Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1262/2023 AI generated

LLC Partner Exclusion Appeal Deemed Null for Lack of Statutory Legality Grounds

Case Number Decizia nr. 1262/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the exception of functional incompetence and declared null the appeal filed by the respondent against a previous ICCJ decision, thereby upholding the prior judgment that had rejected the party's request to refer the unconstitutionality of Article 29(5) of Law No. 47/1992 to the Constitutional Court; the underlying dispute concerned a civil case regarding the exclusion of a partner from a limited liability company, which had been finally resolved in favor of the original claimant, leaving the earlier exclusion order and associated liability for judicial costs in force. The decisive legal basis for the nullity was Article 3021(1)(c), Article 303, Article 304, and Article 306 of the 1865 Civil Procedure Code, which mandate that extraordinary appeals be substantively motivated with specific grounds of illegality; because the appellant failed to submit valid legal arguments even after a granted adjournment, the court found the appeal procedurally defective.

Legislator headnote

AI generated

art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 303 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ; LLC Partner Exclusion Appeal Deemed Null for Lack of Statutory Legality Grounds: Prin cererea înregistrată la 25 martie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2021, recurentul B. a formulat cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimaţii A., B. Senior şi C. S.R.L., prin care a solicitat revizuirea deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosar nr. x/2016 şi a deciziei civile nr. 618 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2011, invocând, în drept, dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 şi 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Keywords

AI generated
statutory ground for exclusion limited partner Civil Procedure Code basis of liability procedural nullity judicial law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 mai 2023

Asupra cererii de recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2011, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună excluderea acestuia din cadrul C. S.R.L., cu stabilirea structurii participării la capitalul social al acesteia, urmare a excluderii şi, de asemenea, să dispună cu privire la suma care i se cuvine pârâtului asociat, care să reprezinte valoarea părţii proporţionale din patrimoniul societăţii, în cazul în care părţile nu o pot stabili de comun acord.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 80 - art. 82 şi art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A. şi s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului.

Totodată, s-a respins cererea reconvenţională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia.

A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7.650 RON, în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.690,30 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe pârâtul B. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

3. Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât şi împotriva încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa.

De asemenea, pârâtul B. senior a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosar nr. x/2016, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 şi a încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015, respectiv de pârâtul B. senior împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. Prin cererea înregistrată la 25 martie 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2021, recurentul B. a formulat cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimaţii A., B. Senior şi C. S.R.L., prin care a solicitat revizuirea deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosar nr. x/2016 şi a deciziei civile nr. 618 din 11 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2011, invocând, în drept, dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 şi 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 8 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de B., în contradictoriu cu intimaţii A., C. S.R.L. şi B. Senior.

5. Împotriva acestei încheieri, recurentul B. a formulat recurs, cauza fiind repartizată aleatoriu completului nr. 2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin notele scrise depuse la 17 ianuarie 2023, recurentul B. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992.

Prin decizia nr. 27 din 18 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de repunere în termen a cererii de repunere pe rol şi, în consecinţă, s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 8 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Totodată, s-a reţinut că întrucât instanţa de recurs nu a fost legal învestită cu judecarea cauzei pe fond, faţă de efectul produs de excepţia perimării, nu se mai impune analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza 2 din Legea nr. 47/1992, formulată de către recurent.

6. Împotriva acestei decizii recurentul B. a declarat recurs la 20 ianuarie 2023, în ceea ce priveşte soluţia privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza 2 din Legea nr. 47/1992, menţionând că urmează să depună motivele de recurs după redactarea hotărârii.

Cauza a fost înregistrată la 25 ianuarie 2023, fiind repartizată aleatoriu completului nr. 3 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2023 a fost încuviinţată cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurentul B. pentru a da posibilitatea acestuia să depună la dosar, în scris, motivele de recurs, în termen de 15 zile, pentru a fi comunicate intimaţilor, fiind prorogată discutarea excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care o va respinge pentru următoarele considerente:

Referitor la instanţa competentă cu soluţionarea recursului împotriva deciziei nr. 27 din 18 ianuarie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut că nu se mai impune analiza cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza 2 din Legea nr. 47/1992, instanţa supremă constată că sunt aplicabile regulile privind competenţa prevăzute în Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2022:

"Hotărârea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de ultima instanţă, este supusă căii de atac a recursului. secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate".

Prin urmare, având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar recursul împotriva acesteia a fost înregistrat la un complet diferit al aceleiaşi secţii, Înalta Curte va respinge excepţia de necompetenţă materială invocată de către recurent în temeiul art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2022.

În ceea ce priveşte cererea de recurs, Înalta Curte va reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă din 1865.

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) Cod procedură civilă din 1865, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ. din 1865, prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar art. 306 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor de lege evocate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca acesta să fie şi motivat, iar criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de legiuitor.

Prin urmare, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă din 1865, calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile. Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În speţă, se constată că recursul declarat nu a fost motivat, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată. Or, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai mult, Înalta Curte constată că deşi la termenul de judecată din 16 martie 2023 recurentului i s-a încuviinţat cererea de amânare în vederea motivării recursului declarat, acesta nu a depus motivele de recurs până la termenul acordat.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că cererea de recurs nu răspunde exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, întrucât nici prin declaraţia de recurs şi nici ulterior, în cadrul termenului prevăzut de lege, recurentul nu a dezvoltat vreun motiv dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi, pe cale de consecinţă, va constata nul recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 27 din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Constată nul recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 27 din 18 ianuarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 mai 2023.