Service contract price after rescission of linked sale agreement: appeal quashed and remanded for violation of contradictoriness and misapplication of substantive law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) allowed the appellant’s appeal, quashed the appellate court’s decision, and remanded the case for retrial, effectively prevailing for the claimant by invalidating the lower court’s dismissal of its claim for the contract price. The dispute arose from two concurrent contracts—a service agreement for the supply and installation of doors and a bilateral preliminary agreement to purchase an apartment where the price was to be settled via compensation—and concerned whether the claimant could demand payment for the doors after the preliminary sale contract was terminated due to the counterparty’s fault. The ICCJ held that the appellate court violated procedural norms by introducing legal arguments (specifically, the seller's right to consign goods under Article 1726 of the Civil Code) that were not raised by the parties, thereby breaching the principle of contradictoriness (Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code), and improperly applied substantive law by failing to assess the specific effect of the rescission on the service contract’s payment obligation under Articles 1270 and 1516 of the Civil Code (violation of Article 488(1)(8) CPC).
Legislator headnote
AI generatedart. 628 C. proc. civ, art. 1516 C. civ, art. 1720 alin. (1) C. civ, art. 1726 C. civ, art. 1516 alin. (1) pct. 2 C. civ, art. 1771 C. civ; Service contract price after rescission of linked sale agreement: appeal quashed and remanded for violation of contradictoriness and misapplication of substantive law: The dispute arose from two concurrent contracts—a service agreement for the supply and installation of doors and a bilateral preliminary agreement to purchase an apartment where the price was to be settled via compensation—and concerned whether the claimant could demand payment for the doors after the preliminary sale contract was terminated due to the counterparty’s fault. The ICCJ held that the appellate court violated procedural norms by introducing legal arguments (specifically, the seller's right to consign goods under Article 1726 of the Civil Code) that were not raised by the parties, thereby breaching the principle of contradictoriness (Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code), and improperly applied substantive law by failing to assess the specific effect of the rescission on the service contract’s payment obligation under Articles 1270 and 1516 of the Civil Code (violation of Article 488(1)(8) CPC).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the cassation court to admit the appeal, quash the decision, and remand the case.
Substantive grounds for cassation regarding the violation of procedural norms (contradictoriness) and the wrong application of substantive law.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 mai 2023
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 16.02.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare încheiată între părţi, autentificată la BNP C. din Bucureşti sub nr. x/04.07.2019, obligarea pârâtei la plata sumei de 246.568 RON, reprezentând contravaloarea uşilor executate de subscrisa conform contractului de presări servicii nr. x/04.07.2019 şi a ofertei nr. x, aflate în stocul reclamantei pentru livrare şi montare în imobilul pârâtei care le-a refuzat nejustificat, actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi dobândă legală, ce urmează a fi calculată potrivit art. 628 C. proc. civ., de la data de 28.06.2020 până la achitarea integrală a sumelor datorate, plus cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă. 2462/13.10.2021 pronunţată de prima instanţă a fost admisă cererea de chemare în judecată şi s-a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare, autentificată de BNP C. sub nr. x/04.07.2019, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 246.568 RON actualizată în raport cu rata inflaţiei, în baza contractului de prestări servicii nr. x/04.07.2019 şi a dobânzii legale aferente, calculată de la data de 28.06.2020 şi până la data plăţii efective; s-a dispus, de asemenea, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 18.588 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, acesta fiind soluţionat prin decizia civilă nr. 1660/A/09.11.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Prin această decizie, în apel s-a admis apelul, iar sentinţă atacată a fost schimbată în parte, în sensul că, rejudecând cauza, s-a dispus respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect plata sumei de 246.568 RON, precum şi capetele de cerere accesorii privind actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, ca neîntemeiate, iar pârâta a fost obligată la cheltuielilor de judecată, fiind, în rest, menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând casarea ei în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de apel a schimbat, fără a pune în dezbaterea părţilor această împrejurare, natura juridică a contractului nr. x/04.07.2019, stabilind că acesta este un contract de prestări servicii şi că pârâta nu este obligată la restituirea preţului reprezentat de contravaloarea uşilor executate de reclamantă. S-a arătat că, împotriva evidenţei demonstrate prin probe şi a culpei reţinute în sarcina pârâtei, printr-o motivare contradictorie, instanţa de apel a stabilit că reclamanta nu are dreptul la plata preţului uşilor executate, fiind îndreptăţită doar la plata daunelor-interese pentru acoperirea oricărui prejudiciu suferit de aceasta ca o consecinţă a rezoluţiunii antecontractului de vânzare, cu atât mai mult cu cât toate aceste aspecte nu au făcut obiect al dezbaterilor.
În ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material, recurenta a considerat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270, art. 1350 şi art. 1516 C. civ., potrivit cărora contractul obligă părţile întocmai ca legea, şi orice persoană este ţinută să execute obligaţiile contractate exact şi la termenele stabilite.
Evocând starea de fapt în susţinerea punctului de vedere, recurenta a subliniat că, de vreme ce numai S.C. B. S.R.L. este în culpă pentru neexecutarea obligaţiilor proprii, sens în care s-a dispus, din culpa acesteia, rezoluţiunea promisiunii de vânzare, rezultă că rămâne fără temei apărarea pârâtei care a opus neexecutarea preţului uşilor comandate prin contractul de presări servicii nr. x/04.07.2019, în măsura în ace acest contract a fost menţinut. S-a susţinut că, faţă de modul în care părţile au conceput executarea celor doua contracte, în măsura în care unul dintre acestea a fost desfiinţat, înţelegerea globală a relaţiei contractuale a părţilor trebuia reconsiderată din punctul de vedere al executării contractului care a rămas în fiinţă. Fiind notificată asupra îndeplinirii obligaţiilor reclamantei rezultate din contractul de presări servicii nr. x/04.07.2019, pârâta nu se mai poate prevala de excepţia executării necorespunzătoare a contractului, întemeiată pe neexecutarea obligaţiei de livrare şi montaj câtă vreme, potrivit convenţiei, acesta nu avea valoare patrimonială predeterminată, costul contractului fiind, evident, în legătură numai cu execuţia uşilor.
În cuprinsul recursului au fost pe larg redate elementele stării de fapt aşa cum au fost demonstrate şi reţinute de instanţele devolutive.
Împotriva recursului a formulat întâmpinare pârâta S.C. B. S.R.L.. arătând[DVM1] că litigiul a fost soluţionat pe baza motivelor de fapt şi de drept evocate. Din perspectiva intimatei, existenţa mai multor operaţiuni juridice nu afectează conţinutul şi natura fiecăruia dintre ele. Astfel, a susţinut că, deşi imobilul pentru care uşile în discuţie au fost contractate s-a finalizat în luna iulie 2022, iar uşile au fost montate în perioada mai- iunie 2022, recurenta avea posibilitatea de a livra şi monta uşile în perioada judecării apelului, pentru a da temei cererii sale. S-a susţinut că în mod corect instanţa de apel a stabilit că obligaţia de plată a uşilor nu era anterioară celei de livrare şi montare, pe care reclamanta nu şi-o executase, făcând aplicarea art. 1720 alin. (1) C. civ., în sensul că plata preţului nu poate fi cerută anterior predării bunurilor cumpărate, cu atât mai mult cu cât, în eventualitatea refuzului de recepţie a bunului, vânzătorul are la îndemână dispoziţiile art. 1726 C. civ.
Premergător examinării motivelor de casare şi apărărilor formulate împotriva acestora, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este necesară prezentarea succintă a cadrului juridic care a generat raportul litigios şi a determinat modul de fundamentare a pretenţiilor reclamantei în cererea de chemare în judecată, de natură a trasa limitele în care aceasta trebuia examinată.
Reţine astfel instanţa de recurs că între părţile litigiului s-au încheiat concomitent două acorduri contractuale: contractul de presări servicii nr. x/04.07.2019, care a avut ca obiect furnizarea şi montajul, la imobilul în curs de construire al S.C. B. S.R.L., a unui număr de 280 uşi de interior, pentru un preţ de 207.200 RON, a cărui plată se realiza prin "compensarea valorii produselor şi serviciilor (...) cu un transmiterea dreptului de proprietate" asupra apartamentului 308 amplasat în complexul imobiliar aflat în curs de construire, executat de achizitor, şi promisiunea bilaterală de vânzare autentificată la notar sub nr. x/04.07.2019, prin care S.C. B. S.R.L. se angaja să vândă S.C. A. S.R.L. apartamentul 308, aflat în curs de construire, la un preţ forfetar de 53.000 euro plus TVA, în legătură cu care plata, potrivit prevederii contractuale, urma să se facă prin compensare cu preţul bunurilor care au făcut obiectul contractului de prestări servicii, nr. 51/04.07.2019.
Întrucât nu au fost respectate termenele şi condiţiile stipulate de părţi în promisiunea de vânzare, iar reclamanta a notificat repetat prin executor judecătoresc şi avocat executarea contractului de servicii, solicitând recepţia uşilor şi asigurarea condiţiilor de montaj, S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei rezoluţiunea, din culpa pârâtei S.C. B. S.R.L., a promisiunii de vânzare imobiliară şi obligarea acesteia la plata preţului uşilor, exprimând disponibilitatea de executare a contractului de servicii, care i-a fost refuzată. În acţiune, a menţionat concomitenţa contractelor şi conexiunea juridică dintre obligaţiile rezultate din acestea, considerând că este întemeiat să solicite preţul contractului de presări servicii nr. x/04.07.2019 de vreme ce a cerut desfiinţarea, din culpa pârâtei, a antecontractului de vânzare.
În acest context litigios, instanţa de apel a reţinut în decizia atacată cu prezentul recurs că este fondată acţiunea reclamantei în ceea ce priveşte cererea de rezoluţiune, în temeiul art. 1516 alin. (1) pct. 2 C. civ.; în ceea ce priveşte plata preţului uşilor, solicitată în temeiul contractului de presări servicii nr. x/04.07.2019, a reţinut însă, că aceasta nu poate fi considerată un efect al rezoluţiunii şi reclamanta nu este îndreptăţită la această restituire, cu atât mai mult cu cât, la data rezoluţiunii nu operase compensarea, întrucât uşile în discuţie nu fuseseră livrate. Evocând dispoziţiile contractuale, această instanţă a mai reţinut că transferul dreptului de proprietate asupra celor 280 de uşi se produce la predarea acestora, în acord cu dispoziţiile art. 1767 şi art. 1771 C. civ., aşa încât, anterior acestui moment reclamanta nu are dreptul de a cere preţul; în ceea ce priveşte afirmarea, de către reclamantă a calităţii de creditor în privinţa obligaţiei corelative a pârâtei de preluare a uşilor, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a uzat de dispoziţiile art. 1726 C. civ. care îi dădeau dreptul de a consemna în depozit, pe seama cumpărătorului, bunurile contractate sau chiar de a le valorifica printr-o persoană autorizată.
Examinând, succesiv, motivele de casare, Înalta Curte subliniază, într-un prim considerent, că nu are caracter fondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în măsura în care acesta a înglobat susţinerea recurentei că motivarea are caracter contradictoriu, derivat din faptul că, în ciuda evidenţei rezultate din probe şi a constatării culpei pârâtei în ceea ce priveşte neexecutarea promisiunii bilaterale de vânzare încheiată între părţi, autentificată la BNP C. din Bucureşti sub nr. x/04.07.2019, s-a reţinut lipsa oricărei culpe a S.C. B. S.R.L. în neexecutarea conformă a contractului de prestări servicii.
În mod particular, motivul de casare determinat de motivarea contradictorie, nu poate pune în discuţie modul de stabilire a stării de fapt prin interpretarea probelor administrate în proces, ci se referă la o contradicţie de logică juridică între argumentele succesiv reţinute asupra chestiunii juridice examinate sau la incompatibilitatea argumentelor cu soluţia reflectată în dispozitiv.
Însă, în măsura în care în cadrul aceluiaşi motiv de casare recurentul pune în discuţie evocarea, în apel, a unor argumente extraprocesuale ori care depăşesc cadrul firesc al litigiului, fără o necesară punere a acestora în dezbaterea părţilor şi pronunţarea instanţei asupra unor aspecte care nu au făcut obiect al învestirii prin cererea principală, apel sau prin întâmpinare, acestea nu se integrează specific în conţinutul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Cu toate acestea, o interpretare logică a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. impune instanţei de recurs obligaţia încadrării corecte a motivelor de casare, în măsura în care acestea corespund conţinutului lor, delimitat in art. 488 alin. (1) C. proc. civ. De aceea, Înalta Curte subliniază că în măsura în care recurenta a afirmat încălcarea principiului contradictorialităţii şi disponibilităţii şi, implicit, lipsirea sa de dreptul la apărare în condiţii de egalitate şi contradictorialitate, în realitate, aceasta a susţinut încălcarea normelor procesuale care consfinţesc de lege lata aceste principii, iar criticile specifice se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi va fi examinat corespunzător.
Acest motiv de recurs are caracter fondat. Expunerea cadrului litigios din preambulul considerentelor proprii, dublat de constatarea că în motivele de apel sau în cursul soluţionării apelului niciuna dintre părţi nu s-a referit şi nici nu a făcut parte din cauza procesului chestiunea incidenţei art. 1726 C. civ. - care a fundamentat hotărârea instanţei de apel în aprecierea neîndeplinirii, de către reclamantă, a obligaţiei de livrare - impune concluzia că acest fundament juridic s-a situat în afara învestirii legale a instanţei de apel şi a fost de natură să încalce principiul contradictorialităţii, fiind eludate dispoziţiile art. 9 şi art. 14 C. proc. civ.
În acest sens, legea procesuală trasează judecătorului obligaţia de a respecta obiectul şi limitele procesului, aşa cum sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, dar şi pe aceea de a pune în dezbatere, în mod direct, orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de participanţii la proces, inclusiv de instanţă din oficiu, orice vătămare produsă prin aceste încălcări neputând fi remediată decât prin anularea actului de procedură care ignoră aceste reguli.
Se cuvine subliniat, în acest context, că argumentul juridic al instanţei de apel excedează cauza juridică a acţiunii şi a apelului; obiectul analizei acestei instanţe trebuia centrat pe examinarea îndeplinirii sau a disponibilităţii de îndeplinire a obligaţiei proprii de către furnizorul uşilor, în acord cu dispoziţiile contractuale. Instanţa de apel nu avea de lămurit dacă această parte contractantă a fost liberată de obligaţiile proprii prin mijlocirea procedurii de consemnare în depozit a bunurilor, deoarece această afirmaţie nu a fost realizată în proces; mai mult, reglementând facultatea, iar nu obligaţia, vânzătorului de liberare contractuală, dispoziţiile art. 1726 C. civ. oferă vânzătorului perspectiva descărcării de obligaţia care îi incumbă conform contractului, în timp ce în prezentul proces, furnizorul a urmărit executarea activă a contractului, livrarea şi montarea uşilor, dublată de dreptul său de a primi preţul. Prin adaptarea corectă a reperului analizei judiciare la cauza reală a cererii, instanţa trebuia să se limiteze la evaluarea forţei obligatorii a contractului, şi examinarea temeiniciei dreptului părţii care, în calitate de creditor contractual, solicită executarea convenţiei de către partea rămasă în pasivitate, în contrapondere cu apărările acesteia.
Oferind, în aceste condiţii, direct în considerente un raţionament judiciar care s-a situat în afara limitelor explicite sau implicite ale cauzei, instanţa de apel a încălcat regulile procesului, întocmai în modul prefigurat de recurentă: a răpit acesteia dreptul la apărare şi la dezbaterea contradictorie a cauzei.
Următorul motiv de casare deduce încălcarea normelor de drept material referitoare la forţa obligatorie a contractului şi efectele recunoscute în persoana creditorului împotriva debitorului care, pretins fără justificare, refuză executarea propriei obligaţii. În măsura în care instanţa de apel a stabilit că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu are dreptul de a pretinde plata preţului pentru bunurile care au făcut obiectul contractului de presări servicii nr. x/04.07.2019, deoarece acesta nu este un efect al rezoluţiunii antecontractului de vânzare imobiliară şi că, în consecinţă, partea nu poate pretinde decât daune-interese, recurenta a afirmat încălcarea, în apel, a dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1516 C. civ.
Şi aceste critici sunt întemeiate. Fundamentul juridic al acţiunii s-a bazat pe concomitenţa celor două contracte, de presări servicii şi de promisiune de vânzare, în mod particular pe modalitatea în care părţile au consfinţit modalitatea de plată a preţului fiecăruia dintre ele. Afirmând că desfiinţarea prin rezoluţiune a antecontractului de vânzare imobiliară lasă fără cauză modul în care s-a conceput plata preţului uşilor executate de reclamantă, S.C. A. S.R.L. a cerut, nu repunerea părţilor în situaţia anterioară ca efect al rezoluţiunii, ci constatarea că pârâta devine debitoarea obligaţiei de a plăti preţul contractului de prestări servicii care rămâne în fiinţă, care nu se mai poate stinge prin compensare, conform construcţiei contractuale originare.
Aşadar, reperele analizei instanţei de apel trebuia specific adaptate la examinarea efectelor contractului de presări servicii nr. x/04.07.2019, în consecutivitatea desfiinţării promisiunii de vânzare, adică pe baza temeiurilor de drept solicitate de reclamantă, art. 1270 şi art. 1516 C. civ. Astfel, instanţa avea să examineze dacă obligaţia creditorului a fost executată în termenii acestei convenţii, dând semnificaţie juridică notificărilor adresate pârâtei, în mod repetat, pentru organizarea şantierului în vederea livrării şi montării uşilor, dacă împotriva pârâtei se poate consolida prezumţia legală de culpă în neexecutarea contractului şi, astfel, dacă este fondată cererea reclamantei de a obţine plata silită a preţului.
Cu toate acestea, instanţa de apel a examinat pretenţia reclamantei din perspectiva efectelor rezoluţiunii, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a plătit preţul apartamentului pentru a obţine repunerea în situaţia anterioară, cu toate că acţiunea nu a avut o asemenea construcţie cauzală. Complementar, a reţinut că, oricum preţul uşilor nu putea fi acordat, întrucât nu a operat transferul de proprietate către achizitor, concomitent livrării, deşi reclamanta a afirmat în proces notificarea pârâtei în acest scop, pe care a lipsit-o de orice relevanţă juridică. Mai mult, a reţinut culpa reclamantei în neefectuarea procedurii de consemnare silită a bunurilor, deşi furnizorul nu avea, în baza contractului ori a legii, o asemenea obligaţie şi, oricum reclamanta nu a urmărit constatarea executării obligaţiei proprii, ci recunoaşterea dreptului de plată a preţului.
Or, prin evocarea acestor temeiuri, oricum neadaptate cauzei reale a pretenţiei, instanţa de apel a înlăturat de la aplicare dispoziţiile de drept material evocate de recurentă, încălcând ordinea de drept pozitiv în materia contractelor, de natură să lipsească partea de o examinare corectă şi legală a acţiunii promovate.
De aceea, găsind fondate motivele de casare examinate potrivit acestor considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa decizia atacată în acord cu limitele recursului şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi curţi de apel. În rejudecare, vor fi examinate şi soluţionate şi cererile accesorii vizând acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă în această fază a procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1660A/09.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2023.