Cassation annulled for failure to substantiate legal grounds in construction contract liability and remedy defects

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la 16 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la:

- plata sumei de 171.669,82 RON cu titlu de cuantum încasat necuvenit având în vedere neexecutarea obligaţiilor contractuale;

- plata sumei de 515.562,61 RON, cu titlu de cheltuieli efectuate de reclamantă pentru remedierea şi finalizarea lucrărilor neexecutate de pârâtă;

- plata sumei de 454.708 RON, reprezentând penalităţi de 0,1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere în neexecutarea obligaţiilor contractuale referitoare atât la termenul de execuţie, cât şi la calitatea lucrărilor, calculate în raport de termenele stabilite pentru executarea lucrărilor şi lipsa remedierii acestora (penalităţi de întârziere datorate conform prevederilor art. 6.2. din contract şi penalităţi privind nerespectarea condiţiilor de calitate datorate conform prevederilor art. 6.1. din contract), până la plata integrală a acestora.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1550, art. 1533, art. 1549 şi următoarele din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 623/C din 6 iunie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 171.669,82 RON cu titlu de preţ încasat necuvenit, 79.479,58 RON reprezentând cheltuieli efectuate pentru remedierea şi finalizarea lucrărilor, precum şi penalităţi de întârziere de 0,1% din valoarea contractului încheiat între părţi, pentru fiecare zi, calculate începând cu data de 31 august 2016, până la data achitării efective.

2. Împotriva acestei sentinţe pârâta B. S.R.L. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii în pretenţii formulate de reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia nr. 270/2019 din 14 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în tot acţiunea, ca nefondată.

3. Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2001 din 20 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 270/2019 din 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

4. În rejudecare, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 418/2022 din 11 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 623 din 6 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă.

5. Împotriva deciziei nr. 418/2022 din 11 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, la 22 septembrie 2022, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare să se dispună admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei nr. 623/6.06.2018, pronunţate de Tribunalul Neamţ, în sensul respingerii în tot a acţiunii în pretenţii formulate de reclamantă.

Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea recurată nu este motivată corespunzător, aceasta conţinând, totodată, şi motive contradictorii.

Astfel, la pagina 14 alin. (5) din decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a reuşit să facă proba efectuării în integralitate a lucrărilor asumate. Recurenta a învederat că dovada efectuării lucrărilor a fost făcută cu următoarele probe: borderoul, situaţiile de lucrări acceptate prin semnătură de către reclamantă, raportul de încercare pentru pietriş, raportul de încercare pentru pământ PI, plan de situaţie şi măsurătorile efectuate de expertul tehnic topograf ing. C., procesele-verbale de recepţie, fotografiile, probele testimoniale şi adrese de la beneficiarul final al lucrării. Sub acest aspect, recurenta a subliniat că toate aceste probe nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel, hotărârea recurată nefiind motivată sub acest aspect.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. vizează nu numai ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, dar şi când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, deoarece şi această situaţie poate fi calificată ca o nemotivare a hotărârii. Această contradicţie se regăseşte la pagina 13, ultimele două alineate şi la pagina 14 alin. (1) şi (2) din motivarea deciziei.

În opinia recurentei, contradicţiile din considerentele deciziei recurate sunt evidente, în condiţiile în care instanţa de apel, pe de o parte recunoaşte valabilitatea şi obligativitatea contractului dedus judecăţii şi chiar face trimitere la prevederile acestuia (art. 2.1) din care rezultă că doar anumite categorii de lucrări din proiectul amplu intitulat "închidere depozit neconform Odorheiu Secuiesc" cad în sarcina recurentei, iar pe de altă parte, conchide că recurenta s-a obligat la realizarea întregului proiect intitulat "închidere depozit neconform Odorheiu Secuiesc" şi nu la executarea anumitor lucrări specificate în contractul dedus judecăţii.

O altă contradicţie în considerentele hotărârii recurate vizează faptul că instanţa de apel, pe de o parte elimină declaraţia martorului D., referitoare la cantitatea totală de deşeuri existente la faţa locului, anterior începerii lucrării pe motiv că "aceste aspecte trebuie stabilite în mod ştiinţific, pe baza măsurătorilor", însă, pe de altă parte, nu elimină expertiza din probatoriu pentru aceleiaşi considerente, şi anume pentru faptul că expertul nu a efectuat măsurători deoarece nu a fost vreodată la faţa locului.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1350, art. 1876 şi art. 1862 din C. civ.

Astfel, s-a învederat că instanţa de apel a încălcat, respectiv a aplicat greşit art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ., în condiţiile în care a obligat recurenta la repararea unor prejudicii pentru neîndeplinirea unor obligaţii pe care nu le-a contractat.

O altă critică ce vizează încălcarea art. 1350 C. civ. se referă la stabilirea prejudiciului suferit de reclamantă.

Cu privire la cea de-a doua condiţie a răspunderii contractuale, referitoare la cauzarea unor prejudicii cocontractantului, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că este întemeiat capătul cererii de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea pârâtei la restituirea preţului încasat necuvenit.

S-a mai arătat că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 1876 C. civ. şi art. 1862 C. civ., care reglementează raporturile juridice din cadrul unui contract de subantrepriză.

La finalizarea fiecărei faze s-au făcut măsurători, verificări şi s-au întocmit procese-verbale de recepţie. Conform prevederilor art. 1862 alin. (2) C. civ. dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socoteşte recepţionată fără rezerve. Lucrările contractate de recurentă s-au finalizat la data de 8 mai 2015, dată la care s-a trimis o notificare către societatea reclamantă pentru efectuarea recepţiei provizorii. Reclamanta a aşteptat peste 9 luni, ceea ce, în opinia recurentei, nu poate fi considerat termen rezonabil, aşa cum prevede art. 1862 alin. (1) C. civ.

Pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

La 25 noiembrie 2022, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 06 octombrie 2022.

Instanţa supremă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 07 februarie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere formulat cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, intimata-reclamantă a reiterat solicitarea de respingere a căii de atac.

Prin încheierea din 2 mai 2023 a fost admis în principiu recursul pârâtei, fiind acordat termen de judecată la 13 iunie 2023, cu citarea părţilor în şedinţă publică, pentru când a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului, excepţie care va fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de lege. În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare în vederea exercitării controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate sub aspectul regulilor de drept interpretate ori aplicate greşit.

Cu privire la recursul pârâtei B. S.R.L., instanţa supremă reţine că autoarea căii de atac a indicat în mod formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, care vizează nemotivarea hotărârii şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prin decizia recurată.

Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. de strictă interpretare, care să privească obiectul căii de atac, respectiv decizia instanţei de apel.

Astfel, deşi a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea părţii cu privire la concluziile instanţei de apel asupra fondului cauzei, toate argumentele expuse urmărind o reevaluare a situaţiei de fapt prin reinterpretarea materialului probator.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici concrete circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, toate argumentele recurentei vizând, de fapt, considerentele instanţei de apel şi concluziile privind stabilirea situaţiei de fapt şi analiza probatoriilor privind obiectul şi natura obligaţiilor contractuale executate de pârâtă şi asumate prin contractul dedus judecăţii şi nu lipsa motivării ori caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate.

Mai mult, motivele recurentei vizând reevaluarea probatoriului şi nu existenţa unor contradicţii în cuprinsul raţionamentelor instanţei care fundamentează soluţia pronunţată, ţin de netemeinicia hotărârii atacate, aspecte care nu pot avea aptitudinea de a declanşa un control de legalitate în sensul solicitat de recurentă.

Simpla trimitere la motivul de casare nu conduce de plano la incidenţa acestuia, ci trebuie indicate critici concrete care să se încadreze în ipotezele de strictă interpretare ale acestuia cu referire la dezlegările instanţei asupra motivelor de apel.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, invocat în mod formal de recurenta-pârâtă în cuprinsul memoriului de recurs.

De asemenea, invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, care deşi sunt indicate în mod formal, respectiv dispoziţiile art. 1350, art. 1876 şi art. 1862 din C. civ., nu sunt însoţite şi de critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanţial în soluţionarea apelului pârâtei după casarea cu trimitere spre rejudecare.

În legătură cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1350 C. civ. privind răspunderea civilă contractuală a susţinut recurenta-pârâtă că, atât instanţa de apel, cât şi cea de fond, în mod eronat au obligat-o la repararea prejudiciului pentru neîndeplinirea unor obligaţii contractuale pe care nu şi le-a asumat.

O altă critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1876 C. civ. şi art. 1862 C. civ., care reglementează raporturile juridice din cadrul contractului de antrepriză.

Înalta Curte reţine că, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă nu combate în substanţa lor considerentele instanţei de apel în ceea ce priveşte aplicarea normelor de drept material invocate, concluziile instanţei de control judiciar devolutiv, astfel cum rezultă din decizia recurată, asupra obligaţiilor asumate de pârâtă fiind extrase în urma interpretării clauzelor contractuale, cu privire la respectarea regulilor de interpretare a contractului nefiind formulate critici prin memoriul de recurs.

Mai mult, în dezvoltarea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a făcut referire la situaţia de fapt reţinută, în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor contractuale, astfel de critici neputând forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu reprezintă decât aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se circumscriu motivului de casare invocat.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare.

De aceea, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio altă critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

Prin urmare, modalitatea de redactare a recursului de către recurenta-pârâtă nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, ceea ce atrage nulitatea recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul pârâtei B. S.R.L. declarat împotriva deciziei nr. 418/2022 din 11 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 418/2022 din 11 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.