Validity of conventional termination clause in preliminary sales contract as opposed to illegal potestative condition

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 07.06.2017 sub nr. x/2017/a6, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. nulitatea declaraţiilor de rezoluţiune unilaterală nr. 95/26.09.2016 şi nr. 37/21.11.2016 şi obligarea pârâtului la executarea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2015 de către C., cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1235, art. 1246, art. 1254, art. 1255, art. 1551, art. 1552, art. 1556 din C. civ.

În şedinţa publică de la 22.06.2017, reclamanta a depus o precizare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinse în art. 6.2 din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2015 de către C., constatarea nulităţii absolute a declaraţiei de rezoluţiune unilaterală nr. 95 din 26.09.2016 şi a declaraţiei de rezoluţiune unilaterală nr. 37 din 21.11.2016, iar în subsidiar anularea acestora, obligarea pârâtului la executarea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2015 de către C. cu privire la exploatarea complexului hotelier D., precum şi la plata către reclamant a venitului nerealizat pentru perioada cuprinsă între 26 septembrie 2016 şi data intrării efective în posesia complexului D. pentru a fi exploatat.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia litispendenţei raportat la Dosarul nr. x/2017, excepţia necompetenţei funcţionale şi teritoriale a judecătorului sindic, excepţia nulităţii capătului 5 al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 27.06.2017 reclamanta a depus cerere de renunţare la judecata capătului 5 al cererii de chemare în judecată.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 387/F/2017 din 28 iunie 2017, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondate excepţiile litispendenţei şi necompetenţei teritoriale a judecătorului sindic şi ca rămasă fără obiect excepţia nulităţii capătului 5 al acţiunii, toate invocate de pârât, a admis cererea astfel cum a fost precizată, constatând nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 6.2 din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2015 de către C. şi a declaraţiilor de rezoluţiune unilaterală nr. 95 din 26.09.2016 şi nr. 37 din 21.11.2016 şi obligând pârâtul la executarea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2015 de către C. cu privire la exploatarea complexului hotelier D., a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului 5 al cererii de chemare în judecată.

Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de apel Alba Iulia, secţia a II-a Civilă.

Prin decizia civilă nr. 462/25.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a admis apelul declarat de pârât, dispunându-se anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre judecare Tribunalului Braşov, precum şi întoarcerea executării silite realizate în dosarul execuţional nr. x/2017 al BEJ E. în temeiul sentinţei civile nr. 387/F/2017 pronunţate de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara.

Hotărârea primei instanţe, după trimiterea spre judecare

Prin sentinţa nr. 466/C din 06.07.2018, Tribunalul Braşov a luat act de renunţarea la judecarea capătului 5 al cererii de chemare în judecată, a respins excepţia nulităţii capătului 5 al cererii ca rămasă fără obiect şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe pronunţate în rejudecare

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta F., solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 154/A/12.02.2019, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Calea de atac împotriva deciziei din apel

Împotriva deciziei nr. 154/A/12.02.2019 a Curţii de apel Braşov a declarat recurs reclamanta F., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată unei alte curţi de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă sub nr. x/2017/a6.

Prin decizia nr. 625/16.02.2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă a admis recursul şi a casat decizia recurată, dispunând trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv împrejurarea că instanţa de apel nu a motivat hotărârea pronunţată cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi art. 6.1 din CEDO.

Hotărârea instanţei de apel, după casarea cu trimitere

În rejudecare, prin decizia nr. 1731/A/21.2.2021, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Calea de atac împotriva hotărârii pronunţate după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Împotriva deciziei nr. 1731/A/21.2.2021 a formulat recurs reclamanta F., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în analiza criticilor ce vizau soluţia asupra cererilor de constatare a nulităţii clauzei înscrise în art. 6.2 din antecontractul încheiat între părţi şi a declaraţiilor de rezoluţiune unilaterală transmise de intimat, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor referitoare la cauza ilicită şi imorală, buna credinţă în executarea contractelor şi la condiţia pur potestativă, respectiv a prevederilor art. 1402, art. 1403, art. 1235, art. 1170 din C. civ.

Apreciază recurenta că scopul urmărit de intimat prin încheierea antecontractului de vânzare cumpărare şi inserarea în acesta a clauzei contestate, acela de a prelua afacerea constând în exploatarea complexului hotelier D. şi a investiţiilor realizate de recurentă, reiese cu evidenţă din împrejurările în care a fost încheiat antecontractul, din discrepanţa dintre clauzele din acest act şi cele din contractul de închiriere încheiat anterior de părţi, din însăşi natura actului încheiat pentru reglementarea raporturilor dintre părţi şi modalitatea în care a fost formulată clauza de dezicere inclusă la art. 6.2 din antecontract, precum şi din acţiunile intimatului în perioada imediat anterioară rezoluţiunii.

În acelaşi timp, recurenta relevă încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor referitoare la dol şi frauda la lege, arătând că a fost constrânsă sub presiunea pierderii sezonului estival din anul 2015 şi a întregii investiţii, să încheie antecontractul de vânzare cumpărare, precum şi faptul că organele de urmărire penală au reţinut în cadrul dosarului penal nr. x/2017 că intimatul s-a folosit de contractele încheiate, pentru a frauda bugetul de stat.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că aspectele referitoare la manoperele dolosive ale intimatului şi teza caracterului imoral şi ilicit al cauzei declaraţiilor de rezoluţiune, nu au fost suficient argumentate de către instanţa de apel, ceea ce a condus la o aplicare eronată a normelor dreptului material.

Apărările intimatului-pârât

La data de 16 mai 2022 intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special al societăţii recurente, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia lipsei de interes în formularea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, se arată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi reţinută o cauză ilicită sau imorală în privinţa antecontractului încheiat între părţi sau a clauzei prevăzute la art. 6.2 din acesta, şi nici natura pur potestativă a clauzei respective.

În privinţa declaraţiei de rezoluţiune unilaterală din 26.09.2016, intimatul pârât arată că instanţele de fond au verificat şi confirmat caracterul real al motivelor care au stat la baza declaraţiei, respectiv legalitatea desfiinţării antecontractului în condiţiile art. 6.2 din acesta.

Referitor la cea de-a doua declaraţie de rezoluţiune, emisă în temeiul art. 6.1 din antecontract şi care nu a fost precedată de invocarea vreunei excepţii de neexecutare de către recurenta reclamantă, se arată că a fost consecinţa neîndeplinirii obligaţiilor de plată asumate de aceasta din urmă, în calitate de promitentă cumpărătoare.

Totodată, intimatul învederează că instanţa de apel a avut în vedere aspectele de natură penală invocate de reclamantă, stabilind în mod corect, pe baza probelor administrate, că nu a existat o cauză ilicită sau imorală a operaţiunilor încheiate de părţi.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., intimatul pârât arată că nu poate fi reţinut, întrucât instanţa de apel a analizat întregul probatoriu administrat în cauză şi a răspuns tuturor criticilor formulate de partea adversă.

La data de 09.06.2022, recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor invocate de intimat.

Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2023 s-au respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant, inadmisibilităţii recursului şi lipsei de interes în formularea recursului, toate invocate de către intimatul-pârât, şi s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta reclamantă, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prealabil, Înalta Curte constată că la termenul de la 17 noiembrie 2022 s-a luat în examinare, în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanta F., prin lichidator judiciar, prilej cu care au fost soluţionate în sensul respingerii ca neîntemeiate, excepţiile invocate de către intimatul pârât prin întâmpinare.

În acest context, reiterarea la termenul acordat pentru soluţionarea pe fond a căii de atac, a excepţiilor nulităţii recursului pentru lipsa calităţii de reprezentant şi lipsa de interes în formularea recursului, pentru argumente similare celor deja avute în vedere de instanţă, apare ca inadmisibilă, faţă de caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu a recursului, conform art. 235 din C. proc. civ.

Potrivit textului de lege menţionat, sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

În absenţa oricărei distincţii în text, acesta îşi găseşte aplicarea inclusiv în acele situaţii în care partea ar aduce în discuţie alte argumente în susţinerea excepţiei deja analizate de instanţă, caracterul interlocutoriu fiind atribuit dezlegării oferite asupra excepţiei, şi nu motivelor care au fundamentat acea dezlegare.

Analizând pe fond recursul, în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

În esenţă, prin recursul declarat, societatea reclamantă critică decizia curţii de apel susţinând, pe de o parte, că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), cu referire la art. 1238, art. 1402, art. 1403, art. 1270 din C. civ., iar pe de altă parte, că nu a fost motivată în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din cod (art. 488 alin. (1) pct. 6 din cod).

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că analiza acestuia trebuie efectuată în considerarea cadrului procesual fixat de recurenta reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta precizată în faţa Tribunalului Hunedoara şi a Tribunalului Braşov, din perspectiva obiectului şi cauzei acţiunii.

Prin urmare, deşi în cuprinsul cererii de recurs se fac referiri repetate la cauza ilicită şi imorală a antecontractului încheiat între părţi şi a întregii construcţii juridice care a stat la baza întocmirii acestuia, Înalta Curte va verifica temeinicia criticilor invocate, prin raportare la prevederea contractuală ce constituie obiectul primului capăt al cererii de chemare în judecată.

Astfel, în legătură cu clauza cuprinsă la art. 6.2 din antecontractul încheiat între părţi, prin care se recunoaşte intimatului pârât, în calitate de promitent vânzător, dreptul a declara unilateral rezoluţiunea antecontractului în anumite ipoteze expres prevăzute, se afirmă de către recurentă, pe de-o parte, că ar reglementa o condiţie pur potestativă din partea promitentului vânzator, care permitea acestuia să se dezică unilateral de obligaţiile asumate, iar pe de altă parte că a fost inserată cu scopul de a facilita acestuia din urmă preluarea în mod ostil a afacerii recurentei şi a investiţiilor realizate de aceasta asupra complexului hotelier D..

Înalta Curte nu va primi aceste susţineri, constatând că sunt străine de semnificaţia atribuită de lege noţiunii de condiţie şi de conţinutul însuşi al clauzei în discuţie.

Vor fi avute în vedere în acest sens dispoziţiile art. 1399, art. 1400, art. 1401 şi art. 1403 din C. civ., care definesc condiţia suspensivă şi pe cea rezolutorie drept un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de a cărui îndeplinire depinde eficacitate obligaţiei/a cărei îndeplinire determină desfiinţarea obligaţiei, stabilind că obligaţia contractată sub condiţie suspensivă ce depinde exclusiv de voinţa debitorului nu produce niciun efect.

În cauza de faţă, prin art. 6.2 din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2015 de către C., părţile au convenit ca, în cazul în care împotriva promitentului cumpărător (i) se vor iniţia orice proceduri judiciare, extrajudiciare sau administrative, se vor pronunţa hotărâri judecătoreşti, ordonanţe de sechestru sau de poprire sau (ii) se vor depune cereri pentru deschiderea procedurii insolvenţei sau (iii) se vor efectua acte de executare silită sau (iv) alte proceduri similare care ar fi de natură a influenţa negativ în mod semnificativ afacerile, situaţia sa financiară sau juridică sau capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin prezentul antecontract, promitentul vânzător va putea să înceteze antecontractul printr-o notificare adresată promitentului cumpărător.

Reiese aşadar că prevederea contestată nu reglementează o condiţie suspensivă de natură să afecteze eficacitatea obligaţiilor născute din antecontract în sarcina promitentului vânzător şi a cărei îndeplinire să depindă exclusiv de voinţa acestuia, şi nici o condiţie rezolutorie pur potestativă, pe care legea oricum nu o sancţionează prin considerarea sa ca nescrisă, ci un caz de rezoluţiune convenţională a antecontractului aflat la îndemâna promitentului vânzător, în situaţiile strict şi limitativ prevăzute în cuprinsul său.

În egală măsură, ţinând cont de condiţiile în care putea opera, care presupuneau o afectare semnificativă a situaţiei promitentului cumpărător sau a capacităţii sale de a-şi îndeplini obligaţiile, clauza în discuţie nu constituia o clauză de dezicere, în înţelesul art. 1276 din C. civ., pentru aplicarea acesteia din urmă partea în favoarea căreia a fost recunoscută nefiind ţinută să justifice vreun motiv.

Suplimentar, Înalta Curte arată că, potrivit art. 1402 şi art. 1403 din C. civ., sancţiunea care intervine în cazul obligaţiei contractate sub o condiţie suspensivă ce depinde exclusiv de voinţa debitorului nu este nulitatea absolută, ci lipsirea de efecte a condiţiei, care va fi considerată nescrisă, ceea ce înseamnă că obligaţia contractată sub o astfel de condiţie va fi una pură şi simplă.

Doar în ipoteza în care condiţia contrară legii ar fi însăşi cauza contractului, sancţiunea aplicabilă ar fi nulitatea absolută a acestuia, conform art. 1402 din C. civ.

Cu toate acestea, în prezentul dosar recurenta reclamantă nu a învestit instanţele cu solicitarea de constatare a nulităţii absolute a întregului contract, ci doar a clauzei cuprinse în art. 6.2 din acesta, partea solicitând expres obligarea intimatului pârât la executarea antecontractului.

În aceste condiţii, ţinând cont de obiectul primului capăt de cerere şi de împrejurarea că nulitatea este o sancţiune care poate fi instituită exclusiv prin lege, nu şi prin voinţa părţilor, astfel cum reiese din prevederile art. 1246 din C. civ., aceasta nefiind incidentă în cazul obligaţiilor suspensive afectate de o condiţie pur potestativă din partea debitorului, Înalta Curte apreciază nu se poate reţine aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 1402 din C. civ.

Pe de altă parte, în ce priveşte caracterul pretins ilicit şi imoral al clauzei în discuţie, dedus din împrejurările în care a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2015 de către C., din conţinutul raportului juridic obligaţional născut din acesta sau din acţiunile intimatului pârât în perioada anterioară declarării unilaterale a rezoluţiunii, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinut.

Se va avea în vedere faptul că, deşi formal se invocă încălcarea de către instanţa de apel a unor dispoziţii de drept material, în realitate recurenta reclamantă este nemulţumită de modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate şi conţinutul actelor juridice încheiate de părţi, în stabilirea situaţiei de fapt.

Astfel, argumentele la care face referire recurenta în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se întemeiază pe materialul probator administrat în cauză, care ar confirma, în opinia părţii, faptul că intimatul pârât nu a avut niciodată intenţia de a înstrăina complexul hotelier, motivul real care a determinat încheierea antecontractului fiind acela de a prelua investiţiile şi afacerea dezvoltată de recurentă.

Or, raportat la aceste critici de netemeinicie, Înalta Curte subliniază că instanţa de apel are plenitudine de apreciere cu privire la probatoriul administrat, nefiindu-i permis instanţei de recurs să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, întrucât recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Sunt avute în vedere în acest sens dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună acestei instanţe examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum şi ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi cod, conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de acest articol.

Prin urmare, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, precum şi la concluzia acesteia, în sensul că probele administrate nu au confirmat că motivul care a determinat inserarea în antecontractul de vânzare cumpărare clauzei prevăzute la art. 6.2 ar fi fost cel afirmat de reclamantă, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1235 şi urm. din C. civ.

În ce priveşte soluţia asupra solicitării de constatare a nulităţii declaraţiilor de rezoluţiune unilaterală a antecontractului de vânzare cumpărare, transmise de intimatul pârât, recurenta reclamantă susţine că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât prima declaraţie de rezoluţiune a fost intempestivă şi nejustificată faptic, iar cea de-a doua declaraţie de rezoluţiune a fost emisă deşi executarea obligaţiilor ce reveneau recurentei reclamante era suspendată şi obligaţia neexecutată era de mică însemnătate.

Înalta Curte nu va primi aceste critici, întrucât instanţa de recurs nu poate cenzura concluzia instanţei de apel privind realitatea faptelor care au determinat transmiterea primei declaraţii de rezoluţiune, întemeiate pe clauza cuprinsă în art. 6.2 din antecontract, ţinând cont de limitele în care se desfăşoară controlul de legalitate în recurs.

În continuare, reţinând caracterul întemeiat al primei declaraţii de rezoluţiune, instanţa de apel a stabilit în mod corect faptul că refuzul reclamantei de a plăti rata scadentă la data de 15.11.2016 a fost unul nejustificat şi, ca atare, a îndreptăţit intimatul pârât să emită cea de-a doua declaraţie de rezoluţiune, fundamentată pe clauza cuprinsă în art. 6.1 din antecontractul de vânzare cumpărare.

Nu se poate reţine aşadar o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1556 din C. civ., referitoare la excepţia de neexecutare a contractului, în condiţiile în care exercitarea de către intimatul pârât a dreptului conferit de clauza cuprinsă în art. 6.2 din antecontract, prin transmiterea primei declaraţii de rezoluţiune, a avut loc în limitele convenite de părţi.

În ce priveşte art. 1551 alin. (1) teza I din C. civ., potrivit căruia creditorul nu are dreptul la rezoluţiune atunci când neexecutarea este de mică însemnătate, Înalta Curte arată că este aplicabil doar în cazul rezoluţiunii judiciare, nu şi al celei convenţionale, care operează în condiţiile stabilite expres de către părţi.

În plus, calificarea de către instanţa de a apel a neexecutării obligaţiei ce revenea reclamantei, drept însemnată, raportat la valoarea sumei neexecutate, constituie o apreciere de fapt care nu poate fi cenzurată în recurs.

Susţinerile recurentei reclamante referitoare la incidenţa viciului de consimţământ constând în violenţa exercitată de intimatul pârât, nu vor fi avute în vedere întrucât, pe de-o parte, sunt străine de obiectul litigiului care nu priveşte nulitatea antecontractului de vânzare cumpărare, iar pe de altă parte, au fost invocate pentru prima oară în recurs, cu încălcarea art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Aceeaşi situaţie se regăseşte în cazul criticilor întemeiate pe intenţia de fraudare a legislaţiei fiscale de către intimatul pârât, prin încheierea antecontractului de vânzare cumpărare şi a operaţiunilor anterioare acestuia, fără legătură cu obiectul şi cauza litigiului, astfel cum au fost fixate prin cererea de chemare în judecată şi precizările la aceasta.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte constată că nu poate fi reţinut.

Se va avea în vedere că instanţa de apel a analizat într-o manieră exhaustivă criticile de netemeinicie şi nelegalitate invocate de reclamantă prin apelul declarat, oferind un răspuns specific fiecăreia dintre acestea, prin raportare la probatoriul administrat şi la dispoziţiile legale incidente în cauză.

De altfel, deşi pretinde că a supus atenţiei curţii de apel o serie de chestiuni esenţiale ale cauzei, iar acestea "nu au primit o atenţie şi o analiză suficientă, proporţională cu însemnătatea lor", recurenta reclamantă omite să indice în concret care sunt acele chestiuni esenţiale avute în vedere, limitându-se să prezinte trunchiat pasaje din decizia de apel, ceea ce confirmă invocarea formală a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În realitate, nemulţumirile recurentei reclamante vizează modalitatea concretă în care instanţa de apel a apreciat probatoriul şi a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale, aspecte care nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ci ar putea, eventual, să fie analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Or, în cele ce preced, instanţa de control judiciar a procedat la analiza legalităţii deciziei din apel prin raportare la aplicarea şi interpretarea normelor de drept material incidente în cauză, stabilind că motivele invocate de recurenta reclamantă nu sunt întemeiate.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta F.-prin lichidator judiciar G. împotriva deciziei civile nr. 1731/Ap din 21 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2023.