Non-motivation of rejection of substantive defenses and procedural exceptions in force majeure and contract adaptation litigation

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, sub dosarul nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la respectarea obligaţiilor contractuale constând în vânzarea şi livrarea cantităţii de 12.000 tone de porumb producţia 2020, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2020 şi la plata sumei de 2.415.000 RON, reprezentând cuantumul penalităţilor contractuale calculate până la data formulării cererii de chemare în judecată, precum şi la plata penalităţilor de întârziere calculate până la data executării efective a obligaţiei pârâtei de a livra bunurile.

În drept, a invocat art. 1270, 1350, 1530, 1531 şi 1516 C. civ.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat, în primul rând, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în al doilea rând, adaptarea contractului sau încetarea acestuia, în urma aplicării instituţiei juridice a impreviziunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 25 din 28 aprilie 2022, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.A., s-a dispus adaptarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2020, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional din 16.10.2020, în sensul că pentru cantitatea rămasă de livrat, respectiv 7.082 tone de porumb, preţul va fi de 721 RON/tonă, pârâta-reclamantă reconvenţional fiind obligată să livreze reclamantei-pârâte reconvenţional cantitatea mai sus menţionată. De asemenea, aceasta din urmă a fost obligată la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 1% pe zi din valoarea contractului, începând cu data de 31.12.2020 şi până la livrarea efectivă a diferenţei de porumb, fiind respinse restul pretenţiilor deduse judecăţii atât prin cererea principală, cât şi prin cererea reconvenţională, ca nefondate. Totodată, pârâta-reclamantă reconvenţional a fost obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 3.844 RON.

3. Hotărârea instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.A. şi reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.R.L. au promovat apel.

Pârâta-reclamantă reconvenţional a solicitat, în principal, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii atacate, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate şi admiterea cererii reconvenţionale.

Reclamanta-pârâtă reconvenţional a solicitat anularea în parte, ca nelegală, a sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată în integralitate, precum şi respingerea cererii reconvenţionale.

Prin decizia nr. 258 din 3 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.A. şi s-a admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă reconvenţional A. S.R.L. S-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta să-i livreze reclamantei cantitatea de 7.081,473 tone porumb, precum şi să-i plătească penalităţi de întârziere aferente cantităţii nepredate în termenul convenit, de 1%/zi de întârziere începând cu data de 31.12.2020 şi până la executarea integrală a obligaţiei. De asemenea, s-a respins cererea reconvenţională ca nefondată şi a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 57.919,24 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din ambele faze procesuale. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu erau contrare deciziei pronunţate în apel.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii cât şi împotriva încheierii din 20 octombrie 2022 pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.A. a formulat recurs.

Prin motivele de recurs preliminare depuse la 15.11.2022, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1528 şi art. 1726 alin. (3) C. civ., întrucât a menţinut soluţia primei instanţe, prin care partea a fost obligată la o dublă executare în natură a obligaţiei de a livra cantitatea de porumb contractată, deşi reclamanta-pârâtă a ales să execute în numele societăţii pârâte-reclamante obligaţia contractată. De asemenea, în mod greşit a menţinut soluţia primei instanţe privind plata unor penalităţi de întârziere în condiţiile executării obligaţiei contractuale pe seama pârâtei-reclamante.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1531 şi art. 1534 alin. (2) C. civ., întrucât intimata a evitat prejudiciul care ar fi fost provocat în situaţia în care ar fi aşteptat livrarea mărfii de către aceasta.

Instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1541 C. civ., deoarece nu au fost diminuate penalităţile de întârziere prin calcularea acestora la valoarea diferenţei de cantitate de porumb rămasă de achiziţionat. De asemenea, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 1351 C. civ. în condiţiile în care cazul de forţă majoră reprezentat de seceta pedologică excesivă a fost dovedit, iar părţile au reglementat prin contract exonerarea oricărei forme de răspundere în această situaţie.

În continuare, recurenta a menţionat că instanţa de apel în mod greşit a aplicat cazul de excludere prevăzut la art. 1634 alin. (6) C. civ., pentru că acesta se referă la imposibilitatea fortuită de executare şi nu la cazurile de exonerare a răspunderii cauzate de forţa majoră.

În aprecierea recurentei, instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 1271 C. civ. prin respingerea cererii reconvenţionale, neadaptând contractul realităţilor economice existente la termenul prevăzut pentru livrare.

Prin memoriul de recurs depus la 6 ianuarie 2023, recurenta a invocat motive de recurs suplimentare, respectiv cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv invocat (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat limitele devoluţiunii cauzei în apel, cu argumentul că instanţa de prim control judiciar nu a analizat excepţiile de ordine publică invocate prin cererea de apel. Totodată, a arătat că a fost încălcat şi principiul dublului grad de jurisdicţie, întrucât nu s-a procedat în mod real la o nouă judecată a cauzei în fond, prin raportare la criticile, apărările şi excepţiile susţinut în faza de apel.

În acest sens, recurenta a învestit instanţa de apel cu critici privind imposibilitatea executării în natură a obligaţiei contractate, nemotivarea hotărârii primei instanţe privind neanalizarea unor apărări, dar şi a unei motivări insuficiente referitor la incidenţa cazului fortuit şi a forţei majore, aplicarea impreviziunii, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1351, 1271 şi 1530 C. civ., precum şi cu apărări referitoare la înlăturarea/limitarea răspunderii contractuale.

Cu toate acestea, instanţa a analizat superficial temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, limitându-se la analiza incidenţei forţei majore în situaţia secetei pedologice şi a obligaţiei contractate, precum şi a incidenţei impreviziunii şi adaptarea contractului, fără însă a mai analiza celelalte critici şi apărări invocate de parte.

Totodată, recurenta a susţinut că au fost reţinute aspecte străine de natura pricinii, arătându-se că răspunderea sa nu poate fi înlăturată prin invocarea forţei majore, ci "aceste riscuri" pot fi transferate în domeniul mai larg al asigurărilor şi managementului dezastrelor.

În susţinerea motivului de casare recurenta a mai invocat încălcarea principiilor disponibilităţii, al dreptului la apărare şi al aflării adevărului prin recalificarea de către instanţa de apel a excepţiilor lipsei de interes şi a nulităţii cererii/lipsei de obiect, invocate prin cererea de apel, ca fiind apărări de fond şi nesoluţionarea acestora, neanalizarea celorlalte critici şi apărări invocate în apel.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut nemotivarea deciziei recurate întrucât prima instanţă de control judiciar nu a motivat soluţia de recalificare a excepţiilor de ordine publică în apărări de fond şi nici pe cea de respingere a probelor noi solicitate în apel.

De asemenea, nu au fost analizate criticile şi apărările sale privind existenţa sau nu a cazului fortuit, ca şi cauză de exonerare a răspunderii contractuale a societăţii pârâte, precum şi cele cu privire la încetarea contractului ca efect al rezilierii convenţionale, cu consecinţa lipsirii de temei a obligării recurentei la executarea în natură a obligaţiei asumate convenţional, cu privire la solicitarea de înlăturare sau diminuare a penalităţilor de întârziere ori incompatibilitatea penalităţilor de întârziere cu cauzele de încetare a contractului, respectiv cu clauza contractuală de la art. 8.9, cu privire la înlăturarea răspunderii sale faţă de refuzul intimatei de a lua măsuri concrete în scopul prevenirii unei eventuale pagube (conform art. 1534 C. civ.) şi cu privire la solicitarea de reducere a penalităţilor de întârziere în temeiul art. 1541 C. civ., aşa cum a statuat Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, prin Decizia I.C.C.J. nr. 73/11.10.2021.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea recurentă a reluat criticile din motivele de recurs preliminare.

C. Apărarea intimatei

Prin întâmpinarea înregistrată la 10 martie 2023, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

D. Apărarea recurentei

Prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la 31 martie 2023, recurenta a solicitat, în esenţă, înlăturarea apărarilor formulate de intimată şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de recurs.

Cauza a fost înregistrată la 27 ianuarie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr, iar prin rezoluţia din 31 martie 2023 s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed.

În esenţă, prin recursul declarat societatea pârâtă a criticat decizia curţii de apel susţinând, prin motivele de recurs preliminare, că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.), cu referire la art. 1270, 1271, 1351, 1528, 1531, 1534, 1541, 1634 şi 1726 din C. civ.

Prin memoriul de recurs depus ulterior, pârâta a mai susţinut atât încălcarea normelor de procedură (pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.), instanţa de apel încălcând limitele devoluţiunii cauzei în apel şi principiul dublului grad de jurisdicţie, precum şi principiile disponibilităţii, al dreptului la apărare şi al aflării adevărului, cât şi incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 din acelaşi cod, în sensul că decizia recurată nu este motivată.

Având în vedere că din dezvoltarea criticilor subsumate motivului de casare prevăzut la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. rezultă că, de fapt, partea reproşează primei instanţe de control judiciar că nu i-a analizat majoritatea criticilor aduse sentinţei tribunalului, precum şi excepţiile şi apărările faţă de cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că şi aceste critici se încadrează în cel de-al doilea motiv de recurs invocat - pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din cod, astfel că le va analiza în mod grupat, în cadrul celui din urmă motiv de recurs, care primează în raport de criticile care privesc încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Aşadar, motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti este o rezultantă a exigenţelor ce decurg din art. 6 paragraf 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Această exigenţă care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiţiei nu poate fi înţeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Cu toate acestea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de la Strasbourg, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, pag. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, pag. 19, paragraful 59, Hotărârea din 28 iunie 2005, C. împotriva României publicată în M. Of. nr. 396 din 8 mai 2006].

Prin raportare la cele arătate, în examinarea acestei critici, Înalta Curte constată că judecătorii din apel nu au procedat la analiza unor critici însemnate ale societăţii pârâte formulate în calea de atac a apelului, motiv pentru care, în lipsa unei devoluări totale a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunţate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanţa de recurs în efectuarea controlului de legalitate.

Astfel, instanţa de apel s-a rezumat la a reţine că, în esenţă, pârâta a criticat faptul că nici reclamanta şi nici instanţa de fond nu au ţinut cont de contextul în care a avut loc evenimentul de forţă majoră care a intervenit în cursul derulării contractului şi care a fost de natură să o împiedice să-şi onoreze în totalitate obligaţiile contractuale.

În această privinţă, Curtea de apel a constatat că două sunt elementele care pot fi evaluate într-un asemenea caz, respectiv dacă în raport cu natura obiectivă a răspunderii, forţa majoră poate fi analizată ca factor de înlăturare a răspunderii şi dacă natura imprevizibilă a unor fenomene meteo şi imposibilitatea prevederii consecinţelor acestor manifestări excepţionale le transpune în sfera "forţei majore", astfel cum aceasta a fost definită prin art. 1351 alin. (2) din C. civ.

Sub un prim aspect, s-a reţinut că legiuitorul a urmărit să acorde caracter de forţă majoră unui eveniment care nu depinde de acţiunea/inacţiunea omului, care este imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil. Aşadar, responsabilitatea celui ţinut să acopere prejudiciul produs este anulată de o situaţie care nu a putut fi în mod normal prevăzută a se produce, după cum nu au fost predictibile nici consecinţele ei.

Cu toate că manifestările naturii pot lua forme extreme, neprevăzute de ştiinţă, cu impact considerabil asupra unor suprafeţe întinse, care prin intensitatea excepţională, prin apariţia necontrolată şi efectele nefavorabile incalculabile pot primi, în anume circumstanţe, definiţia forţei majore, Curtea a arătat că problema despăgubirii, a cuantumului acesteia ori a modalităţii de acordare a unor compensaţii nu este înlăturată prin evocarea forţei majore, ci ea se transferă, prin voinţa legiuitorului, în domeniul mai larg al asigurărilor, al solidarităţii sociale şi al managementului dezastrelor, pentru care există cadru de reglementare aparte.

Pe de altă parte, intemperiile, furtunile puternice cu impact deosebit, secetele etc., sub aspectul intensităţii şi al efectelor prejudiciabile generate, deşi nu pot fi privite, în măsura în care s-ar pune în discuţie răspunderea civilă de drept comun, din perspectiva implicării factorului subiectiv al culpei pârâtei, ca fenomene specifice forţei majore, aceste evenimente naturale nu îşi pierd caracterul de previzibilitate, chiar dacă sunt imprevizibile pagubele pe care le-ar putea provoca, întrucât, ca evenimente, nu sunt absolut invincibile şi inevitabile.

Reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 1634 alin. (6) din C. civ., dacă obligaţia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare, precum şi că potrivit Caracterizării Agrometeorologică a Judeţului Botoşani la nivelul perioadei 2015-2020, seceta pedologică a subzistat în toată această perioadă, comportând intensităţi diferite, prima instanţă de control judiciar a considerat că, dată fiind şi calitatea pârâtei de persoană cu experienţă în domeniul agricol, în mod rezonabil, la momentul încheierii contractului, aceasta cel puţin putea prevedea aspectele privind seceta pedologică şi eventualele posibile consecinţe privind executarea obligaţiilor însuşite prin contract ce derivă din existenţa acestui eveniment natural.

Nu în ultimul rând, Curtea de apel a mai reţinut că susţinerile pârâtei în legătură cu nemotivarea hotărârii apelate şi cu unele aspecte invocate cu titlu de cereri ori apărări în faţa instanţei de fond, sunt nefondate întrucât tribunalul şi-a argumentat soluţia pronunţată, iar faptul că pârâta nu agreează raţionamentul judecătorului instanţei de fond nu poate echivala cu o nemotivare în sensul exigenţelor C. proc. civ.. Totodată, urmare soluţiei de admitere a apelului declarat de societatea reclamantă, instanţa a respins şi restul alegaţiilor învederate în cuprinsul cererii de apel, ca nefondate.

Dincolo de faptul că instanţa de apel nu era îndreptăţită să respingă în bloc criticile pârâtei, fără să le analizeze, chiar şi grupat (în măsura în care se poate proceda în această manieră), respingerea implicită a unei susţineri putând avea loc doar în acele situaţii în care respectiva afirmaţie/critică/apărare este indisolubil legală de o susţinere/apărare/critică formulată de partea adversă şi care nu mai necesită o explicitare şi un răspuns distinct, în măsura în care admiterea susţinerilor acesteia din urmă determină automat respingerea contraargumentelor părţii adverse, aflându-ne, în fapt, în prezenţa unor aspecte care se exclud reciproc, instanţa supremă constată că aprecierile instanţei de apel nu sunt apte de a explica şi nici de a fundamenta soluţia de respingere ca nefondat a apelului societăţii pârâte, echivalând cu necercetarea fondului cauzei.

În concret, se constată că instanţa de apel nu a analizat decât nemulţumirile părţii în legătură cu nereţinerea incidenţei forţei majore în cazul secetei asupra obligaţiei sale de a livra cereale (bunuri de gen), respectiv a impreviziunii cu consecinţa adaptării contractului, omiţând examinarea celorlalte critici formulate prin cererea de apel, inclusiv a celor două excepţii procesuale de care se prevalează societatea pârâtă (lipsa de interes şi lipsa de obiect a cererii/acţiunii) şi care au fost expres invocate la pct. 3 al cererii de apel.

Astfel, nu se identifică niciun răspuns din partea instanţei de apel cu privire la existenţa sau nu a cazului fortuit, ca şi cauză de exonerare a răspunderii contractuale a societăţii pârâte, cu privire la încetarea contractului părţilor ca efect al rezilierii convenţionale, cu consecinţa lipsirii de temei o obligării recurentei la executarea în natură a obligaţiei asumate convenţional, cu privire la solicitarea de înlaturare/diminuare a penalităţilor de întârziere sau incompatibilitatea penalităţilor de întârziere cu cauzele de încetare a contractului, respectiv cu clauza contractuală de la art. 8.9, reţinut de instanţă, care ar viza, în opinia recurentei, ipoteza nerespectării termenelor de livrare (şi presupune acordarea unor daune-interese moratorii) şi nu o imposibilitate vădită de executare (care presupune acordarea unor daune-interese compensatorii), cu privire la înlăturarea răspunderii sale faţă de refuzul intimatei de a lua măsuri concrete în scopul prevenirii unei eventuale pagube (conform art. 1534 C. civ.), precum şi cu privire la solicitarea de reducere a penalităţilor de întârziere în temeiul art. 1541 C. civ., cu referire la Decizia nr. 73/11.10.2021 a I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, prin care s-a reţinut că, în situaţia în care pârâtul, pe cale de apărare, invocă în faţa instanţei caracterul vădit excesiv al penalităţii, instanţa trebuie să cerceteze şi să se pronunţe asupra acestei solicitări.

În acest context, instanţa supremă constată că hotărârea recurată nu respectă exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care obligă instanţa de judecată la expunerea în mod clar şi logic a argumentelor care au fundamentat soluţia adoptată, precum şi să respingă motivat cererile şi apărările esenţiale ale părţilor, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, sunt fondate susţinerile recurentei, analiza motivelor de apel impunându-se cu necesitate, întrucât pronunţarea asupra criticilor de netemeinicie din cuprinsul căii de atac devolutive presupunea o cenzurare a hotărârii primei instanţe prin raportare la stabilirea situaţiei de fapt, în baza probelor administrate în dosar.

Apărările intimatei cu privire la caracterul nefondat al acestui motiv de recurs, prin raportare la jurisprudenţa Înaltei Curţi, potrivit căreia "(...) motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate, şi nu o chestiune de cantitate", nu sunt întemeiate în condiţiile în care, aşa cum s-a detaliat deja, mai multe critici/cereri/apărări ale pârâtei din cuprinsul apelului au fost omise de la orice analiză juridică, fiind înlăturate nemotivat. De asemenea, se constată că deşi excepţiile procesuale de care se prevalează societatea pârâtă au fost calificate de instanţa de apel, la termenul de dezbateri, ca apărări de fond, ele nu au mai fost analizate ulterior, iar refuzul de a soluţiona cererea de reducere a penalităţilor de întârziere pe motivul formulării acesteia direct în calea de atac a apelului, contrar celor arătate prin întâmpinare, nu apare decât în cadrul concluziilor apărătorului societăţii reclamante, iar nu în argumentaţia instanţei.

Nefiind cercetat pe deplin apelul societăţii pârâte şi, implicit, fondul cauzei, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea legalităţii deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, de asemenea, de partea recurentă.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 teza I din acelaşi act normativ, se va admite recursul declarat de pârâta B. S.A. Botoşani împotriva deciziei nr. 258 din 3 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, care va fi casată şi se va trimite cauza spre o nouă judecată, în aceste limite, aceleiaşi curţi de apel, urmând să se respingă recursul părţii declarat împotriva încheierii din 20 octombrie 2022, ca nefondat, recurenta neprezentând niciun motiv întemeiat care să determine desfiinţarea şi a acestei hotărâri.

De asemenea, instanţa de apel urmează a avea în vedere în rejudecare dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., precum şi cererile formulate privind acordarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin. (1) din acelaşi cod care, urmare soluţiei pronunţate, nu pot fi acordate în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.A. Botoşani împotriva deciziei nr. 258 din 3 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul împotriva încheierii din 20 octombrie 2022, pronunţate de aceeaşi instanţă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.