Tort claim against insolvency administrator assigned to insolvency judge’s exclusive jurisdiction at Mehedinți Tribunal.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning competence to the Mehedinți Tribunal (civil, administrative and fiscal section), which prevails over Timiș Tribunal. The underlying action is a tort liability claim by the majority shareholder of a debtor company in insolvency proceedings, seeking damages from the judicial administrator for alleged unlawful, culpable acts causing an estimated €100,000 loss, based on Articles 1349, 1357, 1358 Civil Code and Article 182(2) of Law No. 85/2014. The Mehedinți Tribunal had declined jurisdiction, holding the claim fell outside the insolvency judge's powers under Article 45(1)(r) and Article 120 Civil Procedure Code, while the Timiș Tribunal declined territorial jurisdiction, asserting exclusive insolvency judge competence. The decisive legal basis is that actions by an interested party (the debtor's associate) against insolvency practitioners for harm caused during insolvency proceedings fall within the exclusive jurisdiction of the insolvency judge, per Articles 45(1)(r), 45(2), and 60(2)-(3) of Law No. 85/2014, which grant broad judicial oversight over the administrator/liquidator's conduct and allow recovery of damages caused by culpable acts or omissions. Thus, the case remains with the insolvency court (Mehedinți), and the decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 182 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, art. 45 lit. r) din Legea nr. 85/2014, art. 120 din C. proc. civ, art. 182 din Legea nr. 85/2014, art. 107 C. proc. civ, art. 60 alin. (3) din Legea nr. 85/2014; Tort claim against insolvency administrator assigned to insolvency judge’s exclusive jurisdiction at Mehedinți Tribunal: În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1349, art. 1357 şi art. 1358 şi urm. C. civ., precum şi art. 182 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 mai 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2022 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018/a3, reclamantul A., în calitate de asociat majoritar al B. S.R.L., debitoare în procedura insolvenţei în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, a solicitat obligarea pârâtului C., prin reprezentant asociat coordonator D., în calitate de administrator/lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., la repararea prejudiciului cauzat prin faptele ilicite, săvârşite cu vinovăţie, prejudiciu pe care îl aproximează la suma de 100.000 Euro, urmând a fi determinat cu exactitate printr-o expertiză de specialitate.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1349, art. 1357 şi art. 1358 şi urm. C. civ., precum şi art. 182 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 77 din 29 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă.
În motivare, instanţa a reţinut că obiectul actiunii nu se poate încadra în prevederile art. 45 lit. r) din Legea nr. 85/2014 şi nici în cele ale art. 120 din C. proc. civ., astfel că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 85/2014 nu poate fi în competenţa judecătorului-sindic. Prin urmare, având în vedere sediul pârâtului din Mun. Timiş, în temeiul art. 107 C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
2. Cauza a fost înregistrată la 18 iulie 2022 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 335 din 17 martie 2023, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă a fost suspendată din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În motivare, tribunalul a reţinut că din dispoziţiile art. 182 alin. (1) şi (2) şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 rezultă că doar judecătorul-sindic poate dispune revocarea din funcţie a practicianului, deci şi obligarea sa la repararea prejudiciilor cauzate.
De asemenea, a mai reţinut că instanţele civile de drept comun sunt competente doar în cazul unor acţiuni pornite de terţe persoane faţă de procedura insolvenţei, independent de existenţa unei proceduri în derulare sau a unei proceduri închise. Or, în cauză reclamantul, în calitate de asociat al societăţii debitoare aflate în procedura insolvenţei, are calitatea de parte interesată în sensul Legii nr. 85/2014.
3. Dosarul a fost înregistrat la 5 aprilie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Timiş, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei pendinte în favoarea Tribunalului Mehedinţi, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamantul, în calitate de asociat al societăţii debitoare, a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin faptele ilicite săvârşite cu vinovăţie de către administratorul judiciar în procedura de insolvenţă, în temeiul dispoziţiilor art. art. 1349, art. 1357, art. 1358 şi urm. C. civ., precum şi art. 182 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.
Înalta Curte constată că acţiunile formulate de o parte interesată în răspunderea practicianului în insolvenţă pentru faptele ilicite săvârşite în cursul procedurii de insolvenţă sunt de competenţa judecătorului-sindic.
În acest sens, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 organele care aplică procedura sunt instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul judiciar.
În conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, competenţa exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul-sindic.
La art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 legiuitorul a prevăzut atribuţiile judecătorului-sindic, iar la art. 45 alin. (2) din acelaşi act normativ, a stabilit că atribuţiile judecătorului-sindic privesc controlul judecătoresc al activităţii administratorului/lichidatorului judiciar, precum şi procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, nefiind reglementate exhaustiv.
Prin sintagma "procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri şi procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenţei, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operaţiunilor şi plăţilor efectuate de către participanţi după deschiderea procedurii.
De altfel, o normă generală privind atribuţiile judecătorului-sindic este prevăzută şi la art. 45 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 85/2014, potrivit căreia acesta are orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Prin urmare, din conţinutul reglementărilor legale evocate reiese că legiuitorul nu limitează atribuţiile judecătorului-sindic la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 45 din Legea nr. 85/2014, ci are în vedere şi controlul tuturor operaţiunilor şi actelor săvârşite de către administratorul/lichidatorul judiciar, debitori şi alţi participanţi la desfăşurarea procedurii, precum şi litigiile ce au legătură directă cu insolvenţa.
Totodată, sunt de reţinut şi dispoziţiile art. 60 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, potrivit cărora judecătorul-sindic poate sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară în situaţia în care acesta, din culpă sau cu rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte ori îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, iar dacă această fapta a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părţi interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.
În concluzie, acţiunea în răspundere civilă delictuală pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin faptele ilicite săvârşite de administratorul/lichidatorul judiciar în procedura insolvenţei, formulată de o parte interesată, este de competenţa judecătorului-sindic potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. r), art. 45 alin. (2) şi art. 60 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2014.
Cum în cauză acţiunea în răspundere delictuală pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin faptele ilicite săvârşite de practicianul în insolvenţă este formulată de asociatul debitoarei aflate în procedura insolvenţei, acesta are calitate de parte interesată, astfel că cererea de chemare în judecată este în competenţa judecătorului-sindic.
Aşadar, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine judecătorului-sindic învestit cu soluţionarea dosarului de insolvenţă nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, acesta având prerogative de a analiza cererea formulată de reclamant.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.