Unpaid sports association contributions: creditor's cassation annulled for lack of legal grounds, council's cassation granted for lack of motivation, and case remanded
Legislator summary
AI generated**Final Operative Outcome:** The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the creditor (a sports association in judicial liquidation) for procedural nullity, leaving the lower court's dismissal of the claim against two defendants in force, while simultaneously granting the appeal of the second defendant (a local city council), resulting in the cassation of the Court of Appeal's decision solely with respect to the procedural challenge concerning the expert's fee increase; the case was remanded for re-judgment on this specific issue, while the substantive liability of the city council was upheld. **Dispute and Material Facts:** The case involved a debt collection action by an insolvent sports association against multiple public entities and companies for unpaid annual membership contributions (cotizaţii) for the years 2014–2016, where the city council argued that its Mayor's signature on a resolution binding the council was invalid without express consent and that the association was ineligible for funding due to unpaid tax debts. **Decisive Legal Basis:** The court applied Articles 486–489 and 497 of the Code of Civil Procedure, finding the creditor's appeal null because it merely reiterated substantive arguments rather than establishing specific grounds for cassation; regarding the city council's appeal, the court found a violation of Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure (lack of motivation in the appeal court's decision regarding the expert fee), but rejected the council's substantive challenge under Article 1309(2) of the Civil Code, ruling that the "apparent mandate" doctrine bound the council because the Mayor’s signature, combined with the seal and prior correspondence, created a legitimate appearance of representation, despite the lack of explicit prior approval.
Legislator headnote
AI generatedart. 1270 C. civ, art. 335 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 1309 alin. (2) din C. civ, art. 1309 din C. civ; Unpaid sports association contributions: creditor's cassation annulled for lack of legal grounds, council's cassation granted for lack of motivation, and case remanded: În cuprinsul motivelor de apel, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu, cu referie la încheierea din 9 februarie 2022 a primei instanţe, a susţinut că, în mod nelegal a fost admisă cererea de majorare a onorariului expertului contabil de la 2.000 RON la 3.500 RON, întrucât din devizul depus la dosar expertul justifică această majorare prin refacerea raportului de expertiză, or, Tribunalul Gorj, în temeiul art. 335 alin. (1) din C. proc. civ. a dispus refacerea raportului de expertiză din culpa expertului, care nu a realizat convocarea în termenul legal, astfel că nu trebuia majorat onorariul expertului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 mai 2023
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Gorj la data de 04.11.2019 şi înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile sub nr. x/2019, reclamanta A. prin lichidator judiciar B., a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., C. S.A., Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local Tg. -Jiu, să se dispună obligarea acestora la plata sumelor reprezentând cotizaţia anuală aferentă anilor 2014, 2015 şi 2016, după cum urmează: Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. la plata sumei de 1.200.000 RON, C. S.A. la plata sumei de 235.000 RON, Consiliul Judeţean Gorj la plata sumei de 1.000.000 RON şi Consiliul Local Tg. -Jiu la plata sumei de 700.000 RON, sume ce se solicită a fi actualizate la zi cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 165, art. 1166, art. 1270 C. civ.
Prin sentinţa nr. 44 din 19.04.2022, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., C. S.A., Consiliul Judeţean Gorj şi Consiliul Local Tg. -Jiu; a fost obligat pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantei suma de 157.666 RON reprezentând debit datorat, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânzi legale; a fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg. -Jiu să plătească reclamantei suma de 685.504 RON reprezentând debit datorat, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânzi legale; s-a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâţii Consiliul Judeţean Gorj şi Complexul Energetic Oltenia S.A.; au fost obligaţi în solidar pârâţii S.C. C. şi Consiliul Local al Municipiului Tg Jiu la plata către reclamantă a sumei de 3500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins cererea formulată de pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert asistent.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta A. prin lichidator judiciar B., pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu şi pârâta Complexul Energetic Oltenia S.A..
În cuprinsul motivelor de apel, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu, cu referie la încheierea din 9 februarie 2022 a primei instanţe, a susţinut că, în mod nelegal a fost admisă cererea de majorare a onorariului expertului contabil de la 2.000 RON la 3.500 RON, întrucât din devizul depus la dosar expertul justifică această majorare prin refacerea raportului de expertiză, or, Tribunalul Gorj, în temeiul art. 335 alin. (1) din C. proc. civ. a dispus refacerea raportului de expertiză din culpa expertului, care nu a realizat convocarea în termenul legal, astfel că nu trebuia majorat onorariul expertului.
Prin decizia nr. 573/2022 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta reclamantă A. prin lichidator judiciar B. şi apelanta pârâtă Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva sentinţei civile nr. 44 din 19.04.2022, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, precum şi a apelului declarat de apelantul pârât Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu împotriva încheierii de şedinţă din data de 09.02.2022 şi a sentinţei civile nr. 44 din 19.04.2022 pronunţate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. S.A. şi CONSILIUL JUDEŢEAN GORJ.
Împotriva acestei decizii, atât reclamanta A. prin lichidator judiciar B., cât şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu, au formulat recurs.
Recurenta-reclamantă A. prin lichidator judiciar B. a indicat dispoziţiile art. 466 şi următoarele din C. proc. civ. şi a solicitat, în esenţă, admiterea în parte a sentinţei recurate; cât priveşte Consiliul Judeţean Gorj, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 RON, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, restul sentinţei urmând a rămâne neschimbată.
În cuprinsul motivelor de recurs, reclamanta a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a respins apelul său privind obligarea Consiliului Judeţean Gorj la plata cotizaţiei datorate către A..
Totodată, a susţinut că cele reţinute de instanţa de fond cu privire la respectarea clauzelor contractului de finanţare nu sunt nici reale şi nici elocvente.
Practic, instanţa de fond a arătat că debitoarea Consiliul Judeţean Gorj şi-a respectat parţial contractul, ceea ce nu o exonerează de plata întregii cotizaţii, aşa cum şi-a asumat.
Mai mult, membri fondatori aveau reprezentanţi în organele de conducere ale acestei Asociaţii şi cu bună ştiinţă nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale ducând la starea de faliment a asociaţiei sportive. În opinia recurentei-reclamante, Consiliul Judeţean Gorj nu era exonerat de plata cotizaţiilor restante prevăzute în contractele de finanţare.
Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu s-a raportat prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
In argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susţine, în esenţă, că decizia instanţei, în sensul respingerii apelului declarat împotriva încheierii de şedinţă a Tribunalului Gorj din data de 09.02.2022, este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Redând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că prin cererea de apel a relevat nelegalitatea admiterii cererea de majorare a onorariului expertului, întrucât din devizul depus la dosar expertul justifică această majorare prin refacerea raportului de expertiză; or, Tribunalul Gorj, în temeiul art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., a dispus refacerea raportului de expertiză din culpa expertului, care nu a realizat convocarea în termenul legal, astfel că, nu trebuia majorat onorariul expertului, iar instanţa de prim control judiciar respinge apelul cu privire la această încheiere fără nicio motivare.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât a considerat că decizia atacată a fost dată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1309 alin. (2) din C. civ., articol care validează credinţa persoanelor ce au tras concluzii legitime din observarea unei situaţii de fapt aparente, realitate consacrată în doctrină şi jurisprudenţă sub denumirea de "mandat aparent".
Or, este important ca această credinţă a terţului în aparenţa juridică să fi fost cauzată de comportamentul mandantului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, întrucât Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu nu a plătit niciodată o sumă de bani asociaţiei reclamante în baza unor astfel de hotărâri semnate de primar, pentru ca asociaţia să creadă că primarul are puterea de a reprezenta consiliul local şi de a semna o hotărâre care să stabilească plata unei sume de bani.
De altfel, instanţa de apel a constat că în anul 2015, pentru o perioadă de 2 ani, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a emis HCL nr. 232/31.07.2015, astfel că este întărită susţinerea recurentului-pârât că ar fi trebuit ca plata cotizaţiei să fi fost aprobată printr-o hotărâre a Consiliului local, şi nu de către primar.
Contrar celor susţinute de instanţa de apel, Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu nu a apreciat că participarea sa la susţinerea asociaţiei este nelegală, astfel că nu datorează nicio contribuţie, ci Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu şi-a asumat rolul de asociat la asociaţia sportivă şi, în baza acestui rol, a acceptat, prin emiterea unor hotărâri de consiliu, să contribuie la finanţarea clubului, însă numai în limitele unui buget alocat.
Astfel, aşa cum s-a arătat la instanţa de apel, s-au aprobat hotărâri de alocare de fonduri, de transmitere în folosinţă gratuită a unei săli de sport, hotărâri prin care Consiliul Local îşi plătea contribuţia, însă Hotărârea nr. 1/10.03.2016 a AGA, în baza căreia Tribunalul Gorj a dispus obligarea Consiliului Local la plata sumei de 685.504 RON, nu este o hotărâre însuşită de Consiliul Local la Municipiului Târgu Jiu, printr-o hotărâre de consiliu, aşa cum ar fi trebuit legal.
Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu nu a plătit niciodată o sumă de bani asociaţiei reclamante în baza unor hotărâri semnate de primar, pentru ca asociaţia să creadă că primarul are puterea de a reprezenta consiliul local şi de a semna o hotărâre care să stabilească plata vreunei sume, astfel că ar fi trebuit să se facă aplicarea alin. (1) al art. 1309 din C. civ. "Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ."
De asemenea, decizia apelată a fost dată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor Ordinul 130/2006, potrivit căruia pentru a avea acces la finanţare, cluburile sportive de drept privat trebuie să îndeplinească cumulativ criteriile şi condiţiile din anexa nr. 2, şi anume: e) să nu aibă obligaţii de plată exigibile privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat.
Astfel, instanţa de apel a considerat eronat că nu pot fi invocate aceste reglementări la acest moment, ci ar fi trebuit ca pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu să se asigure ca, în anul 2016, asociaţia sportivă să nu fi figurat cu datorii la stat. Această susţinere a instanţei de apel nu este motivată şi nici nu are nicio susţinere reală şi legală, Consiliul Local la Municipiului Târgu Jiu nu avea atribuţii şi nici posibilitatea să se "asigure" că în anul 2016 asociaţia nu avea datorii, ci, singura posibilitate a Consiliului Local la Municipiului Târgu Jiu era să nu aprobe plata unor contribuţii financiare către asociaţii sportive care aveau datorii la bugetul de stat, ceea ce s-a şi întâmplat.
Invocarea de către Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a existenţei acestor datorii la bugetul de stat sunt vine să susţină neplata sumelor solicitate în anul 2016, astfel că este lipsit de relevanţă faptul că la acest moment reclamanta se află în procedura insolvenţei şi că nu are posibilitatea de a achita datoriile conform propriei sale voinţe.
Mai mult, contrar celor susţinute de instanţa de apel, a fost făcută dovada la fond, cu răspunsul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 30.06.2021, că A. figura în anul 2016 cu obligaţii fiscale restante faţă de bugetul general consolidat în sumă totală de 415.334 RON.
Intimatul-pârât Consiliul Judeţean Gorj a depus întâmpinare, la recursul declarat de reclamantă, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat
Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a depus întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.,
Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei.
Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, reţine următoarele considerente:
Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reclamantei A. prin lichidator judiciar B., în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.
Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenta-reclamantă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.
Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Se observă că recurenta-reclamantă a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile având în vedere exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.
De altfel, în privinţa recursului dedus judecăţii ne aflăm în faţa unei duplicări a susţinerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs şi de apel formulate de aceeaşi parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea apel, faţă de respingerea celui dintâi. Aceleaşi motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curţii de Apel Craiova spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului, trecând peste faptul că instanţa de casaţie nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluţionarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanţe a fondului.
Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa ce se cere a fi îndeplinită.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Constatând că recurenta-reclamantă A. prin lichidator judiciar B. nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.
Trecând la examinarea recursului pârâtului Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Înalta Curte constată că parte dintre criticile formulate sunt fondate, cu consecinţa admiterii căii de atac, în limita considerentelor ce urmează:
Recurentul-pârât a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., texte de lege care prevăd ca hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că decizia instanţei, în sensul respingerii apelului declarat împotriva încheierii de şedinţă a Tribunalului Gorj din data de 09.02.2022, este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat. Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate si temeinicie.
Analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că acestea nu îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul apelului şi în limitele în care a fost învestită, instanţa de apel nu a expus în cadrul considerentelor hotărârii adoptate niciun argument care să conducă la pronunţarea soluţiei de respingere a apelului formulat cu privire la încheierea de şedinţă a Tribunalului Gorj din 09.02.2022.
Astfel, observă instanţa de control judiciar că obiectul apelului, cu care a fost învestită curtea de apel de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, l-a reprezentat, printre altele, şi încheierea Tribunalului Gorj din 09.02.2022, cu privire la nelegalitatea admiterii cererii de majorare a onorariului expertului.
Deşi instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu referire la încheierea de şedinţă a Tribunalului Gorj din 09.02.2022, cu a cărei analizare a fost învestită, în considerente nu a arătat motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat această soluţie.
Înalta Curte constată că, procedând astfel, judecătorii apelului nu au motivat soluţia adoptată, în ceea ce priveşte măsura respingerii apelului declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu împotriva încheierii de şedinţă a Tribunalului Gorj din 09.02.2022, şi, de asemenea, constată că dispoziţia reţinută în respectiva încheiere privind majorarea onorariului de expert are înrâurire, printre altele, şi asupra cheltuielilor de judecată la care partea a fost obligată.
O astfel de hotărâre nu respectă exigenţele art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivarea reprezintând un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă în cadrul dispozitivului.
În aceste condiţii, recurentului-pârât Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea decizie atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, însă, doar în limita considerentelor care privesc nemotivarea apelului formulat de acest recurent-pârât împotriva încheierii de şedinţă a Tribunalului Gorj din 09.02.2022, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit.
Critica recurentului-pârât prin care s-a susţinut, în esenţă, că decizia atacată a fost dată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1309 alin. (2) din C. civ. şi că, în speţă, ar fi trebuit să se facă aplicarea alin. (1) al art. 1309 din C. civ., nu este fondată.
Astfel, potrivit art. 1309 din C. civ., care reglementează lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare, "(1) Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ. (2) Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terţul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta şi că acţionează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala faţă de terţul contractant de lipsa puterii de a reprezenta".
Principalul argument invocat în susţinerea caracterului nefondat al hotărârii supuse recursului constă în faptul că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu nu a plătit niciodată o sumă de bani asociaţiei reclamante în baza unor hotărâri semnate de primar, astfel că pentru Asociaţie nu s-a creat aparenţa că primarul are puterea de a reprezenta Consiliul local şi de a semna o hotărâre care să stabilească plata vreunei sume. Sub acest aspect, s-a arătat că instanţa ar fi trebuit să se facă aplicarea alin. (1) al art. 1309 din C. civ.
În primul rând, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a participat în calitate de membru la constituirea asociaţiei sportive, iar cotizaţiile solicitate au la bază această participare, în care beneficiile asociaţiei sunt bilaterale.
De asemenea, se reţine că primarul este reprezentantul legal al unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Târgu Jiu, iar nu un simplu reprezentant convenţional.
Instanţa de apel a analizat, în mod judicios şi printr-un argumentaţie pertinentă, critica apelantului-pârât Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu prin care se susţine că acesta nu poate fi obligat la plata unei sume de bani la care nu s-a obligat, semnătura primarului neputand să dea naştere la o obligaţie în sarcina sa, fără un mandat expres din partea acestuia.
Astfel, instanţa de apel a reţinut faptul că Hotărârea nr. 1/10.03.2016 a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, semnată de primarul unităţii administrativ-teritoriale, fără a exista un mandat din partea Consiliului Local, nu prezintă relevanţă din perspectiva aplicării acordului stabilit prin hotararea menţionată anterior, atât timp cât aparenţa de drept era aceea că primarul este chiar reprezentantul consiliului local, prezumţie născută şi din modul în care s-a exprimat consimţămantul acestuia şi anume atât prin semnatură, cât şi prin aplicarea ştampilei consiliului local la întocmirea statului, această împrejurare, grefată pe mandatul aparent, determinând incidenţa art. 1309 alin. (2) C. civ.
În sensul existenţei unui mandat tacit, a mai reţinut instanţa de apel, vine şi purtarea corespondenţei între cele două părţi unde, la adresa nr. x/12.05.2016, destinată consiliului local, prin care s-a a solicitat acordarea finanţării asumate prin hotărârea nr. 1/2016, apelanta a răspuns tot prin primar.
În acest context, Înalta Curte reţine că mandatul aparent există atunci când împrejurările de fapt determină o terţă persoană să creadă în mod legitim, fără a se reţine vreo culpă în sarcina ei, că cel cu care tratează a fost împuternicit de prezumatul mandant să încheie acte juridice, deşi nu există nici un contract de mandat sau actul juridic este încheiat cu depăşirea puterilor atribuite de mandant.
În situaţia unui mandat aparent, chiar dacă acesta nu a fost ratificat de mandant, contractul încheiat de mandatar în absenţa împuternicirii sau în afara limitelor sale poate produce efecte în patrimoniul mandantului în cazul reglementat de art. 1309 alin. (2) C. civ.
Aşa fiind, în condiţiile în care aparenţa de drept era aceea că primarul este reprezentantul consiliului local, critica recurentului-pârât în referire la greşita aplicare a prevederilor art. 1309 alin. (2) C. civ. privind teoria mandatului aparent, aceasta reprezentând o excepţie de strictă interpretare, nu este fondată.
În cuprinsul cererii formulate, recurentul-pârât a susţinut şi că decizia atacată a fost dată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor Ordinul 130/2006, potrivit cărora, pentru a avea acces la finanţare, cluburile sportive de drept privat trebuie să îndeplinească cumulativ criteriile şi condiţiile din anexa nr. 2, şi anume: e) să nu aibă obligaţii de plată exigibile privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat, or, contrar celor susţinute de instanţa de apel, a fost făcută dovada la fond, cu răspunsul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 30.06.2021, că reclamanta figura în anul 2016 cu obligaţii fiscale restante faţă de bugetul general consolidat în sumă totală de 415.334 RON.
Această critică nu poate fi analizată de instanţa de recurs, în condiţiile în care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Din expunerea argumentelor evocate de recurentul-pârât rezultă că se readuc în discuţie chestiuni de fond, care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Astfel, critica recurentului-pârât vizează, în realitate, probele administrate (ex.: răspunsul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 30.06.2021) şi situaţia de fapt, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate invocat.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin lichidator Judiciar B., potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va fi admis, în limita considerentelor mai sus reţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei nr. 573/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TÂRGU JIU împotriva deciziei nr. 573/2022 din 17 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2023.