creditare nr. x/16.07.2015 în care, la Capitolul 24 din condiţiile generale, s-a prevăzut că "Toate litigiile rezultate din contractul de economisire-creditare pentru domeniul locativ se vor soluţiona de către instanţa judecătorească din municipiul Bucureşti competentă în materie".

În condiţiile în care beneficiarul clauzei nu este reclamantul, ci pârâta din prezentul proces, instanţa a apreciat că această clauză atributivă de competenţă nu derogă în speţă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti, deoarece, în lipsa sa, un litigiu împotriva pârâtei ar fi fost de competenţa de drept comun a aceleiaşi instanţe, respectiv, cea de la sediul pârâtei, astfel încât, pentru o astfel de ipoteză, clauza nu trebuia acceptată în mod expres şi în scris de către reclamant, conform art. 1203 C. civ.

În ce priveşte competenţa teritorială alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., precum şi prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a considerat că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece, conform doctrinei şi jurisprudentei în materie, era necesar ca părţile contractului să prevadă explicit în acesta un loc al executării obligaţiei, nefiind suficientă determinarea lui prin aplicarea regulilor supletive de drept comun ori ca reclamantul să invoce norme speciale din legislaţia specifică din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, în absenţa indicării exprese a locului executarii şi a apelării la reglementarea specială referitoare la consumatori, normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti rămânând cele de drept comun, respectiv cele care atrag competenţa instanţei de la sediul pârâtei.

2.2) La data de 16 februarie 2023, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, sub acelaşi număr de dosar, care, prin sentinţa civilă nr. 2166 din 28 martie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială de soluţionare a acestor cereri, la alegerea reclamantului, care a acţionat în calitate de consumator în raportul de drept dedus judecăţii, atât în favoarea instanţei de la sediul pârâtei, cât şi a instanţei de la domiciliul acestuia, dispoziţii care sunt deplin aplicabile în cauză, reclamantul având calitatea de consumator, în sensul legislaţiei speciale în materie (respectiv, o persoană fizică care, în contractul de economisire-creditare încheiat cu banca, a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale), beneficiind astfel de toate garanţiile legale aplicabile în materia protecţiei consumatorilor în executarea contractelor, iar pârâta B. S.A. având calitatea de profesionist, obiectul litigiului constând în cererea de plată a primelor de stat, respectiv o cerere în executarea contractului de economisire-creditare, ce face obiectul reglementării art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte clauza compromisorie prevăzută la Cap. 24 din contractul de economisire-creditare, s-a reţinut că aceasta nu produce efecte pentru stabilirea competenţei teritoriale în prezentul litigiu, întrucât, fiind încheiată înainte de a se naşte dreptul la acţiune, încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Instanta a avut în vedere că potrivit acestor din urmă dispoziţii, clauza compromisorie, încheiată înainte de naşterea dreptului la despăgubire, nu se aplică în litigiile din materia protecţiei consumatorilor; or, dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie o aplicare a principiului protecţiei drepturilor consumatorilor, prin acordarea prin lege a posibilităţii consumatorului de a se adresa instanţelor de la domiciliu, în vederea protejării intereselor sale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă.

Constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă, stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, pentru următoarele considerente:

Litigiul de faţă are ca obiect pretenţii, respectiv plata către reclamant a primelor de stat datorate conform contractului de economisire-creditare nr. AF123Z030 din 16.07.2015, încheiat cu pârâta B. S.A. şi a dobânzii legale penalizatoare.

Faţă de calitatea părţilor şi de conţinutul raportului juridic dedus judecăţii, contractul încheiat de acestea intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor, litigiile generate de acest tip de raport juridic fiind reglementate din punct de vedere al competenţei de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se va avea în vedere în acest sens faptul că reclamantul se circumscrie noţiunii de consumator, în sensul definiţiei de la pct. 13 din Anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, fiind o persoană fizică care la data încheierii contractului a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâta B.. este un profesionist, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, fiind o persoană juridică care a acţionat în scopul activităţii sale comerciale, obiectul litigiului fiind o cerere în executarea contractului de economisire-creditare.

Într-adevăr, prin clauza stipulată la Capitolul 24 din Contractul de economisire-creditare, cu denumirea marginală "Sediul instanţei competente", părţile au prevăzut ca litigiile rezultate din contract să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti din Municipiul Bucureşti.

Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată nescrisă.

Ca atare, Înalta Curte reţine că în cauză nu poate fi invocată clauza atributivă de competenţă inserată în contract, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de economisire-creditare, iar nu după naşterea dreptului la despăgubire, astfel cum impune textul de lege enunţat, în mod imperativ.

O asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor legale amintite.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că regula în materia competenţei teritoriale, înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., este în sensul că acţiunea de chemare în judecată va fi introdusă la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În acelaşi timp, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Norma citată este o normă de protecţie a consumatorilor, pentru a facilita acestora accesul la instanţa judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază teritorială de competenţă domiciliază), această normă fiind o garanţie suplimentară a respectării dreptului la apărare al consumatorilor.

Prin declinarea competenţei teritoriale în favoarea instanţei de la sediul profesionistului, această prevedere legală ar fi golită de conţinut.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care în Cauza Oceano Grupo Editorial S.A. v. C., pronunţată în materia protecţiei consumatorului, a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile, la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

În speţă, se reţine că opţiunea reclamantului consumator a fost în sensul soluţionării cauzei de către Judecătoria Timişoara, instanţa de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 din acelaşi act normativ, prin care s-a reglementat o competenţă teritorială alternativă, astfel că, odată introdusă cererea la una din instanţele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanţă este legal învestită, neputându-şi declina competenţa.

Aşadar, conform prevederilor legale referitoare la protecţia consumatorilor, prin raportare la domiciliul reclamantului, faţă de considerentele anterior expuse şi în aplicarea art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că Judecătoriei Timişoara îi revine competenţa teritorială pentru soluţionarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2023.