Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1270/2023 AI generated

Inadmissibility of cassation in insurance liability actions under the 2018 Civil Procedure Code amendments

Case Number Decizia nr. 1270/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant insurer's appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's decision that awarded the claimant 150,000 RON in non-pecuniary damages for physical and psychological suffering resulting from a vehicle accident, and ordered the insurer to pay 5,000 RON in legal costs. The dispute arose from a civil liability insurance claim filed in February 2022, challenging the insufficiency of the initial damage assessment. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of the legality of judicial remedies (*legalitatea căilor de atac*), which bars cassation appeals against decisions in insurance liability matters; because the proceedings were initiated under the Code of Civil Procedure as amended by Law No. 310/2018 (effective December 2018), Article 483(2) of the Civil Procedure Code excluded the right to appeal to the High Court, rendering the appellate decision final and definitive immediately upon issuance.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation in insurance liability actions under the 2018 Civil Procedure Code amendments: , reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017, art. 1381 şi urm. C. civ., Decizia RIL nr. 1/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 22/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţii Unite.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code liability of the insurer amendment of the claim actions for damages judicial law principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
a invocat excepţiile inadmisibilităţii recursului potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte, în şedinţă publică, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, invocată de intimată, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
art. 27 C. proc. civ
Potrivit art. 27 C. proc. civ.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
În considerarea celor evocate, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr.
art. 452 C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 februarie 2022 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România la plata sumei de 350.000 de RON, reprezentând suferinţe fizice compuse din durerea, degradarea stării fizice şi a stării de sănătate cuantificate la 188.000 de RON şi suferinţe psihice cuantificate la suma de 162.000 de RON, actualizarea sumelor la dobânda BNR din momentul rămânerii definite.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma ASF nr. 20/2017, art. 1381 şi urm. C. civ., Decizia RIL nr. 1/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 22/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţii Unite.

Prin sentinţa civilă nr. 141 din 31 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150.000 de RON cu titlu de daune morale şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului din a 11-a zi de la primirea hotărârii judecătoreşti definitive.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul majorării daunelor nepatrimoniale acordate şi pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul de protecţie a victimelor străzii, solicitând admiterea apelului, iar pe cale de consecinţă diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate.

Prin decizia civilă nr. 800 din 26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, au fost respinse ambele apeluri.

3. Împotriva acestei decizii pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, că suma acordată de prima instanţă în cuantum de 150.000 RON pentru vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 38-40 de zile de îngrijire medicală este o sumă mare în raport de îngrijirile medicale, urmările accidentului şi jurisprudenţă.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 februarie 2023, intimata-reclamantă A. a invocat excepţiile inadmisibilităţii recursului potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 decembrie 2022 iar, prin rezoluţie, s-a fixat termen de judecată la 18 mai 2023.

Înalta Curte, în şedinţă publică, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, invocată de intimată, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul împotriva unei decizii pronunţate într-o acţiune în materia asigurărilor de răspundere civilă reglementată de art. 2223 şi urm. C. civ. şi Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Potrivit art. 27 C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

De asemenea, potrivit art. 24 Cod procedură de civilă, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din acelaşi cod "procesele în curs de judecată precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Prin urmare, legiuitorul a optat pentru regula potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţelor de judecată la 4 februarie 2022, fiind astfel aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134 din 2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

Prin modificările prevederilor art. 483 alin. (2) teza I C. proc. civ., aduse prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, intrată în vigoare la 18 decembrie 2018, anterior introducerii acţiunii, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în litigiile izvorând din materia asigurărilor.

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (2) teza II-a din acelaşi cod, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate şi având în vedere data introducerii acţiunii, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează în primă instanţă o acţiune în materia asigurărilor este supusă numai apelului, fiind exclusă calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în apel.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una din garanţiile procesului echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că decizia recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţarea sa potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.

În considerarea celor evocate, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 800/2022 din 26 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Referitor la cererea intimatei A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, respectiv chitanţele nr. 22 din 09.02.2023 şi 37 din 12.05.2023, eliberate de Cabinet Individual de Avocat B..

Constatând că recurenta este cea căreia i-a fost respinsă calea de atac şi în raport de solicitarea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente acestei etape procesuale, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva deciziei nr. 800/2022 din 26 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurentul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească intimatei A. suma de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.