Trademark-induced sales blockage and moral damages: Appeal annulled for failing to establish legal unconstitutionality

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 29.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 94.446,76 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile materiale cauzate prin împiedicarea valorificării, de către reclamantă, a unui număr de 1.075 exemplare ale ediţiei 2017 a lucrării "Agenda Medicală - Ediţia de Buzunar", precum şi la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciile aduse drepturilor societăţii la imagine, demnitate şi reputaţie, prin demersurile sale ilicite.

Prin sentinţa civilă nr. 2369 din 08.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a disjuns cererea reconvenţională, a admis în parte acţiunea principală, a obligat pârâta la plata sumelor de 71.111,25 RON şi 200.000 RON reprezentând despăgubiri, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7632,22 RON.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1523 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2369 din 08.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel, în vederea rejudecării apelului; totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, recurenta a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, prin decizia recurată instanţa de apel a reţinut că, deşi în cauză sunt întrunite unele dintre condiţiile răspunderii civile delictuale (existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia), nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu cert şi care să poată fi imputat intimatei B..

A considerat recurenta că această soluţie este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale - art. 1349 şi urm, art. 1357 şi urm C. civ., a celor referitoare la drepturile nepatrimoniale ale persoanei (art. 72 şi 73 C. civ.), dar şi a normelor referitoare la regimul juridic al documentelor financiar-contabile.

În primul rând, recurenta a considerat a fi contrar legii raţionamentul instanţei de apel, în sensul că din cronologia evenimentelor şi conduita sa comercială nu ar rezulta o legătură de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei şi imposibilitatea valorificării integrale a ediţiei 2017 şi lucrării "Agenda Medicală - Ediţia de Buzunar".

Dezvoltând acest raţionament, instanţa de apel a arătat că, de vreme ce ediţia 2018 a lucrării a fost valorificată, nu se poate reţine că înregistrarea nelegală a mărcii "Agenda Medicală de Buzunar" de către intimata B. ar fi fost cauza imposibilităţii valorificării ediţiei pe anul 2017.

Consideră recurenta că aceasta reprezintă o greşită interpretare şi aplicare a legii, instanţa de apel neavând în vedere distincţia esenţială între demersurile ilicite ale intimatei, care au condus la imposibilitatea valorificării ediţiei 2017 a lucrării sale, şi împrejurarea că, faţă de caracterul ilicit al acestora, societatea recurentă a fost îndreptăţită să caute şi să implementeze remedii pentru sancţionarea acestora şi înlăturarea oricăror piedici în calea desfăşurării normale a activităţii ei. Acestea au inclus demersuri judiciare pentru anularea mărcii înregistrare în mod nelegal de către intimată, dar şi operaţiuni menite să asigure continuitatea activităţii recurentei, ulterior clarificării situaţiei juridice a celor două mărci.

Astfel, trebuie observat că mecanismele de protecţie a mărcii, de care intimata s-a prevalat în mod nelegal, vizează interdicţia publicării şi valorificării unei lucrări, nicidecum activitatea de cercetare şi pregătire în ansamblul său.

Recurenta a arătat că, întrucât a considerat a fi nelegale şi vădit rău-voitoare demersurile intimatei, a apelat la asistenţă juridică de specialitate şi, ulterior, a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti acţiunea în anularea mărcii, care, prin sentinţa civila nr. 2067/19.12.2017, a admis în integralitate cererea formulată, dispunând anularea, cu efect retroactiv, a mărcii "Agenda Medicala de Buzunar" înregistrată de pârâtă.

Prin urmare, în anul 2018 societatea recurentă era îndreptăţită să valorifice ediţia Agendei Medicale aferente acelui an, situaţia de fapt existentă fiind diferită faţă de cea existentă la nivelul anului 2017.

Pe de altă parte, cele arătate mai sus nu schimbă faptul că, la data efectuării demersurilor ilicite de către intimată, prezumţia de legalitate care opera cu privire la înregistrarea mărcii constituia o veritabilă piedică în calea valorificării lucrării sale, întrucât această activitate nu putea fi realizată decât prin expunerea la demersuri care să atragă răspunderea sa.

A opinat recurenta că, în analiza efectuată, instanţa de apel nu a acordat atenţia cuvenită celor două mărci aflate în conflict şi efectelor juridice pe care acestea le produceau.

În concluzie, recurenta a solicitat să se constate că fapta ilicită a intimatei a constituit o veritabilă piedică în calea valorificării lucrării sale, fiind aşadar actul generator al prejudiciului cauzat societăţii noastre. Situaţia de fapt existentă la momentul săvârşirii acesteia forţând-o să sisteze comercializarea Ediţiei 2017 a lucrării sale, pentru a nu risca sancţiuni de natură să afecteze însăşi existenţa societăţii.

Împrejurarea că a efectuat demersuri pentru rectificarea situaţiei injuste şi nelegale astfel create nu poate conduce la concluzia inexistenţei unei legături de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei şi prejudiciile cauzate recurentei.

În al doilea rând, recurenta a considerat a fi contrar legii şi raţionamentul instanţei de apel conform căruia documentele prezentate de societate nu ar fi apte să facă dovada unui prejudiciu cert.

În cuprinsul motivării instanţa de apel arată că, în opinia sa, documentele care atestă situaţia stocurilor nu puteau fi opuse intimatei şi că nu pot fi avute în vedere la evaluarea prejudiciului; în alte cuvinte, s-a apreciat că nu există dovezi privind existenţa unui stoc nevalorificat al lucrării în discuţie.

Din această perspectivă, recurenta a arătat că observă, cu titlu prealabil, caracterul contradictoriu al motivării instanţei de apel, în acest sens făcând referire la modul de apreciere a documentelor aferente anului 2018, respectiv anului 2017.

Raţionamentul instanţei de apel constituie o încălcare şi aplicare greşită a legislaţiei din domeniul financiar-contabil, între care şi Normele generale de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2634/2015, în acest sens amintindu-se conţinutul şi forma fişei de magazie, facturile fiscale aferente şi susţinându-se că aceste documente constituie veritabile registre ale profesioniştilor în sensul art. 280 alin. (1) C. proc. civ., pe care instanţa de apel trebuia să ale aibă în vedere la soluţionarea cauzei, ca documente apte să ateste prejudiciul suferit, contrar susţinerilor din cuprinsul deciziei recurate.

Soluţia curţii de apel este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii inclusiv sub aspectul dovedirii unui prejudiciu cert suferit de societatea recurentă.

În al treilea rând, recurenta a considerat a fi contrar legii şi raţionamentul instanţei de apel conform căruia nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu moral şi a legăturii de cauzalitate cu fapta ilicită a intimatei B..

Din perspectiva prejudiciului moral, a susţinut recurenta, fapta ilicită a constat în vătămarea prestigiului şi bunei reputaţii, prin reclamarea unei pretinse conduite ilicite în ceea ce o priveşte, în scopul de a obţine beneficii injuste.

O dovadă incontestabilă a acestui prejudiciu şi a faptelor ilicite care l-au generat este însăşi afirmaţia intimatei regăsite în cadrul întâmpinării formulate în faţa primei instanţe, unde lucrarea publicată de societatea recurentă este numită "ediţia pirat". Această afirmaţie a intimatei reprezintă, în fapt, o veritabilă recunoaştere a faptelor ilicite şi a prejudiciului cauzat nouă, adică o mărturisire în sensul art. 348 alin. (1) C. proc. civ., care este ea însăşi suficientă pentru a atesta întrunirea condiţiilor privind atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei, cu atât mai mult în coroborare cu celelalte alemente ale cauzei - dintre care unele reţinute cu putere de lucru judecat prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în litigii anterioare.

Intimata a încercat să creeze impresia că succesul lucrării editate de recurentă se datorează nu calităţii sale deosebite şi recunoaşterii de care se bucură prestigioşii săi autori, ci unor practici incorecte, care ar include şi asumarea unor merite care nu îi aparţin.

Recurenta a subliniat că editează şi comercializează de peste 50 de ani lucrarea x, iar din anul 1996 marca sa x a fost înregistrată şi beneficiază de protecţie în condiţiile legii. Această lucrare constituie un etalon în materie şi este cea mai cuoscută publicaţie a sa.

Prin urmare, demersurile şi afirmaţiile intimatei, reclamând o presupusă lipsă de originalitate şi autenticitate îndoielnică i-a creat grave prejudicii, care s-au răsfrâns asupra întregii sale activităţi.

Mai mult, aceste fapte ilicite contravin prevederilor art. 72 şi 73 C. civ., care consacră dreptul oricărei persoane la demnitate şi propria imagine şi cu privire la care instanţa de apel a realizat o greşită interpretare şi aplicare.

Totodată, au dat naştere dreptului la obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile patrimoniale dar şi nepatrimoniale suferite de reclamantă, în condiţiile art. 253 C. civ.

Faptele ilicite ale intimatei B. au produs consecinţe care se răsfrâng asupra imaginii publice a societăţii recurente în piaţa literaturii medicale, atât faţă de partenerii săi contractuali, cât şi faţă de consumatori/clienţi, ceea ce conduce la o pierdere considerabilă a credibilităţii.

Faţă de aceste elemente, recurenta a considerat a fi greşită şi concluzia instanţei de apel conform căreia un astfel de prejudiciu moral poate fi relevat doar de "reacţii din presă sau din partea consumatorilor vizaţi."

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind nul, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a transmis note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate rezultă că, deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei atacate prezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, fără a se formula critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

Se reţine că, deşi recurenta-reclamantă prezintă în mod amplu motivele de recurs şi indică normele de drept material pe care le consideră greşit aplicate sau încălcate (art. 1349 şi urm., art. 1357 C. civ.; art. 72 si 73 C. civ.; normele referitoare la regimul juridic al documentelor financiar-contabile), aceasta aduce, în realitate, în discuţie doar chestiuni vizând probele administrate, situaţia de fapt, conduita părţilor, evaluarea comportamentului acestora, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, criticile recurentei privesc modul de apreciere a probatoriului şi situaţia de fapt cu referire la inexistenţa prejudiciului reţinută de instanţa de apel, or, acestea nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Criticile recurentei, potrivit cărora instanţa de apel nu a avut în vedere distincţia esenţială între demersurile ilicite ale intimatei, care au condus la imposibilitatea valorificării ediţiei 2017 a lucrării sale, şi împrejurarea că, faţă de caracterul ilicit al acestora, societatea recurentă a fost îndreptăţită să caute şi să implementeze remedii pentru sancţionarea acestora şi înlăturarea oricăror piedici în calea desfăşurării normale a activităţii ei, nu au relevanţa unor critici de nelegalitate, în condiţiile în care tind la apecierea situaţiei de fapt, apanaj al instanţelor de fond.

Susţinerile recurentei prin care aceasta a considerat a fi contrar legii raţionamentul instanţei de apel conform căruia documentele prezentate de societate nu ar fi apte să facă dovada unui prejudiciu cert, precum şi cele prin care se afirmă caracterul contradictoriu al motivării instanţei de apel, cu referire la modul de apreciere a documentelor aferente anului 2018, respectiv anului 2017, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în argumentarea acestora recurenta se raportează la modul de interpretare a probatoriului şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele.

Nici afirmaţiile recurentei ce au în vedere normele referitoare la regimul juridic al documentelor financiar-contabile, nu se pot constitui în critici de nelegalitate, câtă vreme prin acestea se susţine, în realitate, o greşită aplicare a legii prin raportare la valoarea probatorie a registrelor profesioniştilor şi necesitatea reevaluării probatoriului prin depunerea, abia, în faza recursului, a unor înscrisuri considerate relevante pentru situaţia de fapt, urmărind, astfel, să schimbe această situaţie reţinută de instanţa de apel.

De asemenea, argumentele legate de dovada existenţei unui prejudiciu moral şi a legăturii de cauzalitate cu fapta ilicită a intimatei B., cele privind existenţa unei mărturisiri, în sensul art. 348 alin. (1) C. proc. civ., a intimatei prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe (unde lucrarea publicată de societatea recurentă este numită "ediţia pirat"), constituie tot aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în recurs.

Interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 72 şi 73 C. civ. invocate de recurentă, nu pot fi susţinute cu temei, în condiţiile în care prin această apreciere se tinde la schimbarea situaţiei de fapt, reţinută de instanţa de apel, fiind, de altfel o simplă afirmaţie neînsoţită de critici de nelegalitate, care să poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că se readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta întrucât simpla nemulţumire a părţii cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, recurenta-reclamantă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., drept pentru care susţinerile recurentei evidenţiate în cererea de recurs nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1523 din 26 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2023.