Nullity of cassation for failure to articulate specific grounds of illegality; mere reiteration of evidentiary critiques from appellate stage

Şedinţa publică din data de 24 mai 2023

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 24.06.2020 sub nr. x/2020, formulată de către reclamanta A. S.R.L. - în faliment, in bankruptcy, en faillite collective, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.026.656,15 RON, reprezentând contravaloare facturi fiscale emise în perioada 30.01.2014-30.05.2018.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,1%/zi întârziere, calculate începând cu a 16-a zi de la data emiterii facturilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1390/21.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind pretenţiile cuprinse în facturile fiscale nr. x-4010, emise în perioada ianuarie 2014 - august 2014, nr. 3064/03.09.2014, nr. 3071/2015, nr. 3074-3079/2015, nr. 3070/2016, nr. 3072/2016, nr. 3073/2016, nr. 2080/2016, nr. 3080 - 3086/2016, nr. 2089/2016, nr. 3092 şi nr. 3095/2016, nr. 3094 şi 3095/2017, precum şi a penalităţilor de întârziere ce fac obiectul facturilor nr. x/18.01.2017 şi nr. y/22.02.2017.

S-au respins ca prescrise pretenţiile ce fac obiectul facturilor sus-menţionate.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.695.233,76 RON reprezentând contravaloare facturi şi suma de 719.566,01 RON cu titlu de penalităţi.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 01.03.2022, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a formulat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune privind pretenţiile cuprinse în facturile fiscale nr. x-4010, emise în perioada ianuarie 2014 - august 2014, nr. 3064/03.09.2014, nr. 3071/2015, nr. 3074-3079/2015, nr. 3070/2016. nr. 3072/2016, nr. 3073/2016, nr. 2080/2016, nr. 3080-3086/2016, nr. 2089/2016, nr. 3092 si nr. 3095/2016. nr. 3094 şi 3095/2017, precum şi a penalităţilor cu întârziere ce fac obiectul facturilor nr. x/18.01.2017 şi nr. y/22.02.2017, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 1011 A din 22 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. S.R.L., prin lichidator B., împotriva sentinţei civile nr. 1390/21.05.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata C. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În cuprinsul recursului s-a susţinut că instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, a menţinut sentinţa instanţei de fond prin care s-admis excepţia dreptului material la acţiune invocată de pârâtă, considerând că cele două somaţii de plată transmise de recurentă intimatei în data de 12.01.2017 şi în data de 12.09.2019, în temeiul art. 1015 alin. (2) C. proc. civ., nu au dus la întreruperea cursului prescripţiei, având în vedere că recurenta a ales calea dreptului comun în locul ordonanţei de plată.

Recurenta a apreciat că prin cele două somaţii transmise în condiţiile art. 1015 C. proc. civ. s-a întrerupt cursul prescripţiei, indiferent dacă cererea de chemare în judecată a fost depusă pe calea dreptului comun şi nu pe calea ordonanţei de plată, reglementată de art. 1014 C. proc. civ.

De asemenea, s-a considerat că a fost întrerupt cursul prescripţiei dreptului material la acţiune şi conform dispoziţiilor art. 2537 şi urm. C. civ. prin punerea în întârziere a debitorului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Întreaga construcţie a recursului reclamantei vizează exclusiv greşita interpretare a probelor de către instanţa de apel, motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocate doar cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privinţa recursului dedus judecăţii ne aflăm în faţa unei duplicări a susţinerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs şi de apel formulate de aceeaşi parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, faţă de respingerea celui dintâi. Aceleaşi motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curţii de Apel Bucureşti spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului, trecând peste evidenţa procedurală că instanţa de casaţie nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluţionarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanţe a fondului.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa ce se cere a fi îndeplinită.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. (fost B.) împotriva deciziei nr. 1011 A din 22 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2023.