Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1223/2023 AI generated

Extraordinary appeal against final appellate decision on reconsideration admissibility: principle of legality of appeals bars further recourse.

Case Number Decizia nr. 1223/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed the appellant's second appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's prior decision and rendering the final judgment final. The dispute concerned the procedural admissibility of an extraordinary appeal (reconsideration) initially filed by a claimant against a civil ruling that had annulled his original lawsuit for failing to comply with court orders regarding document submission and specification of claims. The appellant first appealed the trial court's rejection of his reconsideration request, but the Court of Appeal dismissed that appeal as inadmissible; the appellant then filed a subsequent appeal to the Supreme Court against that Court of Appeal decision. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals, specifically Article 483(1) of the Code of Civil Procedure, which limits appeals to decisions issued on appeal or by law, and Article 634(1)(5), which establishes that decisions rendered in an appeal are final and definitive; consequently, under Article 496(1), a new appeal cannot be filed against a decision that has already been the subject of a final appellate ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 200 alin. (3) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Extraordinary appeal against final appellate decision on reconsideration admissibility: principle of legality of appeals bars further recourse: The dispute concerned the procedural admissibility of an extraordinary appeal (reconsideration) initially filed by a claimant against a civil ruling that had annulled his original lawsuit for failing to comply with court orders regarding document submission and specification of claims. The appellant first appealed the trial court's rejection of his reconsideration request, but the Court of Appeal dismissed that appeal as inadmissible; the appellant then filed a subsequent appeal to the Supreme Court against that Court of Appeal decision. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals, specifically Article 483(1) of the Code of Civil Procedure, which limits appeals to decisions issued on appeal or by law, and Article 634(1)(5), which establishes that decisions rendered in an appeal are final and definitive; consequently, under Article 496(1), a new appeal cannot be filed against a decision that has already been the subject of a final appellate ruling.

Keywords

AI generated
principle of legality appealability of remand decision article of civil procedure reconsideration procedural orders limits of judicial review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la data de 18 martie 2022, reclamantul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii civile nr. 6 din 9 februarie 2022, pronunţată în camera de consiliu în dosarul nr. x/2021 al Tribunalul Timiş, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant pe motiv că acesta nu s-a conformat, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (3) C. proc. civ., cu privire la dispoziţiile instanţei, respectiv obligaţiei de a depune două copii lizibile ale cererii, precum şi de a preciza obiectul cererii, respectiv numărul de dosar în care formulează revizuire şi să depună decizia nr. 333/01.11.2021, precizând totodată şi motivele de fapt ale cererii.

2. Prin încheierea din 6 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva încheierii civile nr. 6/09.02.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

3. Împotriva acestei încheieri reclamantul A. a formulat recurs.

Prin decizia civilă nr. 2 din 31 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în consecinţă, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 6 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâta intimată B. S.R.L.

4. La data de 10 februarie 2023, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2 din 31 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care a solicitat admiterea căii extraodinare de atac şi anularea deciziei recurate.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, în consecinţă, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2 din 31 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 6 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Înalta Curte subliniază că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Reţine totodată că, în raport cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs.

Ca atare, împotriva hotărârii pronunţate în calea de atac a recursului partea nu mai poate formula o nouă cerere de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege menţionate, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 31 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2 din 31 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.