Quantification of moral damages for personal injury and the inadmissibility of factual re-evaluation in cassation proceedings

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 17.12.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 430.000 euro, din care suma de 30.000 euro reprezentând daune materiale şi suma de 400.000 euro reprezentând daune morale. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2128/24.06.2021, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis în parte cererea.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.880 euro cu titlu de daune materiale şi suma de 40.000 euro cu titlu de daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 11.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 723 A din 6 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 2128/24.06.2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2018.

A respins, ca neîntemeiată, cererea apelantei-pârâte privind cheltuielile de judecată.

Totodată, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a majorat cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru daune morale la 100.000 de euro, a majorat cuantumul sumei stabilite cu titlu de cheltuieli de judecată la 16.569,8 RON.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 3.275,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, a dispus obligarea reclamantului la plata către stat a sumei de 24.152,5 RON, reprezentând taxă de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată şi neplătită în primă instanţă.

Împotriva deciziei civile nr. 723 A din 6 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâta B. S.A. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

În argumentarea incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut următoarele:

Critica vizează nemotivarea hotărârii recurate, potrivit exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborat cu art. 6 par.l C.E.D.O., dar şi cu alte principii fundamentale ale procesului civil.

O critică majoră care sta la baza soluţiei la care a ajuns instanţa de apel rezidă şi în aceea că motivarea hotărârii recurate reflectă fie faptul că aceasta nu a stabilit corect situaţia de fapt la care să aplice legea, fie prezintă motive vădit contradictorii, or, aşa cum constant statuează jurisprudenţa în ipoteza în care casează hotărârile pe astfel de motive, o asemenea situaţie face imposibilă chiar exercitarea controlului judiciar.

Practic, se susţine, că hotărârea recurată, este nemotivată în privinţa apelului pârâtei, pe aspectul daunelor morale.

De asemenea, în condiţiile în care specificitatea cauzei dedusă judecăţii impune raportarea la jurisprudenţă, legea neoferind criterii obiective (astfel, art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014 stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unor persoane, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România), motivarea deciziei instanţei de apel în sensul în care în loc să se raporteze la jurisprudenţa naţională (de regulă, la medie) a preferat să nu aibă în vedere la soluţionarea cauzei nici una dintre hotărârile judecătoreşti arătate în cuprinsul motivelor de apel, reprezintă în fapt o motivare lacunară a cauzei deduse judecaţii.

In acelaşi context, recurenta solicită a se verifica faptul că instanţa de apel nu a făcut nici o referire la motivele sale de apel, fapt ce denotă o încălcare a principiului dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituţie şi art. 6 par.l şi 3 din CEDO, a principiului egalităţii armelor ce intră în conţinutul dreptului la apărare şi al garanţiilor sale, potrivit art. 6 par.l şi 3 din CEDO, precum şi a principiului dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 par.l CEDO.

Cu toată compasiunea pentru victimă, trebuie avută în vedere situaţia reală, concretă, particulară a acesteia şi motivul/scopul pentru care legea îi acordă acesteia dreptul la daune morale în cuantum de 100.000 euro.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în hotărârea pronunţată următoarele elemente: pârâta nu ar fi produs probe din care să rezulte că reclamantul şi-a agravat propria sănătate acceptând să circule fără a avea centura de siguranţă cuplată; consecinţele pe plan psihic ale evenimentului rutier respectiv, evenimentul traumatizant, raportarea la un tratat ştiinţific care nu a fost o probă ce a fost administrată în cadrul procesului civil, în contradictorialitate, nefiind pusă in discuţia părţilor.

Recurenta susţine că are în vedere, aşadar, o motivare exhaustivă a hotărârii din apel, faţă de faptul că reclamantul nu a mai propus sau administrat probe noi astfel încât hotărârea trebuia să ţină cont doar de probele administrate deja în faţa instanţei de fond.

Or, aşa cum s-a subliniat recent de către practica judiciara, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ar atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., însă, legiuitorul a prevăzut pentru astfel de situaţii un motiv distinct de casare, pentru a nu mai fi necesar ca partea interesată să dovedească existenţa unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; în acelaşi timp, s-a apreciat că "acest motiv de casare este de ordine publică".

Pe de alta parte, în condiţiile în care pentru daunele morale nu există dispoziţii legale stricte privind cuantificarea, nici criterii obiective, dar nici bareme prestabilite, aşa cum există în unele ţări din UE, singurele criterii sunt cele legate de practica judiciară pronunţată în cauze similare de către instanţele de control judiciar.

Aşa cum s-a arătat deja, instanţa de prim control judiciar a făcut apel în motivare la o serie de probe care nu au fost administrate în cauză, negând sau reinterpretând altele, care au fost dispuse în condiţii de legalitate şi ale căror concluzii nu le-a reţinut. De altfel, deşi exista practică judiciară depusă în cauză, instanţa nu a evocat-o în nici un fel în motivarea hotărârii sale, citând, însă, dintr-un tratat de psihoterapie a traumei referinţe generale, fără legătură directă cu speţa de faţă.

Recurenta a susţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta a apreciat că soluţia judecătorului din apel este greşită, ca urmare a unei interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală şi norma specială.

Instanţa de apel a nesocotit criterii legale care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, încălcând dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma Ordinului nr. 14/2011 şi art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, care stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unor persoane, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

De asemenea, s-a nesocotit şi jurisprudenţa CEDO şi nu s-a observat faptul că despăgubirea morală acordată echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză, fiind nerezonabilă şi artificial amplificată pe considerentul că este suportată de asigurător, aspect care este de natură a încălca şi principiul nediscriminării.

În cauză dedusă judecăţii instanţa de apel nu s-a raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare.

După redarea art. 53 din Legea nr. 136/1995, recurenta a susţinut că instanţa de apel a nesocotit jurisprudenţa în această materie privind despăgubirile în caz de prejudiciu personal nepatrimonial cuvenit victimelor accidentelor de circulaţie.

Aceasta nu a apreciat deloc criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat jurisprudenţa naţională precum, nici măcar cea indicată de către recurentă, aşa cum impun dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 23/2014, dar şi deciziile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşa cum s-a arătat, cu toate că stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse integrităţii corporale a unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, acesta trebuie să aibă în vedere şi anumite criterii obiective, printre care şi necesitatea acoperirii în mod just dar echitabil şi echilibrat al prejudiciului, aspect subliniat şi în Cauza cauza Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit, pronunţată de CEDO în data de 13 iulie 1995.

De asemenea, a apreciat recurenta, instanţa de apel a ignorat o probă care, odată formulată şi administrată în faţa instanţei, a condus la o concluzie ce trebuia avută în vedere la momentul stabilirii despăgubirilor, şi anume aceea că reclamantul a contribuit la amplificarea consecinţelor accidentului rutier, neasigurându-se cu centura de siguranţă, situaţie în care sunt aplicabile prev. art. 1371 C. civ. în acest sens a fost invocat art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/1995.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat, în sinteză, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părţi neînţelegând să îşi exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 24 mai 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta criticând, în realitate, de modul de cuantificare a daunelor morale.

Astfel, criticile recurentei vizează probele administrate, evaluarea acestora de instanţa de apel, situaţia de fapt (ex: neasigurarea intimatului cu centura de siguranţă, evaluarea comportamentului acestuia), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În acest context, se observă că, în sprijinul criticilor formulate, nu au fost aduse argumente de nelegalitate prin care să se combată în mod concret şi efectiv considerentele reţinute de instanţa de apel, astfel încât susţinerile expuse de recurentă cu privire la situaţia de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală.

Prin criticile formulate, recursul aduce în dezbatere, în esenţă, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Criticile prin care recurenta urmăreşte reevaluarea probatoriului administrat în fazele anterioare şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, precum şi redimensionarea cuantumului prejudiciului moral nu pot face obiectul prezentei căi de atac extraordinare, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul instanţelor devolutive.

Prin urmare, criticile privind cuantumul daunelor morale nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Oricum, chiar dacă recurenta-pârâtă invocă incidenţa art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma CSA nr. 23/2014, potrivit căruia, la stabilirea daunelor morale se ţine seama de legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa supremă reţine că jurisprudenţa din România nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acelaşi sens pot fi evocate şi dispoziţiile art. 1 C. civ. din conţinutul cărora rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

În aceste condiţii, criticile referitoare la nerespectarea jurisprudenţei relevante în materia daunelor morale vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate, nefiind astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, recurenta-pârâtă tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, iar împrejurarea că se indică o serie de dispoziţii legale (art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma Ordinului nr. 14/2011, art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, art. 1371 C. civ., art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/1995), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Prin urmare, se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. - reprezentată legal prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în calitate de administrator interimar, împotriva deciziei civile nr. 723 A din 6 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2023.