Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1357/2023 AI generated

Invalid citation of judicial administrator in insolvency proceedings renders appellate judgment null for violation of contradictoriness

Case Number Decizia nr. 1357/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal and set aside the appellate decision, remanding the case to the same appellate court for a new hearing, in favor of the insolvent debtor company. The dispute concerned the inopposability of a donation contract involving real property, where the appellate court had previously dismissed the appeal filed by the company's special administrator on the grounds of lack of procedural standing, claiming only the judicial administrator could represent the insolvent entity. The decisive legal basis was the violation of fundamental procedural rights regarding the notification of the judicial administrator; the court ruled that under Article 41(5) of Law No. 85/2014 and Article 155(1)(5) of the New Code of Civil Procedure, an insolvent company must be notified at the judicial administrator's professional headquarters in addition to its registered office, and the failure to do so constituted a procedural nullity under Article 174 of the Code of Civil Procedure, rendering the appellate judgment void for lack of contradiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 56 lit. d) din Legea nr. 85/2014, art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014, art. 174 C. proc. civ, art. 488 pct. 5 C. proc. civ; Invalid citation of judicial administrator in insolvency proceedings renders appellate judgment null for violation of contradictoriness: au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. noul C. proc. civ., art. 451 noul C. proc. civ., art. 1562 şi următ. noul C. proc. civ.

Keywords

AI generated
insolvency procedural nullity judicial law civil judgment standing to appeal legal entity

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Motivul principal de casare avut în vedere de recurentă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv judecata s-a făcut în lipsa acesteia, care nu a fost legal citată pentru termenul la care a fost judecata cauza în fond.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Recurenta a susţinut şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 56 lit. d) din Legea nr. 85/2014
Prin urmare, administrarea curentă a societăţii se realizează de către administratorul special al acesteia, în conformitate cu prevederile art. 56 lit. d) din Legea nr. 85/2014, mai clare fiind dispoziţiile art.
art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014
După redarea dispoziţiilor art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014, s-a arătat că, în speţă, nu se poate vorbi de o operaţiune a administratorului special care să iasă din sfera activităţii curente a debitoarei.
art. 174 C. proc. civ
vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta a fost citată prin administrator special, pentru termenul la care a fost judecată cauza, la sediul social din Bucureşti, str.
art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
civ., art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014
Astfel, conform prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenţei citarea debitorului se va face la sediul acestuia şi la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. x/2020 reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâţii B. şi C. solicitând instanţei ca, în baza probelor administrate în cauză, să declare inopozabilitatea contractului de donaţie autentificat sub nr. x/17.10.2019 de către Biroul Individual notarial D. având ca obiect imobilul situat în loc. Bucureşti, Drumul Manastirea Varatec nr. 7-11, Corp C2 având număr cadastral x, înscris în CF nr. x Bucureşti sectorul 6 şi să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. noul C. proc. civ., art. 451 noul C. proc. civ., art. 1562 şi următ. noul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 5897/01.10.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi materiale a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Prin sentinţa civilă nr. 121/C/16 aprilie 2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar E., Filiala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca neîntemeiată. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. A fost obligată reclamanta la plata către pârâtul C. a sumei de 4.840 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A., în insolvenţă, prin administrator special F..

Prin decizia civilă nr. 1427/Ap din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, F., pentru reclamanta A. S.A., în insolvenţă, invocată din oficiu şi, în consecinţă:

A anulat cererea de apel formulată de administratorul special F., pentru reclamanta A. S.A., în insolvenţă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 121/C/16 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă.

Totodată, a obligat administratorul special F. să achite intimatului-pârât C. suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi intimatului-pârât B., suma de 5.000 RON, cu acelaşi titlu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar E. şi prin administrator special F., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 şi următoarele C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac formulate şi casarea deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

Motivul principal de casare avut în vedere de recurentă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv judecata s-a făcut în lipsa acesteia, care nu a fost legal citată pentru termenul la care a fost judecata cauza în fond.

În speţa dedusă judecăţii, administratorul judiciar E. nu a fost citat corect la adresa sediului profesional aflat în Bucureşti, str. x, ci la adresa debitoarei în Bucureşti.

De altfel, interpelarea instanţei de apel, realizată prin citaţia din data de 10.08.2021, adresată în mod eronat administratorului judiciar la adresa sediului social al debitoarei, cuprinde aspectul însuşirii apelului de către administratorul judiciar.

Recurenta a susţinut şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a arătat că instanţa de apel a aplicat o sancţiune procedurală constând în anularea cererii de apel care nu este prevăzută de C. proc. civ., pe de o parte, şi a încălcat dispoziţiile legale referitoare la reprezentarea societăţii in insolvenţă, pe de altă parte.

În fapt, instanţa de apel a înţeles să anuleze cererea de apel având în vedere ca aceasta nu a fost avizată de către administratorul judiciar al societăţii debitoare.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, instanţa de apel a apreciat că o societate în insolvenţă poate fi reprezentată în fata instanţelor de judecată doar de către administratorul judiciar al acesteia.

Or, instanţa de apel a depăşit cadrul legal instituit de C. proc. civ. şi a aplicat o sancţiune excesivă, nespecifică situaţiei de fapt.

S-a mai arătat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese calitatea de reprezentant al semnatarului cererii de apel, care este administrator special al societăţii debitoare.

În ceea ce priveşte chestiunea lipsei calităţii de reprezentant a administratorului judiciar, s-a arătat ca societatea debitoare se află în procedura insolvenţei, fără ridicarea dreptului de administrare.

Prin urmare, administrarea curentă a societăţii se realizează de către administratorul special al acesteia, în conformitate cu prevederile art. 56 lit. d) din Legea nr. 85/2014, mai clare fiind dispoziţiile art. 87 din Legea 85/2014.

După redarea dispoziţiilor art. 5 pct. 66 din Legea nr. 85/2014, s-a arătat că, în speţă, nu se poate vorbi de o operaţiune a administratorului special care să iasă din sfera activităţii curente a debitoarei.

De asemenea, s-a mai susţinut că, în cauză, nu este vorba de un litigiu având ca obiect recuperarea unei creanţe, caz în care, oricum, lipsa avizului administratorului judiciar nu este sancţionată cu nulitatea (atâta timp cat dreptul de administrare nu este ridicat), ci implică doar obligativitatea achitării taxei de timbru (conform dispoziţiilor art. art. 115 alin. (1), din legea nr. 85/2014).

Dimpotrivă, în speţă, este vorba de o operaţiune curentă a societăţii, respectiv încercarea de încasare a unei plaţi curente (prin introducerea la plată a biletului la ordin) şi punerea în executare a unui titlu executoriu (biletul la ordin completat în integralittate chiar de către debitore şi semnat chiar de către avalist).

Acţiunea revocatorie care face obiectul prezentului dosar nu reprezintă altceva decât încercarea firească de realizare a drepturilor creditoarei in contradictoriu cu debitorul avalist.

Recurenta a făcut trimitere şi la decizia nr. 427/2012, pronunţată de instanţa supremă, considerată a fi relevantă în cauză, şi a subliniat că promovarea apelului de către administratorul special reprezintă un veritabil act de conservare a drepturilor societăţii debitoare, în condiţiile în care chiar instanţa de apel a punctat şi reţinut că acţiunea iniţială fusese avizată de către aministratorul judiciar.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, reţine următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În susţinerea acestui motiv de recurs, se arată, în esenţă, că administratorul judiciar E. nu a fost citat corect la adresa sediului profesional aflat în Bucureşti, str. x, ci la adresa debitoarei în Bucureşti, str. x, judecata făcându-se în lipsa recurentei, care nu a fost legal citată pentru termenul la care a fost judecată cauza.

Înalta Curte constată că, prin încheierea din data de 22.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind numit administrator judiciar provizoriu G. iar, ulterior, fiind confirmat, în calitate de administrator judiciar, E., prin încheierea din 08.04.2019.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta a fost citată prin administrator special, pentru termenul la care a fost judecată cauza, la sediul social din Bucureşti, str. x, birou 2, iar E., în calitate de administrator judiciar al debitoarei A. S.A., a fost citat tot la această adresă, potrivit dovezii aflate la dosarul de apel, nu şi la sediul profesional al administratorului judiciar, respectiv în Bucureşti, str. x, aşa cum reiese din înscrisurile dosarului.

În acest context, se apreciază că această critică este fondată, având în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd că locul citării celor supuşi procedurii insolvenţei, precum şi creditorii acesteia, va fi la domiciliul sau, după caz, la sediul acestora; după deschiderea procedurii citarea va fi efectuată potrivit legii speciale.

Astfel, conform prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenţei citarea debitorului se va face la sediul acestuia şi la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.

Prin urmare, după intrarea în procedura insolvenţei, societăţile nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2014, act normativ special derogatoriu de la dreptul comun, citarea în cauză nefiind o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o procedură specială.

Aşadar, în lipsa citării în cauză a administratorului judiciar, instanţa de judecată era obligată să acorde termen în vederea efectuării procedurii de citare cu societatea aflată în procedura insolvenţei conform art. 153 C. proc. civ., pentru a-i da posibilitatea de apărare.

Neprocedând astfel, instanţa de apel a încălcat exigenţa fundamentală a contradictorialităţii procesului civil, exigenţă ce impune instanţei cu titlu imperativ, interdicţia de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor legal citate şi, prin urmare şi dreptul la apărare şi la un proces efectiv.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel a procedat la soluţionarea apelului cu nerespectarea dispoziţiilor art. 153 C. proc. civ., art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, aspecte ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

În contextul celor reţinute anterior, analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. devine superfluă, astfel încât examinarea acestuia nu se mai impune.

Având în vedere considerentele arătate în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi justiţie va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR E. şi PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL F. împotriva deciziei civile nr. 1427/Ap din 10 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2023.