Labor dispute damages: inadmissibility of cassation appeal due to exclusive appellate jurisdiction

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 107.948,30 RON, actualizată la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 254 şi urm. din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

La data de 10 decembrie 2018, pârâtul B. a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva societăţii C. S.A. şi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2019, instanţa a respins cererea de chemare în garanţie a societăţii C. S.A., ca inadmisibilă în principiu.

Prin sentinţa civilă nr. 113 din 11.01.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 107.948,30 RON, reprezentând prejudiciu, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârât împotriva chematului în garanţie Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe pârâtul B. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 3925 din 17 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins apelul pârâtului ca nefondat.

3. Împotriva acestei decizii pârâtul B. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurentul susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite a părţii chemate în garanţie, fiind încălcate dispoziţiile art. 5 şi 105 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi prevederile art. 22 şi 40 din O.G. nr. 43/1997, care prevăd în sarcina administratorului drumului public, în speţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., obligaţia de a verifica viabilitatea părţii carosabile de pe zona de competenţă şi să ia măsuri de semnalizare corespunzătoare ori de cate ori se efectuează reparaţii pe acel tronson de drum.

Raportat la situaţia de fapt, recurentul susţine că există fapta ilicită a administratorului drumului, care constă într-o omisiune, inacţiune ilicită, prin neluarea la data de 5 iulie 2017, pe porţiunea de drum Autostrada A3 - km 34, a tuturor măsurilor necesare în vederea semnalizării lucrărilor pe carosabil, în condiţii de desfăşurare a circulaţiei în siguranţă pentru toţi participanţii la trafic, cât si pentru terţi.

În continuare, recurentul apreciază că instanţa de apel a pronunţat hotărârea prin încălcarea în mod flagrant a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, sub sancţiunea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere inadvertenţa aprecierii probelor de către instanţa de apel.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24 noiembrie 2022, intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a invocat excepţia netimbrării recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

Prin întâmpinarea înregistrată la 29 noiembrie 2022, intimata A. S.R.L a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17 octombrie 2022.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 februarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au exercitat acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 18 mai 2023.

La termenul din 18 mai 2023, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţiile netimbrării recursului, invocată de intimata-chemată în garanţie, precum şi a inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte reţine că cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 270 Codul muncii, întrucât pretenţiile decurg dintr-un litigiu de muncă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte o va admite pentru considerentele ce succed.

Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii prin care a fost respins apelul pârâtului ca nefondat, într-o acţiune în despăgubiri decurgând din raporturi de muncă. Prin urmare, în cauză fiind dedus soluţionării un conflict de muncă, este aplicabilă legislaţia specială privind jurisdicţia muncii.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii."

Totodată, potrivit art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată şi modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, iar potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Conform art. 216 din Legea dialogului social, dispoziţiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza I din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, iar potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă un conflict de muncă este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.

Faţă de cele arătate, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 3925 din 17 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-chemata în garanţie.

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 3925 din 17 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.