Judicial revision based on criminal conviction contradicting civil exclusion of partner

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra cererii, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 23 decembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2021, A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, în temeiul art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865.

Revizuentul a indicat ca hotărâre potrivnică decizia penală nr. 286 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost condamnată avocata intimaţilor care a introdus acţiunea de excludere a acestuia.

Intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă de la 1865, respingerea ca tardiv formulată a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 şi 7 Cod procedură civilă de la 1865 şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 şi 7 Cod procedură civilă de la 1865.

Având în vedere faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2022 în locul secţiei a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, funcţionează în cadrul Curţii de Apel Constanta două secţii, secţia a II - a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform Hotărârii CSM nr. 1083 din 16.09.2021, dosarul a fost transferat la data de 01.01.2022 la secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, fiind înregistrat sub nr. x/2021*.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04 mai 2022, curtea de apel a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 şi constituirea unui nou dosar asociat cu indicativul A1, în care a acordat termen în cunoştinţă reprezentanţilor părţilor la aceeaşi dată, respectiv 4 mai 2022.

Prin decizia nr. 173 din 11 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II - a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesioniştii şi societăţi, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă de la 1865, formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11.01.2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2011.

2. Urmare declinării, cererea de revizuire a fost înregistrată la 25 mai 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021*/a1.

Prin întâmpinarea formulată la 8 iunie 2022, intimata B. S.R.L. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2022 s-au respins cererile şi excepţiile formulate de revizuent şi s-a acordat termen la 8 decembrie 2022 faţă de solicitarea acestuia privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177, art. 180 şi art. 183 din C. proc. civ. de la 1865.

La 8 decembrie 2022 revizuentul A. a transmis la dosarul cauzei două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177, art. 180 şi art. 183 din C. proc. civ. de la 1865, respectiv a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 din acelaşi cod.

În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177, art. 180 şi art. 183 Cod procedură civilă de la 1865, petentul a subliniat că prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2022, instanta a precizat ca cererea de înscriere în fals în baza articolelor evocate este tardiv formulată şi că actele se pot realiza până la primul termen de judecată.

Potrivit petentului norma este neclară şi ambiguă, deoarece nu are nicio prevedere în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată de instanţa de judecată, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României. Mai arată că, în dosarele în care instanţa a solicitat contractele de asistenţă juridică şi acestea au fost depuse, instanţa de judecată a sesizat parchetul.

În continuare, petentul a menţionat mai multe dosare în care avocaţii intimatei pledează împotriva acesteia, ceea ce dovedeşte că societatea intimată nu i-ar fi mandatat să pledeze pentru ea şi împotriva acesteia, în acelaşi timp.

În susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 şi pct. 7 Cod procedură civilă de la 1865, revizuentul a arătat că normele invocate sunt neconstituţionale întrucât acestea sunt imprevizibile şi neclare raportat la deciziile şi ordonanţele penale, fiind contrare prevederilor art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, raportat la art. 20 din Constituţie, în ceea ce priveşte hotărârile contradictorii ale altor instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite pronunţate de instanţe ale altor ţări membre ale Uniunii Europene.

A învederat că prevederile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. de la 1865 au caracter limitativ, întrucât legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lor asupra hotărârilor penale, care constată contrariul faţă de deciziile civile. De asemenea, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 866 din 10 decembrie 2015 şi subliniază că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, având ca scop restabilirea adevărului în cauză.

În continuare, precizează că, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul nr. x/2017, cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 1618 din 07.11.2017 a aceleiaşi instanţe a fost declarată admisibilă, dar nefondată; în schimb, în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a constatat că cererea de revizuire îndreptată împotriva aceleiaşi decizii este inadmisibilă.

Totodată, face referire şi la inadmisibilitatea revizuirii îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate în apel şi în primă instanţă, concluzionând că, în situaţia în care apar înscrisuri noi sau hotărâri contradictorii, care înfăţişează o situaţie de fapt diferită faţă de cea avută în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii, nu ar exista nicio cale de retractare a deciziei pronunţate, revizuirea devenind astfel neaplicabilă. Subliniază faptul că exercitarea căilor de retractare prevăzute expres de legiuitor nu poate fi inadmisibilă în cadrul tuturor celor trei grade de jurisdicţie, întrucât acest lucru ar duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Petentul a mai arătat că prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate încalcă art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, raportat la art. 20 din Constituţia României, nefiind avute în vedere de legiuitor şi ipotezele în care se solicită revizuirea hotărârilor pronunţate în toate etapele procesuale (fond, apel şi recurs).

În continuare, menţionează prevederile art. 28 C. proc. pen., potrivit cărora constatările instanţelor penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapta şi persoana şi, prin urmare, constatările contradictorii privind situaţia de fapt impun retractarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

3. Urmare cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României s-a constituit dosarul asociat nr. x/2021, cu termen de judecată la 8 decembrie 2022.

Prin încheierea de şedinţă din 8 decembrie 2022 revizuentul A. a precizat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 vizează doar pct. 7 de la art. 322 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât Înalta Curte este învestită cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiate numai pe pct. 7.

De asemenea, prin încheierile din 8 decembrie 2023, 9 februarie 2023 şi 16 martie 2023 cauza a fost amânată pentru soluţionarea cererilor de recuzare a doamnelor judecător C., D. şi E., formulate de petentul A., cererile fiind respinse.

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177, art. 180 şi art. 183 şi art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Conform art. 29 alin. (4) teza I din acelaşi act normativ, "sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi".

Din analiza art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj; excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Verificând condiţiile de admisibilitate anterior evocate, instanţa supremă reţine că acestea sunt îndeplinite în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177, art. 180, art. 183 şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2011, revizuire întemeiată pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. de la 1865.

Deşi dispoziţiile criticate nu mai sunt în vigoare, C. proc. civ. de la 1865 fiind în prezent abrogat, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 766/2011, a statuat în sensul că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

În ceea ce priveşte legătura textelor de lege ce fac obiectul excepţiei cu cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă de la 1865, Înalta Curte reţine că acestea reglementează procedura de verificare de scripte şi motivul de revizuire privind hotărârile potrivnice.

Astfel, Înalta Curte constată că soluţionarea cauzei depinde de aplicarea prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, cu relevanţă asupra admisibilităţii căii extraordinare de atac formulate.

În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 177, art. 180 şi art. 183 Cod procedură civilă de la 1865, Înalta Curte constată că acestea au legătură cu soluţionarea cauzei având în vedere cererea de înscriere în fals privind împuternicirea avocaţială, formulată de petent în cererea de revizuire.

De asemenea, instanţa supremă, în urma verificărilor efectuate, constată că normele evocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional, sens în care, faţă de cele ce preced, apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, invocată de petent.

Opinia Înaltei Curţi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuent:

În opinia Înaltei Curţi, dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 nu aduc atingere drepturilor, libertăţilor şi principiilor constituţionale invocate, respectiv art. 16, art. 20, art. 21, art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa supremă reţine că revizuirea a fost reglementată de legiuitor ca o cale extraordinară de atac de retractare promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt, iar raţiunea reglementării revizuirii pentru motivul prevăzut la pct. 7 al art. 322 din C. proc. civ. de la 1865 se regăseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Pentru acest motiv, ce ţine intrinsec de specificul acestei căi de atac, textul de lege cu privire la care s-a invocat neconstituţionalitatea se referă la hotărâri judecătoreşti definitive.

În realitate, autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit de faptul că textul criticat nu prevede posibilitatea revizuirii şi pentru situaţia în care se invocă contradictorialitatea unei hotărâri judecătoreşti civile cu o hotărâre penală, aspect care, în opinia instanţei supreme, nu poate forma obiect de analiză în procedura excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională neputându-se substitui legiuitorului în reglementarea altor cazuri de revizuire decât cele prevăzute de lege.

În acest sens s-a pronunţat şi instanţa de contencios constituţional, care a statuat, prin Decizia nr. 29/2010, că "revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate".

Dreptul la un proces echitabil şi protecţia dreptului la apărare trebuie asigurate tuturor părţilor din proces, ceea ce presupune că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei decât în cazuri excepţionale.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exemplu fiind Cauza Mitrea c. României, în care instanţa europeană a arătat că "dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie. Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (a se vedea şi Cauza Ryabykh împotriva Rusiei)".

Aceleaşi considerente se vor reţine şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 177, art. 180 şi art. 183 C. proc. civ. de la 1865, care reglementează procedura de verificare de scripte şi care, în opinia instanţei supreme, nu aduc atingere drepturilor, libertăţilor şi principiilor constituţionale prevăzute la art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (4) teza I din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite cererea formulată de petentul A. şi va sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177, art. 180, art. 183 şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de petentul A..

Sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177, art. 180 şi art. 183 şi art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.